31 de zile de liniste mi-au inhibat pofta/nevoia/dorinta/vointa de a scrie, asa ca am sa o iau mai incet pana imi intru inapoi in ritm. Desi, dupa cum vad, chiar cred ca sunt slabe sanse.
E destul de greu sa ma urnesc cand am o groaza de nimicuri care imi misuna prin cap. Incep sa ma obisnuiesc cu week-end-urile acestea de 3 zile care imi induc o stare de amorteala totala a simturilor, a mintii, a muschilor si imi insufla o lene fara rusine.
Asa mi s-a dus weekend-ul de Pasti, asa se face nevazut si cel de 1 Mai. Si pana la urma ce era sa fac, ca sa fie neobisnuite? O vacanta ar fi oricand binevenita, dar ma simt un pic mai strangaret in perioada aceasta. Nu ca m-ar deranja o escapada printr-un loc exotic, dar deh, m-ar cam durea.
Pastele ca Pastele, dar 1 Mai? Se vede ca ne punem amprenta balcanica pe orice sarbatoare/zi libera. Sau poate suntem noi un popor mai pasnic? Nu as crede...
L-am vazut si pe Moise Guran (ca mai nou ma uit la TV) cum certa proletariatul ca se imbuiba cu mici si bere in loc sa foloseasca 1 Mai inspre a protesta pentru nenumaratele nemultumiri, asa cum e menita aceasta zi. Si pe buna dreptate.
Adica, de aceea e zi libera de Ziua Muncii, pentru a se face auzita vocea Muncitorului, nu pentru ca de 1 Mai s-a nascut Sfanta Munca si anual traditia ne cere s-o serbam. Mai ales acum, cand se pregatesc miscari de protest cu ocazia tezelor unice (sau cum se mai numesc in ultima vreme) sau greve in zile normale din saptamana, ca sa se produca un haos cat mai mare. Probabil insa, ca si daca se manifesta de 1 Mai, nu ar fi fost nimeni la Guvern/Minister/Primarie sa auda aceste voci, ca doar trebuia cineva sa pazeasca mititeii sa nu se arda.
Dar poate e un pic de inteles. Ca doar e criza, si atunci e foame mare. Iar daca este mancare pe gratis, apai de ce sa se iroseasca, nu? Dar intamplator nu e doar criza.
Deja de ceva vreme, criza nu mai e prima stire. A fost inlocuita de gripa porcina. (ma, ma lesi?!?)
E o intreaga isterie gratuita care a ajuns sa fie de-a dreptul agasanta. Nu sunt de obicei un fan al teoriei conspiratiei, dar deja ce e batator la ochi aproape ca provoaca si conjunctivita.
Si colac pe pupaza, mai si vin televiziunile cu 'breaking news' cum ca s-a modificat nivelul de alerta si ca suntem la un pas de pandemie, cu precizare la sfarsitul comunicatului... ''aceste informatii vizeaza doar autoritatile, populatia nu trebuie sa se alarmeze!"... la care eu... "da' ce, numai autoritatile se pot imbolnavi de gripa porcina?!?" si "daca vizeaza doar autoritatile, de ce sunt intoxicat cu gradul tz-spe de alerta?!?"
Ma rog, ca si cu toate celelalte informatii aparute in presa, trebuie sa fim selectivi si sa filtram ceea ce ajungem sa receptionam. Ca daca ar fi sa ma iau dupa tot ce vine spre mine, as face cu nervii in doua secunde si trei miscari.
Dar sunt ok. Nu am facut inca cu nervii si sper sa nici nu am aceasta problema, desi batranetea (da, iarasi nenorocita asta) aduce dupa dansa si probleme la mansarda. Totusi, parca din ce in ce mai putina lume ajunge sa fie rapusa de ea (batranetea).
