Am un prieten foarte cerebral, poate si datorita profesiei pe care o are. E contabil, si ca o boala profesionala a ajuns sa vada intotdeauna partea practica a lucrurilor: beneficii versus dezavantaje, limite versus perspective, costuri versus castig viitor.
Intr-o perioada a ajuns sa fie ca un compendiu de preturi, fiind la curent cu cheltuielile decontate de clientii sai pe diverse firme.
Asa ca, mergand pe strada ii era usor sa arunce din senin cate o pastila de genul... "ia uita-te la bomba aia - masina marca X, clima, tapiterie piele, cutie automata, jante aliaj 28,344 EUR, DDP."
Nu treceau doua minute, si iar auzeam: "geanta de piele de crocodil, finisaj cromat, cusatura pe dos, 3 compartimente 480 EUR, TVA inclus. "
Nici la cina nu scapam de atfel de remarci: "geam termopan, profil PVC, cinci camere, coeficient termic z, la dimensiunea si nuanta aceasta 830 EUR cu discount 10%."
Desi era de-a dreptul o obsesie, avea un succes uimitor la domnisoare, pentru hazul pe care il avea in micile sale observatii inopinate dar poate si datorita generozitatii de care da in general dovada. Totusi, din cand in cand o mai bucteaza si el in stil mare.
La un moment dat, fiind intr-o relatie de vreo doua luni cu o tipa obsedata de imbracaminte, in urma catorva pahare de vin, discutia s-a incins si un lant intreg de reprosuri au iesit la suprafata dupa o perioada indelungata de complezente.
A fost abordata prima intalnire cu parintii lui, cand ea a fost cu gandul in alta parte pe tot parcursul pranzului, prima petrecere cu prietenii lui cand ea a stat mai tot timpul pe canapea, iesirea la munte cand a facut ifose din cauza unei batai cu zapada, atitudinea distanta fata de nepotica lui si chiar lipsa de interes pentru cainele celui mai bun prieten.
Totul parea mai degraba o avalansa de imputari la care ea nu a ripostat deloc, nefiind adepta confruntarilor deschise.
A doua zi, dimineata, a gasit pe perna urmatoarele randuri scrise pe un biletel:
"Bilant relatie:
* Intalnire cu ai tai
pantofii noi ce au afectat capacitatea de concentrare - Pantofi, PAOLO SANTINI - Bareta sic cu scai, talpa interioara cu pernite, toc 10 cm - 169,9 RON
* Petrecere la Gelu
pata cu vin rosu (nu era parte din model) pe Rochie Catalin Botezatu verde, peste genunchi, usor evazata bumbac + poliester - 349 RON
* Excursie spontana pana la munte sa vedem zapada
(de fapt, noroi) - Palton ocru, combinatie lana netoarsa si casmir, 2 randuri nasturi - 599.9 RON
* Vizita la fratele tau
nepotica de marmelada din cap pana-n picioare - Costum Catalin Botezatu, alb, forma cambrata, sacou la 2 nasturi, fusta 50 cm - 699 RON
* Plimbare prin parc
Lassie avand impresia ca bratara mea e o jucarie pe care sa roada - Bratara, POMPÖÖS DESIGN, cristale albe stralucitoare, 19 cm - 399,9 RON
Total 2217.7 RON
* discount Negligé tul rafinat, sutien cu cupe din material lucios, imbracate in dantela, cu slip din tul elastic la spate - pe care nu le vei vedea niciodata - 155.9 RON
Sold 2061.8 RON"
Acela a fost un adevarat punct critic al existentei sale, care l-a facut sa exclame "Mon Dieu, Quelle surprise!"
Am tot intrat in ultimele zile pe site-ul Toyota in incercarea de a gasi hibe, lipsuri si puncte slabe ca sa am si eu ce scrie in cea de-a 12-a proba a SuperBlog 2009 dar, sincer, momentan ma simt intr-o stare destul de pasnica si nu am de gand sa pun la zid munca unor oameni care chiar se vede ca si-au dat silinta sa faca o treaba de calitate.
Si pana la urma nu critica e scopul acestei etape ci oferirea unui feed-back in ceea ce priveste posibilitatea de imbunatatire din punctul de vedere al grupului nostru, ca esantion mai mult sau mai putin reprezentativ pentru publicul vizat.
