Viza pentru vise™

Clasament final:

Am primit azi o scrisoare in posta.
Foarte ciudat, de obicei ma delectez doar cu facturi, dar fie, macar mai intrerupe monotonia...

E timbrata, are stampila postei, dar nu vad numele expeditorului, decat cea a destinatarului. Sunt eu, fara dubiu, scris in litere mari si clare.

Iau plicul, il deschid usor cu un calm ardelenesc, si incep...

"Dragul meu,

Iti scriu cu inima indurerata intr-un moment in care ar fi trebuit sa jelesc. Insa dragostea ce ne leaga ma impinge sa incalc Legea Uniunii si sa trimit aceasta scrisoare in interes personal. Tocmai pentru a-i asigura reusita, te rog sa o faci nevazuta de indata ce o citesti si sa nu pomenesti despre ea niciodata. Nici macar mie.

Da-mi voie sa incep cu inceputul.

Ma numesc Maria si ne-am cunoscut pe 15 septembrie 2017, ultima zi dintr-o saptamana agitata si prima zi de toamna adevarata. Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri...

Incepuse sa ploua torential iar tu, intr-un sacou vernil si pulover alb, cu geanta bej in mana, ai intrat in magazinul meu probabil ca sa te adapostesti de ruperea de nori.
Ne-am salutat fara sa ne privim, si ne-am vazut fiecare de ale lui. Tu te prefaceai ca te uiti la niste cabluri HDMI, iar eu despachetam marfa ce tocmai o primisem: niste laptopuri ASUS de toata frumusetea.

Dupa 20 de minute de masurat cablurile din priviri, te-ai apropiat de mine si ai inceput sa ma intrebi despre notebook-ul pe care il puneam in vitrina. Retin ca nu aveai nici atunci, cum nu ai avut de altfel toata viata, nicio tangenta cu tehnologia.

Mi-ai pus intrebarile cele mai puerile posibile despre niste lucruri mult prea evidente: daca laptopul ASUS putea rula filme HD, daca era echipat cu conector HDMI sau ce insemnau logourile SRS Premium Sound si Altec Lansing de pe cutie. Initial am crezut ca te tii de glume, si nu ti-am dat atentie, insa apoi ti-am citit sinceritatea din privire si mi-ai dezarmat orice pornire.

Asa a inceput totul, iar ce a urmat e cat se poate de evident. Te-ai intors in urmatoarea saptamana sa ma mai intrebi despre laptopul ce ti-l aratasem dar discutia a mers mai departe inspre cele mai frumoase filme ce s-ar fi putut "testa" pe el. Eu aminteam comedii romantice, pe cand tu fortai nota cu aventuri pline de efecte speciale, iar titlurile veneau de la unul la celalalt ca intr-o negociere vitala. Si asta a si fost, negocierea vietii noastre.

Am ramas de acord ca pelicula Casablanca, in forma ei recent prelucrata, oferea cea mai buna experienta HD si am stabilit sa il urmarim impreuna pentru a sarbatori consensul si spre a testa produsul in discutie.
Te-ai intors la sfarsitul programului cu filmul si cu popcornul si a fost, de departe, cea mai reusita seara posibila. Ori de cate ori ma gandesc la ea imi vine in minte acea melodie care de fapt ne-a unit destinele pe vecie:


Nu stiu daca a fost modul in care m-ai cuprins chiar cand a inceput sa cante pianistul, daca acustica deosebita a boxelor a amplificat momentul sau daca claritatea incredibila a sunetului a fost cauza, dar am simtit o caldura nemaiintalnita in suflet. O caldura care a inceput in acea minunata seara si m-a tinut pana azi, 15 decembrie 2052, ziua mortii tale.

Da, azi s-a produs inevitabilul, dar nu vreau sa intru in detalii. Cel mai important lucru pe care trebuie sa il afli este ca am trait 35 de ani minunati impreuna, cu bune si rele, iar singurul detaliu pe care oricare dintre noi si-ar fi dorit sa il schimbe este timpul ce acum pare prea scurt petrecut impreuna.

Acesta este si motivul pentru care iti scriu... timpul e mult prea pretios! Du-te azi la magazinul unde lucrez deja de o luna si forteaza mana destinului!

Intreaba-ma despre ASUS, intreaba-ma despre HD, intreaba-ma despre HDMI, intreaba-ma despre Casablanca, intreaba-ma despre orice! Numai intreaba-ma.
Si cei 35 de ani se vor face 43 intr-o clipa... desi la sfarsit, intensitatea cu care ii vom fi trait ii va face sa para o secunda, dar scrisoarea nu poate sa ajunga in siguranta mai in urma.

Inca nu ma cunosti, dar ai incredere in mine si nu mai sta pe ganduri cum o faci de obicei, pentru ca eu te cunosc mult prea bine! Nu e momentul sa rationalizezi, sa iti planuiesti miscarea, sa concepi un plan de actiune. Stiu ca asta iti trece prin minte.
Dar asculta-ma pe mine si asculta-ti inima!
Timpul trece surprinzator de repede!

Te iubesc si te astept sa ne incepem drumul impreuna,
Sotia ta, Maria."

Las scrisoare din mana, ma pregatesc sa ies din casa, dar ma trezesc la realitate... iar realitatea e ca viata nu e atat de usoara incat sa imi dea o palma peste ceafa ca sa fiu atent la ceea ce ma asteapta.
Dar macar pot sa visez, si ma bucur ca proba cu nr.55 din SuperBlog 2009 mi-a dat aceasta sansa.

De cateva zile, datorita unei lipse temporare de informare si a unei abordari superficiale a problemei, am ramas cu o impresie gresita, cum ca Asus O!Play ar putea baga zanzanie intre diversele puncte de divertisment din casa.

Initial ma gandeam ca va forma front comun cu televizorul pentru a marginaliza si distruge psihic PC-ul.
Pe de alta parte, parea la fel de logic ca PC-ul sa puna botul si sa contribuie la subminarea treptata a TV-ului.
Apoi am zis, stai asa... jucand pe ambele parti ale baricadei, parca se da prea rotund... vor complota ceilalti doi impotriva lui!

In cele din urma mi-am spus: stii ce? daca se certa intre ei si nu gasesc o cale sa se inteleaga, ii arunc in strada!

Si s-a facut liniste in scenariul meu.

Nu a mai cantat muzica.
Nu au mai rulat filme.
Serialele s-au oprit.
Si parea ca a sosit sfarsitul.

Doar cand totul parea pierdut mi-am dat seama ca a fost exact ceea ce aveam nevoie... un Ev Mediu intunecat dupa care sa urmeze o renastere ideatica, o iluminare chiar, bazata pe un slogan al secolului trecut: make love, not war!

Esenta renasterii este ca Asus O!Play nu este o unealta a dezbinarii! Nu! Ci dimpotriva! El este esenta diplomatului absolut, sosit sa uneasca o lume in conflict, sa reintregeasca tehnologii, sa deschida calea spre colaborare.

El a fost bine inzestrat cu toate graiurile PC-ului, pornind de la popularele mp4, xvid, avi, dvix, mpg si wmv, continuand cu mai pretentioasele mov, rm, rmvb, flv, si asf, si ajungand chiar la exoticele dialecte mkv, ts, m2ts, dat si vob, care nu sunt cunoscute chiar de toti semenii sai.

In plus poate recunoaste chiar si cantecul suav de pe PC, indiferent in ce gama ar fi compus sau cu ce instrumente ar fi etalat. Astfel, fie ca se inscrie in sfera clasicelor MP3, WAV sau WMA ori aduce mai degraba a stiluri mai contemporane precum AAC, OGG, FLAC sau AIFF, melodia este tratata prin prisma unui veritabil connaisseur.

Pe de alta parte, O!Play a mai fost scolit si si-a insusit numeroase tehnici de negociere precum HDMI, Composite Audio/Video sau Optical Digital Audio cu ajutorul carora poate aborda orice neam de TV, indiferent de cat de elitist si de egocentric ar parea.
Adevarul e ca pana nu demult acesta din urma cam satisfacea singur nevoile de divertisment ale Stapanului, insa pozitia ii este tot mai amenintata avand in vedere pretentiile tot mai mari si versatilitatea PC-ului.

Mai mult, Asus O!Play este pregatit de discutii si cu partenerii externi: avand deschidere prin USB2.0, eSATA/USB2.0 combo, RJ-45 LAN, sau DC Power In, nu exista premise ce ar putea duce la discriminare.

Ii si vad deja pusi pe toti la masa discutiilor:

O! -Astazi Stapanul vrea sa revada Pacificatorul!
PC - Stai asa, acum il caut ca sigur il am chiar in varianta HD!
TV - Hm, repede o dai pe HD, crezand ca ma pui in dificultate... neobrazatule!
PC - Neobrazat? Eu... fa-ma, ca acu' ramai cu ecranul albastru... dependentule!
O!- Calm, dragii mei va invit la calm! Avem nevoie atat de fisier cat si de ecran HD ready. Avem nevoie unii de ceilalti pentru a ne atinge potentialul!
...
Si fara sa recunoasca deschis, toti stiau in adancul circuitelor ca vorba Inteleptului O! cantareste mai greu decat aurul! Si filmul a fost gasit, incarcat si rulat cu o imagine clara ca cristalul.

