Nu m-am mai gandit de mult asa serios la Venezia. A aparut in discutie, si apare de fiecare data cand imi lauda cineva adidasii, dar nu am stat de ceva vreme sa imi reamintesc atmosfera.
Asadar... Stau si ma gandesc, simt o briza pe piele, aud usor o muzica din vioara si soarele imi bate bland pe fata... se aude galagie in jur dar totusi nu e suparatoare, poate doar un pic obositoare. Aud in stanga un falfait de aripi... un stol de porumbei aterizeaza in multime. In jur, copii si adulti cu masti zambesc si isi fac poze in diverse ipostaze amuzante.
Fiind Venezia, mai e un sunet specific, la orice pas... sunetul valurilor. Fie ca esti pe mal la San Marco sau pe unul din sutele de poduri, unduitul apei spargandu-se de peretii cladirilor te urmareste pretutindeni. E antidotul perfect la zgomotul din fundal.
Daca ar fi sa ma intorc, sigur as ajunge iar pe treptile basilicii Santa Maria della Salute, sa stau sa privesc orasul, sa savurez o inghetata de 'melone e cocco' si sa ma bucur de lipsa grijilor pe sunetul valurilor ce spala barcile 'parcate' la tot pasul.
Atmosfera ar putea fi atenuata de un pic de romantism, dar chiar nu e primul lucru pe care l-as asocia cu un oras turistic. Oricum, cat mai sunt pe-acest pamant o plimbare cu gondola cu persoana potrivita la momentul potrivit e inca pe lista 'de facut'.
Ma gandesc cu drag si m-as intoarce oricand la Venezia. Sper sa nu fie peste prea mult timp, ca lucrurile facute prea tarziu nu prea au farmec. Ca de obicei, toate la timpul lor.
1 comments:
S-ar fi cuvenit ca, daca tot scriu despre Venezia sa o fac in italiana, dar sa spunem ca nu sunt chiar atat de inspirat.
Post a Comment