Dar nu asta era ideea.
Ideea e ca pe langa o sansa incredibila, situatii interesante si New York-ul pe fundal, 'aplicantii' mai au sansa sa intalneasca persoane fascinante, experimentate, pe care le pot 'stoarce' de informatii.
... ca daca n-ar fi, nu ne-am aminti :)
Mai putine vise
Intr-o lume pe masura
Dar cu mintea deschisa la noi posibilitati
De ce nu?!? Daca il poti concepe cu mintea, poti sa il vezi si cu sufletul...
Am observat acest tip de publicitate la televiziunea americana, si mi s-a parut suficient de onesta pentru a ma convinge, cel putin, sa simpatizez producatorii respectivi.
E vorba de asa numitele reclame comparative, in care un anume producator spune efectiv "cumparati produsele noastre, pentru ca sunt mai bune decat ale lui X, Y, Z", numindu-si pe bune competitorii.
Iata si cateva exemple dintre concurentii de top: Pepsi contra Cola, Mac vs PC, BMW vs Audi, si nu in ultimul rand Audi vs Alfa Romeo/Mercedes/BMW.
In opinia mea, este reflectarea libertatii de exprimare, intrucat, chiar daca se sustine superioritatea unui produs fata de celalalt, argumentele prezentate sunt viabile, adevarate si nu induc consumatorul in eroare. Normal, ca s-a intamplat si la noi la un moment dat intre Altex si Flanco, daca mai tineti minte reclamele in care copii spargeau tastatura cu ciocanul, pentru ca asa vazusera la tv. Dar evident, ca CNA a interzis imediat aceasta forma de comunicare.
Totusi, ele sunt simpatice, comice chiar, si se adreseaza unui public satul de subtilitati si cliseuri, un public rafinat, cunoscator, si darama orice tipare stabilite in audiovizual.
Normal. Ca in celelalte directii nu prea este nimic interesant de vazut/facut. Ok, paduri sunt cam peste tot, dar si niste dealuri, si niste imitatii de munti, si o apa curgatoare de preferinta, cam numai in directia aceasta gasim.
Nu e plictisitor, dar nu e pentru toata lumea. Nu stiu cata lume se ia si merge asa la plimbare doar de dragul de a nu sta acasa, nu cu scopul de a ramane peste weekend undeva. Normal, ne-am putea schimba si stilul, si sa dezvoltam aceste plimbari sporadice in iesiri planificate, cu cortul sau la pensiuni... ar fi o chestie...
Oricum, sambata am facut plimbarea spre Valea Draganului, cu gandul sa mergem roata, sa vedem cum e si pe acolo, dar evident ca nu am mai ajuns chiar acolo. Am luat-o in schimb spre barajul Lesu, deoarece ultima data cand am fost la Coada, nu am apucat sa facem poze la baraj, si am zis ca nu e niciodata prea tarziu sa recuperam timpul pierdut.
De unde si pana unde aceasta afirmatie?
Azi a fost 23 august. Chiar inainte sa ies de la serviciu am rememorat un pic ce ar fi putut fi azi... zi libera, mici, bere, defilari, salve de tun, fanfara, un mesaj din partea tovarasului... (si pe 1 decembrie se voar indeplini multe din cele enumerate, doar ca nu va fi vreme buna pentru mici si bere).
In fine, nu aceasta era ideea. Ideea era ca odata cu 23 august de altadata mi-am amintit si de muzica de odinioara, pe care momentan nu o ascult cu nostalgie, ci o ascult sa redescopar artisti valorosi, si niste piese fara varsta.
Ce ma atrage la ele? Inocenta versurilor, veselia melodiilor si calitatea vocilor neprelucrate pe calculator. Ca o fi fost cenzura? Se prea poate. Ca versurile sunt uneori atat de naive incat sunt comice? Si aceasta e o parere credibila. Dar nimeni nu poate tagadui faptul ca sunt melodioase si inspira buna dispozitie in orice imprejurare.
