Time is tickin' away

Aseara, in fine azi noapte pentru unii, cautam din nou un subiect, cand a inceput Marcel sa ma 'bombardeze' cu ceva melodii faine, nu zic nu, dar care pur si simplu nu m-au prins. Si muzica precum filmul pare a fi o chestiune de gust: fie te invaluie si te face sa te misti, fie te lasa inert ca un butuc de lemn.

Pe principiul acesta au fost si au ramas cateva melodii ce mi-au ramas aproape de corazon fie ca le asociez cu diferite persoane dragi, fie cu o perioade minunate prin care am trecut pana acum.

Cand Eric Clapton imi canta Change the world, ori daca C-Block interpreteaza Time is ticking away, cand Dr. Alban tine ritmul pe Fire in Bosnia sau John Legend fredoneaza Save Room, imi apar cu atata usurinta momentele frumoase din viata, asociate lor. Nu e nevoie sa le dezvolt acum, o voi face probabil pe viitor in postari distincte.

Persoane dragi, scoase din orice context, imi vor fi aproape in momente in care voi auzi una din urmatoarele piese... Nelly Dilemma, Gigi D'Agostino La passion, Tina Turner Private Dancer sau mai nou chiar Mika Take It Easy.
Ce usor sare memoria de la o amintire la alta, si ce usori imi revin anumite momente cand am cu ce sa le asociez.

Sunt lucruri marunte, lucruri poate usor de trecut cu vederea, dar daca totusi stau si mi le derulez in minte, ma conving ca nu am trait degeaba. E pacat ca trebuie sa uitam anumite lucruri, dar poate unele lucruri sunt menite a fi uitate pentru a face loc unor noi experiente.

La urma urmei selectia e acceptabila, dar din pacate se mai intampla sa ramana prea multe lucruri inutile. Mai degraba as prefera sa uit formula chimica a benzenului sau a trinitrotoluenului decat numele si fetele unor fosti colegi de clasa. Tot asa, as accepta sa dispara din sertarele memoriei modul in care se formeaza imaginea pe oglinda convexa dar sa mi se pastreze amintirile frumoase din copilarie.

M-as putea gandi, pana la urma, ca melodia nu trebuie sa fie cea care are darul sa te prinda ci mediul in care ai auzit-o sa fie placut ori cel putin impresionant, sau persoana care ti-o face auzita sa fie de neuitat.

Meravigliosa creatura...

Un'osservazione: non ho fatto una bella photo da tanto tempo. Sono passate forse 2 o 3 settimane, ma, mi sembra un'eternita'. Potete dire che 3 settimane sono poche, ma non sappete il ritmo in quale io scatto le foto. Forse per altri esseri e' lo stesso... forse la vita di qualche animale viene e passa in 3 settimane, pero' gli sembra che ha vissuto un bel po' di tempo. L'intensita' in quale lui vive la sua vita influenza il modo in quale percepe il passagio del tempo.

Per dire la verita', non ho avuto tanta voglia per fotografare,(un fatto troppo strano) anche se e' stato quel matrimonio bello; anche se e' fatto bel tempo; anche se sono andato in campagna; anche se... Ma 'anche se' voul dire che ci sono state un paio d'opportunita' e qualcos'e' successo. Che cosa? ('Cos'e' successo sei scapata, tu non sei la stessa cosa...'- Lunapop). Beh, se saprei la risposta... non bisognerebbe domandarmi adesso.

Ritorno a quel povero animale che dal mio punto di vista vive 3 settimane... Dal suo livello tutto sembra diverso, piu' grande, piu' colorato, piu' animato. E' una creatura interessante che dev'essere studiata. Ma che centra il piccolo con la mia assenza fotografica... Forse devo scattare questo essere che non essista per ritrovare l'ispirazione... Sara la mia gara per la fotografia perfetta... Ma dove trovo un animale inessistente? Risposta: per sicuro nella mia immaginazione.


Where do YOU see yourself in five years' time?

It is a question you only get at a job interview, right? Wrong! Believe me, it has come up in normal conversations as well. It seems that there really are people sitting around and making heavy planning, like... "in about one year I'll be doing that, which will allow me in a couple of years to move on to, which will finally get me in 5 years' time to be..."

