Vreau sa scriu ceva optimist, coerent si oarecum util pentru umanitate. Dar nu am ce.
Avioanele ce ratacesc prin intunericul creierului meu nu au la bord ganduri prea docile. Dar deja asta nu e ceva nou, pentru cei care ma cunosc. Pentru restul lumii insa, haideti sa mai facem o data cunostinta:
Buna, ma numesc Adrian si sunt ironic, realist si greu de multumit. Visez fara sa imi impartasesc visele. In mod voluntar mi le reprim dar viata, in mod sadic, mi le pune de cele mai multe ori pe tava.
Si in caz ca va intrebati... nu, nu este rezumatul anuntului de la matrimoniale ci doar esenta personalitatii, asa cum se manifesta ea de ceva vreme. Ma rog, nu e o expresie conditionata de timp, ci e ma mult ca sigur reactia la mediul inconjurator si oamenii care-l populeaza.
Ma indepartez tot mai departe de scopul enuntat in prima fraza si tocmai de aceea continui.
Candva nu eram asa. Dar asta era candva, cand universul se intindea pe o raza de 30 de km si tot ce depasea aceasta limita se incadra pe domeniul fantasticului, intr-o alta galaxie.
Si-atunci, logic ma intreb: dupa ce am ajuns sa interactionez cu fiinte pe care candva le consideram la ani-lumina distanta, cum sa raman neschimbat?
In fine, e un gand bizar care nu pare a duce la nimic rational odata ce ia forma scrisa, motiv pentru care ma opresc, respir adanc si imi amintesc ca azi e solstitiul de vara... moment numai bun sa spun: punct si de la capat.
