Viza pentru vise™

Alb/Negru

by Adrian On Nov 28, 2007 0 comments

Toleranta e un lucru greu de atins. Poti inghiti anumite lucruri, cu altele insa, te ineci doar incercand.

Poate faptul ca am mai pus piciorul in afara tarii, si am fost expus la diverse manifestari ale naturii umane, ma face mai receptiv la dovada de intoleranta a celor din jur.

Nu o sa zic acum ca eu nu am chestii pe care nu le tolerez, dar imi dau toata silinta sa am mintea deschisa cand se pune problema diversitatii. Sau macar problemele sensibile de genul religie, rasa sau orientare sexuala, care dau nastere la atatea conflicte, incerc sa nu le judec.

Normal, am o parere fata de fiecare in parte... ar fi chiar anormal sa nu am, dar atata timp cat suntem liberi, sa fim liberi sa ne desfasuram pana la capat. Respectand optiunea fiecaruia, as mai adauga.

Sigur lumii ii e teama de necunoscut. Un lucru pe care nu-l cunosti te sperie, iti provoaca anxietate, si in final rezulta intr-o rabufnire, sau chiar repulsie fata de acel fapt.

Dar de multe ori, un drum diferit de al tau, nu e in contrasens, poate nici macar nu se intersecteaza cu al tau, ci e pur si simplu diferit.

Si as mai sublinia un lucru... doar fiindca majoritatea merge intr-o directie, asta nu inseamna ca directia nu e gresita. Dar in cazul intolerantei tocmai aceasta e problema. Delimitarea dintre bine si rau, fara nuante de gri. Insa e chiar absurda vehementa oamenilor. Adica, inteleg sa sustii ceea ce te reprezinta, dar sa nu vezi dincolo de o eticheta... e pur si simplu trist.

A trait omenirea atatea perioade de intuneric ce au degenerat in manifestari de genul sclaviei, Inchizitiei si a nazismului, si tot nu ne-am invatat minte.

In orice caz, nu te poti trezi intr-o dimineata cu hotararea ca de azi vei fi tolerant. E o chestie ce se dezvolta in timp, un proces continuu, ca sa nu spun ca e un rezultat al educatiei.

Dar asta e doar parerea mea. Si sunt deschis sa ii inteleg si pe intoleranti.

Ne omoara modestia!

by Adrian On 0 comments

Nu stiu cat de mult ne mai putem permite sa fim modesti. Si asta e forma de a spune voalat ca modestia are picioare scurte...

Citind cate ceva pe bloguri, sa imi starneasca un fir de gandire... imi dau seama ca intr-adevar modest iti permiti sa fii dupa ce ai realizat anumite lucruri cu care te poti lauda.

In sensul ca, inconstient, si in liceu si in facultate am reusit sa imi construiesc un brand personal, si apoi sa ii culeg roadele fara mare efort. Dar dupa cum imi sublinia cineva crudul adevar, aceste perioade s-au incheiat, si e cazul sa trec la un rebranding serios.

Degeaba mi se spunea acum catva timp, cand doar prospectam piata muncii, ca anumite lucruri trecute in CV pot fi interpretate ca lipsa de modestie, pentru ca, la urma urmei, daca nu iti sustii cauza, cine isi da silinta sa te laude si sa te puna intr-o lumina buna?

OK, nu te lauzi cu una, cu alta, le soptesti voalat sau doar le sugerezi, dar in galagia asurzitoare de voci a celor din jur care isi prezinta pledoaria, e greu sa mai atragi atentia.

E la fel de adevarat ca, nu tin acum un discurs in favoarea arogantei si infumurarii ca antonime ale modestiei, ci mai mult pentru o incredere, lauda, mandrie chiar, justificata de niste rezultate demne de luat in seama.

Poti sa mori un anonim, si traiesti cu un sentiment solitar de multumire de sine, sau sa spui si lumii intregi ce iti poate pielea. Trecutul oricat de stralucit ar fi, daca prezentul nu e constient de el, viitorul e sortit umbrei?!?

Da, totul suna frumos in teorie, dar practica asta ma omoara cu zilele... macar de n-as muri modest!