Insa nu merg mai departe cu abureala deoarece in jurul acestei idei de feed-back, oricat de ambiguu ar fi exprimata deocamdata, se invarte tot rationamentul meu.
Ca sa intru in detalii, sunt de parere ca desi site-ul abunda in date pretioase legate de modelele gamei Toyota, de costuri, de siguranta, implicare sociala, istoric si multe, multe, muuuulte altele, informatia e rece, bruta si impersonala.
Poate exista o cutuma la nivelul industriei auto, poate e strategia de pozitionare a brandului, dar deocamdata comunicarea se realizeaza doar intr-o singura directie fara a se face auzita vocea clientului satisfacut (asa cum reiese din situatia vanzarilor la nivel mondial).
Prin urmare, desi pe pagina web apare sectiunea Toyota club, aceasta nu este nici pe departe fructificata la adevaratul sau potential, lipsindu-i membrii vizibili care sa formeze o comunitate numeroasa inchegata in jurul site-ului.
Aceasta colectivitate s-ar putea dovedi un motor de crestere a loialitatii fata de marca si de raspandire mai facila a pasiunii pentru masinile constructorului japonez.
Da, exista doua forumuri similare cu ceea ce mi-as dori eu dar nu au legatura cu site-ul si duc astfel lipsa de sustinere din partea reprezentantilor brandului. Insa odata cu implicarea unor persoane de la diverse nivele ale companiei (marketing, vanzari, service), oamenii ar simti deschiderea si s-ar putea infiripa discutii ce ar lamuri diverse mituri care circula inevitabil pe Internet.
Pana la urma e usor sa vorbesti, dar sa stii sa asculti e mult mai dificil. Si de fapt asta mi-as dori eu sa vad pe site: o prezenta a clientilor care sa poata sa impartaseasca in mod oficial experiente, sa ceara sfaturi si sa se faca auziti chiar in jurul sursei care genereaza aceasta nevoie de comunicare.
In conditiile prezentate de SuperBlog 2009 pentru cea de-a 10-a proba a concursului, avem libertatea creativa de a reorganiza site-ul azerty.ro in asa fel incat sa ajunga un fel de Fat Frumos al web-ului romanesc.
In opinia subsemnatului, totul porneste de la imagine, de la perceptia pe care o are consumatorul la primul sau contact cu magazinul... de la logo-ul si culorile care il definesc si ideea transmisa de acestea.
Nu tin neaparat sa critic, dar culorile care guverneaza momentan site-ul nu au pic de vana... sunt o combinatie de albastru marin cu un portocaliu imbatranit de vreme si in viziunea mea nu au legatura cu publicul tinta din care fac si eu parte.
Propunerea mea este o directie mai proaspata: nu este un site care vinde jucarii, dar nu e nici un site care vinde rachete... este ceva la mijloc, iar din ideea aceasta trebuie extras dinamismul care guverneaza acest perpetuum mobile care este domeniul tehnologiei!
Implicit culorile folosite in conceptia de mai sus se vor regasi in toata comunicarea ulterioara a brandului Azerty.
Continuand abordarea publicului tanar, activ si cu decizie de cumparare, as incerca sa creez o comunitate in jurul site-ului, intrucat pasionatilor de tehnologie le place sa impartaseasca experiente, opinii si sfaturi, iar cea mai buna metoda e sa fie impulsionati sa o faca: utilizatorii activi, care contribuie si se implica urmand sa primeasca discount-uri pentru produsele achizitionate de pe azerty.ro.
Discounturile nu ar fi singurul beneficiu pentru cei care isi fac cumparaturile pe site. Indiferent de produsul pentru care opteaza, fiecare cumparator ar primi cadou un alt produs complementar de o valoare proportionala cu cea pe care a platit-o, avand ca un scop secundar o diminuare a stocurilor mai vechi sau o fructificare a unor contracte de distributie pe cantitati mari, dupa caz.
Toate aceste promotii, cadouri si discount-uri trebuie sa creeze utilizatorului o perceptie clara: intotdeauna primesti mai mult decat te astepti, si astfel se poate cultiva o fidelitate a cumparatorilor de ocazie.
