Exista nenumarate argumente logice si de bun simt pentru inregistrarea unor domenii personalizate, legate de
- marketing (daca deja exista un mix si o strategie)
- branding (pentru a intregi coerenta comunicarii)
- optimizare la cautare (indexarea mai eficienta pe motoare de cautare)
- seriozitate in prezentare (un nume clar scurt si concis denota profesionalism)
- perspective de viitor (protejarea denumirii in cazul dezvoltarii, expansiunii)
Adevarul e ca le-am mai analizat si in alte articole, si chiar ma si gandeam serios la un moment dat sa iau masuri in directia aceasta (inregistrare domenii), insa niciodata nu am dus pana la capat cautarea, ramanand cu ideea eronata cum ca m-ar costa destul de mult. Iar luand in calcul rate, facturi, mancare si alte prioritati vitale, aceasta nu ar reprezenta un strict necesar.
Si chiar nu reprezinta, motiv pentru care desi m-am edificat ca de la Hostway pot sa cumpar un domeniu .ro pe viata cu doar 42.84 euro, ma incapatanez sa nu o fac.
De banii acestia am alte variante:
- acopar jumatate din rata la credit,
- fac aprovizionarea la supermarket pe jumatate de luna
- alimentez masina pentru mai bine de o luna
- imi platesc factura la gaz pe o luna de iarna
- imi iau brad si cadouri de Craciun celor dragi
si lista poate continua, tradandu-mi neseriozitatea in ceea ce priveste implicarea in blogul de fata.
Presupunand ca nu ar fi o problema de bani, tot nu as sti ce nume sa aleg: adrian, viza pentru vise, the a man, adiville... si lista poate continua, pentru ca nu ma axez pe un domeniu specific de interes care sa poata fi definit printr-o sintagma simpla si concisa.
Din ceea ce am enumerat chiar si eu imi dau seama ca am o problema de identitate pe care nu am cum sa o rezolv daca nu am ceva concret de comunicat in afara de MINE.
Totusi, am aflat un lucru nou mergand din site in site: ca pot sa imi atasez blogului noul nume cu foarte mare usurinta.
Intru doar in setari la publicare, scriu numele domeniului si gata. Fara nicio bataie de cap. Iar cei care inca se mai indreapta spre .blogspot.com vor ajunge cu aceeasi usurinta la noua destinatie.
N-as fi zis ca e asa de simplu, dar nu afli niciodata pana nu iti dai silinta.
Perspectiva de mai sus este totusi destul de ingusta de genul: "ma numesc Bruzli Curca, asa m-a botezat tata ca era baut... si mi l-as schimba, dar nu stiu cum as vrea sa mi se zica".
In schimb daca sunt SC Fericirea Muntilor SRL, am alte motivatii pentru protejarea numelui ales, si ma gandesc la implicatii mai largi prin inregistrarea domeniului.
1. Vreau ca lumea care cauta detalii despre locuri pitoresti in muntii patriei sa dea direct de mine, pe www.fericireamuntilor.ro
2. Nu accept ca denumirea sa imi fie furata sau pangarita de coana Geta care i-a mai facut-o cuiva si de atunci toata zona s-a invatat minte.
3. Cand da omul cautare pe Google sau Yahoo si scrie munte, speranta mea e ca fericireamuntilor.ro se va situa intre primele rezultate.
4. Investitia e de viitor, ca nu se stie niciodata unde voi ajunge cu pensiunea, poate mai imi deschid una pe celalalt versant si din una-ntralta imi cere careva drept de franciza.
5. In plus, pentru corespondenta cu potentiali parteneri da mai bine un mail de genul adrian@fericireamuntilor. ro decat @gmail.com.
6. Scopul meu e sa inspir incredere, si daca arat clientilor ca am depus efort in site, parca altfel ma pozitionez intre optiunile lor.
7. Imi fac si panouri prin oras, poate si o pagina de revista si imi pun si adresa noua, ca sa ramana intiparita in mintea publicului mai usor.
Cam asta pot sa spun pe marginea subiectului domeniilor personalizate in proba nr.46 din SuperBlog 2009.
In 2010 eu as putea face lumea mai buna prin:
- Voluntariat:
As putea sa imi cedez timpul liber, pe care oricum il irosesc, unor actiuni care militeaza pentru diverse cazuri si probleme sociale, de la strangerea de fonduri organizata de Asociatia Sprijin Pentru Viata pentru copiii abandonati pana la munca voluntara in azilul de batrani Sfantul Martin din Oradea
- Politica:
M-as putea inscrie intr-un partid, indiferent de culoarea politica, sa incerc ca prin implicarea mea sustinuta sa antrenez schimbarea clasei politice, atat de mult asteptata. In acest fel as putea promova diverse directii de actiune care prin portavocea partidului ar avea sanse mai mari de reusita.