Societate utopica

by Adrian On Nov 26, 2007 1 comments

Ma gandeam eu asa, candva, ca socialismul in toate formele lui... fie el colectivist, asociationist sau mutualist n-a fost gandit rau, ba chiar avea el avantajele lui.

Acuma, asta din cate imi amintesc eu din ce am mai citit si studiat candva. Si erau chiar interesante variantele mai sus amintite. Cateva dintre ele au fost puse in aplicare in micro-sisteme, dar nu au rezistat. Socialismul lui Marx a fost interpretat si pus in aplicare la o scara mai larga dar nici acesta nu a rezistat.

Manualele subliniaza diverse neajunsuri si contradictii. Si totusi, ce minunata ar fi o lume fara bani, in care schimbul de bunuri se bazeaza pe mutualitate si echitate...

Sau nu?

Ce-ar fi sa nu fii nevoit sa mai duci lipsa de ceva? Fiecare sa consume dupa nevoie din bunurile abundente in economie, prin asta intelegand un consum rational. Nu in sensul de ratii, si cote, ci in limita bunului simt.

Dar oricat de echitabil ar fi sistemul, suntem oameni nu animale... nevoile nu sunt identice, de multe ori nici macar asemanatoare, nici ca intensitate si nici in ceea ce priveste variatia. Si nu doar nevoile materiale. Ci si cele spirituale.

Mi se pare de-a dreptul 'sefeu' o gandire de genul "vom evolua pana la un nivel in care posesiunile materiale nu vor mai avea importanta". Ok, ok, sa zicem ca nu toata lumea cauta bogatie... dar tot e nevoie sa pui ceva pe masa si sa te imbraci. Iar nasturii sau ochii frumosi nu sunt moneda de schimb. Iar cand te-ai obisnuit cu un nivel... mi-e greu sa cred ca te poti multumi cu mai putin.

Ideea nu era sustinerea unui regim totalitar, prin care am trecut deja. Ci pur si simplu imaginarea unei lumi perfecte in care lipsa banilor da posibilitatea dezvoltarii altor aspecte ale laturii umane. O lume in care nevoile ar fi uniform si in totalitate acoperite, fara discriminare, prin contributia tuturor membrilor, fara ingradirea libertatilor.

Nu stiu unde imi e capul. Cred ca mai sus sunt idei pentru vreo 3 sau 4 articole. Dar sunteti bineveniti sa dezvoltam oricare dintre ele mai departe.

Mea culpa!

by Adrian On Nov 22, 2007 2 comments

Am observat ca in ultimul timp, ma cam uit prin DEX, nu asa de plictiseala, Doamne fereste, ci pentru ca mai intalnesc termeni noi pe care nu ii cunosc. Si ca sa nu mor prost, intru rapid pe net si ma dumiresc.

Nu la fel am facut cu ceva timp bun in urma cand, pe motivul "oai ce prosti is astia de la Cartoon Network"... am zis ca eu nu ma mai uit la desene animate.

Si totusi?!?

Episodul cu pricina s-a petrecut in timpul unei dupa amieze insorite de vara cand m-a zgariat pe creier termenul 'tonsilita', rostit de Bubbles in serialul Powerpuff Girls, cand se plangea, clar, de o amigdalita. Si de atunci am zis ca postul mai sus amintit imi grabeste procesul de tampire si l-am mutat de pe 12 pe nici nu stiu cat e acum.

Si azi, cand ma pregateam sa il denigrez, am zis sa fiu sigur si sa incep cu o definitie din dictionar, care se pare ca mi-a dat peste nas:

"TONSILÍT//Ă ~e f. Stare patologică constând în inflamarea amigdalelor; amigdalită. / fr. tonsilite"

Asadar, mult prea familiara amigdalita are ca sinonime pe langa termenul mai general 'angina' chiar si termenul 'tonsilita'. Asta in caz ca mai erau si alti nestiutori ca mine.

Mea maxima culpa.

