Viza pentru vise™

Se intampla lucruri ciudate in blocul A3 de pe strada Prahovei... lucruri foarte ciudate, as putea spune.
Poate erau asa si inainte, si nu le dadeam eu atentie dar acum, acum chiar au luat proportii incomensurabile.
Sa ma explic...

Ma duc intr-o seara la ai mei si, ajungand la etajul doi, aud prin peretele subtire ca hartia:
- Da-i la ficat, Fane, da-i!
- Sparge-l, taticule! Fa-l praf!
- Rupeee-l!
- Hai! Hai! Hai!

Stupefiat, m-am grabit spre usa ca nu cumva sa continuie povestea in casa scarii si sa am parte de ceva actiune, ca nu imi era pofta.

Stiam ca familia lui Gelu era destul de violenta, de pe vremea cand ne jucam cu masinile si sosea nea' Fanica obosit si abtiguit de la munca, si numai roti si matchbox-uri sareau prin toata sufrageria.
Dar ma gandeam ca au trecut vremurile acelea, baietii au mai crescut, lucrurile s-au mai linistit, in special de cand e Gelu in State. Si daca nu pentru altceva, macar de dragul celui mic sa mai pastreze armonia.

In fine, zic, nu ma bag, treaba lor.

In alta seara, cam pe la aceeasi ora, intriga se complica: de dincolo de perete se auzeau lovituri, la intervale de 2-3 secunde si nea Fanica striga - Ai!... apoi tanti Mia - Ai!... iar nea Fanica - Ai!... si iar tanti Mia - Ai!... dupa fiecare lovitura, incat am inceput sa ma gandesc ce-or fi avand? Si cu cine?

Dar n-am vreme sa ma bucur ca macar nu e razboi, ca iar incep:
- Nu vezi, mai, neghiobule ca ne faci de ras! Tu cu Vanessa ta...
- Femeie nu ma enerva, ca nici Roger-ul tau nu e mai breaz!

Vai, socotesc, ce au ajuns oamenii astia! Si tot copiii au de suferit. Dar, din nou, nu e treaba mea, nu ma bag, faca ce le-o ajuta Dumnezeu!

Dar macar daca ciudateniile s-ar fi oprit aici...

In urmatoarea saptamana, manat de foame trec din nou pe la ai mei.
Cand sunt la etajul 2, intru direct in zona crepusculara:
- Hai mai, Fane, chiar asa ti s-a acrit, ca nu mai vezi gaura?
- Las-o, ca acu intra, stai asa!
- Faneee, manca-ti-as chelia, da' prost stai cu vazul!
- Atunci pune tu mana si bag-o daca te crezi mai scolita.

Nu stiu daca ma credeti, dar in acel moment nici toata terapia din lume nu mi-ar fi putut scoate imaginile ce mi s-au infierat direct pe creier. Dar am zis ce naiba, oricum sunt marcat pe viata, hai sa vad ce o fi cu nebunii astia?

Si, intru la ai mei, ies frumos pe balcon, trec dincolo la Gelu si incerc sa vad prin roleta pe jumatate trasa ce se intampla. Si ceea ce am vazut, mi-a depasit orice asteptare:
Tanti Mia, cocotata pe o platforma, cu o telecomanda in mana, incerca sa nimereasca a 9-a gaura intr-o partida inflacarata de golf pe Nintendo Wii...

In viata mea nu as fi crezut ca voi asista la o asemenea 'atrocitate', dar am ajuns sa o vad si pe asta: Wii luase cu asalt casa familiei Panait si nu acceptase ostatici - toti erau victime!

Crucindu-ma de cele vazute, si deruland ultimele saptamani si intamplarile la care asistasem involuntar, am reusit sa fac legatura si sa imi explic cele petrecute:

Gelu i-a trimis fratelui sau o consola Wii de ziua lui, impreuna cu Wii Sports Resort, bineinteles. Desi frica de nou e mare in general, cat era micutul la scoala, s-au gandit batranii sa incerce si ei dracovenia noua si din una in alta, au prins microbul atat de tare ca bietul copil abia mai punea mana pe jocuri.

Asadar, interesanta mai e viata la bloc, aproape ca ma apuca dorul... dar nu tocmai! Totusi, mare lucru, mare, sa ajunga oamenii, indiferent de varsta, sa joace tenis, golf sau un meci de box chiar in sufragerie...

Articol fabulat pentru cea de-a 24-a proba a SuperBlog 2009, sponsorizata de TNT Games.