- Economie:
As putea sa imi folosesc contactele facute in ultimul an de munca, pentru a creste comunicarea in mediul de afaceri in scopul gasirii unor solutii concrete si realiste de repornire a economiei locale, in prima faza, iar odata perfectionat, modelul va putea fi generalizat la nivelul intregii tari, intregii Europe, si a lumii in final.
- Ecologie:
Avand in vedere defrisarile facute legal si ilegal in toiul iernii, m-as putea duce in padurea de la Miersig sa ma leg cu lantul de un copac in semn de protest in calea drujbelor. Cum oricum m-ar ocoli, ca sa nu faca varsare de sange, dupa plecarea lor as putea incepe repopularea zonei cu puieti de frasin, castan sau salcam.
Da, as putea face multe ca sa imbunatatesc lumea, dar cunoscandu-ma, nu voi face nimic din cele de mai sus deoarece nu sunt adeptul gesturilor marete.
Oricat de mult mi-ar placea sa cred, nu organizatiile, actiunile idealiste sau discutiile de principii fac lumea mai buna, ci fiecare om prin fapte mici dar bune, prin gesturi simple dar eficiente, prin vorbe putine dar cu ecou.
Asadar, ceea ce voi incerca sa fac in 2010 in beneficiul lumii este:
+ Sa zambesc mai mult
Din cate am observat, zambetul si voia buna sunt molipsitoare, si pot deschide drumul spre rezolvarea multor probleme. Si chiar daca nu voi simti nevoia la inceput, treptat, va deveni un bun obicei capabil sa invioreze lumea din jur.
+ Sa spun un DA hotarat, mai des
Nimic nu incetineste mai mult evolutia lumii decat retincenta oamenilor si incapatanarea de a se implica in activitati noi si spontane. Ei bine, imi propun sa depasesc aceasta cutuma si prin puterea exemplului, macar asupra celor din jur, sa inceapa o schimbare inspre o atitudine pozitiva si proactiva.
+ Sa imi fac treaba cat mai bine
Stiu ca sunt doar o piesa mica in mecanismul complex al companiei in care lucrez, dar in acelasi timp stiu ca multa lume - colegi, clienti, sefi - se bazeaza pe mine sa imi indeplinesc indatoririle cat mai bine. Rezultatul va fi o lume cu mai putine griji si mai multa satisfactie, macar in jurul meu, dar care se poate propaga in lant la infinit.
+ Sa comunic mai mult
Toti oamenii au nevoie sa spuna ceea ce au pe suflet, sa stie cat mai multe despre cei din jur, sa auda sfaturi sau perspective alternative la problemele lor. Probabil insa ca nu toata lumea e demna de incredere, dar dandu-le aceasta incredere, din dorinta de nu a dezamagi, acestia se pot transforma in oameni de nadejde si implicit mai buni.
Nu spun ca hotararea e luata si cele scrie mai sus se vor si intampla, dar au foarte mari sanse sa o faca deoarece necesita minimul de efort din partea mea pentru niste rezultate care l-ar compensa inzecit
Iar daca va intrebati ce e cu aceasta lista de intentii cu o luna inainte de noul an, ei bine Hostway e de vina pentru proba cu numarul 36 din SuperBlog 2009.
Desi din curiozitatea prezentata anterior, "intentia" mea de a ma implica intr-un blog colectiv este destul de clara, sunt impins spre un nou exercitiu de imaginatie.
Prima varianta de blog colectiv pe care as putea-o sugera, cu minimul de efort, implica micile necuvantatoare care aduc un pic mai multa bucurie in vietile noastre.
Pe adresa www.ham-miau.ro i-as coopta pe cei care in mod constant nu rezista tentatiei de a povesti despre Rita, Brenda, Mimi, Lucky, Blitz sau Grim, asa cum de multe ori si eu am scapat cate un articol despre Bobby.
Pentru ca in mod involuntar aducem zilnic in discutie cate o istorioara haioasa despre
- cum a ros Bobby un prelungitor de 30m uitat din greseala pe un scaun afara,
- cum s-a imprietenit Lucky cu o pisica abandonata si a adus-o in casa
- ce chestii ciudate a mai gasit Blitz in plimbarea sa de azi
- faptul ca Mimi isi alege partenerul dupa reputatia de strada in detrimentul pedigree-ului,
ar fi chiar o activitate lipsita de efort sa dezvoltam in scris, insotit de imagini si chiar filmulete, fiecare intamplare ce merita impartasita.
