Viza pentru vise™

Puppy power

by Adrian On Oct 30, 2007 4 comments

Aud 'dolar' o data. Aud 'dolar' de doua ori, de trei, chiar de patru. Si tot asa, pana ma indrept in directia din care se aude ciudatul cuvant.
Nu stiu ce inseamna, dar parca simt ca mi se adreseaza. Imi place totusi cum suna. Ajung la fiinta care tot striga in disperare cuvantul 'magic' si incepe sa ma atinga.

Ciudat sentiment. Mi se pare interesant. Mai vreau, mai vreau. Dau din coada, sa atrag atentia, poate ma mai gadila un pic pe botic. Uuu, ce masaj bun, cum numai mamica imi facea nu cu mult timp in urma. Si o senzatie de cald si de bine.

E noua fiinta, nu am mai vazut-o pe aici. De fapt vocea mi se pare cunoscuta, dar nu am mai vazut-o. Dar ce e chestia aia ce mi-o tot baga in ochi? Face clic... de-a dreptul fascinant... oare ce gust are? Ciudata mai e fiinta asta tot fuge de mine, se opreste, fuge iar spre mine, in jurul meu, ma ia pe suuuuss.... uuu, n-am fost facut sa zbor. Si tocmai am mancat. Data viitoare voi fi mai bine pregatit.

Dar minunatia aia de ma urmareste... simt ca orice pas imi e supravegheat, inregistrat parca. Poate e doar paranoia. Dar uite o scorbura, ce-o fi in ea? Hai sa miros. Bleah, a trecut pisica pe aici. Pana si eu stiu, la o luna jumate ca nu e frumos sa fac asa ceva in mijlocul curtii.

Iar simt pe spate o mangaiere... sa vad ce e... ma invart, ma invart, dar nu reusesc sa o prind. Dar simt ca ma urmareste ceva. Tot in spatele meu e. Cum ma intorc, cum o vad. Si nu pot sa o prind. Ma invart, ma invart, ma invart dar degeaba. Sa-ncerc poate de pe spate, am acces mai bun... nu, nici de data aceasta.

Las' ca cresc eu mare, si o prind eu... promit!!!

'Oi fi eu de vina?!?

by Adrian On 3 comments

Am stabilit de mult axioma cum ca sunt perfectionist, si astept cam acelasi lucru de la cei din jur, desi ma gandesc ca uneori cer prea mult.

Lucrurile se schimba insa, cand platesc pentru un serviciu si ma astept ca, normal, contraprestatia sa fie pe masura 'tarifului'.

Da, ok, suna frumos, minunat, mirific si de vis in acelasi timp, dar nu traiesc intr-o societate utopica... chiar departe de acest lucru, as putea spune.

Din pacate, masura tarifului nu e niciodata pe masura contraprestatiei, ca daca ar fi fost asa, mesterii, de exemplu, ar fi muritori de foame. De ce din pacate? Pentru ca atunci s-ar simti nevoiti sa presteze servicii de calitate.

De fapt, cum e si natura umana, ca ii incadrez inca, cu chiu cu vai, la categoria de fiinte umane, si mesterii doresc sa munceasca putin pentru un sac de bani. Sau mult si prost.

Bun, dusa la extrem, nici ideea aceasta a lor nu ar fi chiar cusuta cu ata alba, daca si numai daca acea munca putina ar fi facuta bine. Si cand zic 'bine', sunt convins ca voi cititi 'perfect'.

Pe principiul, daca tot fac, de ce sa n-o faca bine? Ca tot atata timp se pierde cu un rost drept cat se pierde cu unul stramb. O mobila masurata prost se fabrica in acelasi timp cu o mobila masurata bine. Bolobocul nu e un lux, o pretentie diabolica de-a mea, ci un instrument folositor. Iar sugestiile nu sunt sugestii pana cand nu sunt rostite cu scopul de a rezolva problema aparuta, nu de a o pasa altuia.

In fine, sunt constient ca se construieste in prostie, si daca nu imi convine o chestie, stimabilul poate sa-si angajeze alta lucrare, fara nici cel mai mic regret. Legea cererii si a ofertei isi spune cuvantul si regleaza echilibrul mult prea dezechilibrat, parerea mea....