Iata un exemplu de cum imi schimba Asus O!Play modul de a privi filmele preferate!
Vreau sa ma uit la o pelicula precum Pacificatorul si imediat ma transform in scenarist... inca putin si adjudec si pozitia de regizor iar apoi mai intru si in pielea vreunui personaj.

Si toate acestea intr-o fractiune de minut cat dureaza sa pornesti cu Asus O!Play un film prin retea direct pe televizor!

In urma cu o saptamana, chiar sambata trecuta, Horia Virlan si-a lansat in real,- Vitan o carte de-ti lasa gura apa, intitulata:
“Bucatele noastre. Carte de preparate mai mult sau mai puţin româneşti”.

Avand in vedere acest fapt, e cazul ca Maestrul sa nu se culce pe lauri si se apuce deja de cea de-a doua. Asa ca ma gandeam sa ii dau o mana de ajutor in acest sens, asteptand in schimb doar sugestiile si indicatiile caracteristice care sa ma ajute sa o imbunatatesc, daca mai e posibil.
Nu ma supar nici daca primesc invitatie la Cireasa de pe tort, dar va fi doar Cireasa de pe Lasagna, deoarece cred ca e suficient pentru o masa copioasa.

Acestea fiind spuse, reteta cu care ma laud de cate ori se iveste ocazia este Lasagna, asa cum am invatat-o in urma cu 3 ani in periplul meu prin Italia, si mai cu seama in popasul de la Roma. Asadar, hai sa o numim Lasagna Romana, si fiecare sa o citeasca in functie de unde considera ca ar trebui puse diacritice.
Eu in general nu pot sa fac o singura tava pentru ca, sincer, munca e prea multa pentru doar o masa, asa ca ingredientele sunt pentru doua tavi, suficient cat sa ajunga pentru o petrecere de vreo 10-12 persoane sau pentru o familie pana sa nu mai vrea sa auda de ea, oricat de buna ar fi.

Ingrediente:
1 kg carne vita tocata
20 foi de lasagna
800g bulion/sos de rosii
1 morcov mare, gras
1 ceapa medie sau 2 mai mici
150 g Parmesan
250-300g Mozzarella
ulei de masline
4 catei de usturoi
100 g unt
100g faina
1 litru lapte
1 pahar de vin rosu
nucsoara, busuioc, sare, piper

Daca am uitat ceva, se va regasi cu siguranta pe parcurs.

Operatiunea cuprinde 3 etape:

1. Sos Bolognese ~ 1 ora

Se ia o tigaie inalta (nu cum am folosit eu in imagine, de teflon sa nu se prinda. Wok-ul de la real ar fi fost excelent, dar ce sa fac daca nu s-a potrivit) si se incinge uleiul de masline. In ulei se pune ceapa taiata cubulete sau rondele (eu prefer cubulete) si morcovul maruntit.
Se lasa la calit, amestecand cu mare atentie ca sa nu se arda ceapa: cand incepe sa prinda putina culoare e cazul sa se toarne un pahar de apa fierbinte ca sa ajute si morcovii sa se patrunda.

Cand morcovii dau semne ca cedeaza, se pune carnea si se amesteca pentru a prinde toata culoare. Ea va lasa zeama, si pana se evapora din ea nu mai am ce face decat invarti din cand in cand sa se imbine aromele.
Usturoiul eu il pun doar in carne, maruntit, nu dat prin presa, deoarece daca il adaug cu ceapa se arde si tot sosul va prinde un gust ciudat, deci prefer sa il pun de precautie cam in acest stadiu.
Avand in vedere proasta organizare, si spre a preintampina un dezastru, am fost nevoit sa mut toata compozitia intr-o oala mai inalta pentru a putea merge mai departe.
Cand carnea e facuta mai bine de jumatate, adaug vinul si sosul de rosii, le amestec pe toate si le las sa zaca la foc mediu/mic pana fac beschamelul.
Cam cu 5 minute inainte de a fi gata adaug sare, piper si busuioc. Nu e cazul de prea multa sare intrucat branza si sosul alb isi aduc aportul si nu vreau sa exagerez.

2. Sos Beschamel ~ 20 minute

Se pune laptele la incalzit, fara a da in clocot.
Untul se topeste intr-o cratita si se adauga faina. Peste ele se toarna laptele, amestecand cu telul in permanenta pentru a nu se face cocoloase.
Eu unul nu stiu dupa cantitate ci doar din priviri cam cum ar trebui sa arate, asa ca si de data aceasta am mai adaugat putina faina dupa ce am pus laptele. Bineinteles ca in acest stadiu au fost nevoie de mai mult de 2 maini, in special de teama cocoloaselor... si am reusit.
Cand incepe sa clocoteasca adaug nucsoara si sare. Nucsoara are o aroma destul de puternica si nu imi place sa acopere celelalte gusturi, insa e placuta si da o savoare aparte.
Sosul nu trebuie sa fie foarte gros pentru ca oricum este absorbit de foile de paste.

3. Lasagne 20 minute la cuptor/tava

Se unge tava cu unt foarte subtire, pentru a nu se prinde preparatul de ea.
Foile se pun treptat in apa clocotita atat cat sa se inmoaie si sa se poata lucra cu ele (tocmai pentru ca sunt mai manevrabile, le prefer pe cele care au ou in compozitie).
Se pune un polonic de sos alb si se aseaza primul strat de foi.
Peste ele din nou sos alb, apoi se incarca cu sosul de carne.
Urmeaza mozzarella si parmezan-ul care ii vor da un aspect si un gust total aparte. (opinie personala: cascavalul nu are ce cauta in acest preparat!)
Se repeta claditul foilor in tava, cam 3 straturi, in final presarandu-se mozzarella si deasupra:
Tava se pune la cuptor pret de 20 de minute (la jumatatea timpului, eu prefer sa o intorc, ca sa se coaca uniform).

E presto, ecco il risultato:
Se lasa putin la racit, sa se aseze aromele, timp in care se aseaza masa si se deschide vinul... unul rosu demisec, cu o idee sub temperatura camerei.

Ce zici, Maestre, are loc in urmatorul volum sau punem de-o emisiune pana atunci?

Cum as promova sistemul XgameV5 care contine cel mai accesibil procesor cu patru nuclee de pe piata? ma intreaba proba nr.49 a SuperBlog 2009.

Pai raspunsul se regaseste deja in intrebare, si doar modul de comunicare al acestuia poate sa difere: accesibilitatea.

Revin cu o afirmatie pe care ma simt nevoit sa o fac de fiecare data cand am de prezentat un produs ce inglobeaza tehnologie de ultima ora: sunt un afon, un ateu, un needucat sau cum doriti sa ma mai numiti cand e vorba de biti, bytes, rotatii, frecvente si interfete.

Tocmai de aceea, singurul cache la care ma pricep este cash-ul care impinge lumea in rotatie zi dupa zi.

Iar realitatea vremii in care traim este simpla: cautam sa gasim cea mai buna valoare pe care o putem obtine prin banii cheltuiti, ce nu se castiga tocmai usor, fie ca e vorba de un kg de rosii, de o pereche de incaltaminte sau un sistem PC desktop.

Asadar, pentru o suma data de bani, mai mult inseamna intotdeauna mai bine.

In ceea ce priveste promovarea, as merge pe stilul american (cateva exemple intr-o postare mai veche aici), adaptat insa pietei romanesti. Pe scurt, o abordare comparativa cu produsele concurente care la nivel de pret pierd fara drept de apel.

Sistemul Myria XgameV5 (1GB RAM, HDD 500GB, ATI Radeon HD4650, Linux) are in componenta sa un procesor AMD Athlon II X4 2.6 GHz model 620, cel mai accesibil quad de pe piata (am verificat pe magazine online, se confirma afirmatia).

Alegerea aceasta a fost facuta pentru ca daca s-ar compara cu aceeasi configuratie dar un alt procesor quad ar trebui sa ne referim in urmatorii termeni pentru a nu dezavantaja concurenta in ceea ce priveste diferenta de pret:

(XgameV5 si un brad frumos) vs (Aceeasi configuratie, alt quad)
sau
(XgameV5 si un monitor nou) vs (Aceeasi configuratie, alt quad)
sau
(XgameV5 si un ceas de Sarbatori) vs (Aceeasi configuratie, alt quad)
sau
(XgameV5 si un scaun ergonomic) vs (Aceeasi configuratie, alt quad)
sau
(XgameV5 si un birou) vs (Aceeasi configuratie, alt quad)

iar diferentele care se raporteaza la un televizor, un desktop pentru tata, sau chiar o canapea deja sunt prea mari ca sa fie luate in considerare.

E usor de gasit, mai ales in perioada Sarbatorilor, alte lucruri pe care un om si le doreste pe langa sistemul cu procesor quad, si la care nu ar trebui sa renunte, pentru ca satisfactia sa fie completa.

In concluzie, aceasta a fost ideea - demonstrarea accesibilitatii prin comparatii de bun simt - iar implementarea poate sa contina situatii comice care sa atraga publicul tinta, indiferent de mediul de comunicare ales: presa scrisa, internet sau TV.

Mai sunt doua saptamani pana la Craciun si, in loc sa planuiesc Sarbatorile ce vor veni, ma apuca nostalgia copilariei, a momentelor calde petrecute in jurul bradului si a clipelor magice in asteptarea lui Mos Craciun.