Mai mult, am putea sa extindem aria de interes si sa descriem fiecare experienta acumulata in ingrijirea propriei rase, care cu siguranta ar constitui sfaturi utile pentru orice persoana care ar aloca vreo doua minute pentru a ne rasfoi blogul.
Ham-Miau nu ar fi un exercitiu de literatura veterinara, ci pur si simplu experiente reale din care se pot trage concluzii si care ar avea o aplicabilitate in situatia oricarui om obisnuit.
Totusi ar fi posibila si o directie mai profesionista daca, printr-o nu prea dificila munca de convingere l-am atrage si pe Sergiu, absolventul nostru de medicina veterinara. Acesta desi nu are prea mare tangenta cu lumea virtuala, s-ar implica prin sfaturi de specialitate care sa atinga o arie mai larga de interes decat cea a animalelor autorilor.
In concluzie, cu pasiunea pe care deja o avem pentru animalele noastre putem sa ne asumam misiunea de a-i ajuta pe alti ham-isti sau miau-lagii, printr-un simplu gest, acela de a impartasi experienta acumulata!
(Samanta curiozitatii)
Prima data cand am auzit despre acest termen a fost in urma cu vreo 3 ani de la o colega de facultate care, pentru examenul uneia din materiile studiate in Alicante trebuia sa isi publice un articol pe blogul cursului. (I want that, too)
(Satisfacera curiozitatii)
Mai apoi, am ajuns si eu sa scriu pe vreo doua bloguri cu mai multi autori, prin natura job-ului si a directiilor de comunicare adiacente acestuia. Rezultatele au fost destul de interesante si pot spune ca experienta blogului colectiv mi-a fost suficienta. (been there, done that)
(Revenirea curiozitatii)
In prezent, SuperBlog m-a facut sa revin asupra ideii de a extinde echipa de autori a blogului pentru scopul clar definit de a aduna resursele necesare pentru niste articole cat mai reusite pe temele emise. Dar nu s-a concretizat, si nici nu am o intentie in acest sens. (what if?)
(Concluzia curiozitatii)
Dupa parerea mea umila, un blog colectiv este raspunsul unei activitati profesioniste de blogging care prin cantitatea de informatie, legaturile numeroase cu online-ul, punctele de vedere variate, nu are cum sa fie gestionata bine de o singura persoana.
Ar mai putea exista, totusi, o pasiune comuna pentru diverse domenii vaste precum muzica, lectura, filmele, programarea, astronomia, care sa uneasca un grup de fani dornici ca adune teme de interes si sa impartaseasca experientele lor relevante.
Nu ma regasesc in aceste situatii momentan, tangenta mea cu blogosfera limitandu-se la niste opinii personale in legatura cu diverse aspecte ale calatoriei mele prin viata.
In plus, Viza este domeniul meu, taramul pe care fac eu regulile iar egoismul cu care am fost inzestrat nu ma lasa sa renunt la aceste drepturi.
Ma simt ametit, ard tot, sunt ud si respir destul de greu... Daca n-as sti mai bine, as zice ca imi trebuie un concediu. Insa lucrurile stau cu totul altfel...
Apele oceanului au dat dovada de salbaticie crunta in goana lor spre tarmul ce parea doar o himera cand soarele a invadat cerul, iar ultimul val a fost de-a dreptul naravas si ne-a proiectat chiar pe plaja.
Nu reusim sa ne bucuram de uscat, ca incepe sa ploua... cu sageti! Si odata cu ele, din spatele tufelor sare o fata, strigand intr-una Tumbakbo, tumbakbo ng mabilis!
Indiferent de semnificatia vorbelor, instinctul de conservare ne da o infuzie de adrenalina si o luam pe urmele salbaticei fiinte.
O tinem asa, fara sa privim inapoi, prin labirintul de liane, ferigi si palmieri care ne acopera orice urma, de parca ne-ar fi complici in aceasta cursa nebuna.
In scurt timp incepe sa ploua torential, iar tunetele si ropotul stropilor pun capat zumzetului produs de bastinasi. E o larma linistitoare, acoperita doar de bataile inimii care ne spune ca am ajuns la capatul drumului si al puterilor.
Dumating, spune faptura aratandu-ne o cascada. Dito sa!
O ia inainte si trece prin apa, iar noi, fara sa ezitam, dupa ea...
Mare greseala!
Dincolo de perdeaua de apa, simtim cu totii amentintarea ascutita de metal la beregata, ce ne mana fara ezitare tuwid nauuna... Ne supunem, insa nu frica ne taie respiratia ci privelistea din fata ochilor... constructii de piatra alba si alei ce par a fi poleite cu un metal ce seamana a aur, dar nu tocmai, aduce a arama, dar nu s-ar zice ca e...
