Aveam intentia sa incep cu "imi sta carnea in gat" dar, in gandirea mea pubera, conotatia pe care a primit-o afirmatia nu era de ajutor mesajului inocent pe care voiam sa il transmit. Asadar, sa trecem mai departe.
Pentru ca in viata nu este niciodata simplu, pentru ca eu sunt mai complicat decat o schema logica, pentru ca asteptarile mele ating complexitatea unui reactor nuclear si pentru sute de alte motive, am tot dreptul din lumea asta sa apas butonul de "ignore" si sa merg mai departe.
E clar ca satisfactiile si fericirea nu vin niciodata usor pentru ca daca ar fi asa, am fi inconjurati de rauri de curcubeie, stoluri de fluturasi si munti de vata de zahar, iar implinirea s-ar masura doar in momente de extaz.
Am prea multe ganduri in clipa de fata si toate au un numitor comun: blazarea generata de esecul raportat la niste asteptari destul de ridicate. E clar ca sunt sortit unui lant nesfarsit de dezamagiri, dar... De ce sa accept jumatati de masura? De ce sa vad un scop pe termen lung si sa sacrific prezentul? De ce? De ce? De ce as face-o?
Cand lumea asa cum o stim s-ar putea sfarsi maine, de ce sa imi traiesc viata in viteza a doua si sa nu apas acceleratia si sa virez la dreapta in prima intersectie?
E o intrebare pe care mi-o pun cu maximul de responsabilitate, in conditiile in care inca nu am prins radacinile necesare pentru a-mi frana pornirile de curaj inconstient.
In fond si la urma urmei, optiunea de a spune punct si de la capat nici nu complica nici nu simplifica existenta, ci pur si simplu ii da un reboot binemeritat.
Mi-am amintit cu o oarecare teama ca timpul paseste tiptil pe langa mine ca un hot in noapte, iar peste exact 42 de zile urmeaza sa dau socoteala trecutului.
E cam dificil sa ingras inima in ajun. Tocmai de aceea, din pacate, in al 11-lea ceas imi fac mea culpa si anticipez lipsa indeplinirii obiectivului pentru acest an:
Cu tot elanul specific, si cu oarecare sfortari mai degraba stil sprint decat maraton, tot nu am reusit sa conjug verbul a iubi, in niciuna din circumstantele estimate... N-as putea oare sa repet anul?
Sa incepem cu inceputul si mai intai sa lamurim conceptul de SFARSIT, intrucat pare-se ca forma sa articulata din sintagma distrage atentia de la esenta notiunii in sine si creeaza confuzii intre mici si mari. Poate fi de vina si alaturarea cuvantului "lume", a carei nemarginire contrasteaza cu ideea unei finalitati, producand erori de calcul in schemele logice ale cerebelului. Motivele nu sunt tocmai clare, insa cert e ca parca ar fi un nou referendum... nu e prea clar cine cu ce voteaza.
Pentru cei mai optimisti... sfarsitul echivaleaza cu un inceput. Puteti sa verificati si in dictionar, daca nu ma credeti, insa cele doua cuvinte sunt si vor fi mereu an-to-ni-me. Prin urmare, lumina se stinge pentru toata lumea. Fara drept de apel.
Inteleg speranta izvorata din filmele hollywoodiene cu scenarii apocaliptice in care Sfarsitul Lumii se sperie de Chuck Norris pana se transforma intr-un Inceput al lumii... dar e un optimism ce are simptome maladive, halucinante si inabuse orice porniri realiste de genul impacarii cu viata pe care ai avut-o si cu cei dragi care nu urmaresc acelasi tip de filme.
Pentru cei mai relaxati... nu vreau sa va dezamagesc, dar sfarsitul nu e un time-out pe care LUMEA il cere pentru ca s-a obosit sa ne poarte in spate de atatea milenii urmand ca, dupa un pic de intuneric, activitatea sa se reia ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Prin urmare, agitatia inutila de a ne face provizii de lumanari / conserve / apa potabila care sa ne tina in cele 3 zile preconizate de pauza, chiar nu isi are sensul deoarece nu se apasa butonul de reset, ci butonul de shutdown.
