Zice-se ca de cele mai multe ori contrariile se atrag. Poate din curiozitate, dorinta de explorare a altor laturi ale existentei sau cautarea unor senzatii diferite. Nu zic nu, dilema mea e daca aceste contrarii se si completeaza.
As vrea sa adaug un amendament: diversitatea e 'atractiva' doar pana in punctul in care se transforma in opozitie.
Da, sunt constient ca echilibrul e tinta, ca focul are nevoie de apa ca sa se tempereze, ca apa are nevoie de foc sa clocoteasca, dar... exista intotdeauna sanse mari ca focul sa se stinga sau apa sa se evapore. Si atunci ce am rezolvat?
Pe de alta parte, focul daca se contopeste cu un altul, impreuna vor arde cu o intensitate de invidiat si se vor domoli cu timpul, intr-un ritm propriu. La fel, un fluviu se revarsa in mare sa isi gaseasca valurile, iar in functie de vant/luna/furtuni acestea vor aparea si disparea ciclic.
Si totusi, apa fara foc ingheata. Focul fara apa naste incendii.
Cadrul generic cam asa pare, insa nu pot delimita viata in alb si negru prin prisma unor forte incontrolabile si involuntare.
Pana la urma, fie apa, fie foc, formele de manifestare sunt mult mai complexe. Modul de completare a celor doua, astfel incat apa sa treaca de la 1 la 99 de grade cu ajutorul focului ce arde ca o vapaie sau se manifesta doar ca scanteie... e un secret ce se stapaneste doar cu timpul.
In caz ca v-a scapat zilele acestea... micii delincventi germani au de ales: inchisoare sau Romania.
Am ramas un pic masca. Dar mi-a trecut. Au aparut altele intre timp si deja asta e la categoria "usurica".
Asadar sa analizam succint situatia:
Sunt german. De plictiseala ma pun pe furat. Sunt prost deci sunt prins. Dar sunt german si am de ales. Adica, nu e chiar asa de simpla treaba, ma mai intreaba si ce preferinte am.
1. Inchisoare. E bineinteles privare de libertate, aber exista totusi niste standarde europene... apa calda, dus, haine curate, trezit ca oamenii normali in jur de acht Uhr, maxim 2 persoane intr-o rezerva, o dieta echilibrata... v-ati prins de idee.
2. Romania. Unde e asta? E in Europa? Sigur? Adica, e o destinatie in timp sau in spatiu? Ca Herr Einstein zicea ceva ca timpul e relativ, spatiul se dilata, mai scotea un pic limba...
Romania... munca la coada vacii, trezit la 5 sa curat balega, mers apoi la sapa, mancat pe apucate colesterol pe paine, facut baie din ceasca, mers la toaleta in spatele casei... din nou, v-ati prins de idee.
Si atunci m-am luminat. Inchisoarea a ajuns sa fie un lux, asa ca au trebuit sa nascoceasca pedepse mai dure, dar totusi umane, pentru a reduce infractiunile minore... si ce s-au gandit ei... o calatorie in timp si spatiu, departe de civilizatie, ar fi tocmai recomandata pentru o trezire brusca la realitate si ar preveni orice dorinta de recidiva.
Asta pentru ei, ca noi suntem imuni. Asteptam, eventual, o calatorie in viitor.
Se intampla ceva ciudat.
Vesnic cand am eu o treaba undeva, fie ca e planificata sau nu, trebuie sa fie coada. Cand am terminat, gata, nu mai asteapta nimeni. Foaaaaarte bizar.
Parca sunt la camera ascunsa si unde ma duc, vine si gloata ca sa imi faca in ciuda.
Exemplificare:
Mi-am rupt, asa un pic, mana. Ce aud cand ma consulta medicul... ''hmm, ce s-a aglomerat dintr-o data. Nu stiu ce s-a intamplat, ca pana acuma nu era nimeni pe aici.''... asa, si?
Mi-a expirat, asa un pic, buletinul. Cand intru... inghesuiala, de-abia daca am avut loc de completat cererea. Cand ies... nimeni la asteptare. Ce numar de ordine si alte aberatii? Nimeni!
Mi-am zgariat (mai demult), asa un pic, masina. Cand merg la service... coada de masini spre vopsitorie. Dupa 2 zile, cand merg sa o ridic, ce credeti? Pustiu de pustiu. Nimeni nu mai avea nici o graba.
N-am de lucru, asa un pic, la un moment dat. Si dintr-o data imi gasesc ceva sa nu stau... nu crezi ca atunci se trezesc toti clientii ca au nevoie de ceva. Si pentru toti e urgent. Atunci! Ca arde tara! Si maine iar nimeni nu mai zice nimic.
