Scooby Doo, where are you?

Acum cateva saptamani am vazut cateva secvente dintr-un episod nou cu Scooby Doo. Nu stiu daca neaparat era nou sau faptul ca era produs in format digital i-a insuflat un aer actual, insa acest detaliu e lipsit de importanta.

Scooby Doo si gasca sa de copii bagareti va ramane un clasic indiferent de cate variante ale acestuia vor fi produse de-acum inainte.

Nu l-am privit niciodata in mod serios, dar dupa analiza facuta pe Tom&Jerry am inceput sa vad desenele animate intr-o alta lumina.

Scooby este fara doar si poate emblema luptei impotriva ipocriziei. Pentru cei care sunt familiarizati cu productia in discutie argumentele sunt de prisos, insa pe scurt povestea sta in felul urmator...

In primul rand, fiecare episod aduce in discutie un alt personaj raufacator (dovada a multiplelor forme pe care ipocrizia le poate lua) care in ciuda aparentelor reuseste sa isi faca jocul pana cand Scooby&co ii iau cazul la puricat si ajung sa il demaste.

Eforturile teatrale sunt pe masura scopurilor: respectivul se camufleaza, ascunzandu-se in spatele unui costum sau a unei masti pentru a insufla teroare in societate, continuandu-si totodata existenta intesata de minciuni de complezenta.
Pe rand am avut de-a face cu stafii, monstri marini, calareti fara cap, mumii, varcolaci sau extraterestri, ca sa enumar doar cateva personaje ce au materializat pe rand diverse atribute negative ale caracterului uman.

Analizand indeaproape detaliile, se dovedeste intotdeauna ca agenda ascunsa a ipocritilor poate fi scoasa la iveala in ciuda amenintarilor aduse de simbolul insusit. Teama de consecintele adevarului nu sta in calea micilor detectivi, fiind condusi de o sete nestavilita de a face lumina acolo unde ipocrizia nu permite razelor soarelui sa mai patrunda, aducand in final o unda de speranta acolo unde fatarnicia a sadit doar deznadejde.

Cu toata aceasta perseverenta, lupta nu se castiga nicioadata usor. Iar gasca de copii si catelul lor naravas ne dau pe tava instrumentele de care e nevoie pentru a o duce la bun sfarsit:
- inteligenta si cultura prin Velma,
- spiritul ager si rezistenta fizica din partea lui Freddy,
- compasiunea si creativitatea lui Daphne si, nu in ultimul rand,
- prezenta de spirit si optimismul lui Shaggy.
Toate fiind completate de nasul fin pentru abureala a lui Scooby.

Ipocrizia e un dusman puternic, tocmai de aceea e nevoie de un complex de atribute care sa ajute la strangerea dovezilor, sa le puna cap la cap si sa insufle curajul de a-si asuma responsabilitatea rezultatului.
Cu siguranta ca pot aparea obstacole pe parcurs insa, asa cum arata experienta, minciuna are picioare scurte si numai teama o poate ajuta sa isi continuie maratonul.

Luand in considerare cele de mai sus, nu credeti ca suntem indreptatiti sa strigam mult prea des: "Scooby Doo, where are you?"

Vorbe de ocara

Da, stiu ca suntem in post si ca e o perioada de curatenie spirituala, si tocmai de aceea voi sta departe de linia ce nu ar trebui trecuta... Totusi simt nevoia sa ma exprim...


Suntem un popor destul de creativ din punct de vedere al injuraturilor, nimeni nu tagaduieste asta... insa cred ca ne complacem cu niste expresii devenite deja clasice si lumea nu isi mai da silinta sa inoveze, sa gandeasca in afara constrangerilor, sa isi personalizeze mesajul.

Adevarul e ca ne multumim sa pastram registrul vulgar cu gandul ca receptorul, indiferent de nivelul sau de cultura, va intelege ideea. In alte cuvinte, ar fi chiar aiurea sa emiti o insulta iar persoana sa nu o ia ca atare. Decat daca respectivul e cat dulapul si atunci e mai bine sa nu o faca.

De exemplu, as simti cum imi vrea cineva raul auzind "calca-mi-ai camasile de bumbac 100% cat te-or tine puterile!"
Dar cuiva care nu a calcat o astfel de camasa in viata lui, sau nici nu s-a "distrat" vreodata cu un calcator, nu i se va parea batjocoritor.

Tot in aceeasi idee, "strange-mi-ai frunzele uscate de nuc, in fiecare zi de toamna!" chiar doare pentru ca stiu cate frunze poate duce un nuc... nu e neaparat jignitor, dar de bine tot nu e.

Alte exemple... "numerota-mi-ai arhiva pana nu mai vezi bine" sau "plictisi-te-ar portarul cu povestile lui din armata".
Si cred ca fiecare poate gasi in drama lui zilnica exemple de genul care chiar daca nu se aplica oricui, pot rezona mult si bine in mintea "ocaratilor" cu semne de intrebare: "totusi, ce a vrut sa zica?!?"