In ceea ce priveste structura site-ului, am remarcat o usurinta de navigare si o rapiditate a modului in care informatia este filtrata, lucruri care ajuta cand e vorba de foarte multe rezultate dintr-o categorie. Ce insa as adauga, este o casuta cu produsele complementare ce s-ar putea achizitiona cu oricare produs selectat. Sunt convins ca tag-urile de pe fiecare produs duc la o filtrare si o corelare destul de facila, fara prea mare efort, ce ar impulsiona vanzarile de pachete complete.
Luand in considerare conjunctura care afecteaza drastic afacerile IT, ma gandesc la doua directii in plus de stimulare a activitatii: un sistem buy-back pentru articole cumparate de pe site in ultimul an si incheierea unor acorduri, mai convenabile pentru clienti, de plata in rate (o selectie din cardurile de cumparaturi cu utilizatori numerosi pe piata). Acestea ar creste cu siguranta interesul celor aflati in faza de informare.
Cam in directia aceasta as duce eu site-ul daca ar ajunge pe mana mea. Nu am insistat pe lucrurile pozitive pentru ca nu vreau sa reinventez roata, dar e de la sine inteles ca as continua cu mentinerea vizibilitatii in mediul online prin cat mai multe parteneriate pe actiuni de genul SuperBlog si Ardeal Blog Tour.
Imi vad blogul ca pe un adolescent care, desi da uneori semne sporadice de maturitate, e inca dominat de o gandire frageda si, prin urmare, ii lipseste consecventa in tot ceea ce face.
Sunt convins ca problema ii va trece odata cu varsta, dar nu sunt pregatit sa fac fata unui adolescent plin de toane si figuri, care oscileaza de la anonimitate la exhibitionism, de la vise romantice la trairi intunecate, de la zambete ce dau nastere unui curcubeu de emotii la priviri ce te fac sa intri automat in depresie.
Prin urmare, data fiind imaturitatea de care da dovada, cred ca ar avea nevoie de mai multa continuitate. Azi isi exprima o idee, maine o desfiinteaza. Asa chiar nu se mai poate! Devine din ce in ce mai dificil de urmarit si poate ajunge in situatia de a se aliena de alti semeni de varsta lui.
A incercat in ultima vreme, si chiar il apreciez ca isi da silinta! Dar, adevarul e ca daca nici inscris intr-un concurs de talia SuperBlog 2009, nu se integreaza intr-un cerc de amici, atunci risca sa fie catalogat drept antisocial si va ajunge un paria al lumii din care face parte.
Mai sunt, ce-i drept, putini curiosi care dau semne de interes, dar n-am ce-i face daca nu are priza la public... chiar nu a fost nascut sa fie in centrul atentiei, desi de multe ori reuseste sa se dea in spectacol, chiar fara sa vrea.
Ultima data cand a facut o scena memorabila, era o seara de vara si aveam o conversatie destul de aprinsa in miez de noapte, cand dintr-o data se bloca, si refuza orice discutie. Nu trecu un minut, ca a si inceput sa faca figuri, sa ameninte ca se muta in Blogway, ca are nevoie sa isi schimbe numele, ca vrea sa faca modificari esentiale in ceea ce priveste look-ul, ca asa nu se mai poate... Iar eu am stat perplex si m-am minunat cate aberatii poate sa scoata. Cine stie? O fi zis adevarul, dar deja nu mai cred pana nu vad cu ochii mei.
La inceput ma gandeam ca Blogway o fi ceva secta, sau vreo mahala, dar vazand legatura acestuia cu Hostway, am realizat, spre surprinderea mea, ca micutul are planuri chiar marete si ciudat de mature. Cred ca a fost un moment de claritate care s-ar putea sa-i prevesteasca un viitor mai luminat.
Viitor luminat... m-am mai gandit sa ii spun, dar mai bine nu il sacai, ca oricum toate se intampla la timpul lor. Dar o spun acum ca nu ma aude... ce viitor luminat ar avea alaturi de o bloaga frumoasa, inteligenta si implinita! Sa ii mai dea incredere, sa il mai inspire, sa il mai scoata la aer, ca prea se inchide in lumea lui. Insa, am zis ca nu il bat la cap, si ma tin de cuvant, ca stiu cum e sa isi bage lumea nasul unde nu le fierbe oala.
