Idiot

Am fost la film saptamana trecuta. Mai bine stateam naibii acasa!


Adevarul e ca tocmai de aceea am mers la film, ca sa nu stau acasa.

In fine, contextul care ma face sa incadrez filmul vazut la categoria "traumatizant" se intinde pe cateva luni bune (ba as zice chiar ani) de cand subiectul copii si tot ce tine de ei graviteaza in universu-mi.

In aceasta perioada, fara a fi catusi de putin interesat, am absorbit involuntar informatii legate de fertilitate, tratamente prenatale, stadiile sarcinii, problemele nou nascutilor, evolutia infantila in primii 2 ani de viata etc, fiind privat de bucuria de a le descoperi pe propria-mi piele. (sau ceva de genul)

Deocamdata incerc sa ma consolez cu acel echilibru universal care imi va permite, la momentul oportun, sa intorc "favoarea" cu detalii elaborate legate de cachita, vomita si alte reziduuri infantile care sunt cat se poate de dragalase!

In fine, contextul fiind cel de mai sus, am ajuns la filmul "Plan de rezerva"... o poveste despre ce altceva decat o femeie care ramane, ati ghicit, i n s a r c i n a t a !
Povestea putea fi cat se poate de haioasa (si chiar a fost in momentele ironice la adresa miracolului nasterii) dar avand in vedere trauma psihica cu care m-am autodiagnosticat, a fost cat se poate de inoportuna.

De plecat, puteam sa plec din momentul genericului cand am intuit despre ce e vorba, dar daca tot am dat banii, de ce sa nu stau? Nu? (ce gandire idioata!)