Tom si Jerry, dupa 20 de ani

Probabil vor exista cateva priviri ciudate cu privire la subiectul care mi-a strafulgerat mintea intr-o dimineata, pe cand ma pregateam pentru serviciu. Da, e posibil sa fi avut creierul muuult prea odihnit, insa nu sunt genul care sa se planga de asa ceva.


In fine, ma gandeam ca "Tom si Jerry" (da, desenul animat) e metafora pentru fuga neincetata dupa realizarea unui vis. Si nu a oricarui vis, ci a unuia impus. Tocmai de aceea nu e tocmai un vis, ci mai degraba un tel izvorat din constrangerile societatii.

Tom, in momentele lui de relaxare, cand nu e intaratat de stapana, presat de alte pisici sau animat de instinctele de felina, chiar reuseste sa convietuiasca alaturi de bietul soricel. Insa de fiecare data cand se asterne pacea intre cei doi, societatea dicteaza ca Jerry trebuie persecutat.

Tom trebuie sa recunoastem ca este perseverent. Asa cum e, cu mijloacele si metodele pe care le are la dispozitie, isi da toata silinta sa isi indeplineasca de fiecare data misiunea. Insa obiectivul e de-a dreptul imposibil de atins, intrucat nu tin minte niciun episod in care motanul sa fi fost triumfator.

Si uite asa, Tom da trup si suflet pentru un tel care nu il face nici mai fericit, nici mai satul, nici mai linistit.

Drept dovada, intr-un episod plin de zapada, cand reuseste sa il arunce pe bietul soarece in gerul necrutator, tot nu reuseste sa aiba liniste sufleteasca... imaginea nevinovatului persecutat pe nedrept il bantuie si il framanta pana isi repara greseala.

Totusi, perseverenta lui Tom poate parea absurda. Dupa atatia ani ar fi trebuit deja sa realizeze ca nu poate fi fericit urmarind un ideal impus de altii. Normal ar fi fost sa isi gaseasca la un moment dat un drum al lui care sa ii aduca implinire. Insa cred ca e atat de indoctrinat de sistem incat pur si simplu nu reuseste sa discearna intre propriile sentimente si ceea ce i-a fost inoculat in tot acest timp.

Daca nu ar fi atat de amuzant, ar fi chiar trist. Si totusi, lasand la o parte comparatia exagerata dintre un desen animat si societatea in care traim, copilul din mine savureaza de fiecare data episoadele cu Tom si Jerry de parca ar fi difuzate pentru prima data iar deznodamantul e cu adevarat o surpriza... il prinde de data aceasta sau ii scapa?

The song says it all

Vise

In lipsa unor vise voluntare pe care sa le urmaresc, am parte de vise involuntare care ma urmaresc.


Mai demult tin minte ca visam chestii abstracte, fara nici cea mai mica legatura cu realitatea... campii izolate, camere straine, oameni necunoscuti... franturi dintr-o lume ce parea a izvori de oriunde altundeva decat din cotidian.

Dar vremurile acelea s-au dus, si mai nou cotidianul imi invadeaza visele.

Visez contracte, continui discutii avute peste zi, finalizez planuri incepute in pauza de masa sau ma intalnesc cu oameni ce mi-au trecut prin minte fugitiv si accidental.

Azi noapte, de exemplu, ma visam in noaptea de Revelion cum la 1 noaptea ma trezea telefonul fix cu un apel de departe, foarte departe.

Foarte plauzibil daca stau sa ma gandesc ca Anul Nou vine la sfarsitul unei zile de munca.
Insa facand analiza pe vis, subconstientul se pare ca face ore suplimentare pentru a pune in ordine framantarile de peste zi... macar de ar fi cu folos.

Lasand totusi fabulatia la o parte, mi se pare a fi o supradoza de realitate... Oare mai scap?

Ciudata lume...

... in care ne ducem existenta.

Contrarii la tot pasul care se intalnesc si, in ciuda a ce am auzit toata viata, nu se atrag nici nu se resping... pur si simplu se ignora.

In aceeasi incapere pot coexista la un moment dat un om care castiga 200000 lei anual doar din dobanzi cu o femeia care castiga lunar 1000 de lei si isi intretine singura familia.
In aceeasi propozitie pot vorbi de un om care are o rata lunara de 6000 euro la creditul ipotecar si de un altul care nu se incadreaza la un credit de 6000 de euro.

Suntem pe buna dreptate o societate a extremelor si cu toate acestea, nu am invatat ca mergand pe strada putem la fel de usor sa trecem pe langa oricare dintre personajele de mai sus si sa nu le cunoastem adevarata valoare.

De ce?

Pentru ca nu ne atragem, nu ne respingem ci pur si simplu ne ignoram si ne continuam existenta.

Birds 'n bees

Mancam eu aseara linistit un pic de paine cu miere (ca e de sezon), cand m-a izbit o noua intrebare existentiala... de ce fac albinele mierea?


