Am primit azi o scrisoare in posta.
Foarte ciudat, de obicei ma delectez doar cu facturi, dar fie, macar mai intrerupe monotonia...
E timbrata, are stampila postei, dar nu vad numele expeditorului, decat cea a destinatarului. Sunt eu, fara dubiu, scris in litere mari si clare.
Iau plicul, il deschid usor cu un calm ardelenesc, si incep...
"Dragul meu,
Iti scriu cu inima indurerata intr-un moment in care ar fi trebuit sa jelesc. Insa dragostea ce ne leaga ma impinge sa incalc Legea Uniunii si sa trimit aceasta scrisoare in interes personal. Tocmai pentru a-i asigura reusita, te rog sa o faci nevazuta de indata ce o citesti si sa nu pomenesti despre ea niciodata. Nici macar mie.
Da-mi voie sa incep cu inceputul.
Ma numesc Maria si ne-am cunoscut pe 15 septembrie 2017, ultima zi dintr-o saptamana agitata si prima zi de toamna adevarata. Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri...
Incepuse sa ploua torential iar tu, intr-un sacou vernil si pulover alb, cu geanta bej in mana, ai intrat in magazinul meu probabil ca sa te adapostesti de ruperea de nori.
Ne-am salutat fara sa ne privim, si ne-am vazut fiecare de ale lui. Tu te prefaceai ca te uiti la niste cabluri HDMI, iar eu despachetam marfa ce tocmai o primisem: niste laptopuri ASUS de toata frumusetea.
Dupa 20 de minute de masurat cablurile din priviri, te-ai apropiat de mine si ai inceput sa ma intrebi despre notebook-ul pe care il puneam in vitrina. Retin ca nu aveai nici atunci, cum nu ai avut de altfel toata viata, nicio tangenta cu tehnologia.
Mi-ai pus intrebarile cele mai puerile posibile despre niste lucruri mult prea evidente: daca laptopul ASUS putea rula filme HD, daca era echipat cu conector HDMI sau ce insemnau logourile SRS Premium Sound si Altec Lansing de pe cutie. Initial am crezut ca te tii de glume, si nu ti-am dat atentie, insa apoi ti-am citit sinceritatea din privire si mi-ai dezarmat orice pornire.
Asa a inceput totul, iar ce a urmat e cat se poate de evident. Te-ai intors in urmatoarea saptamana sa ma mai intrebi despre laptopul ce ti-l aratasem dar discutia a mers mai departe inspre cele mai frumoase filme ce s-ar fi putut "testa" pe el. Eu aminteam comedii romantice, pe cand tu fortai nota cu aventuri pline de efecte speciale, iar titlurile veneau de la unul la celalalt ca intr-o negociere vitala. Si asta a si fost, negocierea vietii noastre.
Am ramas de acord ca pelicula Casablanca, in forma ei recent prelucrata, oferea cea mai buna experienta HD si am stabilit sa il urmarim impreuna pentru a sarbatori consensul si spre a testa produsul in discutie.
Te-ai intors la sfarsitul programului cu filmul si cu popcornul si a fost, de departe, cea mai reusita seara posibila. Ori de cate ori ma gandesc la ea imi vine in minte acea melodie care de fapt ne-a unit destinele pe vecie:
Nu stiu daca a fost modul in care m-ai cuprins chiar cand a inceput sa cante pianistul, daca acustica deosebita a boxelor a amplificat momentul sau daca claritatea incredibila a sunetului a fost cauza, dar am simtit o caldura nemaiintalnita in suflet. O caldura care a inceput in acea minunata seara si m-a tinut pana azi, 15 decembrie 2052, ziua mortii tale.
Da, azi s-a produs inevitabilul, dar nu vreau sa intru in detalii. Cel mai important lucru pe care trebuie sa il afli este ca am trait 35 de ani minunati impreuna, cu bune si rele, iar singurul detaliu pe care oricare dintre noi si-ar fi dorit sa il schimbe este timpul ce acum pare prea scurt petrecut impreuna.