Mai sunt apoi cei mai credinciosi care se uita cu nepasare la agitatia din jur, purtand in minte randurile citite despre Cei Patru Calareti ai Apocalipsei pe care cu teama si siguranta ii asteapta... dar acestia nu par a fi anuntati pe a 356-a zi a acestui an intrucat sunt multe semne care inca nu s-au aratat si de care strabunicii mayasi chiar nu citisera inaintea erei noastre cand si-au conceput limitatul calendar.
In fine, parerea mea e ca "sfarsitul lumii" poate fi inteles cel mai bine de oamenii perfectionisti si ambitiosi care nu cred in jumatati de masura si pentru care sfarsitul e sfarsit, nu joaca de copil, chiar daca asta inseamna sa contribuie la realizarea lui ca sa nu ramana nimic "in pending".
Lasand gluma la o parte, imi pare ca actualul sfarsit al lumii e doar o creatie nu foarte elaborata pentru a stimula consumul intr-o perioada de recesiune economica si s-ar putea sa il adoptam si la anul in caz ca trendul economiei nu se inscrie pe o panta ascendenta.
Revenind la spiritul de gluma, tin sa urez tuturor un Sfarsit al Lumii cat mai placut si sa ne auzim sanatosi in Ajun de Craciun cand, in loc sa reflectam la esenta Sarbatorii, vom face schimb de impresii legate de cadourile pitite sub brad
Acum cateva saptamani am vazut cateva secvente dintr-un episod nou cu Scooby Doo. Nu stiu daca neaparat era nou sau faptul ca era produs in format digital i-a insuflat un aer actual, insa acest detaliu e lipsit de importanta.
Ipocrizia e un dusman puternic, tocmai de aceea e nevoie de un complex de atribute care sa ajute la strangerea dovezilor, sa le puna cap la cap si sa insufle curajul de a-si asuma responsabilitatea rezultatului.
Probabil vor exista cateva priviri ciudate cu privire la subiectul care mi-a strafulgerat mintea intr-o dimineata, pe cand ma pregateam pentru serviciu. Da, e posibil sa fi avut creierul muuult prea odihnit, insa nu sunt genul care sa se planga de asa ceva.
Mi-am reamintit in urma cu 2 saptamani cand au inceput tumulturile politice, in timp ce vedeam cum penduleaza cursul de schimb al euro, ca indiferenta la ceea ce ma inconjoara nu ma fereste de consecintele diverselor miscari din societate.
Si asta pentru ca oricat de mult mi-as dori, orasul Adiville din tara Adiland nu are tangenta cu realitatea, iar singurul locuitor al orasului mai simte nevoia sa fie uneori cucerit de realitate.
Ma mai apuca insa, din cand in cand, sustinerea (in plan mental, fara activismul aferent) a vreunui exponent politic cu un discurs ademenitor. Dar rareori mi-a fost dat ca in final sa nu gandesc: "Doamne, unde mi-a fost mintea?!?"
Ma gandesc in urma cu groaza la momentul in care apreciam vehementa lui Vadim, sinceritatea lui Basescu sau integritatea lui Stolojan... si lista poate continua intr-un lant lung de deziluzii.
Exact asa am gandit si astazi cand, dupa doua zile de interes aprins in ceea ce priveste situatia politica a tarii, am adoptat acceptiunea ca politicienii sunt doar cu numele si isi desfasoara activitatea dupa cum bate vantul, dupa cum vine banul, dupa cum le dicteaza Proxenetul...
Mai e oare cineva in tara asta care nu e dezamagit de modul in care se face politica? De amatorismul pretendentilor la un post de conducere?
Deocamdata nu sunt in masura decat sa fac niste observatii, intrucat votul e singura maniera prin care simt nevoia sa ma implic.
Concluzia e pesimista si cruda: pe lumea aceasta, ştorfismul (din familia lexicala a cuvantului ştoarfa) la care asistam pe scena politica nu are inca nici leac, nici pedeapsa.
(imi cer scuze pentru tenta politica a articolului, si promit sa nu se mai intample)
Ora Pamantului: am avut intentia sa dau dovada de un pic de constiinta, DAR... mi s-a facut foame... si am aprins mai multe becuri, am folosit cuptorul cu microunde, am dat drumul la radio pentru ca ma plictiseam... si s-a dus spiritul civic la fel de rapid cum venit... rusine sa-mi fie!
