N-a mai fost sa fie Craciunul legat de Revelion printr-o vacanta "de vis"... dar tot au fost cateva zile de-a dreptul magice, care au fost savoarea sfarsitului de an:
Showing posts with label plimbare. Show all posts
Showing posts with label plimbare. Show all posts
Peisaje "de vis".
Prima zapada din acest an.
Total contrastant cu ceea ce se intampla prin orasul asta aglomerat, imbacsit si plin de nervi.
Iar ce e mai frumos: ca inca nu a inceput sezonul si nebunia. Deocamdata e o liniste, si o pace deplina, atat prin culoare, lipsa de miscare si temperaturi ce faciliteaza precipitatiile inghetate.
Nu am cuvinte si nici nu simt nevoia sa descriu Arieseni-ul inainte de isteria lunilor de iarna, dar daca aveti o pofta nebuna de metafore, descrieri, hiperbole si personificari, ma pun si compun un pastel, imediat. Pana atunci... vorba 'ceea cu o poza face cat 1000 de cuvinte:
Doar la Arieseni cand mergem iesim prin Nufarul, in rest doar pe Calea Clujului. Dar azi trebuia sa imi incerc noul aparat (vezi postul urmator) si am cautat o locatie apropiata si insorita care sa imi serveasca drept subiect si inspiratie.
Asadar ideea era sa ajungem cumva pe la Beius (Bins, pentru cunoscatori :D). Dar cum socoteala de pe drum nu se potriveste cu socoteala de la capatul drumului, pofta de castane?!? ne-a oprit la un moment dat, si cu scopul de a cauta aluni sau castani am pornit pe niste dealuri.
Pe cat suna de bizar, pe atat a fost si atunci, dar asta nu ne-a impiedicat sa ne dam jos din masina si sa exploram imprejurimile. Ne-am uitat pe sus, pe jos, in dreapta si-n stanga dar tot ce am gasit au fost niste nuci, cateva ciuperci, niste maciese si tone 'porumbele' (ca nu stiu exact cum se numesc).
Si plimbandu-ne noi asa pe dealurile minunate, am zis ca parca am trece si pe la Cris, ca nu era departe (ma rog, era, dar asta nu ne opreste de obicei). Si trecand de Cris, si pe langa Cris, mi s-a facut o oarecare pofta de peste. Si unde se poate manca un peste bun si proaspat daca nu la Cefa.
Asa ca am mers roata, pe la Tinca, la Salonta, si in final spre Cefa. Stiam, evident, drumul ca doar mai fusesem prin zona nu cu foarte mult timp in urma. Dar noaptea, sau ma rog, dupa lasarea serii, e mai interesant drumul. Mai palpitant, mai aventuros. Si ca sa va raspund la intrebare, a fost excelent pestele. Un minunat crap de 1kg, prajit si cu garnitura de cartofi prajiti. De-abia ce am mancat, si parca tot imi lasa gura apa. Dar in caz ca treceti pe acolo, file-ul de peste ar fi mai potrivit, pentru cei carora nu le place lupta cu oasele.
Am mai oprit la intoarcere si la Targul Palincarilor dar cu stomacul plin si 5 ore de plimbare nu prea ne-a mai ars de 'beute'.
All in all, cum zice britanicul, a fost o duminica frumoasa.
Normal. Ca in celelalte directii nu prea este nimic interesant de vazut/facut. Ok, paduri sunt cam peste tot, dar si niste dealuri, si niste imitatii de munti, si o apa curgatoare de preferinta, cam numai in directia aceasta gasim.
Nu e plictisitor, dar nu e pentru toata lumea. Nu stiu cata lume se ia si merge asa la plimbare doar de dragul de a nu sta acasa, nu cu scopul de a ramane peste weekend undeva. Normal, ne-am putea schimba si stilul, si sa dezvoltam aceste plimbari sporadice in iesiri planificate, cu cortul sau la pensiuni... ar fi o chestie...
Oricum, sambata am facut plimbarea spre Valea Draganului, cu gandul sa mergem roata, sa vedem cum e si pe acolo, dar evident ca nu am mai ajuns chiar acolo. Am luat-o in schimb spre barajul Lesu, deoarece ultima data cand am fost la Coada, nu am apucat sa facem poze la baraj, si am zis ca nu e niciodata prea tarziu sa recuperam timpul pierdut.
