Cred ca am stabilit deja de pe la al doilea post publicat ca sunt un visator. Imi plac visele fantastice, total ireale, pline de culoare, cand se intampla sa zbor sau sa cad in gol, sa intalnesc pe cineva pe care nu am mai vazut de multa vreme... E un mod cat se poate de placut de a incepe ziua cu amintirea unei intamplari imposibile, dar interesante.
Si totusi, mintea parca imi joaca si feste deruland scenarii cat se poate de reale si posibile.
Acestea din urma imi lasa la randul lor amintiri ale unor intamplari nepetrecute care cand se intersecteaza cu realitatea imi da impresia ca Pamantul s-a mai invartit in acelasi fel o data. Iar a doua oara joc rolul de spectator la propria viata.
Nu cred in paranormal, ci mai degraba in potentialul creierului uman, care e fie incapabil sa distinga uneori intre amintirea unui vis sau a unui fapt real, fie fara experienta in receptia premonitiilor.
Si spun asta in urma unei discutii mult prea familiare pe care am purtat-o despre betoane si bomboane, doua lucruri putin probabile sa apara involuntar mai mult de o data in aceeasi propozitie. Deja vu, sau nu?
1 comments:
Pentru cine a observat... am modificat poza initiala pentru ca nu era tocmai clar ca eram la statuia Alice in Wonderland din Central Park. Oricum ursul roz tot un vis colorat e.
Post a Comment