Ideea era ca m-am saturat sa schimb tot la doua saptamani echipa de "manoli", si sa ajung sa termin in 3 luni o lucrare ce putea fi gata in doua saptamani... o fi, totusi, vina mea?

... ghici ciuperca cine-i?

by Adrian On Oct 25, 2007 0 comments

E greu sa cunosti cu adevarat o persoana, indiferent de intervalul de timp la care ne raportam... o zi, o luna, un an, de multe ori chiar o viata. Bine, daca iti dai silinta, si exista comunicare, oricare din perioadele enumerate mai sus e mai mult decat suficienta.

Dar de multe ori de-abia trecem de aparente, daramite sa ajungem la o comunicare sanatoasa. Iar aparentele sunt inselatoare.

Rareori mi-a fost dat sa cunosc o persoana care sa se comporte exact cum mi-o imaginam de la distanta. Si asta nu neaparat pentru ca joaca lumea teatru. Nu, pur si simplu pentru ca perceptia difera de realitate. Mult, putin, cum o fi... dar difera.

La randul meu, nu de putine ori am fost etichetat, in moduri mai mult sau mai putin flatante, lucru ce nu m-a chiar deranjat, fiind constient ca si eu fac la fel in raport cu restul lumii... Asa ca am fost la un moment sau altul de-a lungul timpului: "tocilar", "infumurat", "cu nasul pe sus", "citit", "linistit" sau "introvertit". (stiu ca o sa fie niste zambete la enumeratia de mai sus)

Nu zic ca nu voi fi fost asa in raport cu cei care m-au vazut asa, dar nu sunt trasaturi de care sa fiu constient ca m-au dominat vreodata, si nici nu mi s-a atras atentia de cunoscuti in acest sens.

Zicea cineva ca stie citi oamenii, ca ii poate descoase usor. Eu insa nu prea m-am descurcat bine la ghicitori, enigme si jocuri tip puzzle. Asa ca nici la capitolul persoane nu excelez.

Dar cat de bine poti cunoaste pe cineva? Doar atat cat ti se permite. Nici mai mult, nici mai putin. Poti sa ii studiezi comportamentul si sa asculti ce zice, dar intotdeauna ramane ceva, ce cu greu iese la iveala. Sau si daca iese, nu e perceput.

Ideea pe care voiam sa o subliniez: ca putem face presupuneri despre alte persoane, dar acestea de multe ori sunt eronate deoarece nu vedem imaginea de ansamblu (fie ca nu ne dam silinta, fie ca nu ne e aratata).

Kimi e campion mondial!!!!!

by Adrian On Oct 22, 2007 0 comments

N-am eu mari inclinatii sportive, dupa cum stie lumea, si dupa cum m-am mai laudat pe-aici in trecut, dar...

Kimi e campion mondial, Forza Ferrari!!!!

Uuu, ce fain, dupa doua sezoane in care din pacate nu m-am putut bucura de un Schumi campion, am ajuns sa mi se faca din nou pielea de gaina, sa stau nemiscat, fara rasuflare in asteptarea steagului alb/negru.

Ok, nu condamn pe cine nu ma intelege, si ma intreaba cum de pot urmari 22 de masini mergand pe un circuit inchis timp de o ora jumate, cand eu oricum nu ma pot concentra sa urmaresc 22 de oameni fugind dupa o minge in acelasi interval de timp.

Fiecare cu ce-l doare.

Eu insa, de cand ma stiu, sunt fan Ferrari. De pe vremea cand cursele F1 erau transmise de ProTv, si Schumi isi castiga primele curse alaturi de Scuderie.

Am mai fost tentat de "partea intunecata" de cateva ori, dar mi-a trecut cand am realizat gravitatea gandurilor mele. Cum sa imi tradez iubirea, dupa atata timp... adica, pacat de sentimentele investite, atatea momente de pasiune traite impreuna, atatea clipe de bucurie si de tristete care n-au facut decat sa ne apropie si mai mult.

Si uite ca, din nou, fidelitatea mi-a fost rasplatita cu varf si indesat. Ok, titlul mondial la constructori a fost castigat "la masa verde" dar titlul lui Kimi e sfant si de netagaduit.

A fost un sezon interesant, cu putine momente de relaxare, care a mentinut interesul privitorilor pana in ultimul moment... si nu stiu ce ma fac 5 luni de zile!!! Pana anul viitor in martie.

