Viza pentru vise™

31 de zile de liniste mi-au inhibat pofta/nevoia/dorinta/vointa de a scrie, asa ca am sa o iau mai incet pana imi intru inapoi in ritm. Desi, dupa cum vad, chiar cred ca sunt slabe sanse.

E destul de greu sa ma urnesc cand am o groaza de nimicuri care imi misuna prin cap. Incep sa ma obisnuiesc cu week-end-urile acestea de 3 zile care imi induc o stare de amorteala totala a simturilor, a mintii, a muschilor si imi insufla o lene fara rusine.

Asa mi s-a dus weekend-ul de Pasti, asa se face nevazut si cel de 1 Mai. Si pana la urma ce era sa fac, ca sa fie neobisnuite? O vacanta ar fi oricand binevenita, dar ma simt un pic mai strangaret in perioada aceasta. Nu ca m-ar deranja o escapada printr-un loc exotic, dar deh, m-ar cam durea.

Pastele ca Pastele, dar 1 Mai? Se vede ca ne punem amprenta balcanica pe orice sarbatoare/zi libera. Sau poate suntem noi un popor mai pasnic? Nu as crede...
L-am vazut si pe Moise Guran (ca mai nou ma uit la TV) cum certa proletariatul ca se imbuiba cu mici si bere in loc sa foloseasca 1 Mai inspre a protesta pentru nenumaratele nemultumiri, asa cum e menita aceasta zi. Si pe buna dreptate.
Adica, de aceea e zi libera de Ziua Muncii, pentru a se face auzita vocea Muncitorului, nu pentru ca de 1 Mai s-a nascut Sfanta Munca si anual traditia ne cere s-o serbam. Mai ales acum, cand se pregatesc miscari de protest cu ocazia tezelor unice (sau cum se mai numesc in ultima vreme) sau greve in zile normale din saptamana, ca sa se produca un haos cat mai mare. Probabil insa, ca si daca se manifesta de 1 Mai, nu ar fi fost nimeni la Guvern/Minister/Primarie sa auda aceste voci, ca doar trebuia cineva sa pazeasca mititeii sa nu se arda.

Dar poate e un pic de inteles. Ca doar e criza, si atunci e foame mare. Iar daca este mancare pe gratis, apai de ce sa se iroseasca, nu? Dar intamplator nu e doar criza.

Deja de ceva vreme, criza nu mai e prima stire. A fost inlocuita de gripa porcina. (ma, ma lesi?!?)
E o intreaga isterie gratuita care a ajuns sa fie de-a dreptul agasanta. Nu sunt de obicei un fan al teoriei conspiratiei, dar deja ce e batator la ochi aproape ca provoaca si conjunctivita.
Si colac pe pupaza, mai si vin televiziunile cu 'breaking news' cum ca s-a modificat nivelul de alerta si ca suntem la un pas de pandemie, cu precizare la sfarsitul comunicatului... ''aceste informatii vizeaza doar autoritatile, populatia nu trebuie sa se alarmeze!"... la care eu... "da' ce, numai autoritatile se pot imbolnavi de gripa porcina?!?" si "daca vizeaza doar autoritatile, de ce sunt intoxicat cu gradul tz-spe de alerta?!?"

Ma rog, ca si cu toate celelalte informatii aparute in presa, trebuie sa fim selectivi si sa filtram ceea ce ajungem sa receptionam. Ca daca ar fi sa ma iau dupa tot ce vine spre mine, as face cu nervii in doua secunde si trei miscari.

Dar sunt ok. Nu am facut inca cu nervii si sper sa nici nu am aceasta problema, desi batranetea (da, iarasi nenorocita asta) aduce dupa dansa si probleme la mansarda. Totusi, parca din ce in ce mai putina lume ajunge sa fie rapusa de ea (batranetea).

Iar daca mi-e dat sa ma duc cu zile, nu vad farmecul in a petrece 9-10 ore la munca. Nu degeaba spunea un client saptamana trecuta ca traim cea mai crunta forma de sclavagie din istoria omenirii. Suntem inrobiti, dar din pacate de buna voie. Nu protestam ci acceptam sa ne purtam jugul pana la moarte. Da, probabil sunt eu bantuit de ganduri mai negre in perioada aceasta, dar nu stiu de unde ar putea izvori curcubeul.