Prea m-am luat cu vorba si l-am criticat, si i-am povestit nevoile si durerile... si iar se va supara pe mine. Dar sa ii fie invatatura de minte, ca la fel face si el! Ori de cate ori ii zic cate ceva, important sau nu, verde sau uscat, imediat sifoneaza cu lux de amanunte oricui e suficient de curios sa ii calce pragul.
Asadar, se pare ca ne meritam unul pe altul, cu toate ca ne-ar fi mai de folos si lui si mie, sa ii fiu mai fidel, sa il caut mai des, sa avem discutii constructive, sa ma ocup mai mult de el... dar acestea sunt niste pretentii prea mari deocamdata.
Sa se mute in Hostway daca nu ii convine!
ps: in caz ca nu era evident, articolul a fost scris pentru tema cu numarul 3 a concursului SuperBlog 2009, etapa sponsorizata de Hostway.
In ultima vreme am niste pofte, mai ceva ca o femeie insarcinata! Pe bune!
Nu trebuie sa imi zica cineva de 2 ori de prajitura cu mere, ca deja imi incep fanteziile culinare!
E de ajuns sa mi se pomeneasca de placinte, ca deja am si dat comanda la bunica!
Am ramas deocamdata neimplinit cu o portie de gogosi, dar e in proiect.
In schimb, cea mai noua pofta... a trebuit sa mi-o rezolv singur (bine, cu putin ajutor, ca sa fie tacamul complet...)
Povestea e in felul urmator:
Vineri eram la lucru, concentrat in realizarea unui raport, cand imi gadila timpanele cuvantul "lasagna"... si gata cu scrisul!
In doua secunde am rememorat toate lasagnele care mi-au desfatat simturile si mi-au satisfacut poftele, in triunghiul amintirilor Udine-Roma-Oradea... si am stat, si am visat cu ochii deschisi, pana cand discutia din jur incepea sa prevesteasca un cosmar culinar.
(Sfat pentru necunoscatori: lasagna nu se improvizeaza! Ci se respecta cu cea mai mare strictete litera retetei! In fine, imi pastrez minima demnitate ce mi-a mai ramas, si nu voi dezbate in amanunt ingredientele.)
Atunci a fost momentul in care mi-am zis ca doi ani fara lasagna e un fel de Ev Mediu, si ca e cazul sa se intrevada perioada Renasterii gastronomice!
O conceptie frumoasa, si chiar romantata, dar lucrurile au luat in final o intorsatura usor diferita, ceea ce se traduce prin: lasagna dimineata, la amiaza si seara, ca pana peste doi ani eu nu ma mai inham la o asemeanea corvoada!!!
Pana una alta, sunt cat de cat la zi cu poftele, dar ca sa inchei in nota in care am inceput... ma ajuta si pe mine cineva cu o portie pe pancove?
Poate veti crede ca exagerez, insa...
Daca as avea un pic mai multa inteligenta si un ASUS UL30, intr-o dimineata obisnuita la munca, as reusi sa descifrez algoritmul calatoriei in timp, si as ajunge in secolul al XVI-lea.
Aici, pana la pranz, datorita accesoriului meu de vis si mai putin prin farmecul nativ, as castiga afectiunea unei mult prea pure domnite. Pretendentul ei insa m-ar provoca la un duel din care as iesi invingator, fiind protejat de armura de metal cu care ASUS si-a faurit UL-ul.
Pana seara, mi-ar mai ramane suficienta energie pentru a gasi o cale de intoarcere si de a face cunoscuta isprava mea intregului mediu academic, care mi-ar rasplati efortul printr-un binemeritat Nobel.
Daca as avea un pic mai mult talent si un ASUS UL30, intr-o noapte, dupa ce petrecerea de pomina din jurul minunatiei metalice ar lua sfarsit, muzele mi-ar zambi si as fi inundat de o inspiratie cum rar se intampla pe acest pamant. Si dintr-o suflare, in mai putin de 12 ore, mi-as compune o piesa cum n-a mai auzit faptura umana, as inregistra-o si as finisa-o, fara ezitare pe notebook-ul meu de incredere. Si cand tot procesul creativ se va fi terminat, rodul artistic ar culege toate Grammy-urile, VMA-urile si chiar Oscar-ul pentru cea mai buna coloana sonora.