Da, voi suferi in taina, dar voi astepta cu nerabdare momentul fierbinte al regasirii, fiindca stiu ca va fi la fel de dulce ca un pepene copt savurat intr-o zi caniculara de vara, la fel de intens ca si culoarea cerului dupa o ploaie de primavara si cel putin la fel de linistitor ca somnul de duminica dimineata.

Pana atunci Forza Kimi, Forza Ferrari! Astept, cu nerabdarea si curiozitatea unui copil inainte de Craciun, sezonul urmator.

Coincidenta sau nu

by Adrian On Oct 20, 2007 0 comments

Am prins intr-o dimineata saptamana aceasta, in drum spre serviciu, finalul melodiei de mai sus... si anume doar o propozitie "i don't have the heart to hurt you..." si mi s-a parut interesant formulata si plina de sentiment. Poate de aceea mi-a si ramas in minte.

Azi am cautat, si am cautat, si cand parea ca bunul meu prieten Google nu vrea sa ma ajute... a aparut si rezultatul mult asteptat... James Ingram.

Si de ce spun coincidenta? Pentru ca exact pe 20 octombrie 1990, a atins varful clasamentului Billboard Hot 100. Iar mie mi-au trebuit doar 17 ani sa o descopar. Bine, ca pe vremea aceea chiar nu aveam cum sa o 'savurez'.

Mai bine mai tarziu decat niciodata, pentru ca e o piesa cat se poate de faina.

Promisiuni

by Adrian On Oct 18, 2007 3 comments

Promisiunile sunt frumoase, ne ajuta sa ne facem sperante, ne mentine optimisti, dar ne si faciliteaza deziluzia.

Nu o spun cu sarcasm sau ironie, nu o spun din prisma unuia care a patit-o de prea multe ori, ci o spun cu realism.

E destul de greu sa iti tii o promisiune in ziua de azi. Intervin zilnic prea multe variabile capabile sa ne ingreuneze drumul spre implinirea cuvantului dat.

O fi una dintre acele valori morale pe care batranii o pretuiau si care odata cu trecerea timpului si-a diluat semnificatia? Nu stiu, zic si eu, observand ca prea usor rostim cuvantul "promit...".

Nu zic nu, e chiar linistitor sa auzi o promisiune ferma, dar parca mai nou sunt multe vorbe goale. Sincer vorbind, mai degraba prefer o vorba de genul "promit sa fac tot posibilul sa..." si atunci parca altfel suna.

Si mai e o chestie. Decat o promisiune vaga, mai bine un refuz ferm. Ma scapa de o groaza de ganduri, si pot sa gasesc o alta solutie la problema, sa-mi planific altfel timpul, viata etc.

Si totusi, care ar fi promisiunea care dezamageste cel mai mult odata ce e incalcata?.... "promit ca nu mai fac"... "promit ca nu te voi uita"... "promit ca ma voi schimba"... "promit ca nu vei regreta"...

Incredere si iar incredere. Eu promit totusi sa imi pastrez optimismul si sa mentin prezumtia de nevinovatie pana la proba contrarie. Desi, odata "ars" cu greu mai cred a doua oara.

Jungla GSM, scuzati... 3G

by Adrian On Oct 16, 2007 1 comments

Vuieste deja internetul de RDS. Mobil, asa ca nu o sa ma pun sa povestesc despre oferta lor 'super valabila' sau de telefonul 3G care nu ma da pe spate, dar fiind gratis... cu placere!

Ideea e ca miroase a bataita. Sunt foarte curios cam in decurs de doar o luna cum vor fi afectate incasarile celorlalti operatori in Oradea. La noi fiind teren de incercare, restul tarii deocamdata nu va simti diferenta, dar banuiesc ca oricum, se vorbeste suficient pe aici, iar Rds (de acum inainte-albastrii) va atrage o buna parte din trafic.

Ma iau doar pe mine exemplu. Am abonament la portocalii de ani buni de zile, dar ca sa sun in retea, mai degraba as lua mobilul de la albastri care ma tarifeaza la mai putin de jumatate.