Ora de vara: m-a cam luat prin surprindere. S-a schimbat deja de la 00.00 la calculator, si dintr-odata am simtit cum mi s-a furat o ora din viata... sunt cu o ora mai aproape de dimineata / de ziua de luni /de batranete. Deja simt tragedia diminetilor de saptamana viitoare... fara rusine insa, incepand doar de marti :-D
Ora exacta... cred ca am mai adus-o in discutie, dar situatia s-a inrautatit. Momentan, ceasul de la mobilul meu e cu 23 de minute inainte... sper ca asa ajung si eu cu 2 sau 3 minute mai repede decat ora stabilita... nu mi-e rusine, ca macar imi dau silinta, chiar daca am ajuns de rasul curcilor in sfera cronicului.
Daca indiferenta ar durea, as fi in spital. E deja la un nivel cronic daca pana si buna-mea ma intreaba "cum poti fi atat de rece?"
Am atins un punct in care nu ma impresioneaza mare lucru... si problema e ca nici nu pot simula interesul.
A intrat clientul in incapacitate de plata... vai, iti dai tu seama?!?
(normal ca a intrat daca nu si-a gestionat bine fluxul de incasari si s-a extins fara o viziune realista. si eu ce sa-i fac? sa-i plang de mila? saracul...)
O familie a fost lovita in plin de tren... ce cumplit, numai la asta ma gandesc!!!
(pana la urma, mai devreme sau mai tarziu, toti ne ducem cumva. e cazul sa renuntam la gandul naiv ca oamenii mor doar de batranete. iar la cat de mediatizate sunt tragediile mi-e greu sa mai fiu surprins)
Un dezastru natural s-a abatut asupra Polineziei franceze...
(asupra cui? unde? ce anume? wow, deci e chiar departe. o fi fost ceva legat de curentii oceanici, masele de aer rece, aer cald sau chiar mana lui Dumnezeu. cine stie? dar daca e cataclism, cine putea sa il impiedice?)
Si totusi, daca stau sa ma gandesc mai bine, mi s-a intamplat nu demult sa fiu surprins de comportamentul unui om pe care il credeam cu totul altfel.
Ma mai surprinde sa vad ca dupa ani de absenta, un cineva anume inca se mai gandeste la mine.
Si ma surprind lucrurile marunte care in neimportanta lor ating perfectiunea.
Dar acestea din urma nu reprezinta subiecte bune de barfa/discutie si prin urmare nu sunt deloc surprinzatoare.

Voiam sa scriu asta la un moment dat, dar mi se parea nepotrivit, fiind, cred, perioadea sarbatorilor, dar uite ca acum mi-am amintit.
Ieri am avut intalnire de gradul 3 cu un var cu caracter dubios, un trecut intunecat, moralitate sora cu imoralitatea si vesnic cu o concentratie redusa de sange in alcool.
La sfarsit de 2008, ni s-a propus un exercitiu de sinceritate, teoretic fara un scop anume: 3 calitati si 3 defecte pentru fiecare dintre colegi.
In timpuri de restriste economica, precum cele de fata, in teorie:
Crap de nerabdare.
Sunt agitat si nu am stare.
Sunt irascibil si inconsecvent.
Duc o viata de AMR-uri.
Ma simt ca un copil in seara de Ajun.
Am fluturi in stomac si pitici pe creier.
Daaaar, numai azi nu-i maine si imi revin.
In orice caz, sunt la capatul rabdarii. Sunt pe marginea prapastiei. Mai am un pic si cad in abis. Dar, vai ce dulce va fi rasplata asteptarii. Mmmm...
Every shade of blue I see...
Asta e o vorba pe care am auzit-o de la bunici de cand ma stiu.
Povestea, desi nu o mai retin in exactitatea detaliului, are cam urmatoarele coordonate...
Pe vremea dinaintea comunistilor, un taran, sa-i zicem Stefanea Tarbului, avea doua fete, pe Ileana si Rodica. (orice asemanare cu personaje reale, e de-a dreptul noroc chior, in fine...)