Visez eu asa, uneori, la libertate, insa nu reusesc sa o definesc in totalitate. Si probabil slabe sanse sa o nimeresc la nivel ideatic. Cel mai ok ar fi sa o cuceresc incercand. Dar incotro, daca nu stiu cu adevarat ce vreau, sau ce ma oprima? Constrangerile sociale? Constrangerile financiare? Constrangeri sentimentale?
Probabil e un mix al acestora, dar numai traind imi pot da seama.
Revenind insa la ideea aceasta de libertate... probabil imi lipseste curajul. Sau inconstienta care ar putea fi interpretata drept curaj.

In fine, intru in filosofii care nu stiu daca isi au rostul, si pe care probabil doar Monica Columbeanu le-ar mai putea debita, de cand am auzit-o folosind cuvinte mai mari decat ea. Am impresia ca pe langa un antrenor de fitness, a inceput sa aiba si un antrenor de dictie, altfel nu imi explic cum ar fi putut ea rosti urmatoarea expresie: "presa oculteaza adevarul" Hai nu, zau?!? Asta a fost asa, ca o palma peste fata: jap! si ramai masca pentru ca nu stii din ce parte a venit ca sa stii sa te feresti data viitoare.

Ma gandeam eu ca voi scrie cu varf si-ndesat, daca am inchis robinetul asa de mult, si am toata speranta ca aceasta postare va fi citita cel mult pe diagonala, ca nici eu nu am rabdare la textele kilometrice de pe alte bloguri, dar aici e teritoriul meu si imi permit un pic de blogoree :-))

Ca sa trec un pic la lucruri mai serioase, a inceput sa se mai dezmorteasca un pic atmosfera in piata, si pot sa spun ca am iesit din nou la vanat. Parca imi place. Si spun 'parca' pentru ca nu e exclus sa imi rectific afirmatia la un moment dat. Si asta in functie de cat de tare voi da cu capul mai devreme sau mai tarziu. Dar asta e din nou un punct de vedere precaut, care insa lasa sa patrunda o raza de speranta.

Si pana la urma de ce sa nu fie speranta, ca doar nu mi-e scris inca viitorul in piatra. Rezultatul poate e previzibil, dar modul de infaptuire depinde de atat de multe variabile, incat mi-e greu sa cred ca as putea sa nu ma abat de la cale.

In alta ordine de idei, Catzalu' anonim si-a gasit in sfarsit adevarata identitate. In incercarea disperata de a-i atribui diverse apelative (Cheyenne, Pitbull, Codita, Niky) excesul de zel si-a spus cuvantul, conducandu-ma spre esec. In cele din urma, se pare ca e receptiv la Bobby. Si asa ii va ramane numele. Definitiv.

Cam atat aveam de declarat... si recunosc ca a fost de-a dreptul epuizant. Nu degeaba am adormit saptamana trecuta la ora 20.00 in fata TV-ului. Ce sa fac, varsta isi spune iarasi cuvantul.

Am auzit la radio acum vreo cateva saptamani melodia 'Voltaj - e si maine o zi', parca se numeste.

Nici nu mai retin in ce context, dar saptamana aceasta mi-am amintit replica unei persoane din urma cu mai bine de 4 ani. O replica aiurea si total lipsita de importanta, pe moment, dar care mi-a ramas vie in memorie fara ca atunci sa realizez ca m-ar putea marca atat de tare.

Probabil ca nu te va ajuta niciodata sa stii ca exista o legatura demonstrata teoretic intre inflatie si somaj.
Probabil ca nici explicatia modului in care fenomenul inflationist este amplificat de o crestere a salariilor nu te va ajuta sa dormi mai bine.
Si nici macar modul de realizare a politicii monetare/ fiscale sau ce implica o politica relaxata sau una restrictiva nu-ti va face viata mai usoare.
Iar de evolutia gandirii economice in timp pana s-a ajuns la capitalismul din ziua de azi, chiar nu mai zic, ca se invarte Pamantul si fara ea.

Da, poti fi un profesionist si fara sa stii cele enumerate mai sus. Dar mi se pare o limitare a conditiei pe care o ai.
De ce sa nu intelegi fenomenul de ansamblu care te afecteaza chiar daca fraiele destinului nu stau in mainile tale.
De ce sa ignori o informatie care sigur nu te va ajuta sa profesezi mai bine, dar te va ajuta sa ai o perspectiva in plus, sau macar un subiect nou de discutie.

In niciun domeniu nu e ok doar privirea unilaterala si total specializata.
Pentru ca, sincer sa fiu, la dentist stau mai linistit stiind ca acesta stie cum afecteaza anestezia restul corpului. Sau, altfel stau in fata neurologului cand stiu ca nu ma trimite sa fac direct o operatie pe creier pentru o durere de cap, ci ma trimite si pe la alte sectii, ca poate am probleme de nutritie sau de circulatie.