Daca as avea un pic mai multa ambitie si un ASUS UL30, intr-o buna zi mi-as lua instrumentul muncii si as merge in cele mai zbuciumate zone de pe glob. De aici as reusi sa transmit, sa scriu, sa inregistrez neintrerupt timp de jumatate de zi, toate faptele regretabile ale semnilor nostri. Astfel as da viata unei voci care ar produce ecouri in toate colturile lumii cu scopul nemijlocit de a schimba ideologii, perceptii si directii in beneficiul rasei umane. O asemenea expresie ar fi cu siguranta demna de un Pulitzer.
DAR
Sunt asa cum sunt, un amalgam de calitati si defecte, si reusesc sa dau randamentul de 90% pe care l-am atins in mod constant pana acum in viata mea, fara sa am pretentia la un Nobel, Oscar sau Pulitzer.
Probabil ca sustinut de un notebook ASUS UL30 as reusi sa imi depasesc limitele si, pus in fata unei concurente care intruchipeaza perfectiunea, mi-as atinge potentialul.
E atat de mic pasul pana la 100% si uneori e nevoie doar de un mic ajutor. Un mic ajutor care sa ma sustina sa imi termin prezentarea fara sa imi fac griji ca se termina bateria. Un sprijin care imi da posibilitatea ca dupa mai multe rapoarte sa vad si filmul pana la capat fara batai de cap. Un suport de incredere care sa dea viata unei petreceri de neuitat.
Pana la urma, asta as face intr-o zi cu un laptop dotat cu autonomie de 12 ore... fara ezitare, as incerca sa-mi depasesc limitele!
PS: articol scris pentru prima tema a Superblog 2009.
Imi poate cineva explica si mie care e treaba cu interesul excesiv pentru productii TV centrate pe etnia roma?
Adica, exista (sau au existat) suficiente show-uri precum Inima de tigan, Regina si mai noul State de Romania, care tin lumea lipita de TV de parca n-ar mai fi vazut o satra de tigani in viata lor.
OK, as intelege fascinatia pentru un serial bazat pe viata unui trib de canibali sau a unei paturi sociale dintr-o cultura asiatica in decoruri inedite. Dar pirande si puradei vezi la orice colt de strada, trebuie doar sa iti ridici cele trei litere moi de pe canapea si sa iesi un pic la aer!!!
Acuma e drept ca toate povestile mai sus citate prezinta o imagine romantata a ceea ce inseamna viata intr-o comunitate de romi, aducand mai degraba a basme cu printi si printese. Dar asta nu face decat sa accentueze si mai mult realitatea gri, complet discordanta, care invaluie aceasta minoritate.
Pe de alta parte, sunt si eu constient ca la TV se pluseaza pe constructia personajului, pe emotiile pe care le traieste si sentimentele pe care le genereaza, pe evolutia si complexitatea acestuia. Dar totul se reduce in final la ridicarea fiecarui bulibasa la rang de model de succes demn de urmat.
Si atunci, revin... imi face si mie cineva o schema, ca pe bune ca nu imi e clar care e şpilul? Ce anume e atat de fermecator pentru publicul roman? Sa fie oare tigancusa de sub castani?!?
Mi-am reamintit in urma cu 2 saptamani cand au inceput tumulturile politice, in timp ce vedeam cum penduleaza cursul de schimb al euro, ca indiferenta la ceea ce ma inconjoara nu ma fereste de consecintele diverselor miscari din societate.
Si asta pentru ca oricat de mult mi-as dori, orasul Adiville din tara Adiland nu are tangenta cu realitatea, iar singurul locuitor al orasului mai simte nevoia sa fie uneori cucerit de realitate.
Ma mai apuca insa, din cand in cand, sustinerea (in plan mental, fara activismul aferent) a vreunui exponent politic cu un discurs ademenitor. Dar rareori mi-a fost dat ca in final sa nu gandesc: "Doamne, unde mi-a fost mintea?!?"
