Viza pentru vise™

Am mai observat o chestie, dar de mult timp... dar nu pot sa ma invat minte. Asa sunt eu, incerc sa generalizez, dar uit ca nu sunt reprezentativ pentru nici o populatie statistica.

Si iar ma iau cu vorba si trec direct la expunere, fara un enunt sa stie omul despre ce citeste.

E interpretabil tot ce se vorbeste pe messenger. Fara doar si poate, lipsa expresiei umane rapeste din veridicitatea cuvintelor scrise, oricat de mare ar fi osteneala cu care sunt expuse. Macar la telefon mai exista o intonatie, dar cuvantul scris oricat de negru pe alb ar fi, e interpretabil.

Eu stiu cum spun ce scriu, dar nu stiu cum o citeste persoana de pe partea cealalta a monitorului.

Inevitabil iti pui intrebari, apar ganduri in linistea dintre doua replici cand incepi sa interpretezi totul, sa fii sigur ca ai priceput sensul. Si chiar daca 'mess-ul' e un lucru minunat ce ar trebui sa reduca din departare, uneori o mareste.

Bine, acuma si eu merg prea departe, avand in vedere ca messenger-ul nu e locul cel mai potrivit pentru o discutie serioasa. Asa ca am ajuns la concluzia ca in cazuri deosebite, sunt permise orice manevre pentru a evita discutii serioase, intrucat intermediarul virtual poate interfera inexactitati de "traducere".

Si e si normal. Ca doar un emoticon ici, colo nu ma ajuta sa transmit starea de spirit, sentimentul si intentia. E un fel de a zice ca pe messenger oricine poate juca teatru.

Nu poti sa spui cuiva ca iti de dor de el/ea si sa astepti sa te creada... adica doar eu as putea fi atat de naiv incat sa cred ce zic. Si apoi ma mai si mir cand primesc un raspuns de genul 'tu glumesti?' Si sa nu mai spun de jocuri simpatice de cuvinte care sunt prost intelese, sau ironii ca nu sunt pricepute, si cred ca v-ati prins de ce vreau sa spun.

Asadar un singur lucru am spus cu toata povestea asta: messenger-ul e o inventie diabolica, dar cat se poate de necesara. Cine ma contrazice?