Adevarul e ca am trait o viata de om fara sa imi pun intrebarea aceasta si probabil ca nu ar fi fost sfarsitul lumii daca nu ma lamuream... dar aseara era o adevarata dilema:

Albinele produc mierea si noi le-o mancam.
Daca noi le-o mancam inseamna ca lor nu le trebuie?
Si daca lor nu le trebuie de ce o mai fac?
Daca totusi le e necesara, cum supravietuiesc cand oamenii le-o fura?
Si daca oamenii le-o fura si stiu ca le e vitala, cum pot trai cu constiinta impacata?
Nu le sta in gat stiind ca o intreaga specie sufera doar pentru ca avem noi pofta de ceva dulce?!?

Ei bine, nu. Se pare ca intr-adevar albinele produc mierea pentru a-si face provizii de nectar pentru sezonul rece, dar o fac in exces. In mod normal un apicultor priceput stie cata miere poate "recolta" (a se citi "fura") astfel incat sa nu dauneze stupului.
OK, exista posibilitatea ca asta sa fie propaganda apiculturista... insa eu am inghitit-o, fara sa mai pun la indoiala moralitatea consumului de miere.

Subiectul s-ar fi putut termina aici daca sa nu imi aminteam de o dilema din acelasi registru pe care o aveam la serviciu in primavara... cum se consuma casnicia cocosului cu gaina?

Din nou, e o tema care nu ma impulsioneaza cu nimic sa consum sau sa nu consum oua si alte produse avicole... insa ajung la o varsta la care imi dau seama cat de putine stiu despre lucrurile marunte care ne inconjoara.

Bineinteles, am cercetat intens internetul si nu mica mi-a fost mirarea sa descopar ca nu sunt singurul care avea nevoie de lamuriri. Exista forumuri care dezbat aceasta problema, ba chiar si teorii care mai au nevoie de studiu pentru a putea fi dovedite.

Intr-un final, am ajuns la o schema... pentru ca explicatiile cele mai convingatoare apeleaza la dovezi de natura vizuala...
Gaina are un orificiu (atata banuiam) si cocosul are un orificiu (asta n-o banuiam). In timpul "dansului", cele doua se unesc si materialul genetic ajunge de la el la ea.
Pe cat de in vazul lumii se produce tot procesul, pe atat de invaluit in mister este. Si asta doar datorita penelor care cenzureaza toata treaba.

In concluzie, m-am cam linistit deocamdata. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

Nu inteleg

M-am lovit saptamana trecuta de ceea ce mie mi se pare un nonsens.


Acuma recunosc: nu sunt cel mai in masura sa dau verdictul intrucat nu am toate informatiile la indemana (a se citi "nu sunt in stare sa savurez o tigara").

Dilema e in felul urmator:
Cum e posibil ca un fumator sa nu suporte mirosul de tigara?!?

Ma ajuta si pe mine cineva sa ma dumiresc?

Nu e o problema existentiala, dar nu e prima data cand ma lovesc de ineptia aceasta, urmata fiind indeaproape de "nu suport fumul in spatii inchise" sau "nu fumez decat la serviciu".

Singura explicatie pe care am gasit-o e ca sunt niste absurditati emise de niste fumatori diletanti, amatori care imi polueaza atmosfera pentru ca nu au altceva mai bun de facut in cele 3 minute cat dureaza gestul (ca nu o putem numi actiune).

A, si mai duc dupa mine o neclaritate din aceeasi categorie: de ce 300 de lei pe luna pe mancare dor mai rau decat 300 de lei pe luna pe tigari?

Stiu, ar trebui sa ma apuc sa fumez ca sa intru in pielea personajului si sa ma lamuresc, ca altfel nu am cum sa inteleg, nu?

Dar nu ma ard asa de rau dilemele acestea... era doar asa, ca fapt divers.

Prin ^$#@ intelegandu-se o metafora care transcende orice bun simt.


Televizorul ma agaseaza cu emisiuni pline de vorbe goale, stiri fara context si seriale programate in asa fel incat sa nu poata fi urmarite. Si atunci dupa ce mai platesc abonamentul la cablu?(probabil ca sa fiu in rand cu lumea)

Radio-ul imi insulta inteligenta cu melodii ale trupelor romanesti(sau nu, ca nu sunt in tema) pe care si un pusti de gradinita le-ar putea compune... dar macar atunci ar avea ceva farmec.

Cel mai castigat in toata afacerea asta e internetul care e un fel de magazin do-it-yourself ce te rasfata in comparatie cu magazinul comunal. Si cand zic comunal ma refer la acela din vremea raposatului care se aproviziona cu ce putea si ce avea... ca deh, asa erau vremurile.

Dar iar cad in capcana generalizarii... eu nu sunt reprezentativ pentru publicul tinta al televiziunilor generaliste si nici nu gust 90% din ce emit radiourile mainstream. (dar oare au un public tinta bine definit?) Din punctul meu de vedere s-ar putea inchide toate maine ca nu le-as duce lipsa.

Prea radical? Nu cred. E justificat dupa "Alors on danse" de minim 7 ori pe zi la radio si aceleasi fete de lingai in toate talk-soaiele ori de cate ori deschid televizorul.

Prin urmare, daca ma intereseaza un serial... il gasesc online.
Daca ma intereseaza o melodie... o ascult online.
Daca ma intereseaza o stire... o gasesc cu siguranta online.