Pe rosii nu i-as alege pentru, nu ca sa le fac antireclama, dar chiar nu prea am cu cine vorbi, si nici nu le cunosc oferta, iar cu verzii, oricat de mult imi faceau cu ochiul cele 300 de minute... o las balta... ca oferta albastrilor e de nerefuzat.

Nu sunt fan erdeesh in general, nefiind multumit de viteza de reactie a departamentului de client service si a echipelor de pe teren, dar pot sa zic ca au facut o miscare cat se poate de inspirata.

Au mizat pe atractia spre gratuitati a romanilor, si cred ca nu au gresit. Daca vadeti in general, in publicitatea gsm se mizeaza pe minute gratis/cadou, iar daca mai pui si un mobil in custodie... nu vad bine concurenta.

Nu pot decat sa ma intreb de ce or fi existand oameni care au refuzat telefoanele, cand sunt altii care de-abia asteapta sa puna mana macar pe unul, cu ganduri la pile si alte cunostinte... ca deh, asta e boala noastra, mai prin estul Europei.

Pana una alta, imi voi da toata silinta sa consum sutele de minute care imi ingreuneaza abonamentul "albastru". Sa ne auzim cu bine!

Si cultul personalitatii continua...

by Adrian On Oct 15, 2007 0 comments

Multa lume a asteptat sa vada rezultatul proiectului Hotel Aroma, si o parte din minunata sedinta foto pe care am tot laudat-o la un moment dat.

Ei bine, asteptarea a luat sfarsit, de azi site-ul este functional si pus pe sever, asteptand cu nerabdare vizitatori curiosi.

Comentariile mele sunt de prisos, as vrea mai mult parerile voastre. Toate criticile legate de layout si copywriting imi revin mie, iar pe partea de realizare si punere in practica, laudele ii apartin in totalitate lui Gabi.

Oricum, in doua vorbe, ca sa stiti ce am urmarit... hotelul vizeaza in primul rand o clientela business, dar nu in mod exclusiv, doreste sa promoveze si restaurantul ca alternativa a locatiilor din oras, iar ca atu in atragerea turistilor, prezinta pozitionarea chiar la intersectia drumurilor Felix/1 Mai/Oradea. Iar asta cred ca se intelege din site.

In final, daca treceti prin galeria foto, vedeti voi care e treaba legata de cultul personalitatii. Astept cu interes comentarii.

Detalii 12.10.2007

by Adrian On Oct 14, 2007 0 comments

Si pentru ca firul evenimentelor poate fi povestit doar intr-un singur fel, il las pe Marcel sa spuna povestea, nu de alta da' o zis sa nu ma iau dupa el :)) si acuma ce sa fac... il ascult.

Ce voiam sa mai scriu ca m-am simtit bine, am avut o groaza de prieteni prin preajma (din copilarie si pana la serviciu, cam toate perioadele au fost reprezentate) si nu poate decat sa ma bucure asta.

Pana una alta mai pun eu o poza, ca vad ca pe la romanash nu este decat un ozn, ceva experiment cu timp mare de expunere.

Lectura placuta!

PS: revin cu o precizare ce am aflat-o ieri: zice-se ca Cristi Enache a avut probleme cu baietii Presedintelui cand a vrut sa urce pe scena, intrucat costumatia l-a facut de nerecunoscut pentru SPP-istii care isi faceau doar datoria... pesemne nu erau fani Directia 5 :))

For whom it may concern

by Adrian On 3 comments

For whom it may concern, we celebrate the Day of Oradea every year on the 12th of October... For a few days, the center of the town turns into an amusement park/concert site/city dump. All fun and games, but really, how many of us do really know what we celebrate.
I wasn't sure, either, that's why I asked my good ol' friend, Google, and i got the following replies:
On October 12th 1918, the Declaration from Oradea was signed, which proclaimed the right to independence of all Romanians living in Transylvania.
On October 12th 1944, the Soviet army marked the official liberation of Oradea from under the Hungarian Fascist occupation...

Not very fun things to think about over a beer at a concert, surrounded by the overwhelming smell of smoked wieners, caramel popcorn and roasted chestnuts. But politics marked the date in history, politics marks it every year. However, that doesn't matter, as long as the masses are entertained.

This year, the festival spanned over three weekends, culminating Friday with a concert and the traditional fireworks. Nothing extraordinary, nothing worth mentioning, except that Directia5 put on a great show and the fireworks were somewhat interesting. Other than that... same ol' ''dust in the eyes'' story.

