Viza pentru vise™

Imi dau seama ca am 'imbatranit' in momentul in care am ceva de povestit 'nepotilor' despre momente ce fac acum obiectul istoriei.

De ce spun asta? Pentru ca mi se parea de-a dreptul fascinant sa aud ca bunicul a trait pe vremea lui JFK, si a vazut la televizor stirea mortii lui, precum si imagini cu asasinatul in sine.

Eu ce as putea povesti urmasilor nenascuti? Pai ca aveam 5 ani cand a fost revolutia. Ca nu prea constientizam eu multe la vremea aia, dar dintr-o data erau mai multe dulciuri si portocale la magazin, inghetata care mai de care 'mai straina' si mai multa libertate de exprimare(dupa cum imi dau seama acum).

Ca la momentul atacurilor din NY de la 11 septembrie, vedeam imagini in direct la televizor. Mi se parea de-a dreptul de domeniul sefeului, si nu am perceput magnitudinea evenimentului decat pe masura ce se facea bilantul miilor de victime. Am reactionat de-a dreptul cu neincredere, fiind ocupat cu pregatirea pentru un examen, nici nu bagam de seama agitatia de la televizor pana cand am vazut in final prabusirea gemenilor.

As mai putea povesti ca am trait pe pielea mea primele efecte ale integrarii Romaniei in UE. Si va parea chiar absurd sa povestesc peste n-spe ani ca 'pe vremea mea... era nevoie de pasaport si viza sa iesi din tara'. Iar micutii ma vor privi neincrezatori.

Vor spune... rau a ajuns mosu' daca a inceput sa povesteasca basme si amintiri din copilarie. Si vor rade de mine ca am fost contemporan cu revolutia, traiam pe vremea cand Romania era 'dezintegrata', si cate si mai cate alte evenimente, pe care ei le vor studia in manualele, dvd-urile, sau alte formate pe care mintea mea nu le concepe acum.