A mai crescut Dolar-ul

by Adrian On Nov 20, 2007 2 comments

Va amintiti cumva de acea privire angelica, acea mutra nevinovata care v-a facut sa vi se inmoaie sufletul de animale iubitor?
Ei bine, uitati-o! A crescut! Nu mai e un copilas. A ajuns la varsta adolescentei canine. E din ce in ce mai priceput in arta manipularii umane... devenind un bun utilizator al privirii nevinovate, al scancetului la comanda si al cozii fluturande.
As putea spune ca deja e 'versat', dar s-ar putea sa exagerez.
Dar nu exagerez cand spun ca micutul are tupeu cat China. Se lupta toata ziua cu Rex, care e de vreo 10 ori cat el. Intra in bucatarie si mai nou fura tot ce e pe jos... de la prosoape si plase pana la sticle si cutii. Un adevarat strengar, ce mai!

Iar mai nou, are o noua arma... scancetul. Mai rau ca un copil mic! Cum nu i se acorda atentia cuvenita, cum nu se mai joaca omul cu el... plange mai rau ca un prunc mic dupa tzatza.

Dar joaca e una, viitorul paznic al casei mai duce si munca de pregatire. Iar gradina e campul de lupta. Ultima frontiera ce trebuie aparata de gainile inamice, cainii vagabonzi si pisicile parsive. Un lucru deloc usor dar nu imposibil daca e sa sa ne luam dupa crezul "unde-s doi puterea creste, si potzocul nu sporeste!"

Si bineinteles ca trebuie patrulata toata ograda, ca altfel cine stie ce iscoade s-ar putea strecura printre randurile ostirii.

Dar cum exista un amendament la crezul de mai sus... "pauzele lungi si dese, cheia marilor succese"... seriozitatea dispare cat ai zice "potzoc", si ne apucam din nou de nazbatii, fugarit de gaini prin curte, muscat pe Rex de coada si scheunat sa sune tot satul.

In concluzie, asa am raspuns mult vehiculatei intrebari... "ce-ti mai face catelul?"... Ne-am asigurat ca Dolarul a mai crescut, ca e sanatos, voios si mai zglobiu ca niciodata. Si chiar surprinzator de curatel as putea adauga, nu?

Si n-am scapat

by Adrian On Nov 19, 2007 2 comments

Cica de ce ti-e frica nu scapi. Oricum, as vrea sa spun ca chiar daca nu am scapat, macar am intarziat cat am putut momentul.

Povestea incepe cu o amanare... de muuult, de vreo cateva luni deja. Eram eu constient de problema, dar nu am luat-o in serios.

Iar azi, s-a-ntamplat oroarea. La-nceput a fost doar impresia, apoi paranoia, iar in final certitudinea.

Un psssssss mare si lat mi-a materializat temerile.

Totusi, total neconvingator si inoportun, dar macar s-a intamplat intr-un mediu controlat, si nu in trafic, sau cu alte efecte secundare nedorite.

Un ajutor de nadejde a venit din partea tatei, care a fost mai mult decat bucuros sa imortalizeze pentru eternitate prima mea experienta cauciucata... un triumf de altfel, care va fi uitat bineinteles datorita modului banal in care s-a petrecut.

Vine, vine, vine Mos Craciun...

by Adrian On Nov 18, 2007 3 comments

Cristi si-a facut deja lista pentru Craciun. Dar eu cred ca Mosului ii e frica sa treaca pe acolo... :)) Si numai de aceea nu va primi clona, ca altfel normal ca Mosu nu l-ar fi uitat. :))

In fine, eu nu stiu 'serios' ce vreau.

Dar chiar mi-am amintit ca i-am scris o singura data serios la Mosu', si i-am gasit scrisoarea la tata in buzunar. Intr-un alt an, m-am ascuns pe dupa brad asteptandu-l pe Mosu', si am speriat-o pe mama in timp ce punea cadourile. Iar cand eram si mai mic, tin minte ca bunicul incerca sa ni-l imite pe Mos, dar nu a reusit decat sa ne sperie destul de serios. Cateva momente care ar fi trebuit sa imi lase un gust amar in legatura cu Sarbatorile.

Cu toate aceste mici experiente, inca asociez Craciunul cu vesnicele clisee, dar nu pricep ce ce ar fi rau in asta.

