De mai bine de doua saptamani, incerc sa imi inabusesc rasul de fiecare data cand vad o femeie insarcinata.
Nu am nimic cu saracele femei, Doamne fereste! Chiar dimpotriva, le admir (poate si compatimesc) pentru pasul pe care au hotarat sa il faca.
Dar tot mail-ul e de vina. Am primit intr-o zi urmatoarea maxima:
Success is like being pregnant: Everybody congratulates you, but nobody knows how many times you were screwed in the process.
A fost suficient ca sa raman cu zambetul pe buze. De fiecare data :-)
Showing posts with label idiotenie. Show all posts
Showing posts with label idiotenie. Show all posts
Intrerup albumul de poze, cu o intrebare de-a dreptul existentiala: De unde provin atatea bancuri, care in ultimul timp par a fi mai multe ca niciodata?
Exista cumva un job (sa-l numim 'bancher') care are prevazuta in fisa postului inventarea de bancuri? (Mi-l si imaginez pe unul stand la masa, de unul singur, storcandu-si creierul si apoi amuzandu-se de propriile glume.)
Sau se spune in spatele blocului un banc si fiecare il filtreaza prin prisma sa si il transmite personalizat mai departe? (In loc de Ion e Bula, in loc de sura e scoala, in loc de Maria e colega de banca, etc... un fel de multiplicator de bancuri, in termeni mai teoretici)
Sau viata bate filmul intotdeauna si, pana la urma, toate bancurile au la baza o intamplare cat se poate de reala, mai mult sau mai putin cosmetizata, mai mult sau mai putin exagerata?
Mergand pe linia aceasta din urma, se poate ca fiecare dintre noi sa fi fost la un moment dat ca Ion si Marie, Bula si Strula, Alinuta & familia s.a.m.d. Si cum prin natura umana, ne ferim de penibil, am ajuns sa incepem povestea cu "Hai sa-ti spun un banc bun..." in loc de "Sa vezi ce am patit..."
Si asa, sub protectia anonimatului facem haz de necaz de cate ori avem ocazia.
Nu stiu, ziceam si eu. Are cineva o explicatie mai buna?
La sfarsit de 2008, ni s-a propus un exercitiu de sinceritate, teoretic fara un scop anume: 3 calitati si 3 defecte pentru fiecare dintre colegi.
Oricat ar parea de aiurea si ciudata, venind din partea superiorului, nu a fost o propunere, cat o 'sarcina'... mai mult sau mai putin conventionala.
Oricat am incercat sa ma eschivez si sa imi creez iluzia unei rebeliuni, in cele din urma am decis sa ma achit cu exces de zel de aceasta indatorire. Ceea ce a urmat a fost mai degraba o compunere (de vreo 1300 de cuvinte numarate de Word) de 2 pagini jumate, decat o caracterizare schitata.
In fine, mi-am inceput "creatia" prin a sublinia protestul si reticenta in a-mi caracteriza colegii. Pe de-o parte pentru ca nu-ti ajunge o viata sa cunosti un om, iar ceea ce urma sa scriu era cat se poate de superficial luand in considerare cele nici 6 luni petrecute impreuna si avand in vedere ca pastram totusi o relatie profesionala care nu lasa neaparat sa se vada complet personalitatea. Deci cam toate afirmatiile pe care le-am facut ar fi trebuit sa inceapa cu PARE...
Nu stiu nici pana in ziua de azi care era cu adevarat scopul initial al acestui "joc", doar ca pe parcurs, in mod anormal, sub protectia anonimatului ni s-au dezvaluit parerile colegilor despre fiecare dintre noi.
Bineinteles, nu trebuia sa luam nimic personal, ci doar asa cum e, ca o oportunitate de a afla cum suntem vazuti din exterior, cu extraordinara sansa de a ne revizui comportamentul... (yeah, right... as if?!?)