Iar daca mi-e dat sa ma duc cu zile, nu vad farmecul in a petrece 9-10 ore la munca. Nu degeaba spunea un client saptamana trecuta ca traim cea mai crunta forma de sclavagie din istoria omenirii. Suntem inrobiti, dar din pacate de buna voie. Nu protestam ci acceptam sa ne purtam jugul pana la moarte. Da, probabil sunt eu bantuit de ganduri mai negre in perioada aceasta, dar nu stiu de unde ar putea izvori curcubeul.
Visez eu asa, uneori, la libertate, insa nu reusesc sa o definesc in totalitate. Si probabil slabe sanse sa o nimeresc la nivel ideatic. Cel mai ok ar fi sa o cuceresc incercand. Dar incotro, daca nu stiu cu adevarat ce vreau, sau ce ma oprima? Constrangerile sociale? Constrangerile financiare? Constrangeri sentimentale?
Probabil e un mix al acestora, dar numai traind imi pot da seama.
Revenind insa la ideea aceasta de libertate... probabil imi lipseste curajul. Sau inconstienta care ar putea fi interpretata drept curaj.
In fine, intru in filosofii care nu stiu daca isi au rostul, si pe care probabil doar Monica Columbeanu le-ar mai putea debita, de cand am auzit-o folosind cuvinte mai mari decat ea. Am impresia ca pe langa un antrenor de fitness, a inceput sa aiba si un antrenor de dictie, altfel nu imi explic cum ar fi putut ea rosti urmatoarea expresie: "presa oculteaza adevarul" Hai nu, zau?!? Asta a fost asa, ca o palma peste fata: jap! si ramai masca pentru ca nu stii din ce parte a venit ca sa stii sa te feresti data viitoare.
Ma gandeam eu ca voi scrie cu varf si-ndesat, daca am inchis robinetul asa de mult, si am toata speranta ca aceasta postare va fi citita cel mult pe diagonala, ca nici eu nu am rabdare la textele kilometrice de pe alte bloguri, dar aici e teritoriul meu si imi permit un pic de blogoree :-))
Ca sa trec un pic la lucruri mai serioase, a inceput sa se mai dezmorteasca un pic atmosfera in piata, si pot sa spun ca am iesit din nou la vanat. Parca imi place. Si spun 'parca' pentru ca nu e exclus sa imi rectific afirmatia la un moment dat. Si asta in functie de cat de tare voi da cu capul mai devreme sau mai tarziu. Dar asta e din nou un punct de vedere precaut, care insa lasa sa patrunda o raza de speranta.
Si pana la urma de ce sa nu fie speranta, ca doar nu mi-e scris inca viitorul in piatra. Rezultatul poate e previzibil, dar modul de infaptuire depinde de atat de multe variabile, incat mi-e greu sa cred ca as putea sa nu ma abat de la cale.
In alta ordine de idei, Catzalu' anonim si-a gasit in sfarsit adevarata identitate. In incercarea disperata de a-i atribui diverse apelative (Cheyenne, Pitbull, Codita, Niky) excesul de zel si-a spus cuvantul, conducandu-ma spre esec. In cele din urma, se pare ca e receptiv la Bobby. Si asa ii va ramane numele. Definitiv.
Cam atat aveam de declarat... si recunosc ca a fost de-a dreptul epuizant. Nu degeaba am adormit saptamana trecuta la ora 20.00 in fata TV-ului. Ce sa fac, varsta isi spune iarasi cuvantul.
Am mai multe ganduri decat cuvinte.
Ganduri despre ce a fost, despre ce va fi.
Despre cum a inceput, despre cum se termina.
Clar fiecare sfarsit e urmat de un inceput dar oricare ar fi alegerea, o cale ramane, mai mult sau mai putin, neterminata.
Insa partea buna e ca imi asum orice hotarare, fara regrete.
Pana la urma de ce ar exista regrete? S-au petrecut lucruri interesante, am cunoscut oameni plini de viata de la care am avut ce invata si plec cu gandul ca daca imi va fi si mai departe la fel de "rau", voi fi cat se poate de fericit.
