Povestea incepe cu "a fost odata"... acum 365 de zile, acum 365.000 de ganduri, intr-o alta viata...
O zi de neuitat, o zi de poveste, si totusi atat de reala incat va fi imposibil de uitat.
Povestea se incheie cu "va fi din nou odata", peste o mie de ganduri, peste 100 de vise, intr-un loc de vis, intr-un moment potrivit, o alta viata.
Privesc pozele si nu pot sa ma dezmeticesc... desi nu pare, chiar a fost!
Showing posts with label mondo. Show all posts
Showing posts with label mondo. Show all posts
A izbucnit acum scandalul cu romanii in Italia, si brusc si dintr-o data, toata lumea se da cu parerea. Sa fie interzis nu stiu ce, sa se controleze nu stiu unde, sa dam legi, sa ne alarmam, ca vezi Doamne ce si cum ne vede lumea.
Pai stati un pic! Problema e doar de acum? Doar acum ne agitam si facem spume ca o sticla de cola?
Ca atatea pareri energice nu am mai auzit de mult. Si daca parerile care apar la tv, asa luate 'aleator' de pe strada sunt generalizate... apai rau am ajuns.
Auzi vorbe... cica la tanti Floare ii e rusine ca e romanca. Adica ii pusca obrazul de rusine, ca unu cine stie ce a facut peste hotare, si acuma isi pune la indoiala onoarea. Serios, mult prea cuvioasa tanti se gandeste ce impact are acest fapt pe plan extern, si din aceasta cauza nu poate dormi noaptea.
Sau o alta tanti ne face un popor de handicapati pentru cate se intampla in lume si in tara din vina romanilor. Sau un nene, student cica la medicina, se indoieste daca sa se mai mandreasca cu faptul ca e roman.
Deci pana aici tantilor si nene, ca nu ma simt. Adica, stati nitel, ca nu e chiar asa. Da, Italia are o problema cu imigrantii. Da, majoritatea sunt romani. Insa... Majoritatea lucreaza legal/ilegal dar cinstit. Sa nu generalizam, totusi.
Adica am mai citit de cazuri de genul, nu e ceva nou... cum suntem noi au mai fost si sunt (poate chiar mai rai) polonezii, albanezii, bulgarii si multi alti cautatori de un rost in lumea larga.
Dar asa suntem noi, sange latin, ne aprindem usor, si facem mai rau ca Etna oricand ni se ofera ocazia. Trebuia sa ne aprindem mai tare la problema Bastroe, dar ucrainienii ne-au facut-o bine de tot, si vad ca nu suntem in stare sa ne-o desfacem. Dar nu problema de politica ma intereseaza pe mine.
Ci problema de mentalitate. Cum ca trebuie imediat sa ne dam cu parerea, buna sau rea cum o fi, dar sa stim ca nu am tacut si ca ne-am pronuntat.
Se mai pronunta un stimabil domn profesor cum ca e de-a dreptul indignat ca un student vine la el sa ii recunoasca nota obtinuta in strainatate (nu e vorba de mine) la o materie asemanatoare dar nu identica cu a lui. Iar indignarea vine dupa ce domnia sa imi preda exact aceeasi materie a treia oara la trei cursuri diferite. Adica si daca era cazul studentului ... avea saracul timp sa mai auda aberatiile dansului pana la sfarsitul vietii studentesti. Vai si amar. Atat am de comentat.
Asadar, mai usor cu opinii puternic exprimate, mai ales cand nu sunt gandite, si cand mai sunt cativa oameni in jur care pot aprecia obiectiv ineptiile ce plutesc in aer.
Deci serios, cand ii aud, imi vine sa fug in lume, dar mi-e teama ca altii mai buni oricum nu gasesc. Iar sa ma iau in gura cu ei... am mai multa minte de atat.
Si, ho detto un po' di tempo fa, che avevo paura di non sbagliare e percio' non ho scritto da tanto tempo in italiano.
Pero' qualcuno di speciale mi ha chiesto di scrivere in questa bella lingua. E io? che devo fare? Voglio soddisfare questo desiderio.
Ma ora e' un po' difficile scrivere anche in romeno. Non e' che non ho piu cose da dire, ma sta settimana ho perduto la voglia di scrivere. Ho aperto il computer soltanto al lavoro e, forse un po' per leggere gli e-mail. Pero' faccio un'eccezione, perche' anche gli altri ne fanno.
E che potrei scrivere in italiano, se no che mi manca tanto di essere la, anche se ci sono tante male notizie con romeni in Italia. Ma questa non importa. C'e' una grande differenza fra che si vede sulla Tv e, che si vive nella realta'.