Daca vreau sa adorm rapid... deschid televizorul.

A venit si a trecut nebunia cu actualizarea datelor personale la banci. Si ce folos?


Zilele trecute (nu spun cand) am auzit (nu spun de la cine) ca un client al unei banci (nu spun care) a facut scandal (nu spun cat de mare) pentru ca a primit acasa extras cu soldul conturilor desi solicitase in mod clar ca acesta sa ii fie remis in sucursala.

Pai si care ar fi problema? s-ar putea intreba un om normal.

Problema e cat se poate de simpla: omul avea o durere de cativa ani (a se citi nevasta) din cauza careia nu si-a dorit extrasul acasa. Domnul agonisise niste bani pe care a preferat sa ii lase in cont si "uitase" de ei, evident din cauza durerii de cap.

Prin urmare extras cu solduri reale + nevasta sucarita = motiv de divort.

Omul, pe buna dreptate, va da banca in judecata pentru ca nu i-a respectat solicitarea, punandu-i astfel casnicia in pericol... care de altfel ar fi avut muuuulti ani fericiti de acum inainte.
Banca, pe de alta parte, ar trebui sa ii perceapa un comision suplimentar pentru ca i-a rezolvat "durerea de cap", desi daca e sa fim realisti, costurile divortului ii vor aduce alte dureri. De cont, bineinteles.
Iar nevasta... acuma cand a dat de bani pleaca? Pana acum ce a facut, munca de caritate?

Criza, mon cher!

Intr-un moment de plictiseala, acum cateva saptamani, am aruncat un ochi mai atent peste facturile ce asteptau ziua de salariu. Si am descoperit acolo, negru pe alb faptul ca nu ma stimuleaza defel furnizorii diferitelor servicii sa imi platesc datoriile la timp (cum o faceam pana nu demult).


Unul dintre ei stabileste limita la 15 zile de la primirea facturii (nu stiu exact cum apreciaza ei momentul in care ajunge la mine), altul are trecuta o data scadenta cu o perioada de pana la 30 de zile in care nu se calculeaza penalitati iar altul ma asteapta lejer pana la sfarsitul lunii, ceea ce de fapt imi si convine.

Din punct de vedere al consumatorului, e ok faptul ca nu mi se da in cap din prima zi de restanta, dar ma mir ca nu s-au gandit sa ofere ceva beneficii sau reduceri pentru plata in avans a datoriei. Daca tot e criza de lichiditate...
Pentru ca sincer, nu simt nicio obligatie/presiune/interes ca sa le dau fuguta niste bani pe care la randul lor i-ar vedea ca un credit-furnizor fara dobanda.

Asadar am intrat in hora crizei si m-am molipsit de la firme in ceea ce priveste comportamentul de plata... "am, dar de ce sa ma arat ca am?!?"

Exista in schimb un anume furnizor de telefonie mobila care insista sa imi aminteasca macar o data pe saptamana ca mi s-a emis factura si imi vine sa i-o platesc doar sa nu ma mai sacaie ca o soacra. Dar ma calmez, ca doar nu ma arde mesajul si astept scadenta. Mie oricum nu imi iese nimic la plata in avans, iar linistea sufleteasca nu acopera costul suplimentar.

Romania, te iubesc...

... Asa vrajesc politicienii tara, cu vorbe dulci si duioase menite sa o faca sa le cada in mreje. Si cand pare ca totul merge asa cum trebuie, o violeaza!


Romania, fata mare, s-a lasat de nenumarate ori sedusa si violata, iar acum culege roadele naivitatii sale: e crizata ca o femeie insarcinata cu nevoi. Iar tara cat e de mare, are nevoi pe masura.

Totusi, eu un lucru nu am inteles niciodata... de ce ne e asa de greu sa ne uitam peste gard in gradina vecinului care, desi are femeie la fel de crizata, reuseste sa stranga avere si sa mearga mai departe.

O varianta ar fi ca romanul e creativ nevoie mare, spirit latin si original. Si atunci, cum sa-l copieze pe altul? Mai bine descopera pe rand focul, roata si gaura la macaroana decat sa le ia de-a gata si sa isi canalizeze efortul spre lucruri noi.

Adevarul e ca focul nostru trebuie sa arda mai tare, roata sa fie mai rotunda iar macaroana mai gaurita. Ca altfel nu merita facute.

Insa la fel de adevarat e ca desi poti sa faci strategii care doar presupui si speri ca functioneaza pentru a castiga miliardul de euro, mai sigur e sa inveti de la unul care deja l-a castigat si sa ii urmezi calea.

Cu siguranta e usor de zis, dar chiar asa de greu poate fi de aplicat?

Idiot

Am fost la film saptamana trecuta. Mai bine stateam naibii acasa!


Adevarul e ca tocmai de aceea am mers la film, ca sa nu stau acasa.

In fine, contextul care ma face sa incadrez filmul vazut la categoria "traumatizant" se intinde pe cateva luni bune (ba as zice chiar ani) de cand subiectul copii si tot ce tine de ei graviteaza in universu-mi.

