Dupa 7 ani de munca intr-un domeniu al cifrelor dinamizat de interactinea umana, ajung sa imi dau seama ca se acumuleaza incet dar sigur mai mult decat niste cunostinte necesare executarii task-urilor zilnice.
Principalele "soft skill"-uri care se nasc direct pe campul de lupta, indiferent de cat de mult le-ai fi trecut prin simulatorul cerebral, ar fi:
- te obisnuiesti sa mai spui si NU, chiar daca ai tot interesul sa spui da si, intr-un final, ajungi sa o spui atat de diplomat incat creezi sentimentul ca ai transmis un DA suav;
- scanezi mai repede dincolo de aparentele oamenilor... analizezi involuntar comportamente si opinii de la prima interactiune (nu e 100% infailibil, dat fiind ca tipologia umana e extrem de variata);
- inveti sa ai rabdare si sa discerni intre urgenta reala sau presiune inutila... asta intr-o societate in care cuvantul de ordine e ACUM, indiferent daca intensitatea arderii e combustie spontana sau foc mocnit;
- deprinzi o repulsie a lucrului superficial facut, incercand sa-ti responsabilizezi partenerul (uneori fara mare succes), pentru simplul motiv ca ajungi sa pierzi mai mult timp decat iti permiti corectand informatii pline de inadvertente sau completand detalii trunchiate sau neclare.
Cu toate aceste automatisme, in acelasi timp, ajungi sa:
- accepti mai usor un NU brutal si onest decat unul invaluit in iluzia prelungita a unui POATE efemer, neluand personal un refuz care prin natura sa poate avea un efect usor demoralizator;
- apreciezi si stimezi un om care reuseste sa isi pastreze cuvantul si coloana vertebrala indiferent de factorii de influenta din jurul sau;
- te bucuri cu toata inima de un om organizat care stie ce isi doreste, este in stare sa transmita clar acest lucru si e dispus sa isi aloce timpul necesar obtinerii lui.
In ciuda aparentei, informatiile de mai sus nu au ca scop prezentarea rubricii "Alte Competente" din CV, ci s-au voit a fi introducerea unei teme de articole pe care as vrea sa le scriu, ca urmare a acestei interactiuni frecvente cu o categorie de oameni care nu se lasa usor scrutinizati: oamenii de afaceri.
Nu am pretentia de a fi un observator fin, un sociolog sau teoretician al afacerilor. Pentru ca nu sunt. Ceea ce pot insa, e sa trag niste concluzii cu privire la ceea ce inseamna sa fii un bun om de afaceri; si nu spun de succes pentru ca ar fi un termen subiectiv si dificil de comensurat, insa abilitatea este un atribut pe care il consider mai putin efemer si care se poate educa.
Asadar, va urma o serie de articole cu tag-ul "A'side of business" din care cei interesati ar putea sa ramana cu ceva util, sau daca nu, cel putin sa vedem daca experientele mele chiar au vreo relevanta statistica ori, din contra, au un caracter sporadic.
Din te miri ce motive, am avut o revelatie in ziua marcata in calendar cu data de 26.11.2014. Bine, am avut eu mai multe, insa cea care mi-a dat un usor imbold literar e cea pe care o trec rapid in revista.
Nu as numi-o fatidica pentru a nu-i asocia conotatii negative, tinand cont ca din acest punct nu am nimic de pierdut ci, ca sa fiu sincer, totul de castigat.
Revelatia zice asa: am in jur de 30 de ani. Cu toata circumspectia, pot linistit sa afirm ca s-a auzit fluierul de la jumatatea meciului. Facand abstractie de pauza necesara amplificarii suspansului, mai este inca o repriza de jucat.
Ca sa continui cu alegoriile sportive... cartile sunt inca pe masa, zarurile au fost aruncate dar nu s-au asezat, asadar rezultatul nu e final. Astfel, indiferent de scorul de la pauza, in repriza a doua trebuie sa ma repliez si sa imi infig coarnele de berbec in adversarul numit viata.
Intermisiune pentru necunoscatori... Da, sunt un exemplar magnific de Berbec (si mandru de asta). Iar acest fapt echivaleaza cu un singur adevar absolut: indiferent de miza, joc ca sa castig, altfel ce farmec mai are?!?