I admit that I don't do this. Meaning the most I planned ahead for was may one year, but I'm not sure.

I never dreamed about going to the United States, let alone plan on it. I thought about pursuing a scholarship, but I didn't conceive a plan of attack. Did I expect a job opportunity in advertising? Hell no! But that's what makes life worth living.

Too much planning spoils the surprise, and no surprises makes life boring and everyone cranky. That is a statement I trully believe in.

Plus, if you are an optimist, like me, you're just setting yourself up for disappointment, because there are dozens of variables you cannot control, but affect the outcome of the situation. At least that is how I see things.

My strategy is short term planning, without thinking too much ahead, because if I follow long term goals, I may miss out on some interesting opportunities in the present.

Radaro-matza?!?!


Ce gand ma bate de ieri parca... asa ma bate ca numa nu-s deja vanat.

Am vazut la stiri ieri, si cred ca nu sunt singurul, cum ca o pisica poate sa simta cand bolnavii dintr-un anume spital sunt pe moarte. Reactia mea a fost... ?!?!? Si de ce e asta o stire?!?!?

Prin ce masuratori si demonstratii empirice s-a ajuns la concluzia ca pisicii respective ii miroase a moarte? Ce anume i-a determinat pe anumiti oameni sa declare asa ceva? Hmmm... cele 15 minute de faima? Sau poate faptul ca o anume natiune unde se defasoara actiunea (nu spui cine... America) e o tara de creduli (ca sa nu folosesc cuvinte jignitoare), iar in cazul lor zicala 'minte poporul cu televizorul (senzational)' e... la ea acasa.

O fi o chestie putin morbida, dar asa cum mi-e felul, sar ca Toma Necredinciosul de obicei cand sunt prezentate miracole, vrajitoare, OZN-uri sau mai nou pisici detectoare de moarte.

Sa mergem mai departe daca la televizor se spune asa ceva... Am putea clona pisoiul sa avem peste tot radare din acestea mobile de ortu' popii. S-ar putea crea o noua industrie, ca sigur nici o ramura actuala nu isi asuma responsabilitatea pentru o penibilitate ca asta.

In fine, erau doar niste vorbe-n vant, dar cred ca v-ati dat seama deja.

Betoane si bomboane?!?!

Cred ca am stabilit deja de pe la al doilea post publicat ca sunt un visator. Imi plac visele fantastice, total ireale, pline de culoare, cand se intampla sa zbor sau sa cad in gol, sa intalnesc pe cineva pe care nu am mai vazut de multa vreme... E un mod cat se poate de placut de a incepe ziua cu amintirea unei intamplari imposibile, dar interesante.

Si totusi, mintea parca imi joaca si feste deruland scenarii cat se poate de reale si posibile.

Acestea din urma imi lasa la randul lor amintiri ale unor intamplari nepetrecute care cand se intersecteaza cu realitatea imi da impresia ca Pamantul s-a mai invartit in acelasi fel o data. Iar a doua oara joc rolul de spectator la propria viata.

Nu cred in paranormal, ci mai degraba in potentialul creierului uman, care e fie incapabil sa distinga uneori intre amintirea unui vis sau a unui fapt real, fie fara experienta in receptia premonitiilor.

Si spun asta in urma unei discutii mult prea familiare pe care am purtat-o despre betoane si bomboane, doua lucruri putin probabile sa apara involuntar mai mult de o data in aceeasi propozitie. Deja vu, sau nu?

My first baby step


I believe to have found an occupation!

What?!?! Stop the presses! This is mind blowing! Me not wasting time? Hm... has hell frozen over? I don't think so... it sure doesn't feel like it! Still, for the moment, I have something to fill my time with.

Fill my time with... that doesn't sound like a job (I had you worked up for nothing), still I am doing something I'm good at...And what do I do best? I'm going to whisper it gently to you... STUDY!!!

Yes, you've heard it right and you've seen it here first. I'm studying something, yet again. But this time far from school and with a higher purpose.

And to show you that I'm not just whistling Dixie, I'm going to show you my first CorelDraw masterpiece. Well not so much a masterpiece as it is a cheap knock off, still it is mine and I am so very proud of it (I'm not an idiot, I know it is just a company trademark, d'uh). Enjoy and share my enthusiasm.

A fost odata ca niciodata...