Vineri, la Selgros mi-am intrerupt sesiunea de cumparaturi, sa ma plimb printre ornamentele de Craciun, apropo de care, am gasit niste culori destul de interesante pentru brad. Oricum ma mai gandesc.

Si normal ca o sa ma gandesc, deoarece bradutul meu e o chestie serioasa. Adica, daca sunt dispus sa aloc intre 10 si 14 ore pentru impodobit... da, s-ar putea sa am o mica problema obsesivo compulsiva la acest capitol, dar nu sunt dispus sa ma tratez.

De fapt mai mult de atat, ce sa vreau? Ca nu ma pun sa enumar pacea pe pamant, eradicarea foametei in tarile sarace sau gasirea unui tratament pentru cancer, ca nu suntem la un concurs de Miss, dar de ce sa nu se intample si acestea?

Nu ar strica un mic armistitiu generalizat. Sa se mai opreasca lumea asta din atrocitati, crime si violuri, razboaie si egoism... sa fie asa, ca un moment de respiro, o sincopa in agitatia asta fara sens. De ce moment? pentru ca lucrurile bune nu tin mult, si n-ar vrea sa fiu absurd.

Aveti un crocodil?

by Adrian On 4 comments

Am o vecina.

Vecina are un caine.

Cainele latra mult.

Cainele latra des.

Atat de des incat ma dispera.

Sunt disperat si nu-l mai suport.

Nu-l mai suport desi imi plac cainii.

Imi plac cainii de cand eram mic.

Cand eram mic, nu ma deranja insa latratul.

E drept insa, ca latratul din discutie aduce a urlete.

Urlete ce imi inspira strigate disperate de durere.

Aceste urlete disperate de durere, ma duc cu gandul la un crocodil.

Iar crocodilul respectiv, ar fi mai mult decat bucuros sa imi rezolve problema.

Asadar... are cineva un crocodil?

L-as imprumuta, cu promisiunea ca ii dau de mancare, in orice zi, de luni pana vineri intre orele 8.15 si 8.45, si duminica intre orele 9 sau 10 si 14.45.

Ati ghicit! Sunt momentele din saptamana cand imi vine sa urc pe pereti. Pereti de care mi-e mila. Mi-e mila pentru ca nu sunt ai vecinei. Vecina care are un caine. Un caine ce latra muult...

Observatie

by Adrian On Nov 17, 2007 2 comments

Nu prea mai am eu mare pofta de exprimari cizelate si alambicate, cum mi-ar placea sa emit... deh, e o perioada de liniste se pare.

Prin facultate, chiar am priceput o chestie... sa citesc ce am scris, si daca pot sa redau in mai putine cuvinte aceeasi idee, ar fi bine, daca nu chiar indicat, sa o rescriu.

Asta ca o paranteza, ca am inceput iar sa scriu fara sens, iar acum doar voi schita ceea ce gandeam initial.

Am mai scris la un moment dat ceva despre zodii. Revin un pic si spun, ca mi se par pe cat de vagi si generalizate prezicerile astrale pe ziua/saptamana/anul in curs, pe atat de apropiata de realitate descrierea persoanelor dintr-un semn zodiacal.

Nu pot sa zic ca am citit mult pe aceasta tema, nu stiu nici macar ordinea zodiilor, sau perioada unora dintre ele. Cel mai mult am retinut zodiile apropiatilor, si asta pentru ca, din cate am observat, ca un baiat "observaret" ce sunt, ca exista cateva perioade in an cand am o groaza de zile de nastere de retinut, iar in rest acestea sunt doar sporadice, anomalii care confirma regula.

Asadar, cu toate ca zodiacul prezice neintelelgeri cu Capricorni, Tauri, Fecioare si Scorpioni, adevarul e ca la un moment sau altul, am fost destul de apropiat de rezidentii acestor zodii. Dar totusi, nu pot sa nu dau dreptate astrelor cand acestea prezic ca Sagetatorul, Berbecul, Leul si Varsatorul imi sunt cei mai compatibili. Si in comportament si in gandire.

Bine, ca daca e sa ma gandesc si la ascendente si alte minunatii, rezulta ca ma inteleg bine cu tot zodiacul european, chinezesc si cel al florilor, care din cate am vazut, chiar exista.