In aceasta perioada, fara a fi catusi de putin interesat, am absorbit involuntar informatii legate de fertilitate, tratamente prenatale, stadiile sarcinii, problemele nou nascutilor, evolutia infantila in primii 2 ani de viata etc, fiind privat de bucuria de a le descoperi pe propria-mi piele. (sau ceva de genul)

Deocamdata incerc sa ma consolez cu acel echilibru universal care imi va permite, la momentul oportun, sa intorc "favoarea" cu detalii elaborate legate de cachita, vomita si alte reziduuri infantile care sunt cat se poate de dragalase!

In fine, contextul fiind cel de mai sus, am ajuns la filmul "Plan de rezerva"... o poveste despre ce altceva decat o femeie care ramane, ati ghicit, i n s a r c i n a t a !
Povestea putea fi cat se poate de haioasa (si chiar a fost in momentele ironice la adresa miracolului nasterii) dar avand in vedere trauma psihica cu care m-am autodiagnosticat, a fost cat se poate de inoportuna.

De plecat, puteam sa plec din momentul genericului cand am intuit despre ce e vorba, dar daca tot am dat banii, de ce sa nu stau? Nu? (ce gandire idioata!)

Nici eu nu ma inteleg.

Vreau sa scriu ceva optimist, coerent si oarecum util pentru umanitate. Dar nu am ce.


Avioanele ce ratacesc prin intunericul creierului meu nu au la bord ganduri prea docile. Dar deja asta nu e ceva nou, pentru cei care ma cunosc. Pentru restul lumii insa, haideti sa mai facem o data cunostinta:

Buna, ma numesc Adrian si sunt ironic, realist si greu de multumit. Visez fara sa imi impartasesc visele. In mod voluntar mi le reprim dar viata, in mod sadic, mi le pune de cele mai multe ori pe tava.

Si in caz ca va intrebati... nu, nu este rezumatul anuntului de la matrimoniale ci doar esenta personalitatii, asa cum se manifesta ea de ceva vreme. Ma rog, nu e o expresie conditionata de timp, ci e ma mult ca sigur reactia la mediul inconjurator si oamenii care-l populeaza.

Ma indepartez tot mai departe de scopul enuntat in prima fraza si tocmai de aceea continui.
Candva nu eram asa. Dar asta era candva, cand universul se intindea pe o raza de 30 de km si tot ce depasea aceasta limita se incadra pe domeniul fantasticului, intr-o alta galaxie.

Si-atunci, logic ma intreb: dupa ce am ajuns sa interactionez cu fiinte pe care candva le consideram la ani-lumina distanta, cum sa raman neschimbat?

In fine, e un gand bizar care nu pare a duce la nimic rational odata ce ia forma scrisa, motiv pentru care ma opresc, respir adanc si imi amintesc ca azi e solstitiul de vara... moment numai bun sa spun: punct si de la capat.

Piatra filosofala

Traim intr-o zona/tara/societate mult prea inchisa, retincenta la nou, speriata de schimbare. Si cu toate acestea ne place sa credem ca libertatea ultimilor 20 de ani ne-a deschis poarta spre o infinitate de posibilitati si orizonturi marete.


Da, ne-o fi deschis-o, insa noi am ramas proptiti in prag pentru ca nu ne-a impins nimeni de la spate ca sa facem pasul cel mare. Si asteptam. Si ne complacem in prezent. Si ascultam vocile trecutului ce se tem ca vor fi date uitarii odata cu venirea viitorului.

Insa daca nu ma insel, nu i-a fost ridicata nimanui statuie pentru ca a trait o viata in conformitate.
Nu i s-au scris nimanui ode pentru ca a acumulat cunostinte si apoi le-a risipit in multime.
Si mai mult ca sigur ca nu exista epitaf care sa spuna..."a respectat cu strictete regulile de circulatie".

Ce vreau sa spun prin asta? Ca idealurile parintilor, sabloanele societatii sau asteptarile semenilor sunt doar ceea ce sunt si nimic mai mult: niste limite care nu tin loc de idealuri, nu tin loc de scopuri si nu tin loc de evolutie.
Viitorul se vede mult mai senin atunci cand e privit cu propriii ochi larg deschisi.

Viata in culori

Zi frumoasa de weekend, aparatul foto la purtator, stat la aer sa se revigoreze trupul si sufletul.

Si s-au revigorat...

Party animal!





E vara, e soare,
Catelele sunt goale,

Lupoaice-adevarate

Miroase-le pe toate!

Oh yeaaah!





Vesnic pregatit

Internetul inca mai "vuieste" cum ca in urma cu 11 ani am castigat o binemeritata mentiune la un concurs de limba franceza din liceu...

ok, ok, poate nu chiar vuieste, insa la o cautare "riguroasa" se poate gasi si aceasta informatie.

Toate bune si frumoase pana aici, insa imi amintesc un anume detaliu legat de acea zi. Si anume, faptul ca premiul cel mare era insotit de un superb dictionar Larousse.
Asa ca, inainte sa plec spre asa-zisa festivitate de premiere, am stat si m-am gandit...