Ci sentiamo

by Adrian On Oct 11, 2007 0 comments

Si, ho detto un po' di tempo fa, che avevo paura di non sbagliare e percio' non ho scritto da tanto tempo in italiano.

Pero' qualcuno di speciale mi ha chiesto di scrivere in questa bella lingua. E io? che devo fare? Voglio soddisfare questo desiderio.

Ma ora e' un po' difficile scrivere anche in romeno. Non e' che non ho piu cose da dire, ma sta settimana ho perduto la voglia di scrivere. Ho aperto il computer soltanto al lavoro e, forse un po' per leggere gli e-mail. Pero' faccio un'eccezione, perche' anche gli altri ne fanno.

E che potrei scrivere in italiano, se no che mi manca tanto di essere la, anche se ci sono tante male notizie con romeni in Italia. Ma questa non importa. C'e' una grande differenza fra che si vede sulla Tv e, che si vive nella realta'.

Ho vissuto, come tutti quelli che ho incontrato a Udine, un bello periodo li, e ci manca tanto. Ogni volta che ci sentiamo, e' impossibile di non racontare tutti i belli ricordi, e pianificare incontri con gli amici a Udine. Forse una volta nel futuro... ma chi lo sa. Sarebbe troppo bello.

Forse e' un po' difficile di capire come mai, anche dopo tanto tempo (piu o meno 7 messi) mi manca... pero' e' cosi. Questo e' il vero ragione per cui non scrivo cosi spesso in italiano. Perche' il mio pensiero vola troppo lontano, e ho' paura che non vorra' ritornare piu'. E' un gran rischio...

Tuttavia, qualche volte mi serve dimenticare la routine giornaliera, e volare un po' piu' vicino al sole'. Come sarebbe? In questi tempi freddi, forse un po' piu caldo. In questi tempi noiosi, forse un po' piu divertente.

Beh, il tempo vola, e tace. Perche' non dice niente? Perche' non mi spinge a fare qualcosa diverso? Sono stanco, ma forse si capisce dal modo in cui ho scritto questo testo. Non c'e un idea centrale che puo unire, o forse semplificare, tutte le parole che ho scatenato qui. Ma non quello era lo scopo.

Lo scopo era di scrivere qualche frasi in italiano. A, c'e una canzone che mi ha presso ancora, dopo tutto questo tempo. L'ho sentita di nuovo, e mi e' rimasta nel mente. Mi piace tanto, forse anche perche' sta bene con la mia idea d'autunno, con l'idea di pensieri girovaganti... ci incontreremo nei sogni.

A fost duminica, a fost plimbare

by Adrian On Oct 7, 2007 0 comments

Doar la Arieseni cand mergem iesim prin Nufarul, in rest doar pe Calea Clujului. Dar azi trebuia sa imi incerc noul aparat (vezi postul urmator) si am cautat o locatie apropiata si insorita care sa imi serveasca drept subiect si inspiratie.

Asadar ideea era sa ajungem cumva pe la Beius (Bins, pentru cunoscatori :D). Dar cum socoteala de pe drum nu se potriveste cu socoteala de la capatul drumului, pofta de castane?!? ne-a oprit la un moment dat, si cu scopul de a cauta aluni sau castani am pornit pe niste dealuri.
Pe cat suna de bizar, pe atat a fost si atunci, dar asta nu ne-a impiedicat sa ne dam jos din masina si sa exploram imprejurimile. Ne-am uitat pe sus, pe jos, in dreapta si-n stanga dar tot ce am gasit au fost niste nuci, cateva ciuperci, niste maciese si tone 'porumbele' (ca nu stiu exact cum se numesc).

Si plimbandu-ne noi asa pe dealurile minunate, am zis ca parca am trece si pe la Cris, ca nu era departe (ma rog, era, dar asta nu ne opreste de obicei). Si trecand de Cris, si pe langa Cris, mi s-a facut o oarecare pofta de peste. Si unde se poate manca un peste bun si proaspat daca nu la Cefa.

Asa ca am mers roata, pe la Tinca, la Salonta, si in final spre Cefa. Stiam, evident, drumul ca doar mai fusesem prin zona nu cu foarte mult timp in urma. Dar noaptea, sau ma rog, dupa lasarea serii, e mai interesant drumul. Mai palpitant, mai aventuros.

