Ganduri, ganduri si iar ganduri. Si total inoportune.
De exemplu: oare copiii mei ce trasaturi negative vor mosteni de la mine? In sensul de idei, preconceptii, apucaturi, notiuni de bine si rau, gusturi, orientari religioase sau sportive.
Spre exemplu am observat ca mama se transforma in bunica pe masura ce inainteaza in varsta. Incep sa aud conceptii, idei si delimitari stricte intre alb si negru, din doua locuri. E ca un disc difuzat stereo, surround sau cum mai vreti.
Nu spun ca e un lucru rau. Dar parca toata viata incercam sa evitam greselile facute de parintii nostri si in final ajungem mult prea asemanatori lor.
Am impresia ca nu ne putem ascunde de bagajul genetic pe care il purtam cu noi, dar cu putin efort sper ca il putem imbunatati.
Acuma nu spun ca ar fi o tragedie sa ajung ca ai mei, sau prin tranzitivitate ca bunicii, dar spun ca mi se pare normal ca odata ce observ anumite lucruri care nu-mi plac, sa fiu in stare sa nu le adopt, chiar daca prin expunere repetata sunt predispus sa mi le insusesc.
E usor sa judec si sa dau vina pe parinti, respectiv bunici pentru partile negative pe care le regasesc, dar parca e mai greu sa recunosc ca datorita lor am ajuns unde sunt, am o anumita gandire sanatoasa datorita lor, am un set de valori morale pe care le-am mostenit si un echilibru in viata care imi da putere.
Mi-e atat de usor ca la o greseala sa uit tot ce e bun.
Asa suntem eu. De ce? pentru ca acelasi comportament l-am vazut la ai mei. Sunt constient de el? Normal! Si vreau sa-l schimb? Mai mult ca sigur! De ce? Sa nu devina mostenire de familie.
0 comments:
Post a Comment