Voiam sa scriu ceva, ce voiam sa scriu? Am deschis fereastra de mesaj nou cu gandul sa scriu ceva, am raspuns la un mesaj pe messenger, si pe cand m-am intors nu mai era ideea. S-a evaporat. Puuuf.
...
(dupa 3 minute de creier suprasolicitat)
...
Da, mi-am adus aminte. Nu era nimic palpitant, nici nu va imbogati literatura blogosferica. La fel de usor putea sa fie uitata, dar nu avea cum, ca doar e o stare, senzatie... a, cum mi-am amintit? Pai ma ustura ochii. Despre asta voiam sa scriu.
M-am saturat in mod absolut de orice chestie cu ecran care imi dauneaza ochii... Nu mai am rabdare sa ma uit la un monitor, la un televizor sau chiar la ecranul telefonului. Acuma, din slabiciune, facem o exceptie cu ecranul aparatului foto, asa, ca mi-e drag mie.
Alternativa? O, am gasit una minunata, sa ies pe un camp si sa stau sa ma uit la o papadie. Nimic mai putin interesant, nimic mai inert. Sa stau, eventual sa mai bata un vant sa miste papadia sa nu imi fixez privirea chiar intr-un loc.
Si cred ca in perioada asta ar mirosi si a fan pe camp.Mmmm, mirosul de fan ma relaxeaza. Imi si starneste niste amintiri de cand eram mic si mergeam cu bunicu' la adunat de fan, si il mai si aduceam acasa.
Erau din nou, cum am mai spus, vremuri frumoase. Aveam cai, si ii puteam calari in fiecare seara cand ii aduceam de la pascut. Bunica mulgea vaca si beam lapte nefiert. Iar noaptea ascultam cantatul greierilor, cosasilor, sau ce ganganii or mai fi fost, de caraiau sub geamul casei.
Si uite, daca m-as mai fi suit din cand in cand pe un cal, daca stateam sa mai mulga bunica vaca, sau daca aveam rabdare sa ascult greierii, cred ca nu ma mai plangeam in momentul acesta de prea multe ecrane in jurul meu.
Dar papadia? Ce facem cu papadia? Eu zic sa o sufle vantul mai cu talent, sa imprastie samanta, sa am si altadata papadii la care sa ma uit.
0 comments:
Post a Comment