Aseara am asistat la implinirea unui basm. A unui vis frumos ce a devenit realitate, a unui vis frumos ce sper ca va tine o eternitate.

In sfarsit printesa si-a gasit printul si si-au unit destinele. Ioana a gasit printul care sa-i vorbeasca fara cuvinte, iar Cosmin a gasit printesa careia sa ii jure credinta vesnica.

"Sa te am alaturi si sa te ocrotesc de azi inainte, la bine si la rau, in saracie si in bogatie, in suferinta si sanatate, sa te iubesc si sa te pretuiesc pana ce moartea ne va desparti..."

Sper dragilor ca veti face tot ce va sta in puntinta si peste putinta sa va duceti juramintele la indeplinire.

Sunt convins ca va asteapta o viata lunga si prospera binecuvantata cu copii si cu o dragoste nemarginita capabila sa depaseasta orice obstacol.

Sa aveti credinta in Dumnezeu si incredere unul in altul.

CASA DE PIATRA!



Dupa cum spuneam si altadata, orice e o chestiune de gust. Iar in materie de filme gusturile sunt clare... iti place sau nu-ti place, razi sau nu razi, plangi sau nu plangi, te impresioneaza sau nu.

Pe ideea asta continu si spun ca rareori apare cate un film pe care sa il mai vad a 2a sau a 3a oara fara sa ma plictisesc, daramite a 6a oara. Si va urma chiar a 7a oara marti, 24 iulie ora 24.00 pe AXN :-))) Despre ce e vorba?

Omul bicentenar. The bicentennial man.

De ce imi place atat de mult acest film? ... Imi reaminteste ca orice poveste de iubire poate fi posibila, in ciuda obstacolelor. Ma face sa rad cu niste glume pe cat de fine, pe atat de inocente. Si imi arata ca orice vis poate deveni realitate daca lupti indeajuns.

Da, e un film optimist si revigorant, fara crime si violuri, jafuri si impuscaturi, dar chiar asta e farmecul... se poate si fara. Enjoy, daca simtiti nevoia, daca nu, marti la ora 24.00 tineti minte... 'do not disturb... am o treaba...'

Unde esti copilarie...

Cu un simplu search pe Google voiam sa imi amintesc cum e citatul ca sa incep apoteotic acest post. Si variantele pe care le-am gasit sunt... "cu candoarea ta cu tot", "cu baliga ta cu tot", "cu padurea ta cu tot", "cu pepenii tai cu tot", "cu Sailor Moon a ta cu tot", "cu mutantii tai cu tot", si ultima citata "cu toboganul tau cu tot".


Si cred ca fiecare isi poate continua citatul in felul lui.

Eu ma simt exagerat de analitic in ultimul timp, o fi abundenta de timp pe care inca o am la dispozitie sau inceputul unei gandiri mature? Nu-mi dau seama. Dar stiu ca mi-e dor de inocenta si de lipsa de griji ce o aveam in copilarie.

Era o vreme cand bunica trebuia sa ma fugareasca prin curte sa ma faca sa dorm de amiaza (acuma ar trebui sa traga de mine numai sa deschid ochii). Era o vreme cand bunicul imi promitea o plimbare cu OZN-ul iar eu, cu o inocenta debordanta o acceptam. Era o vreme cand grijile de zi cu zi, grijile pentru viitor nu ma afectau ci doar planurile unui joc interesant. Era o vreme cand ma trezeam si fara sa mananc, sa ma schimb sau sa ma spal ieseam la joaca. Era o vreme...

Si acea vreme s-a dus. Nu realizez exact momentul cand am inceput sa imi pese, dar s-a intamplat. O regret, asa cum am observat ca foarte multa lume o regreta, si totusi incerc sa imi pastrez o mica doza de copilarie, atat cat sa imi mentin simtul umorului si optimismul necesar pentru a putea trece prin maturitate.
Iar citatul meu? Nu m-am hotarat cu ce sa-l termin; sunt mult prea multe variante frumoase.

''SeFe-uri"


What if everything portrayed in science fiction TV-series was in fact real?

Jules Verne imagined a world with flying machines and underwater exploration, thoughts way ahead of their time. Were they in fact premonitions or just the wishful thinking of a science buff? Whatever the answer, he was eventually right.

