Lasand la o parte exprimarea generalizata la persoana a treia...
Imi place sa calatoresc. Si acum fiecare dintre cei care vor citi aceasta afirmatie va gandi: "si ce daca? si mie!" iar eu raspund anticipat: "mda, daca tu zici!..."
O fi o replica de trecut prin CV, un raspuns generic la intrebarea "ce hobby-uri ai?", dar mie chiar imi place sa calatoresc.
Adica am rabdarea sa savurez momentul. Ador sa fac poze ca sa pot rememora locul, atmosfera, oamenii. Nu-mi place sa ma grabesc sa vad "ce e mai important" pentru a ma putea lauda ca am fost acolo. E mult mai interesant sa observ detaliile, sa surprind esenta fiecarui loc.
Inspir adanc sa mi se imprime mirosul specific zonei, ascult freamatul din aer, fie ca e aglomeratie sau pustietate, simt adierea vantului sau bataia soarelui, observ jocurile de culori din jur, urmaresc reactiile oamenilor... ma folosesc constient de toate simturile pentru a crea amintiri cat mai vii.
Insa probabil fiecare are stilul sau. Fiecare vede problema in mod diferit. Dar am observat destule persoane care fie nu au rabdarea sa stea prea mult intr-un loc, fie nu au capacitatea sa aprecieze oportunitatea pe care o au. Si asa incepe plictiseala, vaicareala, cicaleala, graba si nervii ce pot umbri o experienta ce se anunta 'de neuitat'.
De aceea e chiar dificil sa iti formezi un grup inchegat, care sa fie pe aceeasi lungime de unda, cu care sa poti face calatorii. Sa traiasca acele destinatii deosebite cu aceeasi intensitate. Sa fie niste oameni nesatui de cunoastere si explorare, iar la sugestia unui loc vizitat deja, sa auzi speranta descoperirii unor noi aspecte care prima data poate ti-au scapat pentru ca ploua, pentru ca soarele apunea, pentru ca era deja prea multa lume...
Conditiile nu se prea repeta, de aceea orice oras, varf de munte, partie, strada, parc poate fi altfel de fiecare data. Iar daca nu ai cu cine sa le apreciezi, tot degeaba.
0 comments:
Post a Comment