Acesta este si motivul pentru care iti scriu... timpul e mult prea pretios! Du-te azi la magazinul unde lucrez deja de o luna si forteaza mana destinului!
Intreaba-ma despre ASUS, intreaba-ma despre HD, intreaba-ma despre HDMI, intreaba-ma despre Casablanca, intreaba-ma despre orice! Numai intreaba-ma.
Si cei 35 de ani se vor face 43 intr-o clipa... desi la sfarsit, intensitatea cu care ii vom fi trait ii va face sa para o secunda, dar scrisoarea nu poate sa ajunga in siguranta mai in urma.
Inca nu ma cunosti, dar ai incredere in mine si nu mai sta pe ganduri cum o faci de obicei, pentru ca eu te cunosc mult prea bine! Nu e momentul sa rationalizezi, sa iti planuiesti miscarea, sa concepi un plan de actiune. Stiu ca asta iti trece prin minte.
Dar asculta-ma pe mine si asculta-ti inima!
Timpul trece surprinzator de repede!
Te iubesc si te astept sa ne incepem drumul impreuna,
Sotia ta, Maria."
Las scrisoare din mana, ma pregatesc sa ies din casa, dar ma trezesc la realitate... iar realitatea e ca viata nu e atat de usoara incat sa imi dea o palma peste ceafa ca sa fiu atent la ceea ce ma asteapta.
Dar macar pot sa visez, si ma bucur ca proba cu nr.55 din SuperBlog 2009 mi-a dat aceasta sansa.
De cateva zile, datorita unei lipse temporare de informare si a unei abordari superficiale a problemei, am ramas cu o impresie gresita, cum ca Asus O!Play ar putea baga zanzanie intre diversele puncte de divertisment din casa.
Initial ma gandeam ca va forma front comun cu televizorul pentru a marginaliza si distruge psihic PC-ul.
Pe de alta parte, parea la fel de logic ca PC-ul sa puna botul si sa contribuie la subminarea treptata a TV-ului.
Apoi am zis, stai asa... jucand pe ambele parti ale baricadei, parca se da prea rotund... vor complota ceilalti doi impotriva lui!
In cele din urma mi-am spus: stii ce? daca se certa intre ei si nu gasesc o cale sa se inteleaga, ii arunc in strada!
Si s-a facut liniste in scenariul meu.
Nu a mai cantat muzica.
Nu au mai rulat filme.
Serialele s-au oprit.
Si parea ca a sosit sfarsitul.
Doar cand totul parea pierdut mi-am dat seama ca a fost exact ceea ce aveam nevoie... un Ev Mediu intunecat dupa care sa urmeze o renastere ideatica, o iluminare chiar, bazata pe un slogan al secolului trecut: make love, not war!
Esenta renasterii este ca Asus O!Play nu este o unealta a dezbinarii! Nu! Ci dimpotriva! El este esenta diplomatului absolut, sosit sa uneasca o lume in conflict, sa reintregeasca tehnologii, sa deschida calea spre colaborare.
El a fost bine inzestrat cu toate graiurile PC-ului, pornind de la popularele mp4, xvid, avi, dvix, mpg si wmv, continuand cu mai pretentioasele mov, rm, rmvb, flv, si asf, si ajungand chiar la exoticele dialecte mkv, ts, m2ts, dat si vob, care nu sunt cunoscute chiar de toti semenii sai.
In plus poate recunoaste chiar si cantecul suav de pe PC, indiferent in ce gama ar fi compus sau cu ce instrumente ar fi etalat. Astfel, fie ca se inscrie in sfera clasicelor MP3, WAV sau WMA ori aduce mai degraba a stiluri mai contemporane precum AAC, OGG, FLAC sau AIFF, melodia este tratata prin prisma unui veritabil connaisseur.