My wishful thinking makes me believe that the extraordinary fantasies conceived by the human mind today will actually be our future. And why not?

What would be more enticing than travelling light years in a few minutes and meeting alien civilizations (not that our own planet doesn't already have enough to explore)? Or maybe living in a world where people can fly, read minds or manipulate matter? Or perhaps meeting different versions of ourselves in parallel universes, to see how differently our lives could have turned out? What if...

I also have to admit that, indeed, the world, the general public, is not ready for this kind of activities. We are not open minded enough, our prejudices dictate our behavior and we still cannot shake our preconceptions. Even if some of the fiction is possible today, I trust that it is performed in the greatest secrecy in facilities like Area51 in the Nevada Desert.

So, we've already witnessed flying machines, underwater ships, animal cloning, genetic manipulation and space travel. Why shouldn't everything else be possible.

I would surely like to be around when these things happen (my wishful thinking kicking in again).

Dezamagire


Mi-am amintit de o discutie pe care am avut-o la un moment dat, dupa ce am vazut o discutie purtata de doi prieteni pe Y!M.

Nu sunt absurd, si eu folosesc prescurtari si transcrieri fonetice, dar cratimele sunt pentru unii instrumente de maltratare a limbii romane.

S-ar putea spune ca exagerez, chiar mi s-a spus asta, dar... Daca tot nu stii unde vine blestemata aia de cratima, nu o pune, ca apoi ne gandim ca din graba ai uitat-o!

Cum se poate ca un absolvent de facultate, nu conteaza ce profil, sa scrie 'i-ti', 'v-oi' sau 've-ti' fara sa isi dea seama de greseala? Cand 'i-ti' scapa de prea multe ori, deja trebuie sa fie mai mult decat o erata.

As vrea sa cred ca cele 8 clase in care se studiaza gramatica, nu sunt doar un vis alb-negru in somnul dulce dintre pauze, dar se pare ca a scrie corect nu e chiar o virtute apreciata in era informatiei.

In final, nu pot sa nu recunosc ca am avut parte de profesori minunati de limba si literatura romana, care inevitabil au influientat ideile de mai sus. Dar dascalii dezinteresati nu sunt tocmai o scuza pentru neimplinirile personale.


De fapt mai multe chiar, un stol as putea zice, dar un tiltu de genul... 'azi am vazut un stol de libelule' nu suna chiar bine.

Ok, am vazut si altadata, nu pot spune ca a fost pentru prima data, dar a fost interesant sa le vad zburand, doua cate doua in sincron, intr-un dans aviatic. Era pur si simplu interesant de observat cum se urmaresc, de parca isi gasisera jumatatea si atunci iesisera la un 'test drive' (de dragul argumentului, asta imi place sa cred ca era).

In fine, nu e o lectie de entomologie, ci o observatie ce m-a pus pe ganduri asa un pic intr-un context cat se poate de neprielnic, sau poate nici ca se putea mai bine...

Daca libelulele, care sunt totusi cu multe trepte pe scare evolutiei sub om, ajung sa isi gaseasca o jumatate cu care sa se sincronizeze, atunci de ce pentru noi nu ar fi valabil? Nu ca discutia cu 'jumatatea' nu ar fi deschisa si dezbatuta de atata timp, dar ma indoiesc ca a pornit cineva de la libelule.

Oricum, lipsa de 'sincronizare' am simtit-o si eu la un moment dat, desi venea cineva cu argumentul 'nu puteti avea pofta de aceeasi chestie in acelasi timp, trebuie sa faceti compromis'. Ei uite, ca nu vreau sa fie de fiecare data, dar cand contratimpul apare prea des, argumentul cu compromisul cam cade.

In fine, dupa o discutie de vreo 2 ore cu Mihaela Radulescu (...), am ajuns la concluzia ca nu sunt o specie rara, sincronizarea nu e Sfantul Graal, si trebuie sa existe o persoana care (si citez) 'sa imi vorbeasca fara vorbe'.

Death penalty for corruption!!!


I saw a TV show today, a travelling show, I guess, since it mostly presented tips and advice on Singapore. Useful tips, for anyone thinking of going there in the near future.

However this useful information didn't really stick with me, but there were a few interesting things in the portrayal of this Asian society.