Ce am mai observat? Ca spre deosebire de reteta actuala (1 vers) + (3 refrenuri) = succes, reteta 'vesnic verde' era (1 poveste cu introducere/desfasurare/final) + (2 refrenuri) = slagar. Si adevarul e ca altfel savurez o piesa cand imi transmite un mesaj complet, fie el unul simpatic de genul 'Iubiti si cainii vagabonzi', unul de dragoste ca 'Te-am vazut, mi-ai placut' sau chiar unul mai trist dar plin de speranta prin 'Te-astept sa vii'.
Nu a fost o perioada de libertate, cozile la orice bun necesar nu au lasat amintiri prea frumoase, iar rationalizarea alimentelor, apei si a energiei electrice inca ne mai starnesc dezbateri aprinse, dar muzica aceasta cu ce ne-a gresit ca sa o facem uitata?
As vrea sa aud totusi niste pareri: ce melodii din 'epoca de aur' mai ascultati cu placere?
Scrie ca si cum n-ai scrie... bun sfat.
Acum doua luni nu aveam blog, asa ca nu puteam sa va impartasesc impresiile de la Sapanta, asa ca uitandu-ma peste poze incerc sa imi regasesc cuvintele de atunci.
Inainte de toate, vreau sa subliniez, ca oricat ar fi de vesel cimitirul, este la urma urmei un cimitir. Oricat ar fi de primitoare multimea de culori a locului, se pastreaza o atmosfera greoaie, un respect clar cuvenit celor plecati din lume.
Si pe buna dreptate, deoarece, parcurgand de la intrare si pana la ultimul rand de cruci, asa, pe sarite, povestile de viata ale oamenilor, am intalnit familii destramate, tragedii sau decese naturale, dar si caracterizari. Si asta zic eu, ma face sa spun ca am simtit mai mult decat as face-o intr-un cimitir obisnuit.
Faptul ca am ajuns sa cunosc omul din cele citite de pe cruce, sa aflu ca a lasat in urma copii mici, sau dimpotriva, ca i-au murit copiii inainte de sfarsitul vietii, ca acest lucru s-a intamplat la munca, intr-un accident sau in mod voit, mi-a mai pus inca un pic mintea la contributie. Un pic mai mult poate.
Ok, ne-am prins ca am fost duminica la Cluj. Da, s-a realizat minunea... am planuit totul chiar cu o seara inainte si chiar am ajuns. Incredibil, dar adevarat. Ciudat, bizar si total necaracteristic, am si pornit la ora 8 dimineata.
Cliseu: Gradina Botanica e un loc pasnic, relaxant si curat. O oaza de liniste in mijlocul unui oras aglomerat. Nimic mai adevarat.
E drept ca nu trec prin Cluj prea des, s-a mai intamplat o data anul acesta, iar pe la Gradina nu am mai fost poate de 10 ani.
Nu pot sa spun ca e impresionanta de-a dreptul, dar e frumos. Si acum florile rad in zeci de culori, dar e posibil ca primavara sa fie chiar spectaculoasa daca mai infloresc si pomii.
Asa cum nu sunt un mare cunoscator de arta, nici in denumiri si specii de plante nu excelez. Dar nu e nevoie sa stii denumirile latine ale florilor pentru a le aprecia frumusetea.
Ma apropii de 2 saptamani de ucenicie in domeniul publicitar, si vreau sa ma arat la lume ca am invatat ceva. De laudat pot sa ma laud, nu stiu daca ma crede cineva, asa ca imi prezint restaurantul fictiv.
In urma colaborarii mele cu mine (eu client, eu potential art designer) am ajuns la un compromis pe urmatoarea formula, subiectiva desigur, nu neaparat cea mai buna, dar aplicabila pana la urma.
Pentru inceput, am pornit cu o denumire si un simbol distinctiv. (Normal ca aveam si ale variante, dar inca nu m-am vindecat de Italia si am ramas ca varianta de fata...). Evident un peste, albastru sa duca la apa, iar portocaliul duce la un peste rumenit, savuros...
Logic (ma rog, dupa logica prezentarii mai mult) urma simularea de fatada a restaurantului; pentru mine a fost altceva, dar de dragul continuitatii va arat mai departe fatada cu firma vizibila si un design sa duca imediat cu gandul la o galerie de arta.