Viza pentru vise™

Am primit azi o scrisoare in posta.
Foarte ciudat, de obicei ma delectez doar cu facturi, dar fie, macar mai intrerupe monotonia...

E timbrata, are stampila postei, dar nu vad numele expeditorului, decat cea a destinatarului. Sunt eu, fara dubiu, scris in litere mari si clare.

Iau plicul, il deschid usor cu un calm ardelenesc, si incep...

"Dragul meu,

Iti scriu cu inima indurerata intr-un moment in care ar fi trebuit sa jelesc. Insa dragostea ce ne leaga ma impinge sa incalc Legea Uniunii si sa trimit aceasta scrisoare in interes personal. Tocmai pentru a-i asigura reusita, te rog sa o faci nevazuta de indata ce o citesti si sa nu pomenesti despre ea niciodata. Nici macar mie.

Da-mi voie sa incep cu inceputul.

Ma numesc Maria si ne-am cunoscut pe 15 septembrie 2017, ultima zi dintr-o saptamana agitata si prima zi de toamna adevarata. Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri...

Incepuse sa ploua torential iar tu, intr-un sacou vernil si pulover alb, cu geanta bej in mana, ai intrat in magazinul meu probabil ca sa te adapostesti de ruperea de nori.
Ne-am salutat fara sa ne privim, si ne-am vazut fiecare de ale lui. Tu te prefaceai ca te uiti la niste cabluri HDMI, iar eu despachetam marfa ce tocmai o primisem: niste laptopuri ASUS de toata frumusetea.

Dupa 20 de minute de masurat cablurile din priviri, te-ai apropiat de mine si ai inceput sa ma intrebi despre notebook-ul pe care il puneam in vitrina. Retin ca nu aveai nici atunci, cum nu ai avut de altfel toata viata, nicio tangenta cu tehnologia.

Mi-ai pus intrebarile cele mai puerile posibile despre niste lucruri mult prea evidente: daca laptopul ASUS putea rula filme HD, daca era echipat cu conector HDMI sau ce insemnau logourile SRS Premium Sound si Altec Lansing de pe cutie. Initial am crezut ca te tii de glume, si nu ti-am dat atentie, insa apoi ti-am citit sinceritatea din privire si mi-ai dezarmat orice pornire.

Asa a inceput totul, iar ce a urmat e cat se poate de evident. Te-ai intors in urmatoarea saptamana sa ma mai intrebi despre laptopul ce ti-l aratasem dar discutia a mers mai departe inspre cele mai frumoase filme ce s-ar fi putut "testa" pe el. Eu aminteam comedii romantice, pe cand tu fortai nota cu aventuri pline de efecte speciale, iar titlurile veneau de la unul la celalalt ca intr-o negociere vitala. Si asta a si fost, negocierea vietii noastre.

Am ramas de acord ca pelicula Casablanca, in forma ei recent prelucrata, oferea cea mai buna experienta HD si am stabilit sa il urmarim impreuna pentru a sarbatori consensul si spre a testa produsul in discutie.
Te-ai intors la sfarsitul programului cu filmul si cu popcornul si a fost, de departe, cea mai reusita seara posibila. Ori de cate ori ma gandesc la ea imi vine in minte acea melodie care de fapt ne-a unit destinele pe vecie:


Nu stiu daca a fost modul in care m-ai cuprins chiar cand a inceput sa cante pianistul, daca acustica deosebita a boxelor a amplificat momentul sau daca claritatea incredibila a sunetului a fost cauza, dar am simtit o caldura nemaiintalnita in suflet. O caldura care a inceput in acea minunata seara si m-a tinut pana azi, 15 decembrie 2052, ziua mortii tale.

Da, azi s-a produs inevitabilul, dar nu vreau sa intru in detalii. Cel mai important lucru pe care trebuie sa il afli este ca am trait 35 de ani minunati impreuna, cu bune si rele, iar singurul detaliu pe care oricare dintre noi si-ar fi dorit sa il schimbe este timpul ce acum pare prea scurt petrecut impreuna.

Acesta este si motivul pentru care iti scriu... timpul e mult prea pretios! Du-te azi la magazinul unde lucrez deja de o luna si forteaza mana destinului!

Intreaba-ma despre ASUS, intreaba-ma despre HD, intreaba-ma despre HDMI, intreaba-ma despre Casablanca, intreaba-ma despre orice! Numai intreaba-ma.
Si cei 35 de ani se vor face 43 intr-o clipa... desi la sfarsit, intensitatea cu care ii vom fi trait ii va face sa para o secunda, dar scrisoarea nu poate sa ajunga in siguranta mai in urma.

Inca nu ma cunosti, dar ai incredere in mine si nu mai sta pe ganduri cum o faci de obicei, pentru ca eu te cunosc mult prea bine! Nu e momentul sa rationalizezi, sa iti planuiesti miscarea, sa concepi un plan de actiune. Stiu ca asta iti trece prin minte.
Dar asculta-ma pe mine si asculta-ti inima!
Timpul trece surprinzator de repede!

Te iubesc si te astept sa ne incepem drumul impreuna,
Sotia ta, Maria."

Las scrisoare din mana, ma pregatesc sa ies din casa, dar ma trezesc la realitate... iar realitatea e ca viata nu e atat de usoara incat sa imi dea o palma peste ceafa ca sa fiu atent la ceea ce ma asteapta.
Dar macar pot sa visez, si ma bucur ca proba cu nr.55 din SuperBlog 2009 mi-a dat aceasta sansa.