Poate un pic de teama de necunoscut sa tot fie dar cred ca pas cu pas va disparea si aceasta.
Cum spune americanul ''I've got mixed feelings".
Mai multe cuvinte sunt de prisos. Punct si de la capat.
Sunt in stare sa scriu... yeeee!!!
Nu am chef sa scriu... :-(((
S-a-ntamplat ceva in ultima saptamana. Am urmat o binevenita cura de dezinternetizare. Si am ajuns la concluzia ca... se poate trai si fara blog/messenger/google. Nu stiu insa sigur cat.
Si eu care credeam contrariul. Sunt de-a dreptul bulversat.
Nu simt nevoia sa dezvolt acum gandurile ce m-au napadit in perioada asta.
Fac totusi un efort egoist, pentru ca sunt mult mai clare cand le vad scrise. In rest, daca exista curiozitati care sa imi starneasca interesul, poate detaliez. Vai, de tare demult nu am mai avut o asemenea atitudine miserupista. Sunt chiar uimit.
(iar ma apuca numaratul)
1. Orice inceput e binevenit. Un nou an de viata, un alt job, o alta locuinta. Pare-se ca un inceput nu vine niciodata singur.
2. Dupa orice furtuna soarele rasare. N-are cum sa se faca noapte inainte sa se mai arate soarele macar o data.
3. La sistemul nostru de sanatate... mai bine sanatos si la lucru decat bolnav si in concediu medical.
4. Mi se dau prea multe sfaturi din auzite. Si n-ar fi rau, dar experienta mea personala face mai mult decat cea a fratelui varului bunicii din partea tatalui a prietenului cumnatului vecinei de la doi.
5. Bunul simt si libertatea de exprimare nu se exclud reciproc.
6. Cand imi trebuie o surpriza, imi creez circumstantele potrivite. Cand vreau sa fiu dat pe spate... nu vreau sa mai depinda de mine.
7. Pentru mine functioneaza sintagma forgive but don't forget. Nu e ipocrizie, e doar o perspectiva.
8. Inca ma mai surprinde (nu are legatura cu 6) comportamentul unor oameni. Desi, nu ar mai fi cazul.
9. Concluzia e un mod minunat de a capta atentia la inceput de poveste.
(va urma)
Arieseni, 29.12.07-03.01.08.
Am fost, ne-am distrat, am revenit cu picioarele pe pamant.
Nici nu stiu de cand nu am mai petrecut un sejur serios la munte. Parca prin ceva clasa primara am mai fost asa, cateva zile la Stana, cu ai mei si niste prieteni de-ai lor. Si chiar de atunci inca mai dainuie niste amintiri tare placute cu zapada si derdelus.
Dar cele mai recente le intrec pe toate.
A fost o experienta nemaipomenita, sa ma stiu rupt de lume, de familie, de oras, de televizor, de calculator, de serviciu, de rutina pret de sase zile minunate. Sa traiesc doar cu grija locului de parcare de la partie, sa nu imi pese de ora, de minut, de nimic... ah ce vremuri...
Parca numai acu-s 5 zile ma trezeam de voie de nevoie, pe ritmul basului si pe lumina soarelui reflectat in zapada de la geam. Parca nu mai demult de acum 5 zile imi erau de ajuns doar 5 ore de somn sa imi incarc bateriile pentru o noua partida de sanius. Parca in urma cu 5 zile traiam intr-un basm pastelat, departe de toti si toate. Dar nu era basm, era doar concediu.
Si vraja s-a rupt, placa de snowboard s-a topit, capacele de plastic s-au ascuns, si visul frumos s-a spulberat. Am revenit in frumoasa urbe in care ne perpetuam existenta, si ma sustine gandul ca vor mai fi macar cateva sfarsituri de saptamana pana la primavara, in care voi putea retrai amintirea unui vis frumos.