Ma gandesc in urma cu groaza la momentul in care apreciam vehementa lui Vadim, sinceritatea lui Basescu sau integritatea lui Stolojan... si lista poate continua intr-un lant lung de deziluzii.
Exact asa am gandit si astazi cand, dupa doua zile de interes aprins in ceea ce priveste situatia politica a tarii, am adoptat acceptiunea ca politicienii sunt doar cu numele si isi desfasoara activitatea dupa cum bate vantul, dupa cum vine banul, dupa cum le dicteaza Proxenetul...
Mai e oare cineva in tara asta care nu e dezamagit de modul in care se face politica? De amatorismul pretendentilor la un post de conducere?
Deocamdata nu sunt in masura decat sa fac niste observatii, intrucat votul e singura maniera prin care simt nevoia sa ma implic.
Concluzia e pesimista si cruda: pe lumea aceasta, ştorfismul (din familia lexicala a cuvantului ştoarfa) la care asistam pe scena politica nu are inca nici leac, nici pedeapsa.
(imi cer scuze pentru tenta politica a articolului, si promit sa nu se mai intample)
Ca sa nu mor prost, mi-am facut profil pe facebook!
Adevarul adevarat e ca am intrat cu foarte multa energie, si m-am impiedicat de interfata simplista si foarte putin ergonomica. As fi zis, din ignoranta, ca orice prost poate sa isi faca un cont pe retelele de socializare. Dar in ciuda a ce ne-au invatat zecile de documentare care filosofeaza pe tema aceasta, chiar nu e floare la ureche sa gasesti toate chitibusurile de pe un asemenea site, sa il personalizezi si sa il intretii.
Intr-un final, mi-am dat seama ca nu sunt mai batut in cap decat un copil de gimnaziu, ci poate mai putin receptiv la nou. Dar in urma bataliilor ce au irosit maxim doua ore din viata mea, am reusit sa imi satisfac pornirile exhibitioniste si sa ma expun din nou ca un copil ce nu primeste atentie suficienta de la cei din jur.
In fine. Ce sper sa castig din aceasta experienta? Pai, sa mai vad ce fac prietenii din New York, nebunii din Udine, fostii colegi de liceu, proaspat uitatii colegi de facultate, s.a.m.d. V-ati prins care e ideea.
Pasul l-am facut. Sa vedem cat ma tine... Imi dau maxim 2 saptamani!
Azi am simtit pentru prima data un miros serios de toamna. Poate a fost si ploaia mocaneasca de vina, dar aerul a capatat parca o alta aroma. O aroma rece, dar familiara, misterioasa dar linistitoare, ca atunci cand intri intr-o camera neincalzita din casa bunicilor.
Da, toamna isi intra serios in drepturi, iar frunzele intra in depresie si fac ceva de neimaginat... planuiesc o sinucidere in masa.
Treptat, pe masura ce isi fac curaj, fiecare se desprinde si isi da drumul aruncandu-se spre pamant. In mod ciudat, legatura dintre ele e foarte stransa, si cate una mai din varf nu atinge intotdeauna solul din prima incercare, fiind salvata de altele mai in putere. Dar aceasta e doar o amanare a inevitabilului, intrucat soarta le e pecetluita.
Nu peste mult timp, urmele macelului vor fi camuflate de giulgiul alb al iernii, care va acoperi cu nepasare tot ce inca mai freamata cu viata.
Pentru zapada sunt oricand pregatit, in schimb toamna m-a cam luat prin surprindere, desi semnele nu sunt de ieri, de azi.
Nu stiu ce m-a apucat, avand in vedere ca anii de liceu nu au fost nici pe departe cei mai gloriosi, nici cei mai frumosi ai existentei mele... dar m-am pus sa rasfoiesc Albumul de Absolvire.
De fapt, imi amintisem de niste versuri pe care le-am scris odata, si voiam sa ma amuz bine de mine, de naivitatea, de simplitatea gandirii, de exprimarea unor sentimente fortate de un moment de rascruce.