In acest context, tin minte ca bradul a fost mereu punctul de atractie al perioadei, chiar daca pana la vreo 5 ani functionau replici de genul:

"Du-te la culcare, ca daca te vede Mosu' pe aici, nu vine sa impodobeasca bradul!"

Si de bine, de rau, ma conformam iar Mosul isi dadea mereu silinta ca pomul sa fie pregatit dupa obiceiurile vremii: cu nuci invelite in staniol, cu bomboane apreciate mai mult pentru cromatica ambalajului decat pentru savoare, cu lumini ce se incalzeau destul de des in ciuda frigului de afara, cu globuri atarnate cu fir alb de ata chirurgicala, sa reziste... mici detalii ce au dat la vremea respectiva farmec atmosferei si au creat un puct de atractie in casa, de fiecare data.

Treptat insa, acea replica nu a mai functionat... ca doar umbla vorba printre copii, iar in prima faza am hotarat sa mai preiau din atributiunile Mosului, ca sa se poata ocupa de principala indatorire: impartirea cadourilor.
Asa am ajuns sa indragesc aceasta corvoada (pentru unii) si sa incep sa imi imbunatatesc tehnica: bomboanele si-au mai schimbat gustul si le-am asezat sub pom pentru acces mai facil, firul de ata alba a fost inlocuit de altul de culoare verde, iar mai apoi cu carlige cum vazusem eu in Tom si Jerry.

Astfel, fie ca eram pus in fata faptului implinit sau ca participam activ la procesul de decorare, importanta pomului de Craciun a ramas aceeasi, si nu mi-as putea imagina Sarbatorile fara el.

Tocmai din acest motiv, de cativa ani intru in polemici pe tema bradului natural versus artifcial, si chiar daca argumentele ecologice sunt de natura sa dea un impuls ratiunii, sufletul nu cred ca ar accepta un substitut al simbolului care in fiecare an imi umple casa cu parfumul sau si ii semnalizeaza Mosului ca m-am pregatit pentru sosirea lui.

Asadar datorita amintirilor pe care mi le-a starnit subiectul probei nr.48 "Ti-ar placea ca sistemul tau desktop sa vina insotit de un brad natural argintiu? Sau ti-ar fi placut in aceasta perioada ca desktopul tau sa vina insotit de un alt cadou?", raspunsul e clar:

Bradul nu intra de multa vreme in atributiunile mosului, iar AMD si-a ales, din punctul meu de vedere, exceptional cadoul pe care sa il faca alaturi de produsele aflate in promotie pe emag.ro.
Sunt convins ca vor exista voci care sa conteste afirmatia mea, in special datorita motivelor ce tin de miscarea verde, dar obsesia pe care am dezvoltat-o cu privire la acest obicei de Craciun ma face sa ignor cu toleranta orice obiectie.

Pentru cei care sunt interesati de ideea promotiei, va informez ca produsele care vor atrage dupa ele si un minunat brad argintiu dornic sa fie ornat sunt:

-Sistem desktop Serioux Evolution V4, AMD Phenom II X3 720, 2.8Ghz, 4 GB RAM, HDD 640 GB, ATI Radeon HD 4670 1GB, Windows 7 Home Premium - detalii aici
-Sistem desktop Serioux Gamer, AMD Athlon II X2 245, 2.9Ghz, 4 GB RAM, HDD 640 GB, ATI Radeon HD 4650 1GB - detalii aici.

Va urez spor si creativitate la impodobit!

Mi se pare de-a dreptul fascinant faptul ca nu mi se intampla sa am noaptea vise marete, de impact asupra lumii ci doar scenarii ce se rasfrang asupra mea si asupra celor din jur.

Stiu ca e o activitate involuntara, dar de multe ori ma limitez la a visa continuarea unor discutii interesante avute peste zi, a unor scene memorabile dintr-un film sau intamplari marcante ce mi-au ramas in minte. Insa fara exceptie, in toate ma regasesc ca protagonist.

Nu stiu daca e un fapt general valabil insa, intr-un fel, sunt dezamagit ca subconstientul nu abordeaza niste directii mai putin egocentriste.
Macar o data mi-ar placea sa ma trezesc dimineata cu un sentiment de liniste dat de un vis in care armele si suferinta cauzata de acestea nu exista iar mintea umana nu gaseste nevoia de a le inventa.
Fie doar si o dimineata in care sa raman pret de cateva momente inviorat de aerul curat pe care l-am visat ca urmare a unei planete ce a fost ocrotita si menajata de comportamentul rational al omenirii.
Cel mai mult mi-as dori insa ca macar o secunda dupa incheierea reveriei sa traiesc cu convingerea ca nicaieri in lume nu exista copii care mor de foame, batrani uitati de societate sau persoane infirme fara ajutor.

De ce nu pot sa visez astfel de lucruri? Sufar de egoism acut in stadiu terminal? Sunt oare produsul unei societati divizate de ziduri de nepasare intre diferitele clase sociale?
Daca da, cum se face ca altii reusesc sa sara gardul? Cum se face ca altii incearca sa implineasca niste vise pe care eu mi-as dori sa le fi avut?

Organizatii precum Crucea Rosie aduna anual zeci, sute chiar mii de voluntari care militeaza si activeaza cu pasiune inspre a oferi alinare, asistenta si sprijin celor care au nevoie si nu se pot descurca fara o mana de ajutor.

In ciuda unei perceptii gresite, nu e o rusine sa ceri ajutor cand e singura solutie de a supravietui asa cum nu e o rusine sa te implici in actiuni de responsabilitate sociala.
Rusine este sa vezi oameni murind de foame pe timp de pace, copii fara familie lasati sa creasca fara indrumare, batrani uitati la periferia societatii dupa o viata de munca.

Sunt aspecte dureroase, dar sunt reale, iar Crucea Rosie alaturi de partenerii sai, oameni si firme, incearca sa contribuie si sa dea exemplu de actiune intr-o societate amenintata de propria-i lipsa de implicare.

Un exemplu recent este programul initiat de Crucea Rosie intitulat Banca de Alimente care, din 26 noiembrie primeste si sustinerea lantului de magazine real,- hypermarket. Astfel, prin implicarea acestuia, numarul de judete din care se face colectarea alimentelor a crescut cu inca 7, ajungand la un numar de 20.

Ce presupune aceasta campanie? Pe scurt, sunt 5 pasi:

- cumpararea produselor neperisabile din magazine partenere
- donarea acestora dupa ce au fost platite
- colectarea in locatii si transportarea la depozite
- sortarea in functie de categorie si termen de valabilitate
- distribuirea pachetelor catre beneficiari, in urma unor anchete sociale

Pachetele sunt gandite sa contina alimente de baza precum ulei, zahar, faina, malai, orez, paste fainoase, conserve si alte produse alimentare.
Pana la sfarsitul anului, scopul decarat este ca peste 6,000 de persoane sa beneficieze de sprijin din partea Bancii de Alimente.

Acesta e doar un exemplu, dar cu siguranta un inceput prin care visele, constiente sau nu, pentru o lume mai buna sa devina incet dar sigur real,-itate.

Exista nenumarate argumente logice si de bun simt pentru inregistrarea unor domenii personalizate, legate de
- marketing (daca deja exista un mix si o strategie)
- branding (pentru a intregi coerenta comunicarii)
- optimizare la cautare (indexarea mai eficienta pe motoare de cautare)
- seriozitate in prezentare (un nume clar scurt si concis denota profesionalism)
- perspective de viitor (protejarea denumirii in cazul dezvoltarii, expansiunii)

Adevarul e ca le-am mai analizat si in alte articole, si chiar ma si gandeam serios la un moment dat sa iau masuri in directia aceasta (inregistrare domenii), insa niciodata nu am dus pana la capat cautarea, ramanand cu ideea eronata cum ca m-ar costa destul de mult. Iar luand in calcul rate, facturi, mancare si alte prioritati vitale, aceasta nu ar reprezenta un strict necesar.

Si chiar nu reprezinta, motiv pentru care desi m-am edificat ca de la Hostway pot sa cumpar un domeniu .ro pe viata cu doar 42.84 euro, ma incapatanez sa nu o fac.

De banii acestia am alte variante:

- acopar jumatate din rata la credit,
- fac aprovizionarea la supermarket pe jumatate de luna
- alimentez masina pentru mai bine de o luna
- imi platesc factura la gaz pe o luna de iarna
- imi iau brad si cadouri de Craciun celor dragi

si lista poate continua, tradandu-mi neseriozitatea in ceea ce priveste implicarea in blogul de fata.

Presupunand ca nu ar fi o problema de bani, tot nu as sti ce nume sa aleg: adrian, viza pentru vise, the a man, adiville... si lista poate continua, pentru ca nu ma axez pe un domeniu specific de interes care sa poata fi definit printr-o sintagma simpla si concisa.

Din ceea ce am enumerat chiar si eu imi dau seama ca am o problema de identitate pe care nu am cum sa o rezolv daca nu am ceva concret de comunicat in afara de MINE.

Totusi, am aflat un lucru nou mergand din site in site: ca pot sa imi atasez blogului noul nume cu foarte mare usurinta.
Intru doar in setari la publicare, scriu numele domeniului si gata. Fara nicio bataie de cap. Iar cei care inca se mai indreapta spre .blogspot.com vor ajunge cu aceeasi usurinta la noua destinatie.

N-as fi zis ca e asa de simplu, dar nu afli niciodata pana nu iti dai silinta.