Desi coplesiti de situatie, unul dintre noi se scapa: ginto?!? iar cel mai aprig dintre strajeri exclama in batjocura: Timang! Ay orichalc!
Acest ultim cuvant rasuna ca un ecou in sufletul unor visatori care se vad pusi intr-o situatie tragica: dupa mii de kilometri plini de speranta si sute de indicii care de multe ori pareau de neinteles, ajunsi acum la destinatie, totul pare sa se sfarseasca intr-o clipa!
Lahat ng bagay ay may katapusan! sopti fata, iar eu ma trezesc ud si agitat dintr-un vis ce pare sa nu fie al meu.
Paano kung... imi trecu prin minte... Paano kung...
Imi vad blogul ca pe un adolescent care, desi da uneori semne sporadice de maturitate, e inca dominat de o gandire frageda si, prin urmare, ii lipseste consecventa in tot ceea ce face.
Sunt convins ca problema ii va trece odata cu varsta, dar nu sunt pregatit sa fac fata unui adolescent plin de toane si figuri, care oscileaza de la anonimitate la exhibitionism, de la vise romantice la trairi intunecate, de la zambete ce dau nastere unui curcubeu de emotii la priviri ce te fac sa intri automat in depresie.
Prin urmare, data fiind imaturitatea de care da dovada, cred ca ar avea nevoie de mai multa continuitate. Azi isi exprima o idee, maine o desfiinteaza. Asa chiar nu se mai poate! Devine din ce in ce mai dificil de urmarit si poate ajunge in situatia de a se aliena de alti semeni de varsta lui.
A incercat in ultima vreme, si chiar il apreciez ca isi da silinta! Dar, adevarul e ca daca nici inscris intr-un concurs de talia SuperBlog 2009, nu se integreaza intr-un cerc de amici, atunci risca sa fie catalogat drept antisocial si va ajunge un paria al lumii din care face parte.
Mai sunt, ce-i drept, putini curiosi care dau semne de interes, dar n-am ce-i face daca nu are priza la public... chiar nu a fost nascut sa fie in centrul atentiei, desi de multe ori reuseste sa se dea in spectacol, chiar fara sa vrea.
Ultima data cand a facut o scena memorabila, era o seara de vara si aveam o conversatie destul de aprinsa in miez de noapte, cand dintr-o data se bloca, si refuza orice discutie. Nu trecu un minut, ca a si inceput sa faca figuri, sa ameninte ca se muta in Blogway, ca are nevoie sa isi schimbe numele, ca vrea sa faca modificari esentiale in ceea ce priveste look-ul, ca asa nu se mai poate... Iar eu am stat perplex si m-am minunat cate aberatii poate sa scoata. Cine stie? O fi zis adevarul, dar deja nu mai cred pana nu vad cu ochii mei.
La inceput ma gandeam ca Blogway o fi ceva secta, sau vreo mahala, dar vazand legatura acestuia cu Hostway, am realizat, spre surprinderea mea, ca micutul are planuri chiar marete si ciudat de mature. Cred ca a fost un moment de claritate care s-ar putea sa-i prevesteasca un viitor mai luminat.
Viitor luminat... m-am mai gandit sa ii spun, dar mai bine nu il sacai, ca oricum toate se intampla la timpul lor. Dar o spun acum ca nu ma aude... ce viitor luminat ar avea alaturi de o bloaga frumoasa, inteligenta si implinita! Sa ii mai dea incredere, sa il mai inspire, sa il mai scoata la aer, ca prea se inchide in lumea lui. Insa, am zis ca nu il bat la cap, si ma tin de cuvant, ca stiu cum e sa isi bage lumea nasul unde nu le fierbe oala.
Prea m-am luat cu vorba si l-am criticat, si i-am povestit nevoile si durerile... si iar se va supara pe mine. Dar sa ii fie invatatura de minte, ca la fel face si el! Ori de cate ori ii zic cate ceva, important sau nu, verde sau uscat, imediat sifoneaza cu lux de amanunte oricui e suficient de curios sa ii calce pragul.
Asadar, se pare ca ne meritam unul pe altul, cu toate ca ne-ar fi mai de folos si lui si mie, sa ii fiu mai fidel, sa il caut mai des, sa avem discutii constructive, sa ma ocup mai mult de el... dar acestea sunt niste pretentii prea mari deocamdata.
Sa se mute in Hostway daca nu ii convine!
ps: in caz ca nu era evident, articolul a fost scris pentru tema cu numarul 3 a concursului SuperBlog 2009, etapa sponsorizata de Hostway.