For what I could understand, it is a free society, it is a democracy, but the law enforces a discipline that is a bit uncomprehensable for a Eastern European society.

Examples... for drug posession and corruption you can get the death penalty, for spitting, littering or throwing your gum in the street you get a 200$ fine, for fighting you get fines or go to jail, owning a car is heavily taxed to reduce pollution, and so on. (I wish we had some of these here, we could use a bit of help to get on the right track).

From a 'liberal' point of view, I find this a bit harsh, limiting the personal freedom, although in a civilized society, this kind of negative behaviour should be theoretically overcome.

The Singaporean goverment also takes care of the citizens forcing landlords to rent homes to all ethnicities, while the rent itself is established based on personal income... cool, huh? everyone can afford a home that way. Food is also very very cheap, making it possible for anyone to eat in the so called 'Food courts'.

What can we learn from this example? That confort and civilization comes only with sacrifice, and a society CAN get from 'rags to riches' in less than 50 years.

For more info, check out: http://en.wikipedia.org/wiki/Singapore

Qualche pensiero


Ho parlato ieri con Sidona. Anche lei deve venire la settimana prossima a casa. Quanto tempo e' pasato, non si direbbe che Udine e stato cinque messi fa...

Beh, la vita va avanti, rimangono le persone nel cuore, le foto sul PC, gli indirizzi di mail, e tanti momenti belli.

Avevo una grande voglia di scrivere in italiano. Anche se soltanto un paragrafo. Non e' molto ma doppo la conversazione con Sido (meta in italiano) volevo continuare un po' di piu.

Qualcuno ritorna, un'altra persona va via, ma per adesso io sono qua' aspettando un'opportunita'. Non so quale... percio si chiama 'opportunita'.

Forse sara qualcosa d'interesante anche per me nel futuro prossimo. Non sono mai stato deluso, e penso che questa non sara la prima volta. Non c'e' questa possibilita'.

Potrei dire che sono un ottimista? Ma dai... non e' una novita' pero...

Solo due parole di piu e basta: buon viaggio Ramo, benvenuta Sido.


Maine e vineri 13, alaltaieri a fost marti cu 3 ceasuri rele, azi ce e? Ce are atat de special de ii asa nasoala ziua de azi? E numai ora 12 si sunt deja prost dispus.

Si ce noroc ca am blogul sa ma mai descarc si eu putin. In conditii normale as lua rds.tel si m-as descarca la cineva... in conditii normale de subliniat. Dar nu merge nici minunatia asta!!! iar de Rtc nu ma ating ca n-are sens sa imi incarc factura asa, degeaba.

In fine, cursul evenimentelor pana aici... nu prea am dormit azi noapte; de dimineata pe la 7.50 ma trezeste picamerul din fata blocului (voiam sa ma trezesc pe la 9, dar treaca de la mine)... Merg sa-mi fac analize. Cand sa dau trimiterea... 'Eu nu va pot accepta fara parafa si stampila' 'Dar nu-s?!?!' Buuun, traversez orasul sa iau stampila. Ma intorc. Ies din masina, merg 5m, ma intorc la masina. La ora aia se filmau masinile in parcari. Mut masina. Merg si ma sec de sange. Ma intalnesc cu mama, ma taraste prin Crisu. Merg spre casa, in drum un trafic cretin, nu infernal ca nu e, pur si simplu cretin si indisciplinat. Dupa vreo 3 evitari de tamponari si 2 treceri pe rosu ajung la casa sa las niste lucruri, matza imi urla de foame... de unde ca n-am ce-i da. Plec acasa, sa ma pregatesc sa merg in sat. Evident ca doar acasa imi dau seama ca am uitat o punguta si ma voi intoarce dupa ea inainte sa plec.

Mi-e somn, sunt nervos si e numai ora 12... E mult pana diseara, mai imi si tot suna blestematul asta de telefon ca niciodata, iar in ritmul asta...

PS: Ca norocul ca nu scot pe nimeni din minti, sunt cuminte si ma innebunesc singur, mai mult de atat nu am ce face pentru binele universal.


Oradea are un fel de mancare caracteristic si eu nu stiu? probabil ar trebui sa fie ceva specific ardelenesc, si sa fie servit in toate restaurantele din oras.

Am vazut povestea asta legata de un oras din Franta care isi organizase un concurs pentru a desemna un platou specific.