Perspectiva de mai sus este totusi destul de ingusta de genul: "ma numesc Bruzli Curca, asa m-a botezat tata ca era baut... si mi l-as schimba, dar nu stiu cum as vrea sa mi se zica".

In schimb daca sunt SC Fericirea Muntilor SRL, am alte motivatii pentru protejarea numelui ales, si ma gandesc la implicatii mai largi prin inregistrarea domeniului.

1. Vreau ca lumea care cauta detalii despre locuri pitoresti in muntii patriei sa dea direct de mine, pe www.fericireamuntilor.ro
2. Nu accept ca denumirea sa imi fie furata sau pangarita de coana Geta care i-a mai facut-o cuiva si de atunci toata zona s-a invatat minte.
3. Cand da omul cautare pe Google sau Yahoo si scrie munte, speranta mea e ca fericireamuntilor.ro se va situa intre primele rezultate.
4. Investitia e de viitor, ca nu se stie niciodata unde voi ajunge cu pensiunea, poate mai imi deschid una pe celalalt versant si din una-ntralta imi cere careva drept de franciza.
5. In plus, pentru corespondenta cu potentiali parteneri da mai bine un mail de genul adrian@fericireamuntilor. ro decat @gmail.com.
6. Scopul meu e sa inspir incredere, si daca arat clientilor ca am depus efort in site, parca altfel ma pozitionez intre optiunile lor.
7. Imi fac si panouri prin oras, poate si o pagina de revista si imi pun si adresa noua, ca sa ramana intiparita in mintea publicului mai usor.

Cam asta pot sa spun pe marginea subiectului domeniilor personalizate in proba nr.46 din SuperBlog 2009.

Nu stiu daca mai retine lumea ideea bigsmall din promovarea miculuimare (fara cratima) Yaris, si anume ca totul e o problema de perspectiva, subliniat apoteotic de elefantul care iese la sfarsit din portbagaj.

Insa pe mine m-a impresionat la scurta vreme dupa aparitia clipului in cauza cand, in timpul sederii in Udine, s-a intamplat ca intr-o noapte racoroasa de toamna, sapte persoane(Eu, Luis, Maria, Liz, Luca, Michele si Francesca) proaspat iesite din club sa aiba un singur mijloc de transport: o Toyota Yaris.

In afara de bunul simt total absent la ora 4 dimineata, exista un alt considerent care ne-ar fi putut impiedica sa ne inghesuim in biata buburuza: legea italiana, ca de altfel si cea romana, care prevede ca numarul de pasageri din autoturism sa nu depaseasca numarul de locuri.

"Ei, un fleac!" am spus noi. "Daca ne opreste, o dregem cumva cu elefantul!"

Si nu mica ne-a fost mirarea cand, trecand pe langa un echipaj de carabinieri, am fost trasi pe dreapta.

"Ce ne facem, ce ne facem?", ca banii nu ne scoteau tocmai din casa, iar o noapte la mititica nu ne suradea. In plus trebuia anuntata universitatea pentru contraventie si chiar nu ne atragea suspendarea bursei.

In fine, miracolul a sosit de la un languros "Ciao, bella!" spus de fratele carabinier al Francescai, soferita noastra. Si cu un "grazie a Dio!" am rasuflat cu greu, dar usurati!

Bun, noi ca noi ca eram persoane. Dar in timp ce ma documentam pentru articol am descoperit pe diverse forumuri ca s-ar fi purtat in Yaris: combina frigorifica/ masina de spalat / 320 kg de cascaval/ o cusca cu 4 Rottweiler-i si exemplele de-a dreptul incredibile pot continua, de parca s-ar fi organizat un concurs pe tema aceasta.

Totusi nu sunt de mirare cele afirmate mai sus avand in vedere specificatiile date de producator:

- dimensiuni exterioare: 3,785 mm lungime si 1,530 mm inaltime
- 738 litri spatiu de incarcare cu bancheta rabatata, 363 litri cu bancheta doar culisata la maxim si 272 litri fara niciun deranj
- doar plansa de bord poate stoca echivalentul a pana la 18 litri
- concept modular al banchetei din spate, pentru confort
- distanta intre locurile anterioare si cele din spate este de 880 mm

Acestea fac incredibila afirmatia unui forumist cum ca "la cate lucruri aberante s-au transportat cu un Yaris, mai lipseste sa se laude careva ca a bagat un Boeing in ea". Si totusi:



In concluzie, se pare ca mai lipsesc din folclorul internaut doar bancuri adaptate la situatie de genul:

A. Cum bagi o girafa intr-un Yaris
1. deschizi portiera
2. bagi girafa
3. inchizi portiera

B. Cum bagi un elefant intr-un Yaris
1. deschizi portiera
2. scoti girafa
3. bagi elefantul
4. inchizi portiera.

Sunt in real,- Oradea si la recomandarea prietenilor am venit sa iau un Sauvignon Blanc sau un Chenin Blanc si un Cabernet Sauvignon pentru petrecerea de poimaine.

Vinul alb se va potrivi de minune cu salata de fructe de mare pe care am planificat-o, pentru ca desi e aromat, are suficienta eleganta sa nu acopere savoarea preparatelor mai delicate. Cabernet-ul, in schimb, va merge de minune cu spaghetele bolognese, picante asa cum le prepara Ana de cand s-a intors de la bursa din Italia.
Nu le am cu vinurile, asa ca merg pe mana somelierilor aspiranti din jur, ca poate mai invat si eu ceva.

Iau primul Sauvignon Blanc pe care il vad: un Murfatlar din 2007, si citesc pe eticheta:
"E un demisec de cursa lunga, vinul de nadejde al oricarui moment. Uneori prea sincer, alteori glumet, poznas de-a dreptul cateodata. Dar intotdeauna prieten. Uiti sa te mai ridici de la masa cand te intinzi cu el la povesti... etc"

Nu inteleg nimic. E bun? E rau? Fac acuma analiza pe text? Si daca nu fac interpretarea bine ce se intampla? Ma aleg cu o durere de cap...

In fine, il pun la loc si trec la un Chenin Blanc adus tocmai din Africa de Sud.
Eticheta imi spune scurt si la obiect: "A very aromatic white wine, with notes of exotic fruit and white pears. Feels well-rounded in the mouth"

Din nou, pe langa translator se cere analiza pe text, si parca e din ce in ce mai greu de comentat. Ma ia un pic cu ameteli.

Mai aman un pic momentul deciziei si ajung la Cabernet Sauvignon. In sfarsit unul care vorbeste pe limba mea: "un vin rosu, dulce, corpolent, extractiv si catifelat, in care aroma vegetala caracteristica este echilibrata perfect de zaharul rezidual."

... Inca un pic si ma gandesc sa ii fac curte la cum e prezentat!

In fine, resemnat, le pun pe toate trei in cos ca doar unul tot o fi bun si ma duc agale spre casa cu gandul "De ce n-o fi avand si Oradea un Enomatic?!?"

Da, conationalii care stau in apropiere de real,- Vitan, Cotroceni sau Constanta Nord au scapat de bataile de cap si pot sa isi aleaga vinul printr-o simpa degustare. Gata cu ghicitul, interpretatul pe text sau urechea plecata la "cunoscatori".

Iar din 48 de sticle disponibile in Enomatic, provenite din Chile, Argentina, Franta, Italia, Spania, California, Noua Zeelanda, Africa de Sud si chiar Romania, sigur se gaseste ceva care sa fie pe placul si celui mai mare oenolog.

Prin urmare, mi-as lua fara ezitare o cartela de degustare cu 10 RON, as face turul de onoare prin fata sticlelor montate in dispozitiv la temperatura optima si as trece la treaba:

- Iau primul pahar, il ridic spre lumina ca sa ii vad claritatea, intensitatea culorii si fluiditatea
- Agit putin vinul, si ii las aroma sa ma cuprinda, incercand sa identific toate nuantele
- Sorb cu grija din licoare, atent sa nu treaca vreo senzatie neremarcata.

Si ma conving singur, in ciuda celor auzite din jur, a documentatiilor de pe net sau a lecturii pe eticheta:

Culoarea Cabernet-ul aduce un pic a afine, emana un miros de stafidă neagră, cu un iz de ierburi aromate iar gustul este bogat si intens, definit cel mai bine de un melanj de cirese, stejar afumat, cocos si ciuperci.

Sauvignon Blanc, de culoarea canarului cu niste reflexii verzui, induce o aroma de iasomie si citrice. Gustul sau in schimb este fructuos, cu multă prospeţime, învăluit într-o aromă-buchet care îl face plăcut şi tentant.

Chenin-ul, mai putin cunoscut in lume insa, atenteaza la faima Sauvignon-ului prin notele sale de miere si pere, contopite cu banane si ananas. Un vin cu adevarat fructuos, ce merita savurat de unul singur, ca sa nu fie intinat de niciun alt gust.

Si atunci, imi repet nedumerirea: De ce n-o fi avand si Oradea un Enomatic?!?

Ganditi-va cat de scurta ar fi fost toata povestea: intru in magazin, bag cartela, gust vinul, imi place, il iau si am plecat acasa!... Asa, mai am niste emotii pana scot dopul vineri seara la cina!

Noi oamenii suntem niste fiinte ciudat de ambitioase: toti conjugam cu pasiune verbul a dori, oricat de absurd, imposibil ori bizar ar parea, sau dimpotriva oricat de realist, posibil ori tangibil ar fi.