Revenind la revelatie: am jucat o repriza intreaga si, cu toate ca am acumulat o serie de experiente, prieteni si informatii, daca maine arbitrul opreste jocul, se alege praful (n-am numit-o fatidica, dar "a rose by any other name..." cum zicea Will).
In fine, ca sa mai indulcesc putin descoperirea si sa ii imprim un iz de reverie... sunt la fel de bune sansele ca partida sa intre in prelungiri, insa as prefera ca in acele momente sa am satisfactia unui castig sigur si doar sa imi mai cresc, intr-un mod cat mai relaxat, avansul.
Asadar, in scopul unei mai bune documentari a celei de-a doua reprize, revin la aventura scrisului si la emotia creatiei, care mi-au invadat zilele, visele si gandurile anilor 2007-2010.
Nu ma laud ca detin adevaruri absolute: in functie de zi, scopul scrisului s-ar putea sa fie recreativ, educativ sau chiar cathartic. Tot ce vreau e sa scriu din nou.
Prin urmare, am reintrat in teren!
Sa incepem cu inceputul si mai intai sa lamurim conceptul de SFARSIT, intrucat pare-se ca forma sa articulata din sintagma distrage atentia de la esenta notiunii in sine si creeaza confuzii intre mici si mari. Poate fi de vina si alaturarea cuvantului "lume", a carei nemarginire contrasteaza cu ideea unei finalitati, producand erori de calcul in schemele logice ale cerebelului. Motivele nu sunt tocmai clare, insa cert e ca parca ar fi un nou referendum... nu e prea clar cine cu ce voteaza.
Pentru cei mai optimisti... sfarsitul echivaleaza cu un inceput. Puteti sa verificati si in dictionar, daca nu ma credeti, insa cele doua cuvinte sunt si vor fi mereu an-to-ni-me. Prin urmare, lumina se stinge pentru toata lumea. Fara drept de apel.
Inteleg speranta izvorata din filmele hollywoodiene cu scenarii apocaliptice in care Sfarsitul Lumii se sperie de Chuck Norris pana se transforma intr-un Inceput al lumii... dar e un optimism ce are simptome maladive, halucinante si inabuse orice porniri realiste de genul impacarii cu viata pe care ai avut-o si cu cei dragi care nu urmaresc acelasi tip de filme.
Pentru cei mai relaxati... nu vreau sa va dezamagesc, dar sfarsitul nu e un time-out pe care LUMEA il cere pentru ca s-a obosit sa ne poarte in spate de atatea milenii urmand ca, dupa un pic de intuneric, activitatea sa se reia ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Prin urmare, agitatia inutila de a ne face provizii de lumanari / conserve / apa potabila care sa ne tina in cele 3 zile preconizate de pauza, chiar nu isi are sensul deoarece nu se apasa butonul de reset, ci butonul de shutdown.
Mai sunt apoi cei mai credinciosi care se uita cu nepasare la agitatia din jur, purtand in minte randurile citite despre Cei Patru Calareti ai Apocalipsei pe care cu teama si siguranta ii asteapta... dar acestia nu par a fi anuntati pe a 356-a zi a acestui an intrucat sunt multe semne care inca nu s-au aratat si de care strabunicii mayasi chiar nu citisera inaintea erei noastre cand si-au conceput limitatul calendar.
In fine, parerea mea e ca "sfarsitul lumii" poate fi inteles cel mai bine de oamenii perfectionisti si ambitiosi care nu cred in jumatati de masura si pentru care sfarsitul e sfarsit, nu joaca de copil, chiar daca asta inseamna sa contribuie la realizarea lui ca sa nu ramana nimic "in pending".
Lasand gluma la o parte, imi pare ca actualul sfarsit al lumii e doar o creatie nu foarte elaborata pentru a stimula consumul intr-o perioada de recesiune economica si s-ar putea sa il adoptam si la anul in caz ca trendul economiei nu se inscrie pe o panta ascendenta.
Revenind la spiritul de gluma, tin sa urez tuturor un Sfarsit al Lumii cat mai placut si sa ne auzim sanatosi in Ajun de Craciun cand, in loc sa reflectam la esenta Sarbatorii, vom face schimb de impresii legate de cadourile pitite sub brad
