Viza pentru vise™

Stateam si ma gandeam, nu demult, ca desi avem tot mai multe modalitati de comunicare, parca devenim din ce in ce mai izolati si mai straini unii de ceilalti.
In loc sa ne intalnim, punem mana pe telefon/
in loc sa punem mana pe telefon, deschidem messenger-ul/
in loc sa deschidem messenger-ul, scriem un mail/
in loc sa scriem un mail, lasam o idee pe peretele din facebook...
si tot asa, la nesfarsit, pana uitam cum ne mai suna vocea si cum ne arata chipul, ce inseamna o atingere umana sau o conversatie plina de pasiune!

(Da, stiu, e o perspectiva negativista dar ce sa-i faci? Nu pot scrie curcubee zi de zi, si chiar de as putea, cu siguranta ca amalgamul de culori ce s-ar crea ne-ar lua cu ameteli.)

Dar exista si circumstante in care Internetul poate sa te scoata dintr-o situatie neplacuta si sa te faca sa ii multumesti lui Dumnezeu ca nu trebuie sa porti o discutie de complezenta cu anumite persoane.

Sa luam, de pilda, exemplul lui Sergiu care, vrand nevrand, s-a vazut intr-una din zile prins in masina cu directorul regional, seful de departament si vicepresedintele companiei, la un drum care dureaza in mod normal maxim 2 ore dar, in conditiile de fata, putea la fel de bine sa fie o vesnicie.

Un om normal ar zice... functii cu atata prestanta, si nu isi permit sa ia avionul? Chiar asa...?!?
Un om realist i-ar raspunde... criza, mon cher! remuneratie dupa buget!

In fine, revenind la drumul lui Sergiu.
Desi se apropia fizic de destinatie, si era si normal sa o faca pe un drum asa de lin, parca pe bornele kilometrice distanta scrisa tot crestea, si crestea si iar crestea, ca si cand ar fi mers in directia opusa.
Dar fie ca era vorba, in acel moment, de anxietatea provocata de anturaj, fie ca Gigel de la drumuri a fost putin turmentat si dezorientat cand a montat bornele, dupa ce dadu drumul la A/C, situatia se mai clarifica si indicatoarele aratau atat cat trebuia.

Si totusi, nu ajunse decat la mijlocul drumului, si pana in acel moment singura discutie interesanta era despre numarul de copaci de pe marginea soselei, deci nu e greu de presupus cat de animata era atmosfera in acea colivie mobila.

Solutia salvatoare ar fi fost, desigur, ca fiecare sa isi scoata laptopul sa faca lucrul la care ii statea gandul:
- seful de departament sa ii caute nevestei cadou pentru aniversarea care il astepta a doua zi,
- directorul regional sa citeasca rapoartele trimise de subordonati si sa isi compuna lista scurta a celor propusi pentru concediere,
- vicepresedintele sa intre in teleconferinta cu consiliul de administratie pentru a primi noua strategie semestriala,
- Sergiu era la volan, asa ca un pic de muzica pe gustul lui, macar in casti, nu i-ar fi stricat.

Dar in masina? Cum sa fie posibile toate aceste activitati? Pai raspunsul e simplu, si daca Sergiu sau oricare alt pasager al autovehiculului s-ar fi gandit, niciunul nu si-ar fi irosit inutil 2 ore din viata pe un peisaj plictisitor de toamna tarzie.
In concluzie, daca ar fi avut la indemana in momentul respectiv routerul wireless Edimax 3G-6210n... clar 'plimbarea' ar fi fost o placere deoarece aparatul de dimensiuni compacte ar fi permis impartirea unei conexiuni 3G intre cei 4 utilizatori, atat cat ar fi tinut semnalul providerului si bateria Li-Ion...

Dar povestea de fata, nefiind un basm cu zane, muschetari si imparatii indepartate, se termina cu o morala...
ca sa nu fiti luati pe nepregatite de o situatie similara cu cea a lui Sergiu, puneti mana si va informati pe http://www.facebook.com/EdimaxRomania sau http://twitter.com/edimaxro.