Parerea mea e si acum ca nu era deloc necesar sa ii analizez pe oamenii astia, asa cum nu simteam nici nevoia sa fiu analizat. Cred ca fiecare are persoane mult mai potrivite care sa ii vada partile bune si rele, si pentru care sa faca ceva in sensul acesta.
Ca norocul ca nu am atatea ganduri filosofice cate frunze sunt in poza de mai sus.
Din fericire am momente in care chiar nu am niciun gand. Si mi-e bine asa.
Dar si cate ganduri are omul, nu sunt niciodata mai multe decat poate duce.
Iar daca nu am niciun gand, inseamna ca mai multe nu pot duce?
Sau cred ca mai degraba inseamna ca nu vreau sa le duc... sunt trivialitati care chiar nu merita.
E un moment liniste si e bine...
Azi era sa ma fac sandvis din cauza unui avorton care nu e capabil sa isi controleze golful GT de fitze.
Eram la semafor in sensul giratoriu Dacia-Decebal, venind de pe Eroului Necunoscut (acum am aflat ca asa se numeste, consultand harta) si indreptandu-ma spre Parcul Petofi.
Stand asa linistit, il vad pe cretin ca se baga, si fiind rosu se opreste pe contrasens, blocand masinile care veneau din sensul giratoriu si care voiau sa o ia spre Corneliu Coposu.
In fine, se trage dobitocul si se incadreaza in stanga, el vrand oricum sa o ia prima la dreapta.
E verde.
Pornesc masinile.
Idiotul in loc sa se linisteasca pana trece lumea, accelereaza si taie fata unui alt golf care se opreste pe diagonala in fata mea, eu pun frana, si mai franeaza un renault rosu in spatele meu, la limita.
Si din cauza unui tampit era sa ma fac acordeon. Noroc ca placutele de frana sunt schimbate doar de 1000 km...
Profit de ocazie sa ii doresc numai bine retardatului si sa intalneasca numai soferi ca el in trafic.
Da, omul cat traieste invata, dar mai rau e cand invata si nu pune in aplicare ceea ce a retinut.
Acuma nu neaparat ca ma plang, dar se putea si mai usor, numai ca incapatanat cum sunt am preferat lucru manual.
La fel m-am distrat si la licenta cand la alegerea temei, conversatia a fost de genul...
prof: Si ce tema ti-ai ales?
eu: Studiul comparativ pe impozitul pe venitul persoanelor fizice, intre Romania si Sua.
prof: Vai, ce tema frumoasa. Si interesanta chiar. De-abia astept sa vad ce iese.
eu: Si imi puteti recomanda ceva bibliografie?
prof: Pai nu ai? Ca de-aia te-am lasat sa alegi tema asta ca am crezut ca ai tu ceva.
...
si pune-te frate si cauta material si bibliografie, si tradu si scrie, si interpreteaza, si cere declaratii de venit de la oameni de prin State, si iaca asa am scos o nenorocita de lucrare de licenta, de care nu sunt mandru, pe care nu a ascultat-o nimeni la sustinere, dar pe care am luat 10... big deal...
And now a little bit of history repeating.
eu: M-am gandit la o tema de disertatie. Daca ma puteti indruma.
alt prof: Pai sa vedem. Ce tema?
eu: Stiti ca am referatul din anul 1, si as vrea sa mai adaug un pic si sa iasa lucrarea.
prof: Ok, nicio problema.
eu: Si imi mai indicati niste surse, ce sa mai adaug pe la inceput, si o idee pentru studiul de caz
prof: e bine ca te-ai gandit sa mai adaugi ceva.
eu: ?!?
Mda. Se numeste lucru manual. Acuma nu ca ma deranjeaza, serios, dar e asa o pierdere de timp ca numa. In loc sa imi fi facut rost de o lucrare si sa o prezint, imi bat capul de parca m-ar interesa subiectul, si ma chinui sa scot minimul de pagini doar ca sa ce? Sa ma laud ca am facut-o eu cu mana mea?
Pai da, daca e sa fie lucru manual, apai sa fie pana la capat.
