Mi-am reamintit in urma cu 2 saptamani cand au inceput tumulturile politice, in timp ce vedeam cum penduleaza cursul de schimb al euro, ca indiferenta la ceea ce ma inconjoara nu ma fereste de consecintele diverselor miscari din societate.
Si asta pentru ca oricat de mult mi-as dori, orasul Adiville din tara Adiland nu are tangenta cu realitatea, iar singurul locuitor al orasului mai simte nevoia sa fie uneori cucerit de realitate.
Ma mai apuca insa, din cand in cand, sustinerea (in plan mental, fara activismul aferent) a vreunui exponent politic cu un discurs ademenitor. Dar rareori mi-a fost dat ca in final sa nu gandesc: "Doamne, unde mi-a fost mintea?!?"
Ma gandesc in urma cu groaza la momentul in care apreciam vehementa lui Vadim, sinceritatea lui Basescu sau integritatea lui Stolojan... si lista poate continua intr-un lant lung de deziluzii.
Exact asa am gandit si astazi cand, dupa doua zile de interes aprins in ceea ce priveste situatia politica a tarii, am adoptat acceptiunea ca politicienii sunt doar cu numele si isi desfasoara activitatea dupa cum bate vantul, dupa cum vine banul, dupa cum le dicteaza Proxenetul...
Mai e oare cineva in tara asta care nu e dezamagit de modul in care se face politica? De amatorismul pretendentilor la un post de conducere?
Deocamdata nu sunt in masura decat sa fac niste observatii, intrucat votul e singura maniera prin care simt nevoia sa ma implic.
Concluzia e pesimista si cruda: pe lumea aceasta, ştorfismul (din familia lexicala a cuvantului ştoarfa) la care asistam pe scena politica nu are inca nici leac, nici pedeapsa.
(imi cer scuze pentru tenta politica a articolului, si promit sa nu se mai intample)
0 comments:
Post a Comment