Cu toate ca pe noi nu ne caracterizeaza un ceva anume, sunt cateva lucruri ce imi place sa le mananc in oras...

1.Pizza 'Quattro Stagioni' amestecat cu porumb, mai ales in Emporium

2.Placinta irlandeza cu muuulta smantana in Irish

3.Gyros de pui la farfurie in Bridge

4.Clatite cu piersici si sos de vanilie in restaurant in Lotus

Altceva nu pot sa zic ca m-a impresionat in mod deosebit, drept e in acelasi timp ca nici nu imi fac un obicei din a manca in oras. Promit ca pe viitor sa experimentez mai mult si pe viitor sa pot raspunde cat de cat in cunostinta de cauza la intrebari de genul...

Unde pot manca o inghetata buna in Oradea???
Din pacate nu sunt tare convins, dar in principiu localurile care servesc inghetata Betty Ice ar fi ok, in rest, nu stiu, nu ma pronunt. Daca nu era "in Oradea" in intrebare aveam cateva raspunsuri...

Scotty doesn't know...

I went, I came back, few people realized it. No big deal... for everyone else, but for me it was a great deal. Bottom line: five days, six countries, five key stops. An interesting trip, worth the lack of sleep and the tiring road. And since a picture's worth a thousand words, be prepared for a 'literary flood'.
The main destination was of course, Cluny. A picturesque (some would say creepy) small French town, not to call it a village, for one day and two nights.
We spent the second day in Lyon, a charming city, although after we reached Basilique Notre-Dame de Fourvière and enjoyed the city skyline, we also 'enjoyed' a beautiful French summer downpour.

Third day... Nice, Cote d'Azur. Simply speechless. Although I didn't quite get the rocks on the beach philosophy. I'm used to (and expected) silky sand on beaches... but no... the French do it differently.
Fourth day... we ended up in Bregenz, a kind of a German Cluny. Rain, fog, cold, although with a nice lake that acts as a tourist attraction.
The last day... was beautiful. It started out like a pesimistic, gloomy, let's go home kind of day, and just as we were getting close to our chosen tourist destination NEUSCHWANSTEIN (can you spell that?!?!) the sun came out, we enjoyed the place, took lots of photos and headed back home.
The conclusion... wonderful few days, a couple of places more that I can scratch off my "to visit list'' and what's more to say than 'Thanks guys (Flo&Marce) for this Eurotrip'.
And I think you've guessed by now... 'Scotty doesn't know' is from 'Eurotrip', the movie (if you haven't seen it yet, check it out, you'll have a blast).

Remember Udine...


Almost 5 months after our Italian adventure, Maja has finally put her memorable moments from Udine on the web.

Check them out, enjoy, maybe there's something I left out from my stories.




Maybe in a moment of boredom I'll upload some pictures too, for now, I'm sticking to this, already hard to update, blog.

Relax...



Baga-mi-as membrele in blogspot, ca iar am scris si mi s-a sters tot textul. So, here I go again.
Am obiceiul, sa nu spun apucatura, ca dupa ce aud o melodie ce imi place, sa o ascult apoi over and over pana la epuizare, pana ajunge sa ma enerveze. Ii caut versurile, mi-o mai pun si pe mobil ca ring tone.
E o chestie ce am facut-o de nenumarate ori si nu stiu daca majoritatea oamenilor au porniri de genul. Oricum, atata timp cat nu innebunesc alte persoane cu treaba asta, mi se pare virtually safe.
In fine, saptamana aceasta am auzit melodia 'Relax, take it easy' si de atunci numai asta ascult. E singura in playlist la Winamp, e ton de apel la mobil.
E posibil sa ma identific cu ritmul, cu versurile, cu ideea. La fel ma gandesc ca s-a intamplat la un moment dat si cu 'Dust in the wind', 'Feel', 'Wonderful world', 'Something beautiful', 'Dilemma' si cate si mai cate. Or fi perioade de fericire, de nepasare, de implicare, de tristete sau un amalgam din toate, cand gasesc o tema muzicala care se potriveste cu starea de spirit.
Cam despre asta am vrut sa scriu acuma seara ascultand melodia a tz-spea oara. Enjoy the song... poate va prinde si pe voi ;)