Oricum, fiecare zodie are trasaturi definitorii, dar asta deja nu mai conteaza cand nativul merita efortul de a trece peste orice caracteristica potrivnica unei relatii armonioase.

La fel cum, chiar daca ma inteleg de minune cu Sagetatorii, cand am gasit unul care sa nu merite mai mult de 'buna ziua', chiar nu imi dau osteneala.

Cam asta era ideea cu zodiile. Imi place cum sunt surprinse caracteristicile nativilor, dar nu ma impac prea bine cu compatibilitatile si cu prezicerile.

Escapada prin zapada

by Adrian On Nov 11, 2007 1 comments

Peisaje "de vis".

Prima zapada din acest an.

Total contrastant cu ceea ce se intampla prin orasul asta aglomerat, imbacsit si plin de nervi.

Iar ce e mai frumos: ca inca nu a inceput sezonul si nebunia. Deocamdata e o liniste, si o pace deplina, atat prin culoare, lipsa de miscare si temperaturi ce faciliteaza precipitatiile inghetate.

Nu am cuvinte si nici nu simt nevoia sa descriu Arieseni-ul inainte de isteria lunilor de iarna, dar daca aveti o pofta nebuna de metafore, descrieri, hiperbole si personificari, ma pun si compun un pastel, imediat. Pana atunci... vorba 'ceea cu o poza face cat 1000 de cuvinte:

Din sirul lung... ce ne mai irita

by Adrian On Nov 8, 2007 0 comments

Pai nu e o chestie serioasa, pe departe de a fi insurmontabila, si chiar as putea sa o introduc la categoria light. Dar vreau sa subliniez ca exista fenomenul, si chiar daca nu ne afecteaza pe toti, cel putin la mine face parte din seria "picatura care (poate) umple paharul".

Nu stiu, poate totusi sa mi se fi intamplat mie de prea multe ori...

Exemplu practic, ca teoria multa strica. Prin facultate, la un moment dat, intr-o pauza rescriam un text pentru cursul de engleza, cand ma intreaba cineva... "ce faci? ce tot scrii acolo?''... la care eu concentrat fiind la text "da, uite rescriu din nou eseul asta!" si de aici s-a dezlantuit potopul.

Da, am trecut cu suficienta atentie prin liceu cat sa imi amintesc ca ceea ce am formulat la momentul respectiv se numeste pleonasm. M-am amuzat si eu pe moment, mi-am reformulat in mod autoironic greseala, si totusi, timp de 4 ani, cand mai plutea cate un pleonasm prin eter, auzeam de la o anume persoana... "cum era aia cu rescrisul?"

Bun, am priceput, a fost cat de cat comic intr-un moment de oboseala. Dar totusi, odata si odata devine iritanta fraza "cum era aia cu...". Inteleg sa fie o chestie monumentala, de neuitat si extrem de interesanta, poate chiar si foarte hazlie. Dar sa reiterezi la nesfarsit o banalitate mi se pare cat se poate de plictisitor si agasant.

Adica, poate ca sunt anumite persoane care pur si simplu au o satisfactie nebuna din a nu te lasa sa uiti ceea ce de fapt pentru 99,99% din populatie e o chestie cat se poate de neinteresanta. Poate anumite persoane chiar nu au ceva mi bun de facut decat sa isi aminteasca o vorba-n vant, cand poate ar fi mai bine sa gandeasca mai bine ceea ce iese pe gura lor.

In fine, pana la urma s-ar putea sa nu fie actiunea in sine, ci persoana care o face. Nu de alta, dar s-ar putea ca aceeasi remarca auzita de la altcineva, cu mai putina rautate sau deloc, poate ar trece chiar neobservata... sau nu?

Pulbere de stele

by Adrian On Nov 7, 2007 0 comments

Stardust. Un film ce merita vazut. Asta e concluzia. Nu ma credeti pe cuvant, mergeti si convinge-ti-va singuri.

Ok, poate nu prezinta realitatea tragica a poporului roman in era comunista, sau o dragoste imposibila traita printre transeele Primului Razboi Mondial, nici macar nu spune povestea unei catastrofe care sa fi luat vietile a mii de oameni, dar spune o poveste la care multa lume nu s-ar fi gandit.