In fine, ideea era ca deja am spus-o de prea multe ori: nu e de ajuns sa fii un practician bun cum nu e de ajuns sa fii doar un teoretician bun.

Iar interesul pentru un domeniu nu se manifesta pana la urma doar citind o carte de specialitate ci fiind receptiv la articole, reportaje, discutii din domeniul in care activezi. Si in final tot ajungi sa te mai dezvolti, numai sa vrei.

Din cate am observat, mai zilnic fac parte dintr-o minoritate sau alta...

"De ce nu bei cu noi? Esti pocait?"

"Cum de nu-ti comanzi carne? Esti vegetarian?"

"Hai mai si tu in oras, ce esti, pensionar?"

Iar acestea sunt doar cateva dintre exemplele mai frecvente, pentru ca sincer nu simt nevoia sa scriu cuvinte ce ar aduce ofensa cuiva. Just because.

Cred ca remarcile de genul celor de mai sus apar in momentul in care o persoana chiar are un complex, sau se simte incadrat intr-un anume grup social, si gaseste un alt grup pe care sa-l desconsidere.

Si pana la urma ce are daca esti diferit? Daca alegi de buna voie sa ai un anumit comportament, constient de riscuri si perspective, sau daca dimpotriva faci parte dintr-un grup pentru ca asa ti-e dat, care e problema?

In 99% din cazuri chiar nu ma identific cu apelativele atribuite atat de usor. Dar daca as face-o, nu vad care ar fi problema altuia, de ce trebuie sa ma justific?!?

Perspectivele se schimba...

Ok, faci o scoala, acumulezi niste cunostinte folositoare. Ba mai mult, iti mai faci si un pic de experienta un an, fie doi. Si ai impresia ca asta e pregatire suficienta pentru a fi manager?

Hai sa iti dau un indiciu asa, finut: N U !

Nu, pentru ca trebuie sa treci prin diverse situatii, din care ai de invatat. Sa il vezi pe cel cu mai multa experienta cum actioneaza in diferite momente si sa incerci sa te pui in locul lui, sa iti imaginezi, oare ce decizie ai fi luat ca sa fie rezultatul mai bun.

Omul trebuie sa se coaca, la minte si la obraz. Sa stie sa inghita si sa impuna limite, dar cel mai important sa isi castige respectul celor din jur.

Asa dau chix si multe firmulite de cartier: se trezeste Gicu ca vrea sa invarta neste chestii, neste lucruri si aduna niste oameni, ii pune sa presteze si asteapta banucu. Si banucu nu apare... pai de ce nu apare? Pentru ca Gicu nu stie sa isi motiveze oamenii, nu stie cum sa le atraga increderea, nu are experienta sa ia decizia potrivita situatiei. Si, cel mai grav, Gicu nu stie sa isi asculte oamenii.

Dar n-am eu treaba cu Gicu... sa-i dea Dumnezeu sanatate, sa ii vina banucu pana nu l-o mai putea duce in spate.

Dar ce voiam sa zic de fapt? Ca un manager bun se formeaza intr-un timp indelungat... iar toti juniorii ce se apuca de Management cu ganduri marete sa zboare din faculta pe scaunul directorial... sa mai ia o gura de realitate.

Mda, cica am blog. Si blogul e frumos. Si scriu pe el. Si am pareri. Si mi le exprim. Si mi le asum. Si nu mi-e teama de comentarii. Si lumea ma mai si citeste. Inca. Si ce daca?

Verba volant, scripta manent? Da, ce sa zic. Intru in istorie drept un slefuitor de cuvinte. Un fauritor de expresii. Un jongler cu alegorii. Siiigur ca da.

Volens nolens, ma mai apuca scrisul si atunci ce sa fac... scriu ca sa nu imi pierd din exercitiu desi, se vede clar lipsa de activitate literara.

Despre ce vreau sa scriu, dar in caz ca nu apuc macar sa se inregistreze intentia:

1. Am niste vecini, ca zaharul sunt (aia din stanga). Am alti vecini ca niste soacre (aia din dreapta).
2. M-am cam saturat de scoli dar parca vad ca mi se va parea anormal sa nu mai am grija examenelor... nici o problema vin target-urile.
3. Parca e mai ok sa imi dereglez eu copilul decat sa mi-l deregleze bunicii.
4. Alegerile sunt dificile in viata dar ni le asumam si mergem mai departe.
5. Si iar niste chestii despre prietenii. Ochii care nu se vad se uita. Dar de cate ori se pot reaprinde relatiile pana sa se arda orice legatura definitiv?

ps: hai sa vad cine a fost atent ce urmeaza in titlu?