O dau mai departe asa cum e, simpla si la obiect:
"Non è vero che abbiamo poco tempo, la verità è che ne perdiamo troppo."
In timpuri de restriste economica, precum cele de fata, in teorie:
- nu ar trebui sa scoti un credit (cu atat mai putin unul in moneda straina)
- nu ai avea cui sa ii vinzi o masina second-hand decat pe un pret de nimic
- ar trebui sa iti reduci dependenta de gaz (rusesc) si sa cauti alternative mai ieftine
- ar trebui sa economisesti cat poti de mult, si sa amani consumul inutil din prezent
Eu, evident, nu ma identific cu niciuna din afirmatiile de mai sus.
1. Atata timp cat la momentul analizei, evolutia euro era cat de cat stabila... nimeni nu ar fi putut prevede nebunia din prezent. (chiar nimeni?!?)
2. Morala e ca daca marfa e buna si are un target precis, nu ai de ce sa iti faci probleme.
3. Aici deja miroase a optimism, asezonat cu un pic de comoditate,
4. Hmm, in afara de "ce ar trebui sa inteleg prin inutil?", no comment.
Asadar, am un comportament total necrizat. Dar, din pacate, eu nu sunt reprezentativ, iar restul lumii striga ca din gura de sarpe.
Se mai regaseste cineva in afirmatiile de mai sus?!?
Anyone?
Nobody?
Alrighty then...
Cica sunt un exemplar ironic.
(pauza sa imi adun gandurile)
Iau o foaie si fac o lista cu oamenii care mi-au facut aceasta observatie in ultima saptamana. Ii numar... 1, 2, 3, 4.
De la unu singur, ar fi fost vorbe in vant; cu doi as fi zis ca e coincidenta; la trei mi s-ar parea deja vu; dar la patru nu stiu ce sa mai zic. Poate ar trebui, totusi, sa o iau mai usor.
De multe ori nu realizez ca-mi zboara sageata. Dar si cand imi zboara... mamaaaa, si pe mine ma doare cand ma gandesc ce-am zis.
Acum ca stau si analizez cateva din situtatiile recente, realizez ca e un mecanism de aparare, si nicidecum ostilitate gratuita.
Ideea e ca din moment ce iti asumi primul pas intr-o discutie pe un ton ironic, poti sa presupui ca vei primi si o replica. Si atunci, ce-i cu atata sensibilitate?
A, ca exista o relatie de subordonare profesionala, da, dar asta nu inseamna ca sunt mut de admiratie in fata experientei.
Ca varsta inaintata ar trebui sa impuna respect, da, dar varsta te si caleste pentru astfel de remarci.
Ca are cineva chef de glume si eu nu, asta e riscul glumetului, de a nu fi inteles.
Totusi ar trebui sa ma controlez si eu un pic, din moment ce una din persoanele amintite mai sus mi-a atras atentia in urma unui episod derulat acum vreo 5 luni... (ce combinatie nebuna de memorie buna si hiper-sensibilitate).
Nu ar fi prea tarziu sa ma schimb, intrebarea care se pune e: chiar vreau?