Singura explicatie e ca omul e animal de turma. Altfel cum se explica gandirea aceasta colectiva si sentimentul de ciuda pe care il simt de fiecare data cand ma vad asteptand la nesfarsit sa-mi vina randul?
Ok, asta e un mesaj cu ''one hand tied behind my back'', sau aproape... e in fata, dar tot legata e.
Voiam doar sa imi justific absenta sau cel putin aparitiile sporadice din urmatoarele 2-3 saptamani, nu de alta dar sa nu-mi pierd si asa mult prea restransa baza de 'clienti'.
Asadar, o alta lectie invatata zilele acestea, ca sa incep sa imi justific subintelesurile, e ca nu e nevoie de mai mult de o facultate si un master ca sa poti sa cazi gratios de la 2 metri de pe scara, dar probabil mai era nevoie de un ciclu de studii ca sa merg imediat la urgenta.
Dar rezultatul ar fi fost mai mult ca sigur acelasi... 3 saptamani de ghipsulica pentru o nenorocita de fisura pe la incheietura. Noroc ca e la mana stanga, ca dreapta e preferata mea si mi-ar fi fost greu sa fiu privat de ea. Oricum, stie stanga ca urca pe podium in topul preferintelor.
Asta nu inseamna ca mintea nu imi mai merge, ci pur si simplu ca mi-e greu sa fugaresc literele cu o singura mana pe tastatura. Desi la cat timp liber o sa am, imi va pribegi gandul pe unde nici nu va imaginati... inca.
In concluzie... 'brb'.
Sa recapitulam... Ce lectii valoroase am invatat saptamana trecuta?
1. Oricat de increzator ai fi in fortele proprii, intr-o secunda de neatentie poti sa cazi umil la pamant. Tot ce trebuie sa faci e sa te ridici. Ranile se vindeca, doar mandria are putin de suferit.
2. O fi cainele cel mai bun prieten al omului dar pana la o limita, dincolo de care, dovada de inteligenta e sa nu-ti pui mintea cu un animal, oricat de mare ar fi orgoliul.
3. O lectie sanatoasa si vesnic actuala... ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. De ce? Pai karma... what goes around comes back around. Nu e vorba de misticism, ci doar un fel de echilibrare a balantei universale.
4. Nu toata lumea stie de gluma. Si ce daca? Ar fi asa de plictisitor daca am fi cu totii pe aceeasi lungime de unda. Care e farmecul? Tocmai provocarea de a gasi pe cineva care sa te inteleaga sau dimpotriva, sa te mai tempereze.
5. Un pic de entuziasm nu strica niciodata, fie el si nefondat. La urma urmei, speranta ne alimenteaza vointa si ne arata un viitor mai stralucit decat ar vrea el sa para.
Iar lectiile pe care nu am fi vrut sa le invatam sunt:
1. Daca vrei ceva cu adevarat, trebuie sa actionezi serios in directia respectiva. Jumatatile de pas nu se accepta, nici macar nu se observa. Dar in final, si acestea sunt mai bune decat simpla stagnare.
2. Cei care sunt rabdatori nu primesc intotdeauna ceea ce asteapta, ci ceea ce merita ca urmare a lipsei de... icre.
Acestea fiind spuse, cursul de subintelesuri a luat sfarsit. Back to life, back to reality!
Inca una si ma duc...
Daca vreodata, prin absurd, va ganditi sa vopsiti vreun perete, sau doar o parte din el in rosu... ei bine, va sfatuiesc sa nu o faceti. Combinatia da dureri de masele.
In primul rand pentru ca e pur si simplu o idee proasta. (cel putin asa pare deocamdata)
In al doilea rand, oricat de ciudat e rezultatul, creeaza dependenta... nu te poti opri din vopsit si perseverezi constient intr-o greseala, ceea ce e prin definitie o prostie.
In al treilea rand, nu conteaza unde e localizat peretele in cauza, odata vopsit va trebui sa-l suporti si sa-l privesti zi de zi pana te scoate din minti. Asa ajungi sa il regreti din clipa in care era doar o idee nefasta.
In al patrulea rand. Timpul e mult prea pretios, si nu ai cum sa recuperezi perioada petrecuta inhaland vaporii de vopsea, atat cand perseverai in greseala, nu in unul ci in 3 straturi, cat si in momentele in care incerci sa repari raul facut cu alte 3 straturi de vopsea normala.
