Viza pentru vise™

A fost odata ca niciodata, o zebra care pastea linistita intr-o savana, nu foarte aproape de aici, ba chiar departe, as putea spune. Si pascand ea asa, ce se gandi? Sa mearga intr-un concediu binemeritat, intrucat era de-a dreptul istovitor sa tot smulga iarba, sa o mestece, sa o inghita, sa o digere... s.a.m.d.

Iar rutina e criminala, din orice specie ai face parte. Chiar si hienele se plangeau ca rasul a ajuns sa fie fara culoare, iar dupa ce s-au intors din turul Africii, au ajuns iar cu gura pana la urechi.

Dar inapoi la zebra noastra... Se hotari ca, fiind primul ei concediu, sa nu se rupa complet de salbaticie si sa vina in Tara Leului. Ar fi mers in Bucuresti, fiind capitala, dar se gandi: 'din jungla-n jungla? ce mama Leului?!? ia sa merg eu la Oradea!'

Zis si facut! Si ghidandu-se dupa directia vantului si orientarea stelelor, gasi cu foarte mare usurinta oaza mult visata din Desertul Leului.
Iar aici, coinciednta coincidentelor, nimeri chiar in toiul manifestarilor ce sarbatoreau zilele Oazei. Si se hotari sa o faca lata... s-a dat pe linghispiruri, s-a dus la teatru, a fost la concerte, chiar si la unul de muzica simfonica, si de toate se bucura de parca le-ar fi facut pentru prima data.

In ultima zi din concediul minunat, relaxandu-se pe o banca in oras, un copil veni la ea si ii zise:
"Vreau sa trec strada!"
La care zebra replica foarte inteligent "Ha?!?"
Copilul continua... "Vreau sa ajung pe partea cealalta si mi-a zis mama sa trec strada doar pe zebra, asa ca vreau sa urc pe tine ca sa ajung dincolo!"
Eroinei noastre i se derulara atunci instantaneu in minte mai multe imagini contradictorii: oameni trecand grabiti prin niste zone destul de trendy, ca si ea de altfel; alti oameni mai tupeisti, care probabil erau din clanul Leului si le ramasesera mostenire soseaua de la mama lor, treceau printre masini ca pe corso; o alta categorie, care pe aceleasi zone chic era sa fie prinsi pe ultimul drum de autoturisme, probabil conduse tot de Clan...

Aceste ganduri o bulversau si in final nimic nu mai avea sens...

Nimerise intr-o alta jungla; iar aceasta revelatie ii confirma ceea ce simtea deja de ceva timp: ii era dor de iarba de acasa, de ocheadele date de leoaica, de sprinturile de dimineata impreuna cu gazela, de pranzul copios impreuna cu girafa, de cate si mai cate lucruri pe care nu le-ar fi dat pentru toate linghispirurile din lume.