La Piatra Craiului ne-am oprit ca de obicei, sa mai mancam cate ceva, dar de data asta, am prins si un apus de soare destul de frumos, si am mai mancat mure, cum nu am facut-o de mult (de vreo 2 saptamani).
A, si era sa uit (ca doar nu trebuie sa fie o poveste cronologica), ca am trecut iar pe langa Lacul fara fund... da! ce sa zic. Dar de data asta ne-am oprit sa il admiram. Nu mica ne-a fost mirarea, insa, cand apa lina a 'baltii' ne-a permis cu usurinta sa admiram... ce anume... evident, fundul lacului. Asadar... ca si cu multe alte lucruri, doar numele e de el! O fi si asta un soi de publicitate...
Si ca sa fie tacamul complet, ne-am convins ca mai tot timpul anului gasim branduse, totul depinde doar de unde le cauti... inspre Cluj!
A fost o sambata reusita, nu?
Scrie ca si cum n-ai scrie... bun sfat.
Acum doua luni nu aveam blog, asa ca nu puteam sa va impartasesc impresiile de la Sapanta, asa ca uitandu-ma peste poze incerc sa imi regasesc cuvintele de atunci.
Inainte de toate, vreau sa subliniez, ca oricat ar fi de vesel cimitirul, este la urma urmei un cimitir. Oricat ar fi de primitoare multimea de culori a locului, se pastreaza o atmosfera greoaie, un respect clar cuvenit celor plecati din lume.
Si pe buna dreptate, deoarece, parcurgand de la intrare si pana la ultimul rand de cruci, asa, pe sarite, povestile de viata ale oamenilor, am intalnit familii destramate, tragedii sau decese naturale, dar si caracterizari. Si asta zic eu, ma face sa spun ca am simtit mai mult decat as face-o intr-un cimitir obisnuit.
Faptul ca am ajuns sa cunosc omul din cele citite de pe cruce, sa aflu ca a lasat in urma copii mici, sau dimpotriva, ca i-au murit copiii inainte de sfarsitul vietii, ca acest lucru s-a intamplat la munca, intr-un accident sau in mod voit, mi-a mai pus inca un pic mintea la contributie. Un pic mai mult poate.
E drept, depinde si de fiecare om ce anume il impresioneaza, ce il atinge, ce il pune pe ganduri. Desi m-a pus pe ganduri, nu am sa sustin ca m-a marcat semnificativ, dar pot sa afirm, ca va ramane vie amintirea unui loc atat de mort.
Cu toate cele spuse mai sus, cimitirul vesel e o celebrarea a vietii, mai intai de toate.Vieti intregi cu bune si rele, cu copii si cu nepoti traiesc mai departe prin cititorul care se minuneaza de iscusinta mesterului popular care gaseste o raza de lumina intr-un moment trist, care reuseste sa faca haz de necaz, si sa scoata ritm si rima din orice experienta. Astfel, ajungi sa redescoperi, in caz ca ai uitat, viata la tara prin limbaj, personaje si intamplari specifice mediului, care pe cat sunt de pitoresti, pe atat sunt de impresionante.
Merita mers, merita vazut, spre exemplu...
"Cat am trait pa pamant/ Turda Toader m-am numit/ In viata ce o am avut/ multa palinca am baut/ Si sotie' m-o certat / Ca am venit acasa bat/ Si io nu am ascultat/ Zilele mi s-o scurtat./ Ma, Ion, fecioru meu/ Nu uita ce iti spun eu..." restul il gasiti la Sapanta!
Ok, ne-am prins ca am fost duminica la Cluj. Da, s-a realizat minunea... am planuit totul chiar cu o seara inainte si chiar am ajuns. Incredibil, dar adevarat. Ciudat, bizar si total necaracteristic, am si pornit la ora 8 dimineata.
Clujul e asa cum a fost si acum 10 ani cand am trecut prima data pe acolo. Nimic impresionant, un oras tipic din vestul Romaniei. M-as putea hazarda sa spun ca Oradea e chiar mai frumoasa. Nu stiu de ce, dar e. Ca e a mea? Se prea poate.