Nu in ultimul rand, chiar nu exista o justificare pentru vopsea rosie pe perete. La mine a fost o voce rebela care spunea... 'de ce sa incerci sa ascunzi un defect cand il poti transforma in punct de atractie?'... mare greseala, mare.
Oh well, that's life. You win some, you lose some, you paint the rest red.
In ultima vreme mi s-a intamplat, nu o data, sa ma trezesc in timpul noptii dintr-un vis ce se derula in limba engleza... adica, say what?!?
Adica, na, am fost pana acum in situatia de a folosi mult timp o alta limba, dar sa visez in limba respectiva... e ceva nou si pentru mine. Nu stiu de se datoreaza dorului de duca, muzicii ascultate inainte de culcare (preponderent in engleza) sau filmelor urmarite ignorand subtitrarea, dar efectul e de-a dreptul ciudat.
Tin minte ca am mai discutat si cu altii despre limba in care li se deruleaza 'fluxul constiintei' in timp ce utilizeaza alte dialecte, si ajunsesem la concluzia ca acesta se petrece in limba materna.
Si atunci, visul ce e? Parte a 'in-constiintei'? Ca altfel nu imi pot explica fenomenul.
Stiu sigur ca in italiana, franceza sau germana nu am visat niciodata. Iar adevarul e ca in italiana chiar se putea. Si totusi... E o chestie observata recent, dupa cum am mai zis, asa ca nu am dezbatut-o inca. Dar sunt curios daca se intampla si altora.
De ce e imorala pedeapsa capitala? era o tema de discutie la cursul de introducere in drept acum cativa ani...
Motivele vehiculate... (poate erau mai multe, sau poate am mai adaugat eu acum)
e barbara;
inchisoarea pe viata ar fi o pedeapsa mai dura;
nu rezolva situatia victimei;
'ochi pentru ochi' nu compenseaza nimic in acest caz;
exista circumstante extreme oarecum de inteles;
se incalca dreptul fundamental la viata;
pot exista cazuri de martirizare a executatului;
in sine e doar o alta crima premeditata;
Argumentul cel mai puternic, in opinia mea, este vulnerabilitatea justitiei. Nu pot sa imi asum ideea, altii au spus-o inaintea mea, dar am adoptat-o si retinut-o.
Nimeni si nimic nu e perfect pe lumea asta, cu atat mai putin o investigatie, un proces sau un magistrat. Ca lumea isi da silinta ca sa nu existe dubii... nu zic nu, dar in acelasi timp exista atatea variabile care ne pot insela perceptia.
Plus ca istoria ne-a demonstrat in nenumarate randuri ca o persoana candva condamnata a putut fi dupa mult timp reabilitata, cand dovezi relevante au iesit la iveala. Si cum a ramas cu acuzatul pe nedrept? uuuuups.
Pana la urma e tot una ca e ucisa o persoana vinovata sau nu... tot crima e, nu o justifica nimic, dar parca parca tot mai rau e sa fie 'gazata' pe nedrept.
Un gand, asa, fara context, de dragul de a scrie un punct de vedere fara subintelesuri.
Cu riscul de a ma repeta, o fac cu mare drag...
(un pic de optimism)
Afara e soare, soare sa iti fie si in inima...
Afara canta pasarile, fredoneaza si tu cu ele!
Florile zambesc in mii de culori, zambeste si tu cu ele!
Primavara a sosit, primeste-o si tu cum se cuvine
cu un zambet
cu bucurie
cu emotie.
(un pic de sinceritate)
8 Martie nu e o zi ca oricare alta, e o sarbatoare in cinstea acelor fiinte frumoase, gingase, ambitioase, dinamice, emotive, calde, dulci, intuitive, puternice, rasfatate, deschise, jucause... care ne fac viata mai frumoasa.
Iar acestor persoane speciale, le doresc ca ziua sa le fie mai senina ca infinitul, sa fie iubite si rasfatate peste masura, apreciate din tot sufletul si nu in ultimul rand...
La Multi Ani, flori ale primaverii!
(un pic de realism)
O sa vi se para poate ca sunt prea multe metafore, comparatii, epitete... dar e doar o iluzie! De fapt, sunt prea putine, si de prea putine ori am spus
LA MULTI ANI!
Nu voi incepe precum voiam cu o afirmatie de genul: 'vrei intr-o secta? intra intr-un mlm!' pentru ca ar insemna sa generalizez o idee subiectiva. Si dupa cum spuneam si altadata, nu sunt reprezentativ pentru nicio categorie sociala.
Dar pot sa spun ca nu e pentru mine.