Sunt dorintele noastre si ni se par normale, iar odata ce ni se indeplinesc le inlocuim cu altele mai marete si mai indraznete pe masura ce prindem curaj sa ne dorim mai mult.

La 5 ani orice baiatel sustine sus si tare cat de mult isi doreste sa ajunga mare, puternic si rapid ca tata iar orice fetita marturiseste ca viseaza sa fie frumoasa, eleganta si desteapta ca mama.

Nu peste mult, copiii cresc iar aspiratiile se adapteaza varstei... devin dornici de socializare, de a fi acceptati de cei din jur prin comportamentul, hainele si accesoriile pe care le poarta, de a fi remarcati si apreciati, pastrand insa in minte acelasi ideal spre care tind.

Odata ajunsi la maturitate, dorintele prind radacini si vine timpul cand doleantele celor din jur trec pe primul plan: ale copiilor, ale sotului/sotiei, ale parintilor iar oamenii ar face orice ca sa contribuie la implinirea acestora si sa aduca fericirea pe fata celor dragi.

Sloganul O mie de dorinte doar cu Quelle apeleaza tocmai la aceasta latura emotionala a fapturii umane, invocand un univers in care dorintele proprii si ale celor apropiati se pot infaptui.

Nu vine ca un adevar absolut, nu vine nici ca o presupunere, ci e doar o afirmatie care te invita sa te convingi ca poate fi asa.

E totusi adevarat ca lumea a ajuns sa fie pragmatica si sa caute logica din spatele oricaror cuvinte, iar povestile cu Mos Craciun, Alladin, Seherezada sau Pestisorul de Aur in care orice dorinta devine realitate, raman doar o vaga amintire in mintea de adult.

Insa printr-un simplu rationament, nu trebuie dat crezare sloganului ci doar luat in calcul faptul ca daca chiar e adevarat si nu i-ai dat o sansa, ratezi acea oportunitate pe care o urmaresti permanent: o cale spre implinirea dorintelor.

Si atunci, fie ca e vorba de o pereche de incaltaminte sport pentru baietel ca sa se antreneze si sa-l ajunga pe tata, sau o rochita de printesa pentru fetita ca sa ii semene mamei, achizitionate dintr-un magazin online, sau un obiect decorativ care sa puna in valoare macrameul mamei ori pictura facuta de tata, contribuie la implinirea anumitor dorinte pe care zilnic le asculti cu drag.

In final, daca stam sa ne gandim, cele o mie de dorinte carora le gasesti raspuns doar cu Quelle par destul de realiste avand in vedere ca daca am masura viata unui om in numar de dorinte si nu in ani, am ajunge la valori impresionante chiar de domeniul milioanelor iar cele o mie de care e vorba in slogan ar fi doar sursa altora mai marete.

In 2010 eu as putea face lumea mai buna prin:

- Voluntariat:
As putea sa imi cedez timpul liber, pe care oricum il irosesc, unor actiuni care militeaza pentru diverse cazuri si probleme sociale, de la strangerea de fonduri organizata de Asociatia Sprijin Pentru Viata pentru copiii abandonati pana la munca voluntara in azilul de batrani Sfantul Martin din Oradea

- Politica:
M-as putea inscrie intr-un partid, indiferent de culoarea politica, sa incerc ca prin implicarea mea sustinuta sa antrenez schimbarea clasei politice, atat de mult asteptata. In acest fel as putea promova diverse directii de actiune care prin portavocea partidului ar avea sanse mai mari de reusita.

- Economie:
As putea sa imi folosesc contactele facute in ultimul an de munca, pentru a creste comunicarea in mediul de afaceri in scopul gasirii unor solutii concrete si realiste de repornire a economiei locale, in prima faza, iar odata perfectionat, modelul va putea fi generalizat la nivelul intregii tari, intregii Europe, si a lumii in final.

- Ecologie:
Avand in vedere defrisarile facute legal si ilegal in toiul iernii, m-as putea duce in padurea de la Miersig sa ma leg cu lantul de un copac in semn de protest in calea drujbelor. Cum oricum m-ar ocoli, ca sa nu faca varsare de sange, dupa plecarea lor as putea incepe repopularea zonei cu puieti de frasin, castan sau salcam.

Da, as putea face multe ca sa imbunatatesc lumea, dar cunoscandu-ma, nu voi face nimic din cele de mai sus deoarece nu sunt adeptul gesturilor marete.

Oricat de mult mi-ar placea sa cred, nu organizatiile, actiunile idealiste sau discutiile de principii fac lumea mai buna, ci fiecare om prin fapte mici dar bune, prin gesturi simple dar eficiente, prin vorbe putine dar cu ecou.

Asadar, ceea ce voi incerca sa fac in 2010 in beneficiul lumii este:

+ Sa zambesc mai mult
Din cate am observat, zambetul si voia buna sunt molipsitoare, si pot deschide drumul spre rezolvarea multor probleme. Si chiar daca nu voi simti nevoia la inceput, treptat, va deveni un bun obicei capabil sa invioreze lumea din jur.

+ Sa spun un DA hotarat, mai des
Nimic nu incetineste mai mult evolutia lumii decat retincenta oamenilor si incapatanarea de a se implica in activitati noi si spontane. Ei bine, imi propun sa depasesc aceasta cutuma si prin puterea exemplului, macar asupra celor din jur, sa inceapa o schimbare inspre o atitudine pozitiva si proactiva.

+ Sa imi fac treaba cat mai bine
Stiu ca sunt doar o piesa mica in mecanismul complex al companiei in care lucrez, dar in acelasi timp stiu ca multa lume - colegi, clienti, sefi - se bazeaza pe mine sa imi indeplinesc indatoririle cat mai bine. Rezultatul va fi o lume cu mai putine griji si mai multa satisfactie, macar in jurul meu, dar care se poate propaga in lant la infinit.

+ Sa comunic mai mult
Toti oamenii au nevoie sa spuna ceea ce au pe suflet, sa stie cat mai multe despre cei din jur, sa auda sfaturi sau perspective alternative la problemele lor. Probabil insa ca nu toata lumea e demna de incredere, dar dandu-le aceasta incredere, din dorinta de nu a dezamagi, acestia se pot transforma in oameni de nadejde si implicit mai buni.

Nu spun ca hotararea e luata si cele scrie mai sus se vor si intampla, dar au foarte mari sanse sa o faca deoarece necesita minimul de efort din partea mea pentru niste rezultate care l-ar compensa inzecit

Iar daca va intrebati ce e cu aceasta lista de intentii cu o luna inainte de noul an, ei bine Hostway e de vina pentru proba cu numarul 36 din SuperBlog 2009.

Proba a 35-a din SuperBlog 2009 ne solicita crearea unui ad pentru promovarea camerei de supraveghere Edimax IC-1510WG.

Dupa ce mi-am revenit un pic din amorteala data de trecerea timpului si mi-am reamintit comenzile rapide din Corel si Photoshop, a fost o proba chiar interesanta. Asadar, iata rezultatul:

Client: Edimax

Produs: Camera IP Wireless IC-1510WG

Public tinta: populatie activa, cu decizie de cumparare, 18-55 ani

Mediu: presa scrisa, pe arii de interes ale categoriilor demografice, dar conceptul se poate aplica usor pe online.

Ideea: Un camin supravegheat confera siguranta si liniste posesorului, pentru ca ziua sa decurga lin si cu cat mai putine griji.

Realizarea:

O floare si un zambet?
O atingere si alinare?
O inima si Luna de pe cer?

Sa fie ascultate? Sa fie apreciate? Sa fie ocrotite?

Sa auda cuvinte frumoase?
Sa auda adevarul?
Sa se simta iubite?

S-au scris carti si articole pe tema aceasta, ba chiar s-au turnat si filme, dar in ciuda tuturor dezbaterilor, raspunsul ramane undeva in suspans, lasand loc de interpretari si vesnice presupuneri care nu fac decat sa adanceasca necunoscutul.

Umila mea parere este ca nici chiar femeile nu stiu ce isi doresc si probabil in asta se rezuma misterul feminin pe care toata lumea incearca sa il desluseasca. Tocmai de aceea, farmecul drumului spre descoperire este ca raspunsul poate lua o infinitate de forme fara a exista optiuni corecte sau gresite.

Femeile reusesc sa descopere ceea ce isi doresc, atata timp cat exista macar o dorinta sa inceapa marea cautare.

Desi din curiozitatea prezentata anterior, "intentia" mea de a ma implica intr-un blog colectiv este destul de clara, sunt impins spre un nou exercitiu de imaginatie.

Prima varianta de blog colectiv pe care as putea-o sugera, cu minimul de efort, implica micile necuvantatoare care aduc un pic mai multa bucurie in vietile noastre.
Pe adresa www.ham-miau.ro i-as coopta pe cei care in mod constant nu rezista tentatiei de a povesti despre Rita, Brenda, Mimi, Lucky, Blitz sau Grim, asa cum de multe ori si eu am scapat cate un articol despre Bobby.

Pentru ca in mod involuntar aducem zilnic in discutie cate o istorioara haioasa despre
- cum a ros Bobby un prelungitor de 30m uitat din greseala pe un scaun afara,
- cum s-a imprietenit Lucky cu o pisica abandonata si a adus-o in casa
- ce chestii ciudate a mai gasit Blitz in plimbarea sa de azi
- faptul ca Mimi isi alege partenerul dupa reputatia de strada in detrimentul pedigree-ului,
ar fi chiar o activitate lipsita de efort sa dezvoltam in scris, insotit de imagini si chiar filmulete, fiecare intamplare ce merita impartasita.