Adica, firul povestii e simplu, usor de inteles, fara poveste in poveste si planuri diferite ale actiunii, dar modul in care e prezentat, atentia la detaliu, efectele speciale, si umorul ce echilibreaza orice situatie ma fac sa cred ca il voi putea revedea oricand a doua sau a treia oara fara sa ma plictisesc. (lucru destul de rar, tin sa mentionez)

Pot sa spun ca e echivalentul modern al unui basm de Petre Ispirescu, sau chiar al Fratilor Grimm. O poveste originala cu ingrediente clasice precum printi, regi, taramuri fanteziste, vrajitoare malefice ori animale fermecate, dar si pirati fantastici, stafii simpatice, tehnologii bizare sau ipoteze fictive.Totul insa se impleteste cursiv si coerent intr-un taram suficient de ireal ca sa dea atmosfera de basm, dar indeajuns de bine localizat cat sa ii dea o nota credibila.

Nici nu am simtit cum au trecut cele doua ore in sala de cinema. Am urmarit si am dat crezare intamplarilor derulate, cu mintea unui copil, si am savurat din plin ritmul alert al actiunii.

Nu am nici o remuscare de pe urma faptului ca mi-a placut un film atat de comercial. De ce nu, la urma urmei? Poate va deveni un clasic precum 'Casablanca', 'La vita e bella' sau mai recentul 'Titanic', care toate la vremea lor au fost destul de comerciale.

Iar daca va lua vreun Oscar sau nu... Nu ma pronunt, cert e ca Robert de Niro face un rol excelent, Michelle Pfeiffer oscileaza puternic intre Cosanzeana si Muma Padurii, iar Claire Danes... parca incepe sa imi placa.

Deci cand ii aud...

by Adrian On Nov 4, 2007 0 comments

A izbucnit acum scandalul cu romanii in Italia, si brusc si dintr-o data, toata lumea se da cu parerea. Sa fie interzis nu stiu ce, sa se controleze nu stiu unde, sa dam legi, sa ne alarmam, ca vezi Doamne ce si cum ne vede lumea.

Pai stati un pic! Problema e doar de acum? Doar acum ne agitam si facem spume ca o sticla de cola?

Ca atatea pareri energice nu am mai auzit de mult. Si daca parerile care apar la tv, asa luate 'aleator' de pe strada sunt generalizate... apai rau am ajuns.

Auzi vorbe... cica la tanti Floare ii e rusine ca e romanca. Adica ii pusca obrazul de rusine, ca unu cine stie ce a facut peste hotare, si acuma isi pune la indoiala onoarea. Serios, mult prea cuvioasa tanti se gandeste ce impact are acest fapt pe plan extern, si din aceasta cauza nu poate dormi noaptea.

Sau o alta tanti ne face un popor de handicapati pentru cate se intampla in lume si in tara din vina romanilor. Sau un nene, student cica la medicina, se indoieste daca sa se mai mandreasca cu faptul ca e roman.

Deci pana aici tantilor si nene, ca nu ma simt. Adica, stati nitel, ca nu e chiar asa. Da, Italia are o problema cu imigrantii. Da, majoritatea sunt romani. Insa... Majoritatea lucreaza legal/ilegal dar cinstit. Sa nu generalizam, totusi.

Adica am mai citit de cazuri de genul, nu e ceva nou... cum suntem noi au mai fost si sunt (poate chiar mai rai) polonezii, albanezii, bulgarii si multi alti cautatori de un rost in lumea larga.

Dar asa suntem noi, sange latin, ne aprindem usor, si facem mai rau ca Etna oricand ni se ofera ocazia. Trebuia sa ne aprindem mai tare la problema Bastroe, dar ucrainienii ne-au facut-o bine de tot, si vad ca nu suntem in stare sa ne-o desfacem. Dar nu problema de politica ma intereseaza pe mine.

Ci problema de mentalitate. Cum ca trebuie imediat sa ne dam cu parerea, buna sau rea cum o fi, dar sa stim ca nu am tacut si ca ne-am pronuntat.