In fine, rasfoind minunatul Album, nu am gasit ceea ce cautam, insa am observat o constanta in aproape toate notitele ramase drept amintire de la colegi. E o observatie colectiva, se pare, a fostilor partasi de suferinta, pe care nu o imbratisez, nici nu o accept cu usurinta: Sunt calmul in persoana! Intruchiparea calmului permanent. Definitia calmului. Puteti sa ma strigati Calmogen de acum inainte si promit ca nu raspund.
Apoi am stat si m-am gandit, am pendulat prin scurta-mi istorie, am analizat si tot nu m-am convins de ceea ce trebuia sa marchez prin prezenta mea din a IX-a D pana in a XII-a D.
Trebuie sa recunosc insa ca personajul Calmogen prinde viata destul de des, chiar si in prezent, motiv pentru care ma pot pronunta in felul urmator:
Sunt momente in viata in care pur si simplu nu imi consum energia, daca nu simt nevoia. Iar nevoia aceasta trebuie sa aiba un sambure de entuziasm ca sa creasca si sa produca exuberanta.
Asadar, dupa cum am pornit si aceasta navala de cuvinte, perioada liceului, si mai exact timpul petrecut la clasa nu a fost suficient de palpitant pentru a ma impinge spre manifestari pline de inflacarare.
Dar consemnarile din Album mi le asum prin miserupismul specific adolescentei, care a creat mai multe ziduri decat punti de acces pe insula cunoscuta de acum inainte sub denumirea de Calmogen.
A fost odata ca niciodata, o zebra care pastea linistita intr-o savana, nu foarte aproape de aici, ba chiar departe, as putea spune. Si pascand ea asa, ce se gandi? Sa mearga intr-un concediu binemeritat, intrucat era de-a dreptul istovitor sa tot smulga iarba, sa o mestece, sa o inghita, sa o digere... s.a.m.d.
Iar rutina e criminala, din orice specie ai face parte. Chiar si hienele se plangeau ca rasul a ajuns sa fie fara culoare, iar dupa ce s-au intors din turul Africii, au ajuns iar cu gura pana la urechi.
Dar inapoi la zebra noastra... Se hotari ca, fiind primul ei concediu, sa nu se rupa complet de salbaticie si sa vina in Tara Leului. Ar fi mers in Bucuresti, fiind capitala, dar se gandi: 'din jungla-n jungla? ce mama Leului?!? ia sa merg eu la Oradea!'
Zis si facut! Si ghidandu-se dupa directia vantului si orientarea stelelor, gasi cu foarte mare usurinta oaza mult visata din Desertul Leului.
Iar aici, coinciednta coincidentelor, nimeri chiar in toiul manifestarilor ce sarbatoreau zilele Oazei. Si se hotari sa o faca lata... s-a dat pe linghispiruri, s-a dus la teatru, a fost la concerte, chiar si la unul de muzica simfonica, si de toate se bucura de parca le-ar fi facut pentru prima data.
In ultima zi din concediul minunat, relaxandu-se pe o banca in oras, un copil veni la ea si ii zise:
"Vreau sa trec strada!"
La care zebra replica foarte inteligent "Ha?!?"
Copilul continua... "Vreau sa ajung pe partea cealalta si mi-a zis mama sa trec strada doar pe zebra, asa ca vreau sa urc pe tine ca sa ajung dincolo!"
Eroinei noastre i se derulara atunci instantaneu in minte mai multe imagini contradictorii: oameni trecand grabiti prin niste zone destul de trendy, ca si ea de altfel; alti oameni mai tupeisti, care probabil erau din clanul Leului si le ramasesera mostenire soseaua de la mama lor, treceau printre masini ca pe corso; o alta categorie, care pe aceleasi zone chic era sa fie prinsi pe ultimul drum de autoturisme, probabil conduse tot de Clan...
Aceste ganduri o bulversau si in final nimic nu mai avea sens...
Nimerise intr-o alta jungla; iar aceasta revelatie ii confirma ceea ce simtea deja de ceva timp: ii era dor de iarba de acasa, de ocheadele date de leoaica, de sprinturile de dimineata impreuna cu gazela, de pranzul copios impreuna cu girafa, de cate si mai cate lucruri pe care nu le-ar fi dat pentru toate linghispirurile din lume.