Pe de alta parte, O!Play a mai fost scolit si si-a insusit numeroase tehnici de negociere precum HDMI, Composite Audio/Video sau Optical Digital Audio cu ajutorul carora poate aborda orice neam de TV, indiferent de cat de elitist si de egocentric ar parea.
Adevarul e ca pana nu demult acesta din urma cam satisfacea singur nevoile de divertisment ale Stapanului, insa pozitia ii este tot mai amenintata avand in vedere pretentiile tot mai mari si versatilitatea PC-ului.
Mai mult, Asus O!Play este pregatit de discutii si cu partenerii externi: avand deschidere prin USB2.0, eSATA/USB2.0 combo, RJ-45 LAN, sau DC Power In, nu exista premise ce ar putea duce la discriminare.
Ii si vad deja pusi pe toti la masa discutiilor:
O! -Astazi Stapanul vrea sa revada Pacificatorul!
PC - Stai asa, acum il caut ca sigur il am chiar in varianta HD!
TV - Hm, repede o dai pe HD, crezand ca ma pui in dificultate... neobrazatule!
PC - Neobrazat? Eu... fa-ma, ca acu' ramai cu ecranul albastru... dependentule!
O!- Calm, dragii mei va invit la calm! Avem nevoie atat de fisier cat si de ecran HD ready. Avem nevoie unii de ceilalti pentru a ne atinge potentialul!
...
Si fara sa recunoasca deschis, toti stiau in adancul circuitelor ca vorba Inteleptului O! cantareste mai greu decat aurul! Si filmul a fost gasit, incarcat si rulat cu o imagine clara ca cristalul.
Iata un exemplu de cum imi schimba Asus O!Play modul de a privi filmele preferate!
Vreau sa ma uit la o pelicula precum Pacificatorul si imediat ma transform in scenarist... inca putin si adjudec si pozitia de regizor iar apoi mai intru si in pielea vreunui personaj.
Si toate acestea intr-o fractiune de minut cat dureaza sa pornesti cu Asus O!Play un film prin retea direct pe televizor!
In urma cu o saptamana, chiar sambata trecuta, Horia Virlan si-a lansat in real,- Vitan o carte de-ti lasa gura apa, intitulata:
“Bucatele noastre. Carte de preparate mai mult sau mai puţin româneşti”.
Avand in vedere acest fapt, e cazul ca Maestrul sa nu se culce pe lauri si se apuce deja de cea de-a doua. Asa ca ma gandeam sa ii dau o mana de ajutor in acest sens, asteptand in schimb doar sugestiile si indicatiile caracteristice care sa ma ajute sa o imbunatatesc, daca mai e posibil.
Nu ma supar nici daca primesc invitatie la Cireasa de pe tort, dar va fi doar Cireasa de pe Lasagna, deoarece cred ca e suficient pentru o masa copioasa.
Acestea fiind spuse, reteta cu care ma laud de cate ori se iveste ocazia este Lasagna, asa cum am invatat-o in urma cu 3 ani in periplul meu prin Italia, si mai cu seama in popasul de la Roma. Asadar, hai sa o numim Lasagna Romana, si fiecare sa o citeasca in functie de unde considera ca ar trebui puse diacritice.
Eu in general nu pot sa fac o singura tava pentru ca, sincer, munca e prea multa pentru doar o masa, asa ca ingredientele sunt pentru doua tavi, suficient cat sa ajunga pentru o petrecere de vreo 10-12 persoane sau pentru o familie pana sa nu mai vrea sa auda de ea, oricat de buna ar fi.
Ingrediente:
1 kg carne vita tocata
20 foi de lasagna
800g bulion/sos de rosii
1 morcov mare, gras
1 ceapa medie sau 2 mai mici
150 g Parmesan
250-300g Mozzarella
ulei de masline
4 catei de usturoi
100 g unt
100g faina
1 litru lapte
1 pahar de vin rosu
nucsoara, busuioc, sare, piper
Daca am uitat ceva, se va regasi cu siguranta pe parcurs.
