Azi a fost una din zilele acelea... Dar nu stiti la care zile ma refer. Nu a fost deosebit de grea, a fost oricum plina la serviciu, ok in rest, dar nu... A fost una din acele zile in care oricand in ultimii 9 ani, nu m-as fi ridicat din pat, pentru nimic in lume.
De la 8 dimineata mi-am dat seama, ca sa fi tot fost in liceu, ora asa matinala nu as fi servit, mai ales pe ploaie, indiferent materie.Sa fi fost in facultate, nici atat, ca doar nu erau lucruri ce nu le-as fi gasit scrise in vreo carte sau in cursurile colegilor. Si oricum, in lumea Adi-lica 8 era (de subliniat era) similar cu miezul noptii.
Insa nu era o nepasare, un dezinteres total fata de programul zilnic, ci pur si simplu pe principiul ca nu ma obliga nimeni. Era intruchiparea dictonului 'laissez faire, laissez passer'.
Si totusi, am ajuns si vremuri mai responsabile, cand un loc de munca ma ridica din pat dimineata. Desi mai greu, dar ma ridica.Face bunul meu prieten Patul eforturi disperate sa ma tina aproape, si caldura lui aproape ca nu da gres, mai ales la temperatura jenanta ce imi plesneste fata dis de dimineata.
Dar gandul e mai puternic decat fapta, si desi snooze-ul alarmei e o unealta pacatoasa, in final vointa ma taraste cumva din culcusul cald. Traiesc peste zi cu inima impacata, cu gandul ca imi voi regasi amicul meu drag de cum se lasa seara, si ca de obicei nu ma va dezamagi, oferindu-mi caldura si confortul mult dorit. Sper ca maine sa nu fie una din zilele acelea.
0 comments:
Post a Comment