O floare si un zambet?
O atingere si alinare?
O inima si Luna de pe cer?
Sa fie ascultate? Sa fie apreciate? Sa fie ocrotite?
Sa auda cuvinte frumoase?
Sa auda adevarul?
Sa se simta iubite?
S-au scris carti si articole pe tema aceasta, ba chiar s-au turnat si filme, dar in ciuda tuturor dezbaterilor, raspunsul ramane undeva in suspans, lasand loc de interpretari si vesnice presupuneri care nu fac decat sa adanceasca necunoscutul.
Umila mea parere este ca nici chiar femeile nu stiu ce isi doresc si probabil in asta se rezuma misterul feminin pe care toata lumea incearca sa il desluseasca. Tocmai de aceea, farmecul drumului spre descoperire este ca raspunsul poate lua o infinitate de forme fara a exista optiuni corecte sau gresite.
Femeile reusesc sa descopere ceea ce isi doresc, atata timp cat exista macar o dorinta sa inceapa marea cautare.
Imi amintesc, cu o claritate de speriat, un episod din urma cu foarte multi ani (sa tot fie vreo 20) derulat cu bunicul pe poteca din mijlocul gradinii, chiar sub parul care inca si azi mai umbreste zilele de vara:
- De ce zboara pasarile, bunicule?
- Pentru ca acolo le e lor locul, pe cer.
- De ce le e locul acolo?
- Pentru ca nu au fost facute sa traiasca in pomi.
- Dar, pomii de ce au frunze?
- Pentru ca asa le-a fost dat sa fie.
- Dar de ce le-a fost dat sa fie asa?
- Pentru ca sa avem noi umbra vara.
- Si 'de ce'-urile nu s-au oprit aici, ba au continuat pana cand singur m-am obosit si mi-am gasit o alta preocupare prin tarcul gainilor.
Totusi, intrebarile specifice varstei s-au domolit pe masura ce perceptia asupra lumii inconjuratoare s-a aprofundat. Am continuat, ca toata lumea, cu altele mai departe in viata si am gasit raspunsuri mai mult sau mai putin concrete, precum cele ale bunicului.
Insa rabdarea pe care o are un batran cu nepotul sau nu poate fi egalata de nicio alta, deoarece banuiesc ca aceasta ingaduinta vine in virtutea varstei si a dragostei ce exista pentru urmasi.
In aceasta idee, am auzit chiar saptamana trecuta povestea Liei, o mamica pe la vreo 31 de ani, despre o discutie pe care a avut-o cu fetita ei de 4-5 anisori, in timp ce se relaxa un pic navigand pe Internet.
- Mamico, ce faci?
- Uite stau un pic pe net!
- De ce stai pe net?
- Ca sa ma odihnesc putin, ca de dimineata sunt prin bucatarie.
- Si ce faci pe net?
- Uite, caut un costumas pentru serviciu, si daca esti cuminte si o lasi pe mama linistita putin, promit ca iti iau si tie o rochita noua de ziua ta!
...
(linistea se asternu pret de 3 minute)
...
- Mamico, de unde cumperi costumasul?
- De pe internet, iubire, ti-am mai spus.
- Dar din care magazin il cumperi?
- De pe un site.
- De ce mamico? De ce de pe site? De ce?
(si intr-un moment de oboseala, a sarit porumbelul...)
- Ca asa vrea muschii mei!
Acum te rog sa termini ce ai in farfurie, ca imediat ne uitam la Pe aripile vantului!
Adevarul e ca daca intrebarile insistente ar fi venit in oricare alt moment al zilei, ar fi existat nenumarate alte variante de raspuns pe care la fel de usor le-ar fi putut da, si ar fi satisfacut in totalitate curiozitatea micutei:
* pentru ca sunt indragostita de bluzita de culoarea cognacului, aceea cu decolteu mic, patrat, cu spatele pe jumatate gol si care cade minunat pe bust, pe care am purtat-o atunci cand Sergiu mi-a daruit prima floare in Parcul Magnoliilor
* pentru ca desi am spalat camasuta bleu cu fundita de nenumarate ori pana acum, de fiecare data cand o port la serviciu se gaseste cate o colega sa ma complimenteze pentru hainuta cea noua.
Cuprinsa putin de remuscari in timp ce admira sacoul cambrat, cu broderie, ii treceau toate raspunsurile de mai sus prin minte, si multe altele, toate infinit mai bune decat cel pe care il rostise. Asa ca, lasa pe mai tarziu lansarea comenzii si se aseza langa micuta:
- Gata, ti-am promis ca ne uitam la domnisoara cu rochiile acelea lungi si colorate. Haide, hai sa mergem in camera! Vii?
- Nu!
- Pai de ce nu?
...
- Ca asa vrea muschii mei!
...