Mai mult, am putea sa extindem aria de interes si sa descriem fiecare experienta acumulata in ingrijirea propriei rase, care cu siguranta ar constitui sfaturi utile pentru orice persoana care ar aloca vreo doua minute pentru a ne rasfoi blogul.

Ham-Miau nu ar fi un exercitiu de literatura veterinara, ci pur si simplu experiente reale din care se pot trage concluzii si care ar avea o aplicabilitate in situatia oricarui om obisnuit.

Totusi ar fi posibila si o directie mai profesionista daca, printr-o nu prea dificila munca de convingere l-am atrage si pe Sergiu, absolventul nostru de medicina veterinara. Acesta desi nu are prea mare tangenta cu lumea virtuala, s-ar implica prin sfaturi de specialitate care sa atinga o arie mai larga de interes decat cea a animalelor autorilor.

In concluzie, cu pasiunea pe care deja o avem pentru animalele noastre putem sa ne asumam misiunea de a-i ajuta pe alti ham-isti sau miau-lagii, printr-un simplu gest, acela de a impartasi experienta acumulata!

(Samanta curiozitatii)
Prima data cand am auzit despre acest termen a fost in urma cu vreo 3 ani de la o colega de facultate care, pentru examenul uneia din materiile studiate in Alicante trebuia sa isi publice un articol pe blogul cursului. (I want that, too)

(Satisfacera curiozitatii)
Mai apoi, am ajuns si eu sa scriu pe vreo doua bloguri cu mai multi autori, prin natura job-ului si a directiilor de comunicare adiacente acestuia. Rezultatele au fost destul de interesante si pot spune ca experienta blogului colectiv mi-a fost suficienta. (been there, done that)

(Revenirea curiozitatii)
In prezent, SuperBlog m-a facut sa revin asupra ideii de a extinde echipa de autori a blogului pentru scopul clar definit de a aduna resursele necesare pentru niste articole cat mai reusite pe temele emise. Dar nu s-a concretizat, si nici nu am o intentie in acest sens. (what if?)

(Concluzia curiozitatii)
Dupa parerea mea umila, un blog colectiv este raspunsul unei activitati profesioniste de blogging care prin cantitatea de informatie, legaturile numeroase cu online-ul, punctele de vedere variate, nu are cum sa fie gestionata bine de o singura persoana.

Ar mai putea exista, totusi, o pasiune comuna pentru diverse domenii vaste precum muzica, lectura, filmele, programarea, astronomia, care sa uneasca un grup de fani dornici ca adune teme de interes si sa impartaseasca experientele lor relevante.

Nu ma regasesc in aceste situatii momentan, tangenta mea cu blogosfera limitandu-se la niste opinii personale in legatura cu diverse aspecte ale calatoriei mele prin viata.
In plus, Viza este domeniul meu, taramul pe care fac eu regulile iar egoismul cu care am fost inzestrat nu ma lasa sa renunt la aceste drepturi.

Nu de putine ori, corupt de filmele SF ale carui fan sunt, am contemplat posibilitatea posesiei vreunei superputeri capabile sa ma schimbe, si odata cu mine sa se transforme chiar intreaga lume.

Pe rand am vrut sa fiu invizibil, sa zbor, sa vad prin pereti, sa misc obiectele cu puterea mintii sau sa citesc gandurile celorlalti, dar toate au fost reactii la anumite intamplari de-a lungul timpului care cautau solutii extraordinare pentru niste probleme ordinare.

Lucrurile marunte sunt cele care merita atentia noastra pentru simplul motiv ca e de ajuns o fapta buna care sa declanseze un intreg sir de evenimente ce pot duce la salvarea zilnica a lumii.

De exemplu, intr-o dimineata, ca si cea de azi, dupa ce ajung la lucru, in loc sa ignor femeia de serviciu, care si-a facut treaba exemplar si mi-a pregatit biroul pentru o noua zi pe baricade, ii zambesc si spun: "Multumesc frumos pentru munca depusa!"

Mai departe, fericita ca cineva i-a observat efortul, i se insenineaza ziua, ba chiar mai mult, in timp ce isi face piata, reuseste sa transmita starea de bine si celor din jur. Printre ei, un tanar vanzator de flori caruia ii cumpara toata galeata doar pentru a reflecta in culori ceea ce simte in interior.

Insa pentru baiat viata intre flori nu e tocmai un fleac, iar gestul marinimos al femeii ii mai diminueaza depresia suferita din pierderea recenta a sotiei, de dorul careia mai avea putin si isi dadea chiar viata. Dar doamna de la pranz i-a aratat ca mai exista speranta pe lumea aceasta, in ciuda greutatilor.

Intorcandu-se acasa mai devreme decat s-ar fi asteptat, vede un domn grabit si neatent la trecerea drumului, desi era ora de varf pe bulevard. In goana sa spre o intalnire importanta, vrand sa treaca pe ultimele secunde de culoare rosie, nu observa masina venind in viteza ca sa prinda la randul ei culoarea galbena a semaforului.

Ca norocul, vanzatorul nostru de flori ii sare strainului in ajutor si il trage inapoi pe trotuar in ultimul moment... iar tragedia evitata salveaza mai multe destine, deoarece domnul grabit este tatal a trei copiii mici care cu siguranta ar fi ajuns intr-o situatie disperata in urma unui astfel de accident.

Dar totul e bine cand se termina cu bine, iar universul copilariei, desi nesemnificativ pentru cei din jur, merita salvat si protejat prin orice mijloace directe sau indirecte.

Totusi, tatal copiilor este mult mai important decat ar parea din cele de mai sus... In laptopul sau ASUS UL30 sta salvat un document ce pare sa contina formula care cu siguranta va eradica aceasta noua pandemie ce ne ameninta planeta. Iar intalnirea de azi era tocmai prilejul prin care avea sa faca publica aceasta descoperire monumentala.

Prin urmare, daca nu as fi laudat femeia de serviciu, aceasta nu ar fi cumparat florile care au dat speranta tanarului care cocheta cu sfarsitul si care cu siguranta nu s-ar fi gasit la momentul potrivit pentru a salva cercetatorul detinator al singurei copii a leacului pentru noua pandemie pe laptopul sau ASUS.

Astfel, nu e un secret faptul ca in ziua de azi lumea poate fi salvata printr-o fapta buna a unei persoane obisnuite si nu de un om zburator capabil sa prinda un avion in cadere, oricat de tentanta ar fi o astfel de optiune.

Ma simt ametit, ard tot, sunt ud si respir destul de greu... Daca n-as sti mai bine, as zice ca imi trebuie un concediu. Insa lucrurile stau cu totul altfel...

Apele oceanului au dat dovada de salbaticie crunta in goana lor spre tarmul ce parea doar o himera cand soarele a invadat cerul, iar ultimul val a fost de-a dreptul naravas si ne-a proiectat chiar pe plaja.

Nu reusim sa ne bucuram de uscat, ca incepe sa ploua... cu sageti! Si odata cu ele, din spatele tufelor sare o fata, strigand intr-una Tumbakbo, tumbakbo ng mabilis!
Indiferent de semnificatia vorbelor, instinctul de conservare ne da o infuzie de adrenalina si o luam pe urmele salbaticei fiinte.

O tinem asa, fara sa privim inapoi, prin labirintul de liane, ferigi si palmieri care ne acopera orice urma, de parca ne-ar fi complici in aceasta cursa nebuna.

In scurt timp incepe sa ploua torential, iar tunetele si ropotul stropilor pun capat zumzetului produs de bastinasi. E o larma linistitoare, acoperita doar de bataile inimii care ne spune ca am ajuns la capatul drumului si al puterilor.

Dumating, spune faptura aratandu-ne o cascada. Dito sa!
O ia inainte si trece prin apa, iar noi, fara sa ezitam, dupa ea...

Mare greseala!

Dincolo de perdeaua de apa, simtim cu totii amentintarea ascutita de metal la beregata, ce ne mana fara ezitare tuwid nauuna... Ne supunem, insa nu frica ne taie respiratia ci privelistea din fata ochilor... constructii de piatra alba si alei ce par a fi poleite cu un metal ce seamana a aur, dar nu tocmai, aduce a arama, dar nu s-ar zice ca e...

Desi coplesiti de situatie, unul dintre noi se scapa: ginto?!? iar cel mai aprig dintre strajeri exclama in batjocura: Timang! Ay orichalc!

Acest ultim cuvant rasuna ca un ecou in sufletul unor visatori care se vad pusi intr-o situatie tragica: dupa mii de kilometri plini de speranta si sute de indicii care de multe ori pareau de neinteles, ajunsi acum la destinatie, totul pare sa se sfarseasca intr-o clipa!

Lahat ng bagay ay may katapusan! sopti fata, iar eu ma trezesc ud si agitat dintr-un vis ce pare sa nu fie al meu.

Paano kung... imi trecu prin minte... Paano kung...

Se intampla lucruri ciudate in blocul A3 de pe strada Prahovei... lucruri foarte ciudate, as putea spune.
Poate erau asa si inainte, si nu le dadeam eu atentie dar acum, acum chiar au luat proportii incomensurabile.
Sa ma explic...