Se mai pronunta un stimabil domn profesor cum ca e de-a dreptul indignat ca un student vine la el sa ii recunoasca nota obtinuta in strainatate (nu e vorba de mine) la o materie asemanatoare dar nu identica cu a lui. Iar indignarea vine dupa ce domnia sa imi preda exact aceeasi materie a treia oara la trei cursuri diferite. Adica si daca era cazul studentului ... avea saracul timp sa mai auda aberatiile dansului pana la sfarsitul vietii studentesti. Vai si amar. Atat am de comentat.

Asadar, mai usor cu opinii puternic exprimate, mai ales cand nu sunt gandite, si cand mai sunt cativa oameni in jur care pot aprecia obiectiv ineptiile ce plutesc in aer.

Deci serios, cand ii aud, imi vine sa fug in lume, dar mi-e teama ca altii mai buni oricum nu gasesc. Iar sa ma iau in gura cu ei... am mai multa minte de atat.

Ganduri anapoda

by Adrian On 2 comments

Toata lumea se plange ca ploua. Acum cateva luni ne plangeam de seceta. Nici cum nu ne e bine.

Lasati ploaia sa cada, macar ne mai spala din pacate. Sau macar ni le acopera de noroi pana nu le mai vedem.

Unde a disparut versul "vine ploaia bine-mi pare/ in gradina am o floare"? Sau versul nu a disparut, ci pur si simplu oamenii nu mai au gradini, sau timp sa mai intretina o floare.

Oricum, nu mai conteaza ce mai este in gradina, ca de la noapte se anunta temperaturi care vor ingheta apa... Primul inghet? unde e toamna lunga si blanda pe care au anuntat-o meteorologii?

Probabil, tot acolo unde e si iarna normala si plina de zapada, prevestita cu mult optimism.

Am intrat un pic in ganduri de sarbatori chiar saptamana trecuta cand incercam sa concep o felicitare de craciun... si ce ganduri. De-abia astept prima zapada. Sa vad totul alb, sa vad fetele oamenilor inrosite de frig, copiii fericiti de atmosfera luminoasa, iar adultii nervosi pe alunecusul care le ingreuneaza existenta.

Abia astept sa ninga, sa se mai goleasca soselele. Intr-adevar, cand ploua toata lumea merge cu masina, cand ninge... parca e mai prudenta lumea.

Dar iar vor fi aglomerate de sarbatori. Apropo, n-ar trebui sa se inceapa decoratul strazilor cu lumini? Ca numai maine nu-i poimaine, si de 1 decembrie trebuie sa fie deja o atmosfera festiva.

Pacat ca nu pica si ziua nationala cel putin vinerea, sa o simtim ca vine, dar si asa, cu frig, zapada si ceata, cui ii mai arde de sarbatorit.

Anul trecut am sarbatorit-o frumos, ca eram intr-un mediu international, si trebuia sa ne dam in spectacol. Dar anul acesta... vedem noi cum o marcam.

Revenind la decoratiuni. Tot nu m-am gandit cum sa imi fac bradul. Ceva sugestii?

Necrolog

by Adrian On Nov 3, 2007 3 comments

Ma uitam peste anunturile date pentru un unchi decedat de curand, si cu cat se poate de putina morbiditate, ma gandeam ca la sfarsitul vietii mi-ar placea sa-mi se scrie cateva cuvinte in genul celor scrise mai jos:

"In urma cu 50 de ani ne-am intalnit. Nu stiam cine e, nu stia cine sunt, dar ne-am privit, ne-am luat de mana si am urcat in trenul vietii. Am oprit in gari mici, in gari mari si impreuna cu sotul meu, ..., am luptat greutatile, dar am reusit. Era un om minunat, un sot bun si un tata iubitor. Anii au trecut iar acum sotul meu coboara in gara vesniciei si-mi spune: . In urma lui a ramas un univers pustiu si rece. Tot ce a fost frumos a ramas o amintire..."

o poveste frumoasa de viata, 50 de ani... de iubire, asa as vrea sa imi inchipui din cuvintele sotiei.

Viza pentru vise™

A fost odata ca niciodata...

Mai multa realitate

Atat de mic

Fara destinatii precise

Un urs albastru?!?