Ce nu-mi place in orasul de pe Somes? Ca nu au o pizza buna ca la noi, in Emporium si nu numai. O pizza tinuta la cuptor atat cat trebuie, cu ingredientele coapte, si cu blatul nici prea gros nici prea subtire. Cer prea mult? Nu cred. O fi si pizza o chestiune de gust?
Ok, acceptam ca oregano, ardeiul iute si ketchupul sunt niste accesorii nu neaparat raspandite, dar si fara ele pizza trebuie sa fie mancabila.
In apararea clujenilor, recunosc ca nici un fel de mancare nu are acelasi gust in locuri diferite, poate nici a doua oara in acelasi loc... si chiar la mama ei in Italia am mancat pizza la fel de rea (sau ma rog la fel de buna).
Oricum e clara treaba... daca mai merg la Cluj, pizza eu nu mai comand!
Adevarul e ca nu prea am mare tangenta cu sportul in general, dar relatia mea cu fotbalul e de-a dreptul compromisa.
Oi fi avand sechele din copilarie, sau poate faptul ca nici din fata portii nu dau gol ma descumpaneste. Dar nu trebuie sa fii bun la ceva ca sa iti placa. Asadar chiar nu ma inteleg.
Insa e la fel de adevarat ca nu am fost pana acum la un meci interesant (din cate am inteles de la cunoscatori in Romania mai rar asa ceva)... experienta mea fotbalistica de pana in prezent se rezuma la prietenul meu televizorul, care oricat de frumos reda imaginea, nu poate sa redea atmosfera.
Pe stadion e parca un pic altfel senzatia. Cu toate ca ma surprindeam privind prin multime, sau admirand galeria si facand poze, atentia mea a fost totusi oarecum stimulata. Daca in fata televizorului am efectiv o capacitate de concentrare similara cu a unui copil, pe teren m-am comportat onorabil.
Meciul cu pricina a fost U Cluj - Rapid, scor final 1-2. Drept e ca Rapidul a castigat din cauza unui autogol, si a cam plouat, si stadionul era cam in paragina, si nu am stat pe scaun (pentru ca baltea apa) dar neavand un termen de comparatie, sa zicem ca a fost OK.
In fine, nu pot sa afirm cu tarie ca sunt fanul vreunei echipe, dar daca e sa tin cu cineva, hai sa zicem ca e Rapidul. Fara vreo motivatie anume, dar il prefer oricand Stelei sau lui Dinamo. Nu cunosc nume de jucatori si daca nu e Lucescu nu pot sa il retin pe antrenor. Iar daca asta ma face cel mai penibil spectator de fotbal, asa sa fie, macar o recunosc.
Cliseu: Gradina Botanica e un loc pasnic, relaxant si curat. O oaza de liniste in mijlocul unui oras aglomerat. Nimic mai adevarat.
E drept ca nu trec prin Cluj prea des, s-a mai intamplat o data anul acesta, iar pe la Gradina nu am mai fost poate de 10 ani.
Nu pot sa spun ca e impresionanta de-a dreptul, dar e frumos. Si acum florile rad in zeci de culori, dar e posibil ca primavara sa fie chiar spectaculoasa daca mai infloresc si pomii.
Asa cum nu sunt un mare cunoscator de arta, nici in denumiri si specii de plante nu excelez. Dar nu e nevoie sa stii denumirile latine ale florilor pentru a le aprecia frumusetea.
In orice caz a fost din nou o ocazie nemaipomenita sa mai fac niste poze. Numai cateva, as putea spune, dar cine m-ar crede?
Si ce am mai facut in afara de poze? Pai am dat de mancare la niste pesti, am mancat mure din Gradina, am molestat niste melcisori, am urcat intr-un turn, am pozat indecent cu o statuie, si am cautat in disperare dupa o shaormerie, lucruri normale, sau nu?
A, si era sa uit. A trebuit sa ajung la Cluj sa vad nuferii deschisi, ca in Felix de obicei ajung noaptea si la ora aia nuferii sunt 'pudici'.