Ho vissuto, come tutti quelli che ho incontrato a Udine, un bello periodo li, e ci manca tanto. Ogni volta che ci sentiamo, e' impossibile di non racontare tutti i belli ricordi, e pianificare incontri con gli amici a Udine. Forse una volta nel futuro... ma chi lo sa. Sarebbe troppo bello.
Forse e' un po' difficile di capire come mai, anche dopo tanto tempo (piu o meno 7 messi) mi manca... pero' e' cosi. Questo e' il vero ragione per cui non scrivo cosi spesso in italiano. Perche' il mio pensiero vola troppo lontano, e ho' paura che non vorra' ritornare piu'. E' un gran rischio...
Tuttavia, qualche volte mi serve dimenticare la routine giornaliera, e volare un po' piu' vicino al sole'. Come sarebbe? In questi tempi freddi, forse un po' piu caldo. In questi tempi noiosi, forse un po' piu divertente.
Beh, il tempo vola, e tace. Perche' non dice niente? Perche' non mi spinge a fare qualcosa diverso? Sono stanco, ma forse si capisce dal modo in cui ho scritto questo testo. Non c'e un idea centrale che puo unire, o forse semplificare, tutte le parole che ho scatenato qui. Ma non quello era lo scopo.
Lo scopo era di scrivere qualche frasi in italiano. A, c'e una canzone che mi ha presso ancora, dopo tutto questo tempo. L'ho sentita di nuovo, e mi e' rimasta nel mente. Mi piace tanto, forse anche perche' sta bene con la mia idea d'autunno, con l'idea di pensieri girovaganti... ci incontreremo nei sogni.
Oai, am fost ieri la Cascada Niagara. A fost suuuupeeer. Inca incerc sa ma refac dupa atata splendoare, agitatie si oboseala.Pacat ca a plouat, asa un pic, bine... un pic mai mult, dar a meritat fiecare moment. Ca doar de cate ori o sa mai ajung in viata pe acolo, si la urma urmei tot o apa urma sa vad, iar cativa stropi in plus sau in minus chiar nu faceau diferenta.
Asadar... Niagara e mare, imensa si indubitabil colosala. Merita vazuta o data, de doua ori, de mai multe ori, pentru ca e o adevarata minunatie a naturii. Zice-se ca vreo 5000 m cubi de apa se revarsa pe secunda... cam multuta apa... si mai exista oameni care mor de sete?!?! (acum se ivea ocazia sa ma departez de subiect si sa o sucesc asa cum imi place mie, dar va iert in seara asta).
Normal ca toata ziua a trecut cu activitati centrate pe Caderea de apa. Am coborat pe scari in fata la "Valul Miresei" de pe partea americana, iar apoi am mers cu Maid of the Mist pana in fata faimoasei "Potcoave" de pe partea canadiana, de ne-am udat bine de tot. Adevarul e ca ne-am primit pelerine si sandale sa nu fim chiar pruncii ploii, asa ca nu a fost nimic grav.
Da, dupa cum reiese din ce am scris, Niagara e la granita dintre SUA si Canada, in nordul statului New York, si dupa cum spune lumea, se poate admira mai bine de pe partea canadiana. N-am cum sa confirm, pentru ca nu mi-am pus actele cu mine si nu am putut trece granita... de fapt o treceam cum o treceam, dar de intors era mai greu. Inotul ar fi fost o varianta.
Oricum, am urcat intr-un observator (a se citi o jumatate de pod) de unde privelistea a fost cat se poate de impunatoare. Cred ca undeva la acelasi nivel s-ar situa Grand Canyon. Imi pare rau ca nu am trecut si pe acolo. Chiar si din avion s-ar vedea magnific, dar sa fiu acolo, sa prind jocul de umbre pe stanci in diversele momente ale zilei, ar fi chiar "de vis".
Ei, da, rabdare ti-ar trebui sa mergi cu mine pe undeva. Da, fac poze in prostie, dar si stau, ma uit, savurez imprejurimile. Chiar nu imi place sa fiu grabit cand vizitez ceva, de parca am urma un program. E cat se poate de nenatural. Acuma drept e ca e doar parerea mea umila, si nu te oblig sa vii cu mine la Marele Canion. Era doar o idee de viitor, cum Niagara a fost o idee de trecut.
Nu de ieri, e adevarat, dar de ieri acum exact 2 ani. Si mai ziceam ca trece vremea, nu gluma!!!