"Bine, bine, dar daca e sa castig ditamai dictionarul, cum vin cu el? Daca il aduc in mana, exista sanse sa mi-l ploua, sa mi-l umple vantul de praf, sa il frec de ceva. Totusi, e un premiu valoros!"
Drept urmare, dupa o dezbatere interioara aprinsa de vreo 5 minute, am hotarat sa iau cu mine o plasa pe masura premiului.

Nu mi-am pus problema sanselor reale pe care le aveam. Nu mi-am pus problema banilor care veneau odata cu premiul, si care nu cred ca erau de neglijat. Nu mi-am pus problema penibilului de a umbla cu o plasa dupa mine care avea toate sansele sa ramana goala.

Nu, eu voiam doar sa fiu pregatit. Ca nu a fost in final nevoie, acesta deja e un detaliu trivial care imi minimalizeaza efortul :-P

Cand stim ca am trecut de acea limita care face diferenta dintre cele doua notiuni de mai sus?

Cand interesul de a-ti face treaba asa cum se cuvine ajunge sa intre pe domeniul obsesiei?

Cand ce-i mult chiar strica?

Dupa cum cred ca e clar, nu am nimic impotriva a-ti face treaba la cea mai buna calitate posibila, insa teoria chibritului in probleme deja intalnite nu face bine nimanui.

Desi mi-ar placea sa fiu contrazis, aceasta nesiguranta in situatii deja experimentate sugereaza fie un flux de lucru neclar, fie o slaba pregatire a 'rigurosului'.

Problema e ca acest simptom nu apare doar intr-un domeniu, ci e cat se poate de generalizat, mai ales de teama controalelor din partea Curtii de Conturi, Administratiei Fiscale sau Bancii Nationale, in functie de specificul fiecaruia.

C-o fi una buna si celalta rea, sau ambele bune/rele, cert e ca nu sunt sinonime si trebuie activat senzorul care avertizeaza depasirea liniei continue... Parerea mea, parerea mea.

Patetic

Vreau sa ma fac de rusine si sa marturisesc ca m-am uitat ieri la Danutz SRL, atat in direct cat si in reluare, ca sa vad daca nu cumva am castigat un Logan la tragerea la sorti din campania unui RCA. (caruia nu ii mai fac reclama de ciuda ca nu am castigat)


Asta cred ca a fost exces de optimism sa cred ca daca din prima nu imi iese, poate ma insereaza careva la montaj din marinimia sufletului. Dar oricat mi-as fi dorit, nu mi-a iesit.

Mai am o marturisire de facut... Tineti minte reclama de la cartofii prajiti cu fiipefaza.ro? In fine, simpatica reclama, si poate tocmai datorita ei mi-am incercat si acolo norocul, ca sa nu castige 2,000 de euroi cine nu trebuie... dar se pare ca tocmai EU nu trebuia.

Nu mai am alte marturisiri de facut, ca e suficienta onestitatea de care am dat dovada, insa un lucru este cert... ocupatii mai patetice de atat nu mi-as putea gasi.

Bad PR

Nu stiu daca e tocmai cea mai buna miscare pentru cineva care a auzit fie si in treacat de 'personal branding' insa nu ar fi prima oara cand ignor cutumele sau chibzuinta.


Asadar, facandu-mi-o cu mana mea, incep cu concluzia: sunt incapabil sa lucrez in mod eficient intr-o echipa.
Problema nu stiu din partea cui se manifesta insa stiu ca si eu am pacatele mele.

1. Nu pot functiona atata timp cat toata lumea face tot, si nu se respecta un set de sarcini clar delimitate.

2. Nu reusesc sa imi fac partea daca improvizam si schimbam strategia pe parcurs.

3. Deja am probleme cu increderea in capacitatile celorlalti, dar banuiesc ca e inevitabil odata ce te arzi o data, de doua ori, de trei ori.

4. Mi-e scris in ADN ca trebuie neaparat sa vin eu cu ideea cea mai buna in cazul unui brainstorming, ca altfel nu depun 100% efort pentru realizarea ei.

5. Ritmul meu, ritmul tau, ritmul ei, ritmul lui... dintre toate, cand avem termen limita, niciunul nu se sincronizeaza. Si atunci sa vezi coarne de berbec.

6. Cu totii conjugam verbul a gresi. Dar daca nu e asumata greseala, avem o problema. (a se citi 'paie pe focul nr.3')

7. In general cam am probleme cu autoritatea nesigura, iar in cazul echipei daca liderul nu e stapan pe situatie... se deschide portita pentru 'viva la revolucion!'

8. Si culesul laurilor ridica semne de intrebare, pentru ca daca nu mi-e recunoscut aportul adus, viitorul echipei este cat se poate de limitat.

In fine, dupa o scurta reflectie, cam in zona aceasta ma situez.
Iar in cazul in care un viitor posibil angajator citeste ce am scris, acesta este primul pas din cei 12 de recuperare: constientizarea faptului ca asa nu se mai poate! Si totusi, sunt o fire asa de rabdatoare cand nu e cazul...