Si ca sa va raspund la intrebare, a fost excelent pestele. Un minunat crap de 1kg, prajit si cu garnitura de cartofi prajiti. De-abia ce am mancat, si parca tot imi lasa gura apa. Dar in caz ca treceti pe acolo, file-ul de peste ar fi mai potrivit, pentru cei carora nu le place lupta cu oasele.

Am mai oprit la intoarcere si la Targul Palincarilor dar cu stomacul plin si 5 ore de plimbare nu prea ne-a mai ars de 'beute'.

All in all, cum zice britanicul, a fost o duminica frumoasa.

Canon A720 IS

by Adrian On 2 comments

Sunt super multumit de noul meu aparat.
A sosit acum doua zile, si l-am iubit din prima secunda cand l-am vazut. Ca design nimic deosebit, dar cum hainele nu-l fac pe om, nici carcasa nu face aparatul.

Ce m-a impresionat: claritatea, zoom-ul, macro-ul la 1 cm, stabilizatorul care face toti banii, chiar si rezolutia care nu imi era chiar necesara, dar daca tot a fost sa fie, atunci ok. In rest, alte plusuri fata de batranul Sony s90, nu pot sa spun ca sunt. Ba chiar un minus, durata in care se reseteaza flash-ul. In rest numai de bine.

Oricum, degeaba povestesc eu povesti nemuritoare, cand pozele sunt dovada celor afirmate mai sus. Le atasez asa cum le-am facut (fara Photoshop :)) ).

Nu pricep nimic

by Adrian On 1 comments

Nu stiu cati ati observat pana acum reclama de mai sus, dar de prima data cand am vazut-o mi-a dat impresia ca poate is mai greut de cap. Dar azi dimineata la ceva emisiune pe TVR am vazut si alti muritori de rand care erau nedumeriti de mesajul clipului publicitar.

Da, recunosc ca e o parere cat se poate de subiectiva, ca doar de aceea este o parere. Dar pur si simplu nu am inteles despre ce e vorba. Probabil nici nu e normal sa ma gandesc atat de mult la o reclama, dar asta-s eu.

Ce am priceput in cele din urma... la a10-a vizionare. Ca respectivul cavaler sculpteaza neincetat o viata intreaga fara nici un rost, iar cand Indiana Jones si Lara Croft vin in cautarea comorii, el e inca acolo. Acuma eu trag concluzia ca sculptura e munca omului, ca serviciul nostru, dar daca piatra sau cimentul cu care e inchis era atat de slab, de ce nu a scapat? Ce l-a tinut acolo o viata intreaga? Ce probleme existentiale am...

Dar daca reclamele acestea sunt singura modalitate de atragere a clientilor, nu ar trebui sa fie totusi mai gandite? Nu zic ca celelalte fonduri de pensii au reclame mai interesante. Ca doar nici una nu ma atrage, nu imi spune nimic nou care sa ma determine sa semnez cu ei... si totusi, voi pricepeti ceva?!?!

Panseu messengeric

by Adrian On Oct 2, 2007 1 comments

Am mai observat o chestie, dar de mult timp... dar nu pot sa ma invat minte. Asa sunt eu, incerc sa generalizez, dar uit ca nu sunt reprezentativ pentru nici o populatie statistica.

Si iar ma iau cu vorba si trec direct la expunere, fara un enunt sa stie omul despre ce citeste.

E interpretabil tot ce se vorbeste pe messenger. Fara doar si poate, lipsa expresiei umane rapeste din veridicitatea cuvintelor scrise, oricat de mare ar fi osteneala cu care sunt expuse. Macar la telefon mai exista o intonatie, dar cuvantul scris oricat de negru pe alb ar fi, e interpretabil.

Eu stiu cum spun ce scriu, dar nu stiu cum o citeste persoana de pe partea cealalta a monitorului.

Inevitabil iti pui intrebari, apar ganduri in linistea dintre doua replici cand incepi sa interpretezi totul, sa fii sigur ca ai priceput sensul. Si chiar daca 'mess-ul' e un lucru minunat ce ar trebui sa reduca din departare, uneori o mareste.