Nu de ieri, e adevarat, dar de ieri acum exact 2 ani. Si mai ziceam ca trece vremea, nu gluma!!!
Am vazut azi pe antena3 un fel de top20 al celor mai tari insule din lume, si pe locul 1 era cica Cuba.
Hm, ii cam departior pana in Cuba dar cred ca ar merita osteneala. Ar fi o vacanta de vis, o lectie de istorie, o cultura diferita.
Ce-ar putea fi mai tare in acest moment decat sa stau pe o plaja pustie cu o havana si un cocktail sub un bananier in Cuba... Peste tot un nisip alb, fin si fierbinte scaldat de ape calde, albastre si cristaline... un ocean linistit ce reflecta cerul senin pe care doar uneori mai rataceste un nor singuratic.
Si dincolo de bananieri e un satuc tipic cubanez, cu oameni simpatici si primitori, vesnic dispusi sa stea la un mojito si sa-ti spuna povestea lui Che Guevara. De la fiecare geam se aude muzica. Sunt melodii diferite, dar bat acelasi ritm si impreuna compun un cor ce te hipnotizeaza si iti pune trupul in miscare. Da, vrei nu vrei, in Cuba nu stai pe loc.
Pe strazi circula masini de epoca, de parca timpul ar fi stat pe loc, de parca modernul nu ar fi la moda, de parca trecutul e prezentul si mai putin e intotdeauna mai mult decat suficient.
Comunismul a conservat tara-insula, si parca acolo acest fapt nu ar fi un lucru rau. Nu stiu daca sau in ce masura capitalismul ar strica acest loc pitoresc, daca l-ar aduce in era informatiei, dar schimbarea nu pare a fi un scop al acestei zone.
E de ajuns ca turistii sa se schimbe pe ritmurile sud-americane si omeni ca Ernest Hemingway sa isi duca veacul la umbra palmierilor havanezi.
Aia da, viata!
De unde si pana unde aceasta afirmatie?
Pai eu m-am gandit asa... In Udine m-as mai intoarce doar in compania tuturor celor cu care am petrecut acolo 5 luni de zile. 5 luni minunate, care insa ar fi fost lipsite de distractie daca nu era o mana de oameni care sa imi condimenteze existenta.
As putea spune poate acelasi lucru si despre New York, insa aici lucrurile se complica putin. Cu toate ca am mers acolo cu oameni cunoscuti, am mai cunoscut oameni minunati, si mi-am facut prieteni pe viata, m-as intoarce acolo cu sau fara ei. Oricum, m-as intoarce.
NY are personalitate. Orasul e ca un organism viu, care te asimileaza din momentul in care ai pasit afara din aeroport sau gara. Iti inspira un alt ritm de viata, te face sa uiti de orice altceva si sa raportezi totul la clipa de fata. NY devine un reper, orice ai fi facut inainte de a ajunge acolo, si indiferent de cat de bine sau rau ti-a mers acolo.
N-am trait doar momente minunate in 'orasul ce nu doarme niciodata', au fost si greutati si momente de cumpana, dar in aerul newyorkez pluteste un pic de magie ce-ti imprastie norii tot timpul, si-ti arata minunatia ce e in jurul tau.
O simpla plimbare prin Central Park te face sa te rupi de aglomeratie si sa te invalui cu natura; o alta plimbare prin Times Square de invigoreaza prin energia degajata de multimea de oameni si lumini; Statuia Libertatii iti transmite un mesaj capabil sa ridice orice spirit; iar zonele metropolei iti face rezumatul intregului pamant prin diversitatea existenta acolo.
Pana la urma, Marele Mar e un loc al locurilor. Aduce tot ce e mai bun de pretutindeni si il ofera celor care sunt destul de curajosi sa accepte provocarea.
Nu m-am mai gandit de mult asa serios la Venezia. A aparut in discutie, si apare de fiecare data cand imi lauda cineva adidasii, dar nu am stat de ceva vreme sa imi reamintesc atmosfera.
Asadar... Stau si ma gandesc, simt o briza pe piele, aud usor o muzica din vioara si soarele imi bate bland pe fata... se aude galagie in jur dar totusi nu e suparatoare, poate doar un pic obositoare. Aud in stanga un falfait de aripi... un stol de porumbei aterizeaza in multime. In jur, copii si adulti cu masti zambesc si isi fac poze in diverse ipostaze amuzante.
Fiind Venezia, mai e un sunet specific, la orice pas... sunetul valurilor. Fie ca esti pe mal la San Marco sau pe unul din sutele de poduri, unduitul apei spargandu-se de peretii cladirilor te urmareste pretutindeni. E antidotul perfect la zgomotul din fundal.