Ma duc intr-o seara la ai mei si, ajungand la etajul doi, aud prin peretele subtire ca hartia:
- Da-i la ficat, Fane, da-i!
- Sparge-l, taticule! Fa-l praf!
- Rupeee-l!
- Hai! Hai! Hai!

Stupefiat, m-am grabit spre usa ca nu cumva sa continuie povestea in casa scarii si sa am parte de ceva actiune, ca nu imi era pofta.

Stiam ca familia lui Gelu era destul de violenta, de pe vremea cand ne jucam cu masinile si sosea nea' Fanica obosit si abtiguit de la munca, si numai roti si matchbox-uri sareau prin toata sufrageria.
Dar ma gandeam ca au trecut vremurile acelea, baietii au mai crescut, lucrurile s-au mai linistit, in special de cand e Gelu in State. Si daca nu pentru altceva, macar de dragul celui mic sa mai pastreze armonia.

In fine, zic, nu ma bag, treaba lor.

In alta seara, cam pe la aceeasi ora, intriga se complica: de dincolo de perete se auzeau lovituri, la intervale de 2-3 secunde si nea Fanica striga - Ai!... apoi tanti Mia - Ai!... iar nea Fanica - Ai!... si iar tanti Mia - Ai!... dupa fiecare lovitura, incat am inceput sa ma gandesc ce-or fi avand? Si cu cine?

Dar n-am vreme sa ma bucur ca macar nu e razboi, ca iar incep:
- Nu vezi, mai, neghiobule ca ne faci de ras! Tu cu Vanessa ta...
- Femeie nu ma enerva, ca nici Roger-ul tau nu e mai breaz!

Vai, socotesc, ce au ajuns oamenii astia! Si tot copiii au de suferit. Dar, din nou, nu e treaba mea, nu ma bag, faca ce le-o ajuta Dumnezeu!

Dar macar daca ciudateniile s-ar fi oprit aici...

In urmatoarea saptamana, manat de foame trec din nou pe la ai mei.
Cand sunt la etajul 2, intru direct in zona crepusculara:
- Hai mai, Fane, chiar asa ti s-a acrit, ca nu mai vezi gaura?
- Las-o, ca acu intra, stai asa!
- Faneee, manca-ti-as chelia, da' prost stai cu vazul!
- Atunci pune tu mana si bag-o daca te crezi mai scolita.

Nu stiu daca ma credeti, dar in acel moment nici toata terapia din lume nu mi-ar fi putut scoate imaginile ce mi s-au infierat direct pe creier. Dar am zis ce naiba, oricum sunt marcat pe viata, hai sa vad ce o fi cu nebunii astia?

Si, intru la ai mei, ies frumos pe balcon, trec dincolo la Gelu si incerc sa vad prin roleta pe jumatate trasa ce se intampla. Si ceea ce am vazut, mi-a depasit orice asteptare:
Tanti Mia, cocotata pe o platforma, cu o telecomanda in mana, incerca sa nimereasca a 9-a gaura intr-o partida inflacarata de golf pe Nintendo Wii...

In viata mea nu as fi crezut ca voi asista la o asemenea 'atrocitate', dar am ajuns sa o vad si pe asta: Wii luase cu asalt casa familiei Panait si nu acceptase ostatici - toti erau victime!

Crucindu-ma de cele vazute, si deruland ultimele saptamani si intamplarile la care asistasem involuntar, am reusit sa fac legatura si sa imi explic cele petrecute:

Gelu i-a trimis fratelui sau o consola Wii de ziua lui, impreuna cu Wii Sports Resort, bineinteles. Desi frica de nou e mare in general, cat era micutul la scoala, s-au gandit batranii sa incerce si ei dracovenia noua si din una in alta, au prins microbul atat de tare ca bietul copil abia mai punea mana pe jocuri.

Asadar, interesanta mai e viata la bloc, aproape ca ma apuca dorul... dar nu tocmai! Totusi, mare lucru, mare, sa ajunga oamenii, indiferent de varsta, sa joace tenis, golf sau un meci de box chiar in sufragerie...

Articol fabulat pentru cea de-a 24-a proba a SuperBlog 2009, sponsorizata de TNT Games.

Imi amintesc, cu o claritate de speriat, un episod din urma cu foarte multi ani (sa tot fie vreo 20) derulat cu bunicul pe poteca din mijlocul gradinii, chiar sub parul care inca si azi mai umbreste zilele de vara:

- De ce zboara pasarile, bunicule?
- Pentru ca acolo le e lor locul, pe cer.
- De ce le e locul acolo?
- Pentru ca nu au fost facute sa traiasca in pomi.
- Dar, pomii de ce au frunze?
- Pentru ca asa le-a fost dat sa fie.
- Dar de ce le-a fost dat sa fie asa?
- Pentru ca sa avem noi umbra vara.
- Si 'de ce'-urile nu s-au oprit aici, ba au continuat pana cand singur m-am obosit si mi-am gasit o alta preocupare prin tarcul gainilor.

Totusi, intrebarile specifice varstei s-au domolit pe masura ce perceptia asupra lumii inconjuratoare s-a aprofundat. Am continuat, ca toata lumea, cu altele mai departe in viata si am gasit raspunsuri mai mult sau mai putin concrete, precum cele ale bunicului.

Insa rabdarea pe care o are un batran cu nepotul sau nu poate fi egalata de nicio alta, deoarece banuiesc ca aceasta ingaduinta vine in virtutea varstei si a dragostei ce exista pentru urmasi.

In aceasta idee, am auzit chiar saptamana trecuta povestea Liei, o mamica pe la vreo 31 de ani, despre o discutie pe care a avut-o cu fetita ei de 4-5 anisori, in timp ce se relaxa un pic navigand pe Internet.

- Mamico, ce faci?
- Uite stau un pic pe net!
- De ce stai pe net?
- Ca sa ma odihnesc putin, ca de dimineata sunt prin bucatarie.
- Si ce faci pe net?
- Uite, caut un costumas pentru serviciu, si daca esti cuminte si o lasi pe mama linistita putin, promit ca iti iau si tie o rochita noua de ziua ta!
...
(linistea se asternu pret de 3 minute)
...
- Mamico, de unde cumperi costumasul?
- De pe internet, iubire, ti-am mai spus.
- Dar din care magazin il cumperi?
- De pe un site.
- De ce mamico? De ce de pe site? De ce?

(si intr-un moment de oboseala, a sarit porumbelul...)

- Ca asa vrea muschii mei!
Acum te rog sa termini ce ai in farfurie, ca imediat ne uitam la Pe aripile vantului!

Adevarul e ca daca intrebarile insistente ar fi venit in oricare alt moment al zilei, ar fi existat nenumarate alte variante de raspuns pe care la fel de usor le-ar fi putut da, si ar fi satisfacut in totalitate curiozitatea micutei:

* pentru ca sunt indragostita de bluzita de culoarea cognacului, aceea cu decolteu mic, patrat, cu spatele pe jumatate gol si care cade minunat pe bust, pe care am purtat-o atunci cand Sergiu mi-a daruit prima floare in Parcul Magnoliilor
* pentru ca desi am spalat camasuta bleu cu fundita de nenumarate ori pana acum, de fiecare data cand o port la serviciu se gaseste cate o colega sa ma complimenteze pentru hainuta cea noua.

Cuprinsa putin de remuscari in timp ce admira sacoul cambrat, cu broderie, ii treceau toate raspunsurile de mai sus prin minte, si multe altele, toate infinit mai bune decat cel pe care il rostise. Asa ca, lasa pe mai tarziu lansarea comenzii si se aseza langa micuta:

- Gata, ti-am promis ca ne uitam la domnisoara cu rochiile acelea lungi si colorate. Haide, hai sa mergem in camera! Vii?
- Nu!
- Pai de ce nu?
...
- Ca asa vrea muschii mei!
...

N-a fost niciodata ca odata, ca daca ar fi s-ar povesti... un meteorolog, pe nume Sorinel Chiciurescu, angajat la matinalul de la postul Vant TV. Un post ce candva fusese mare dar odata cu aparitia Internetului, acesta scadea intr-o zi cat altele in zece.

Kitchy, pe numele sau de alint, parea foarte talentat la meseria lui, iar focul meteorologiei ardea puternic in el din copilarie. Chiar si asa, cu toate datele primite de la INMH, nu reusea sa nimereasca nicicum evolutia temperaturii...

Oricare ar fi fost timpul probabil, din prognoza expusa la TV vesnic reiesea o deviatie de 10 grade. Pai doar atat?!? se vor gasi unii carcotasi sa zica. Dar diferenta de 10 grade face deosebirea intre palton si geaca, intre bluza si tricou, intre cizme si sandale, intre ploaie si zapada etc.

Desi nu deranja pe nimeni in intervalul orar in care era izgonit, colegii se hotarara sa ii dezlege misterul, asa ca l-au urmarit indeaproape. Treptat, au ajuns sa ii verifice toate notitele si, spre surprinderea lor, totul era perfect: calcule, predictii, simulari - exacte pana in cel mai mic detaliu.

Si atunci ce il determina sa emita aberatiile termice pe post? Ce domolea furtuna geniului sau? Ce ingheta acuratetea prognozei sale? Ce ii racea gandirea creativa?

Raspunsul desi o enigma pentru ei, era cat se poate de simplu.