Bine, acuma si eu merg prea departe, avand in vedere ca messenger-ul nu e locul cel mai potrivit pentru o discutie serioasa. Asa ca am ajuns la concluzia ca in cazuri deosebite, sunt permise orice manevre pentru a evita discutii serioase, intrucat intermediarul virtual poate interfera inexactitati de "traducere".

Si e si normal. Ca doar un emoticon ici, colo nu ma ajuta sa transmit starea de spirit, sentimentul si intentia. E un fel de a zice ca pe messenger oricine poate juca teatru.

Nu poti sa spui cuiva ca iti de dor de el/ea si sa astepti sa te creada... adica doar eu as putea fi atat de naiv incat sa cred ce zic. Si apoi ma mai si mir cand primesc un raspuns de genul 'tu glumesti?' Si sa nu mai spun de jocuri simpatice de cuvinte care sunt prost intelese, sau ironii ca nu sunt pricepute, si cred ca v-ati prins de ce vreau sa spun.

Asadar un singur lucru am spus cu toata povestea asta: messenger-ul e o inventie diabolica, dar cat se poate de necesara. Cine ma contrazice?

Pete de galben

by Adrian On 0 comments

Pete de galben tomnatec, si miroase a toamna. E inceput de octombrie. Si soarele inca bate imbietor ziua-n amiaza mare. Daca nu as sti ce data e, poate as confunda-o cu un inceput de vara... asta pana cand frunzele pastelate mi-ar deschide ochii si m-ar aduce cu picioarele pe pamant.

Simt schimbarea de anotimpuri din maduva oaselor. Simt cum se schimba totul imprejur. Simt ca am chef sa nu am chef. Simt ca e ceva si totusi nu e. E un sentiment de toamna...

Nu zic ca imi displace. E ok, dar e ca si sentimentul pe care il am cand ma complac intr-o situatie ce nu se ridica la nivelul asteptarilor mele.

Poate imi induce asa un pic si o stare de visare. Mai mult ca de obicei imi zboara de multe ori pe zi gandul, de parca ar fi o pasare calatoare, in cautarea unui loc mai bun pentru iernat. Desi locul meu e deocamdata pe aceste plaiuri minunate si imbelsugate.

E toamna iar... si as vrea sa ma bucur de ea ca de vara.

Nu a fost sa fie

by Adrian On Oct 1, 2007 2 comments

Daca as fi avut ochi albastri? As fi avut o privire mai blanda? Sau mai sticloasa? As fi parut mai inocent, sau dimpotriva, as fi inspirat neincredere?

Zice lumea sa nu crezi ochii albastri. De ce oare? Te pierzi in ei, privindu-i, si ajungi sa crezi chiar orice ti se spune?

Ma intreb daca as fi fost alt om daca as fi mostenit o pereche de ochi albastri.

Nu prea mai tin minte genetica din liceu. Stiu ca era in manual un desen cu niste pisici si ne arata frumos cu sageti ca daca o pisica e tigrata si alta cu pete, pisoiasii vor fi nu stiu cum.

Totusi genetica si-a facut de cap si nu m-a 'norocit' desi o putea face... Bunicul avea niste ochi albastri sticlosi si senini ca cerul de primavara. Ma uitam in ochii lui si imi povestea orice despre pamantul acesta si eu il credeam. Erau hipnotizanti, de-a dreptul de invidiat.

Cred ca in tinerete, o fi avut succes printre mandrutele din sat. Ce barbat tre' sa fi fost... ma gandesc asa, dupa cum il vad in fotografiile ingalbenite gasite in podul casei. Insa mai mult ca sigur ca personalitatea sa puternica era 'inculpata'... coplesea pe oricine ii iesea in cale, si se revarsa prin privirea increzatoare dar nu increzuta, prin ochii blajini dar nu stersi.

Si totusi nu am mostenit niste ochi senini, ci unii calzi, nu am privirea hipnotizanta ci linistitoare. S-ar putea ca in final sa obtin aceleasi rezultate, dar pe cai diferite.

Si da, zice internetul ca ar fi fost posibil sa mostenesc gena recesiva a ochilor albastri, chiar daca parintii au ochi caprui, insa sansele erau de 1 din 8. Si cum sunt singur la parinti, chiar nu a fost sa fie.