Operatiunea cuprinde 3 etape:
1. Sos Bolognese ~ 1 ora
Se ia o tigaie inalta (nu cum am folosit eu in imagine, de teflon sa nu se prinda. Wok-ul de la real ar fi fost excelent, dar ce sa fac daca nu s-a potrivit) si se incinge uleiul de masline. In ulei se pune ceapa taiata cubulete sau rondele (eu prefer cubulete) si morcovul maruntit.
Se lasa la calit, amestecand cu mare atentie ca sa nu se arda ceapa: cand incepe sa prinda putina culoare e cazul sa se toarne un pahar de apa fierbinte ca sa ajute si morcovii sa se patrunda.
Cand morcovii dau semne ca cedeaza, se pune carnea si se amesteca pentru a prinde toata culoare. Ea va lasa zeama, si pana se evapora din ea nu mai am ce face decat invarti din cand in cand sa se imbine aromele.
Usturoiul eu il pun doar in carne, maruntit, nu dat prin presa, deoarece daca il adaug cu ceapa se arde si tot sosul va prinde un gust ciudat, deci prefer sa il pun de precautie cam in acest stadiu.
Avand in vedere proasta organizare, si spre a preintampina un dezastru, am fost nevoit sa mut toata compozitia intr-o oala mai inalta pentru a putea merge mai departe.
Cand carnea e facuta mai bine de jumatate, adaug vinul si sosul de rosii, le amestec pe toate si le las sa zaca la foc mediu/mic pana fac beschamelul.
Cam cu 5 minute inainte de a fi gata adaug sare, piper si busuioc. Nu e cazul de prea multa sare intrucat branza si sosul alb isi aduc aportul si nu vreau sa exagerez.
2. Sos Beschamel ~ 20 minute
Se pune laptele la incalzit, fara a da in clocot.
Untul se topeste intr-o cratita si se adauga faina. Peste ele se toarna laptele, amestecand cu telul in permanenta pentru a nu se face cocoloase.
Eu unul nu stiu dupa cantitate ci doar din priviri cam cum ar trebui sa arate, asa ca si de data aceasta am mai adaugat putina faina dupa ce am pus laptele. Bineinteles ca in acest stadiu au fost nevoie de mai mult de 2 maini, in special de teama cocoloaselor... si am reusit.
Cand incepe sa clocoteasca adaug nucsoara si sare. Nucsoara are o aroma destul de puternica si nu imi place sa acopere celelalte gusturi, insa e placuta si da o savoare aparte.
Sosul nu trebuie sa fie foarte gros pentru ca oricum este absorbit de foile de paste.
3. Lasagne 20 minute la cuptor/tava
Se unge tava cu unt foarte subtire, pentru a nu se prinde preparatul de ea.
Foile se pun treptat in apa clocotita atat cat sa se inmoaie si sa se poata lucra cu ele (tocmai pentru ca sunt mai manevrabile, le prefer pe cele care au ou in compozitie).
Se pune un polonic de sos alb si se aseaza primul strat de foi.
Peste ele din nou sos alb, apoi se incarca cu sosul de carne.
Urmeaza mozzarella si parmezan-ul care ii vor da un aspect si un gust total aparte. (opinie personala: cascavalul nu are ce cauta in acest preparat!)
Se repeta claditul foilor in tava, cam 3 straturi, in final presarandu-se mozzarella si deasupra:
Tava se pune la cuptor pret de 20 de minute (la jumatatea timpului, eu prefer sa o intorc, ca sa se coaca uniform).
E presto, ecco il risultato:
Se lasa putin la racit, sa se aseze aromele, timp in care se aseaza masa si se deschide vinul... unul rosu demisec, cu o idee sub temperatura camerei.
Ce zici, Maestre, are loc in urmatorul volum sau punem de-o emisiune pana atunci?