Si fetele, crescand, ar fi vrut si ele sa urmeze o scoala, sa mai plece din sat, sa ajunga doamne... dar bace Stefane o tinea pe-a lui...
"Aveti fetelor 8 hectare de cosalau, 5 holde de vie, un hectar de padure si 9 hectare jumate de pamant arabil... la ce va trebuie scoala... ca doar nu-i domn ca taranul!
Se trezeste cand vrea, lucra pentru el, are in ograda tot ce-i trebe, cand colo domnia se plateste... cu munca la stapan, cu bani la piata, si-apoi nu-i aia hodina sa nu faci nimic. Asa ca ascultati de mine, ca aveti tot ce va trebe, mai lasati-o naibii de scoala!"
Si drept urmare, fetele nu se scolira. Si nici nu le-a mers rau din munca pamantului. Pana intr-o zi cand a inceput treaba cu colectivizare, improprietarirea statului, chestiile acelea marete ale comunismului.
Asa ca Ileana si Rodica, dragele de ele, au ajuns sa munceasca la CAP, la muls de vaci, la oloiste, la moara, unde era nevoie de o mana de femeie, in loc sa puna mana pe un loc confortabil ca intelectualii vremii inscrisi in partid. Si atunci sa le mai treaca de ciuda, cand mai treceau pe la casa parinteasca, ii adresa lui bace Stefane a Tarbului vorbe dulci...
"Ia mai zi-ne tatutza, cum ii vorba 'ceea? Nu-i domn ca taranul, ei? Manca-ti-as gura dumitale!"
Nu stiu cum sa abordez problema complexa a barfei.
In sensul ca, da, suntem cu totii constienti ca e un lucru cat se poate de urat, josnic si inutil, si cu toate acestea, e cat se poate de raspandita. Dar faptul ca toata lumea o face si o accepta, nu o valideaza si nici nu ii da un sens.
Ca e in natura umana? O fi si asta o justificare. Sa zicem. Dar din nou, multe sunt in natura umana, si aceasta e o scuza folosita pentru mult prea multe vicii ca sa o pot accepta.
As putea argumenta ca pur si simplu te face sa te simti bine povestind vrute si nevrute despre o a treia persoana care nu e de fata. Deoarece pana la urma aduni noi informatii, iar acestea iti dau putere. Asadar sa fie asta o preocupare a oamenilor slabi? O sansa ca si acestia sa se simta puternici ca pot intoarce pe altcineva pe toate partile?
Nu stiu ce sa zic. Daca ar fi asa, ar insemna ca cei puternici nu o mai fac. Dar dimpotriva... pe masura ce te adancesti in subiect, cum intriga devine mai complicata, si viciul te copleseste si mai tare.
Totusi, si barfa poate fi bine sau rau intentionata, iar astfel discutia cunoaste noi dimensiuni: daca e bine intentionata, ii gasim si o latura constructiva, in sens contrar ea e cat se poate de distructiva, dand nastere la minciuni si fabulatii ce pot face mult rau.
Dar cu totii conjungam verbul "a barfi", de ce sa fim si ipocriti si sa nu recunoastem. Nimeni nu cred ca e fara pacat si capabil sa arunce prima piatra. Curiozitatea umana ne impinge de multe ori cu discutiile si cu intrebarile mai departe decat am vrea sa se discute despre noi. Insa, asa mai aflam si noi lucruri noi, cine, cu cine, ce mai face... Povesti din acelea ca romanele lui Danielle Steel, care sa ne faca sa uitam de propria ograda si sa ne relaxam un pic cu alte perspective.
Concluzia? Barfa e rusinoasa, dar e sanatoasa. Si toate acestea scrise dupa o barfa buna in miez de noapte, care mi-a schimbat un pic parerea despre anumite persoane.
Vinerea e simpatica. E ca o vanzatoare de treaba care te ajuta sa iti dai seama ce vrei chiar daca intri total nehotarat in magazin si pui o droaie de intrebari pe care le raspunde cu rabdare, tact si intelegere.