Oamenii astia sunt ciudati... Prea des aud:

"vai ce nenorocire a dat peste mine!" sau dimpotriva "in sfarsit un lucru bun in viata noastra!".

Treziti-va la realitate! Viata nu e impartita in lucruri bune si lucruri rele... e viata, pur si simplu.

Cand incerci sa cauti motive sau explicatii ascunse in spatele evenimentelor... revino-ti!
Nu exista forte mistice care te imping sa cazi intr-o groapa in timp ce te uiti la un mesaj publicitar pe cer!
Nu vine niciun spiridus sa iti taie cablul de alimetare de la motor... se numeste foarte simplu uzura sau defect de fabricatie!
Iar daca iti cade o geanta de bani in brate, bucura-te si nu analiza. (sau inapoia cum am vazut deunazi la stiri)

Lucrurile bune/rele se intampla zilnic oricui... pentru ca se intampla.
Faptul ca ai scuipat pe geam intr-o zi nu inseamna ca in alta zi te asezi cu pantalonii noi pe o guma. Sau intr-o abordare mai naiva, daca-ti dai salariul nevoiasilor, de luna viitoare nu vei primi garantat o marire.

Coincidentele sunt coincidente si sunt o parte din viata, pur si simplu.

C-o fi bine, c-o fi rau, nu trebuie sa le meriti ci pur si simplu sa le accepti ca atare si sa te pregatesti pentru urmatorul eveniment de care nu poti fi sigur decat ca va fi total surprinzator.



"L-O-V-E is just another word I'll never learn to pronounce" - just funny/brilliant!

Si cand ma gandesc cat de enervanta mi se parea melodia aceasta la un moment dat... Dar dati-i si voi o sansa. La mine a functionat!

Fara niciun apropo, fara sa ma identific neaparat cu versurile... pur si simplu s-a intamplat. Mai rar sa revin asupra unei preferinte deja formate.

Photoshop included


Fara prea multe complicatii, mai mult din joaca decat cu un scop bine definit, am obtinut un efect interesant numai bun de pus pe desktop. Si acolo sta deja de vreo 3 saptamani.

Iar daca vi se pare cunoscuta locatia, va puteti hazarda in pronosticuri. Fara niciun premiu, doar pentru satisfactia ca in final cineva va avea dreptate :-)

Am ajuns intr-un punct critic... Si primul pas spre recuperare este sa recunosc starea in care ma aflu.


Nu-mi pasa ca-i zi, nu-mi pasa ca-i noapte.
Nu-mi pasa ca-i iarna ori primavara.
Nu-mi pasa daca e snitel sau tocanita.
Nu-mi pasa daca e azi sau e maine.
Nu-mi pasa ce e vis si ce e posibil.
Nu-mi pasa ce culoare are.
Si chiar nu imi pasa de nimic!

Sunt imposibil de impasibil si nimic nu poate sa imi dezghete pasarea. Chiar sunt de gheata si nimeni nu merita sa imi simta raceala.

De ce?

Pentru ca nimic nu mai e nou, nimic nu mai e impresionant, totul se petrece foarte incet. Tocmai de aceea...
Nu-mi pasa suficient incat sa scriu.
Nu-mi pasa indeajuns ca sa fac poze.
Nu-mi pasa intr-atat cat sa vorbesc.

E o lume mare in jur care dintr-odata pare mica si cenusie, plina de povesti despre copii, locuri de munca nefericite si vise imposibile.

N-am suferit nicio dezamagire, nu sunt deprimat si nu a dat nicio boala peste mine.
Pur si simplu chiar nu-mi pasa.

Ghidul taximetristului

1. E chestie de matematica de clasa a I-a: 7,65 RON nu inseamna 8 RON decat poate daca n-am eu chef sa ma incurc cu monede. Si asta pentru ca la 40 de drumuri diferenta de 35 de bani ajunge la echivalentul a doua curse in care nu cred ca te oferi sa ma plimbi din marinimie. Totusi, apreciez acele doua dati cand 7,38 RON a insemnat 7RON.


2. Bun simt: cand ai clientul in masina si se mai si grabeste, nu te opresti in mijlocul intersectiei sa explici soferului de la Pompe Funebre cum sa ajunga pe strada Narciselor... adica, dupa parerea mea clientul lor are timp sa tot astepte.

3. Am apreciat dimineata cum ai depasit prin parcare coloana de masini si te-ai intercalat cu tupeu ca sa ajung EU la timp la lucru, dar ziua de maine e departe si ma tem ca am memorie scurta. Asa ca nu te baza ca iti cedez trecerea cand ne intalnim in trafic. In fond, tot EU trebuie sa ajung la timp.

4. Nu urc in masina ta ca sa te aud cum te certi prin statie cu tot neamul tau. Daca eram fanul unor astfel de manifestari, ma uitam 5 minute la un reality show romanesc din confortul si siguranta casei mele... iar apoi schimbam canalul.

5. Intrebarea: "cu ce ocazie tortul?" are un singur raspuns, daca stii sa citesti printre randuri/cuvinte: "o (n-ai tu treaba) aniversare..." Si, in principiu, dupa o zi de lucru cam orice discutie e de prisos... n-am urcat in masina ca sa socializam. Acuma serios!