Lui Kitchy i se livrau materialele direct de la Institut, iar proiectiile erau facute la masa de lucru prin tehnici care puteau fi puse cu pasiune in practica doar pe hartie. In momentul in care isi pregatea materialul pentru prezentare, un lucru strasnic se intampla... indiferent daca afara erau 43 de grade si aerul conditionat nici nu facea fata ori erau -6 grade iar caloriferele mergeau la maxim, pe el il cuprindeau fiorii de fiecare data cand scria la notebook.

Voia sa scrie despre cald, dar scria despre racoare. Trebuia sa scrie despre primavara, dar ii venea sa scrie de iarna. Iar acesta era un raspuns al creierului sau la sistemul IceCool, cu care e dotat laptop-ul sau de lucru ASUS K50IJ.

Prietenul nostru l-a ales initial atat pentru capacitatile sale tehnice (procesor Pentium Dual-Core T4200, DDR2 800MHz 4096MB, HDD 250GB, ecran 15,6 si o greutate de doar 2,6 kg) cat si pentru finisajul exterior.
Nu ar fi crezut, insa, niciodata ca creierul sau va raspunde in asa fel sistemului IceCool, ce are ca scop mentinerea temperaturii scazute in zona suportului pentru maini chiar si dupa mai multe ore de lucru.

Un mister al fapturii umane, ce ne-ar face sa vrem sa stim mai mult, daca intamplarea ar ajunge sa fie mediatizata.

Mizand pe aceasta, Directorul de Marketing al Vant TV a ales sa promoveze ciudatenia meteorologului nostru sub titlul Meteo -10, si sa il mute in prime-time. Cu putin ajutor din partea colegilor de trust, anumite informatii referitoare la cat de special este Kitchy au reusit sa ajunga titluri de prima pagina si astfel sa implice toata opinia publica.

Stirea a facut inconjurul lumii, fiind preluata de agentiile de presa cu titluri de genul 'Sunny Hardrime - cuts the weather' sau 'Whacky weatherman off 10 degrees', ajungand sa primeasca invitatii de la Oprah, Jay Leno si David Letterman.

Si astfel, gandirea la rece a meteorologului de serviciu, Sorinel Chiciurescu, a reusit sa fie motorul de crestere al Vant TV si sa il propulseze in galeria personalitatilor care au modelat peisajul audio-vizual.

Stateam si ma gandeam, nu demult, ca desi avem tot mai multe modalitati de comunicare, parca devenim din ce in ce mai izolati si mai straini unii de ceilalti.
In loc sa ne intalnim, punem mana pe telefon/
in loc sa punem mana pe telefon, deschidem messenger-ul/
in loc sa deschidem messenger-ul, scriem un mail/
in loc sa scriem un mail, lasam o idee pe peretele din facebook...
si tot asa, la nesfarsit, pana uitam cum ne mai suna vocea si cum ne arata chipul, ce inseamna o atingere umana sau o conversatie plina de pasiune!

(Da, stiu, e o perspectiva negativista dar ce sa-i faci? Nu pot scrie curcubee zi de zi, si chiar de as putea, cu siguranta ca amalgamul de culori ce s-ar crea ne-ar lua cu ameteli.)

Dar exista si circumstante in care Internetul poate sa te scoata dintr-o situatie neplacuta si sa te faca sa ii multumesti lui Dumnezeu ca nu trebuie sa porti o discutie de complezenta cu anumite persoane.

Sa luam, de pilda, exemplul lui Sergiu care, vrand nevrand, s-a vazut intr-una din zile prins in masina cu directorul regional, seful de departament si vicepresedintele companiei, la un drum care dureaza in mod normal maxim 2 ore dar, in conditiile de fata, putea la fel de bine sa fie o vesnicie.

Un om normal ar zice... functii cu atata prestanta, si nu isi permit sa ia avionul? Chiar asa...?!?
Un om realist i-ar raspunde... criza, mon cher! remuneratie dupa buget!

In fine, revenind la drumul lui Sergiu.
Desi se apropia fizic de destinatie, si era si normal sa o faca pe un drum asa de lin, parca pe bornele kilometrice distanta scrisa tot crestea, si crestea si iar crestea, ca si cand ar fi mers in directia opusa.
Dar fie ca era vorba, in acel moment, de anxietatea provocata de anturaj, fie ca Gigel de la drumuri a fost putin turmentat si dezorientat cand a montat bornele, dupa ce dadu drumul la A/C, situatia se mai clarifica si indicatoarele aratau atat cat trebuia.

Si totusi, nu ajunse decat la mijlocul drumului, si pana in acel moment singura discutie interesanta era despre numarul de copaci de pe marginea soselei, deci nu e greu de presupus cat de animata era atmosfera in acea colivie mobila.

Solutia salvatoare ar fi fost, desigur, ca fiecare sa isi scoata laptopul sa faca lucrul la care ii statea gandul:
- seful de departament sa ii caute nevestei cadou pentru aniversarea care il astepta a doua zi,
- directorul regional sa citeasca rapoartele trimise de subordonati si sa isi compuna lista scurta a celor propusi pentru concediere,
- vicepresedintele sa intre in teleconferinta cu consiliul de administratie pentru a primi noua strategie semestriala,
- Sergiu era la volan, asa ca un pic de muzica pe gustul lui, macar in casti, nu i-ar fi stricat.

Dar in masina? Cum sa fie posibile toate aceste activitati? Pai raspunsul e simplu, si daca Sergiu sau oricare alt pasager al autovehiculului s-ar fi gandit, niciunul nu si-ar fi irosit inutil 2 ore din viata pe un peisaj plictisitor de toamna tarzie.
In concluzie, daca ar fi avut la indemana in momentul respectiv routerul wireless Edimax 3G-6210n... clar 'plimbarea' ar fi fost o placere deoarece aparatul de dimensiuni compacte ar fi permis impartirea unei conexiuni 3G intre cei 4 utilizatori, atat cat ar fi tinut semnalul providerului si bateria Li-Ion...

Dar povestea de fata, nefiind un basm cu zane, muschetari si imparatii indepartate, se termina cu o morala...
ca sa nu fiti luati pe nepregatite de o situatie similara cu cea a lui Sergiu, puneti mana si va informati pe http://www.facebook.com/EdimaxRomania sau http://twitter.com/edimaxro.

Ziua de luni, 02 Aprilie 2029 va ramane in istorie si va fi cunoscuta pentru posteritate drept ziua in care tehnologia a fost asimilata cu succes de catre sistemul nervos uman.

Dupa ani intregi de pionierat si zeci de experimente duse la bun sfarsit, cercetatorii concernului ASUS au reusit sa doboare barierele biologice si sa dea nastere unui nou concept: senzotehnologia.

Procedeul, pe cat de simplu a fost de visat de-a lungul timpului de catre marile minti ale SciFi-ului, pe atat a fost de dificil de pus in practica. Dar iata ca s-a infaptuit, iar de acum inainte putem spune sayonara desktop-urilor, laptop-urilor si netbook-urilor conventionale.

Totusi, accesul oricarui utilizator este ingradit de cateva cerinte minime:
- sa fie apt din punct de vedere al discernamantului
- sa nu fie alergic la compusi ai Platinei
- sa aiba o stare de sanatate incadrata minim in clasa C+ conform normelor OMS 2017
- sa nu utilizeze stupefiante pe durata asimilarii cipului de catre organism
- sa aiba un IQ de minim 90.

Pentru cei care indeplinesc cele 4 conditii, SeNzO, cel mai tanar membru al familiei ASUS este disponibil in toate centrele acreditate, iar interventia este rapida si nu necesita supravegherea ulterioara: clientului ii este implantat cipul de platina in maduva spinarii, intre vertebrele cervicale C2 si C3.
De aici, lucrurile decurg normal, dispozitivul fiind alimentat de impulsurile nervoase si controlat integral de catre creier. A fost aleasa platina datorita proprietatilor sale de maleabilitate, conductibilitate electrica si non-toxicitate.

Chiar daca poate parea incredibil, utilizarea SeNzO este cat se poate de facila, acesta raspunzand gandurilor si intentiilor umane.
Fie ca e vorba de vizualizarea unui film, auditia unei piese muzicale sau lectura unui roman, e suficient sa fie dorita activitatea pentru a se realiza, fara nici cel mai mic efort. Pentru experiente de grup, exista chiar posibilitatea sincronizarii pentru a facilita interactiunea umana si colaborarea in diverse circumstante.

La evenimentul de prezentare, scepticilor le-a fost oferita sansa de a testa modul de utilizare al SeNzO, prin ingerarea unei pastile cu un efect de 27 de minute, perioada in care cateva dintre aplicatiile dezvoltate de ASUS s-au putut experimenta fara nicio restrictie. Demo-urile sunt disponibile in centrele mai sus mentionate oricui este interesat de posibilitatile oferite de microcip.

In final, intrebati fiind de posibilitatea de patrundere a pirateriei in spatiul senzorial, reprezentantii companiei taiwaneze ne-au asigurat ca orice astfel de tentativa este blocata de sistemul de firewall implementat, care creaza imunitate fata de actiuni de acest gen din partea altor utilizatori SeNzO.

Se pare ca prin reusita ASUS, vorbele lui Albert Einstein au fost inca o data confirmate: "A devenit cumplit de evident ca tehnologia ne-a depasit umanitatea."

Articol scris pentru proba nr.17 a SuperBlog 2009.