Necrolog


Ma uitam peste anunturile date pentru un unchi decedat de curand, si cu cat se poate de putina morbiditate, ma gandeam ca la sfarsitul vietii mi-ar placea sa-mi se scrie cateva cuvinte in genul celor scrise mai jos:

"In urma cu 50 de ani ne-am intalnit. Nu stiam cine e, nu stia cine sunt, dar ne-am privit, ne-am luat de mana si am urcat in trenul vietii. Am oprit in gari mici, in gari mari si impreuna cu sotul meu, ..., am luptat greutatile, dar am reusit. Era un om minunat, un sot bun si un tata iubitor. Anii au trecut iar acum sotul meu coboara in gara vesniciei si-mi spune: . In urma lui a ramas un univers pustiu si rece. Tot ce a fost frumos a ramas o amintire..."

o poveste frumoasa de viata, 50 de ani... de iubire, asa as vrea sa imi inchipui din cuvintele sotiei.

3 comments:

Anonymous said...

Doamne ce frumos!
Am lacrimat cand am citit aceste randuri!
Mi-am amintit de dragii mei bunici care s-au iubit si sprijinit reciproc timp de 56 de ani! Imi amintesc cum, seara de seara se luau de mana (mainile lor batatorite, asprite de dogoarea soarelui si de sudoarea muncii, totusi pline de gingasie) si ingenuncheau (cu greu, ca aveau picioarele amortite) cu fata spre Rasarit si isi spuneau rugaciunea impreuna.
Ma gandesc eu, asa... oare acesta sa fi fost secretul trainiciei dragostei lor? Oare eu voi reusi sa trec alaturi de jumatatea mea peste toate greutatile vietii?...
Ne vom spune rugaciunea impreuna seara de seara si la 70 de ani?
Si mie mi-ar placea ca atunci cand imi voi lua ramas bun de la lumea aceasta, cineva sa poata spune aceste lucruri minunate despre mine! Si sa fie sincer, din suflet!
Si imi doresc, sincer, ca si despre tine sa spuna cineva, cu mult drag, astfel de cuvinte!
Sigur va fi o persoana deosebita, pt ca si tu esti un om SPECIAL!
pupici

Anonymous said...

frumoasa povestea asta a ta cu bunicii. tare frumos. am eu o idee despre credinta si casatorie, si tre sa o dezvolt cand voi avea timp in scris.
in alta ordine de idei... 70 de ani, dupa cum mai ziceam... oare o sa prindem noi varsta aia? sper ca da, ca parca dragostea si respectul au nevoie de o viata intreaga sa fie cultivate si apoi savurate din plin. sau nu?

Anonymous said...

Te rog!
Sunt tare curioasa sa aud (citesc) ideea ta despre credinta si casatorie.

Hmmm...
Cine stie daca vom ajunge noi varsta aceasta "mirifica" de 70 de ani?! (eu nu sunt deloc optimista in aceasta privinta!)

Dar ai dreptate: cand iubesti ti se pare ca nu iti ajunge o viata intreaga sa te bucuri de persoana iubita, ca oricat de mult timp ati petrece impreuna tot nu- i de ajuns...sa ii demonstrezi celuilalt toata iubirea ta!... ca tot nu-i suficient timp intr-o viata ca sa traiesti fiecare clipa de minune alaturi de celalalt!...

Uf! ce romantica am devenit... :)

Post a Comment