Si ar fi multe altele, dar daca le aprofundezi pe acestea putem sa trecem si la detalii de genul salutului, postului de radio, mirosului din masina... ca mi-e frica sa nu exagerez din prima.

Logic, nu?

A fost odata ca niciodata o problema: cum sa iasa la xerox o copie lizibila de pe o pagina A3 pe una A4?


Varianta 1 (tipic masculina):
Se pune originalul in xerox, se selecteaza la input A3, la output A4, se verifica sa fie alimentat aparatul cu hartie. Press copy!
Rezultatul: jumatate de A3 pe un A4.
Logic? Nu!

Masinaria e dotata dar nu coopereaza.

Varianta 2 (perseverenta, tot masculina)
Se reseteaza optiunile, se selecteaza din nou input A3, output A4. Copy!
Rezultatul: aceeasi jumatate A3 pe o alta coala A4.
Logic? Nu!

Varianta 3 (feminina, dar cu experienta practica)
Se reseteaza optiunile, se micsoreaza la 49% si se da copy. Se ia copia, se pune in aparat in locul originalului, se seteaza marire la 145% si se apasa butonul copy.
Rezultatul: A3 micsorat pe un A4.
Logic, nu?

Se pare ca uneori un rationament complicat e mai bun decat alternativa logica. Dar daca da rezultate, de ce nu? Nu?

Slim-onella

Am auzit mai devreme la stiri cum ca Agentia Europeana a medicamentului a stabilit ca sibutramina, care sta la baza mai multor medicamente pentru slabit, ar creste riscul aparitiei unor evenimente cardiovasculare.


Cifrele cercetarilor spun ca riscul unui accident vascular cerebral sau al unui atac de cord creste cu 16% in cazul celor care folosesc pastile de genul celor enuntate mai sus.

Dar... avand in vedere ca unele persoane contempleaza varianta unei imbolnaviri cu salmonella pentru a slabi in mod rapid cu 10 kg, procentele vehiculate de studii chiar nu prezinta interes.

Acuma daca lene exista si vointa nu, sunt suficiente alternative traznite in lumea asta care sa te subtieze. Miraculos, nu gluma!

Prioritatile se schimba

Cand e vorba de cheltuitul banilor in ultimul timp, ma raportez la un set de prioritati care mi se par mie de bun simt, oportune, si, de ce nu, chiar durabile. (mi se par nu echivaleaza cu ca chiar sunt)


Asa am ajuns sa scriu in noiembrie cum ca nici in ruptul capului nu necesitam un laptop, si ca era departe de mine gandul unei astfel de achizitii.
Si pe buna dreptate, avand in vedere ca nu aveam nevoie de portabilitate sporita iar activitatea de navigat pe internet, scris pe blog si editat cate o poza de la munte nu justifica un upgrade al configuratiei existente.

Si totusi, cum mi se intampla de multe ori, cand ma astept mai putin, apare cate o oportunitate care schimba putin ierarhia prioritatilor.
Prin urmare am ajuns sa ma documentez serios in ceea ce priveste oferta de laptop-uri de pe piata si cu un buget fix in minte impreuna cu un brand impus, am iesit la cumparaturi.

Nu a fost deloc usor sa ajung peste noapte un impatimit IT, citind teste comparative intre procesoare, placi grafice si generatii diferite de tehnologii. Dar am reusit, si totul cu ajutorul unui site bine pus la punct: http://www.notebookcheck.com/

Alegerea mea a ajuns sa fie Asus K50IN-SX025L cu
- procesor Intel Pentium Core 2 Duo T6500 (tehnologie 45 nm)
- memorie 4096 MB RAM
- placa video Nvidia GeForce G102M (nu e cea mai buna solutie de gaming, dar tot e mai buna decat o placa video Intel fara memorie dedicata)
- HDD 320 GB (de la 40 cat am avut, e cale lunga)

Si cam asta a fost ideea: Azi nu vrei, maine esti fraier daca nu-ti iei.
Sa-l folosesc sanatos!

Am vrut cu tot dinadinsul sa imi tin cat mai mult pomul de Craciun, si azi am depasit cu 5 zile termenul vizat de 1 luna intreaga.


Pe cat de antrenanta a fost actiunea de impodobit, pe atat de robotizata a fost operatiunea inversa, cu gandul doar la odihna de dupa.

A fost, a trecut, iar ceea ce am incercat sa fac din 4 ianuarie incoace ar putea fi numita o tentativa de resuscitare a sarbatorilor si mentinerea lor, in mod artificial, in viata.

In mod patetic ma gandeam ca Mos Craciun se va intoarce sa inlocuiasca kilogramul de optimism si cutia de speranta pe care mi le-a lasat sub brad cu ceva mai palpabil. Insa m-am inselat amarnic, iar dezamagirea s-a adancit cand am realizat ca pana si acestea erau niste falsuri "made in China", ca deh, e criza si mai mult nu a fost prevazut in buget.

In fine, totul e bine cand se termina cu bine, doar sa se termine odata ca e de-ajuns deja.