Daca ar fi sa ma intorc, sigur as ajunge iar pe treptile basilicii Santa Maria della Salute, sa stau sa privesc orasul, sa savurez o inghetata de 'melone e cocco' si sa ma bucur de lipsa grijilor pe sunetul valurilor ce spala barcile 'parcate' la tot pasul.
Atmosfera ar putea fi atenuata de un pic de romantism, dar chiar nu e primul lucru pe care l-as asocia cu un oras turistic. Oricum, cat mai sunt pe-acest pamant o plimbare cu gondola cu persoana potrivita la momentul potrivit e inca pe lista 'de facut'.
Ma gandesc cu drag si m-as intoarce oricand la Venezia. Sper sa nu fie peste prea mult timp, ca lucrurile facute prea tarziu nu prea au farmec. Ca de obicei, toate la timpul lor.
I went, I came back, few people realized it. No big deal... for everyone else, but for me it was a great deal. Bottom line: five days, six countries, five key stops. An interesting trip, worth the lack of sleep and the tiring road. And since a picture's worth a thousand words, be prepared for a 'literary flood'.
The main destination was of course, Cluny. A picturesque (some would say creepy) small French town, not to call it a village, for one day and two nights.
We spent the second day in Lyon, a charming city, although after we reached Basilique Notre-Dame de Fourvière and enjoyed the city skyline, we also 'enjoyed' a beautiful French summer downpour.
Third day... Nice, Cote d'Azur. Simply speechless. Although I didn't quite get the rocks on the beach philosophy. I'm used to (and expected) silky sand on beaches... but no... the French do it differently.
Fourth day... we ended up in Bregenz, a kind of a German Cluny. Rain, fog, cold, although with a nice lake that acts as a tourist attraction. 
The last day... was beautiful. It started out like a pesimistic, gloomy, let's go home kind of day, and just as we were getting close to our chosen tourist destination NEUSCHWANSTEIN (can you spell that?!?!) the sun came out, we enjoyed the place, took lots of photos and headed back home.
The conclusion... wonderful few days, a couple of places more that I can scratch off my "to visit list'' and what's more to say than 'Thanks guys (Flo&Marce) for this Eurotrip'.
The conclusion... wonderful few days, a couple of places more that I can scratch off my "to visit list'' and what's more to say than 'Thanks guys (Flo&Marce) for this Eurotrip'.And I think you've guessed by now... 'Scotty doesn't know' is from 'Eurotrip', the movie (if you haven't seen it yet, check it out, you'll have a blast).
Almost 5 months after our Italian adventure, Maja has finally put her memorable moments from Udine on the web.
Check them out, enjoy, maybe there's something I left out from my stories.
Maybe in a moment of boredom I'll upload some pictures too, for now, I'm sticking to this, already hard to update, blog.
Sono felice. Ho ricevuto una cartolina oggi. Non e' che io non abbia mai ricevuto una, ma per qualche motivo, questa era diversa. Forse perche mi mostrava un pensiero rimasto dopo un breve periodo di tempo in un altro paese, con persone speciali che saranno anche nei miei pensieri per molto tempo.
E' una dimostrazione della mia internazionalita'! La cartolina e' stata inviata da una ragazza ungherese (la mia preferita... ciao Kati) che vive in Italia ed era in viaggio in Irlanda.
L'altro giorno parlavo con un'amica polacca che ho conosciuto a New York e chi ha un'esposizione d'arte in Romania. Doppo, ho parlato con il mio vicino e amico che durante gli ultimi anni ha studiato in Francia, e anche lui ha viaggiato molto.
Il mondo e' troppo piccolo questi giorni. Forse e' la tecnologia che ci avvicina, o forse le nostre menti sono piu apperte, tanto che possiamo andare d'accordo piu facilmente con altre nazionalita'.
Non so quale sia il motivo, ma qualche anno fa, non penso che per i miei genitori sia stato cosi facilmente communicare a l'estero. Spero che quest'osservazione non sia vera solo per i giovanni, perche sarebbe un vero peccato.
Nel fratempo aspetto notizie dalla mia amica rusa che studia in Germania, e dal mio amico spagnolo che pure adesso e' probabile che sia in Italia, o da un'altra ragazza polacca chi va quest'estate in Inghilterra.
Ce ne sono tante persone che vorrei visitare... ma ci sono solo due problemi: un piccolo problema di soldi e uno piu grande di tempo. L'unica consolazione... il mondo e piccolo e basta il pensiero per andare in qualsiasi posto.