Vinerea e senina. Ca o zi insorita de mai. Cu copaci infloriti si adieri suave de vant in bataia plapanda a razelor de soare. E cald dar nu te toropesti. Bate vant dar nu te invinetesti.
Vinerea e optimista. Ca un copil care nu vede ce se intampla in jurul sau, ci priveste totul prin prisma universului sau curat si plin de veselie, neintinat de griji si rautate.
Vinerea e blanda. Ca privirea bunicilor care nu te-au vazut de mult prea mult timp si cu toate ca ar avea dreptul sa fie suparati, te privesc cu aceeasi bucurie si bunatate ca atunci cand te-ai nascut.
Vinerea e perversa. Te ia prin surprindere chiar cand ai reusit sa intri in jocul saptamanii. Iti ia mintile de luni pana joi, iar sambata te abandoneaza in bratele altora mai linistite care iti vor alina dorintele neimplinite.
Vinerea e o lumina. In marea involburata a rutinei saptamanale exista acest far care iti ghideaza pasii si te aduce la liman oricat de nebuna si de agitata ti-ar fi existenta.
Vinerea e exotica. O imbinare perfecta intre salbaticia junglei africane si linistea pe care o induce sunetul valurilor pe pietrele de pe plaja de la Nisa.
Vinerea e un basm. E un gand frumos, care odata devenit realitate, odata atins, nu prea se ridica la nivelul asteptarilor si iti doresti sa se refaca vraja care te-a purtat 4 zile la rand prin haos.
Vinerea e doar o zi, ca oricare alta. 24 de ore care trec la fel de repede cum au venit, si oricat de mult le-as fi asteptat, ele nu pot crea o iluzie care sa acopere vremea cenusie, nu pot sa imi prevesteasca viitorul si sa imi arate subiectele la examen si din pacate nu pot transforma cosmarul unei viroze pacatoase intr-un vis frumos.
In concluzie, Vinerea e multe, dar mai presus de toate e o muritoare imbracata in haine de zeita.
Pai ar fi mai multe motive:
1. Ca sa nu platesc statului un impozit de 3 milioane de euro.
2. Ca sa nu am prea multi prieteni dintr-o data
3. Ca sa nu devin o leguma parazita care traieste din dobanda
4. Deoarece si asa nu prea ma odihnesc de ganduri, iar 9 mil de euro chiar mi-ar fi dat dulci dureri de cap
5. Pentru ca 9 milioane de euro pur si simplu nu sunt de ajuns pentru visele mele megalomane
6. Ca sa nu destabilizez piata valutara cu atata amar de bani
7. Pentru ca nu stiu sa administrez banii, si i-as fi cheltuit inutil pe o viata desfranata
8. Deoarece daca as fi avut noroc la bani, nu mai aveam pe veci noroc in dragoste
9. Ca sa nu trebuiasca sa ii impart cu altii
10. Pentru ca nu am jucat :))
Si acum fara abureli"
10. N-am jucat de lene, nu ca nu mi-as fi dorit sa castig
9. In ultima vreme nu mai sunt chiar asa de egoist cum ma credeam, deci se clatina ipoteza
8. Sa fim seriosi... cata dragoste se poate cumpara cu 9 mil euro...
7. Pentru atata amar de bani mi-as fi dat silinta sa ii cheltui cu cap, macar o parte
6. Daca BNR a intervenit alaltaieri cu 500 mil euro sa stabilizeze piata... cred ca totalul tranzactiilor dintr-o zi sare lejer miliardul
5. Pe asta chiar nu pot sa-l combat... azi am vazut la tv o casa de 1 miliard de euro... deci chiar nu mi-ar fi fost de ajuns premiul... desi chiar si 50 mii euro rezolvau niste vise "modeste"
4. Da, dureri de cap, dar cate calmante si antinevralgice puteam sa imi iau de banii astia
3. Mai bine leguma parazita decat sclav pe plantatie
2. Ei, niciodata nu ai prea multi prieteni, si oricum la cei noi as fi fost atent... sau nu?
1. I-as fi platit cu mare drag, ca doar nu dadeam din buzunarul meu
In concluzie, adevarul e undeva la mijloc. Dar vai, buni ar fi fost banii aia :))