Ce e un MLM veti zice? Multi level marketing... 'companii' de genul Avon care se bazeaza pe vanzari directe si largirea bazei de reprezentanti de vanzari si clienti prin crearea unei retele puternice.
Probabil ca atitudinea mea de respingere a acestei idei isi are originea in modul insistent in care am fost abordat ultima data de un melemist. Ok, inteleg abilitati de convingere, spirit antreprenorial si inclinatie spre vanzari dar asta deja se numeste fanatism.
Daca mi se repeta o poezie drept raspuns la diferite intrebari, incep sa ma incrunt putin si sa cad pe ganduri. Dintre argumentele prezentate erau:
-singura modalitate de a castiga independenta financiara
-reprezentarea unor produse ce ofera garantia calitatii
-posibilitate de castig nelimitat
-sustinerea neconditionata a celorlalti membri
...toate bune si frumoase, dar ce ma face sa cred astfel de fantezii cand stim cu totii ce greu vine banucu'.
Au urmat mai apoi testimoniale ce prezentau povestea miscatoare a Barbarei, a lui John si a Samanthei, care au obtinut intr-un an independenta financiara desi erau pe culmile disperarii. Sau ascensiunea fulminanta a lui Heinz de la un simplu client la safir/smarald/rubin sau mai stiu eu ce grad melemist, si asta in ciuda vantului potrivnic ce ii sufla in panze, incercand sa ii inece corabia.
Lupta de convigere a continuat chiar si cu argumente ironice, dar care se voiau a fi simpatice, si bancuri care sa sublinieze nemarginita prostie a celor care nu imbratiseaza melemeul, saracia lucie a acestora si lipsa unor perspective de viitor daca nu iti devotezi viata acestei companii.
Argumentele mele pe moment, care normal ca nu au facut fata fanatismului au fost: absenta firmei din domeniul audio-vizualului prin care sa sustina o activitate de vanzari, caracterul oarecum ascuns al intalnirilor de recrutare a noilor membri, indoiala fata de calitatea produselor practic necunoscute pe piata romaneasca, precum si preturile mari ale acestora...
Mai era o chestie ciudatica, si anume: castigul nelimitat era obtinut nu prin vanzari ci prin echipa de sub tine, aceasta fiind de fapt filosofia miscarii melemiste. Si atunci intrebare... daca nimeni nu vinde, si toti fac echipe, de unde atatia bani?!?
'Oi fi eu Adi Necredinciosu', prea rational in fata unor argumente utopice sau peste masura de carcotas in fata unei directii care a functionat pentru altii? Hm, nu stiu ce sa zic. Dar nu ma abtin sa nu zic NU miscarii melemiste, cel putin pana aud niste idei credibile.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu parca sunt neam cu Dracula. Ok, exceptand suptul de sange, cruzimea, simturile ascutite etc. Pana la urma nici nu avem mare lucru in comun, asa ca mai bine as mentiona singura 'intersectie' la care ma gandeam, ca diferentele sunt infinite.
''Doar cand noaptea iar coboara, simt ca pot iar respira..." zicea o melodie acum cativa ani. Si parca era compusa pentru mine.
Inca de prin liceu, cand imi scriam eseurile pentru orele de engleza noaptea, sau in facultate cand preferam sa invat pentru sesiune dupa ce se imparteau pijamalele, am simtit ca dupa asfintit dau randament mai mare decat la lumina zilei. Si nu doar in chestii de munca, ci in general mintea imi e mult mai clara, mai linistita, mai ordonata.
Dupa lasarea intunericului nu mai exista turbulente, factori de interferenta. Somnul domneste peste tot in jur si se asterne amorteala peste oras si imi elibereaza gandirea. Raman doar eu cu a mea constiinta. Totul e intre noi doi, si doar ce e mai bun iese intotdeauna la iveala.
Imi place modul in care privesc lucrurile in toiul noptii, directia pe care as urma-o si curajul cu care abordez orice idee. Sunt parca mai pe faza, cu mai multe glume in program si cu limba mai sloboda.
Pacat ca inerent vine si dimineata si ma reintorc la programul de executie cand devin din nou obscur, inert si pun la indoiala rationamentul dezvoltat in negura noptii.
Nu stiu care e problema. Poate m-am nascut pentru un alt fus orar? Poate m-am defazat eu la un moment dat incercand sa scap de zgomotul de fond de pe timpul zile? Sau poate chiar am un strop din sangele lui Dracula prin vene. Cine poate sa stie?
Cert e ca in timpul zilei si sa vreau tot nu sunt in stare sa imi pun ordine in ganduri si sa astern ceva in scris. Dar asta pana la urma chiar nu e o problema. Sper doar sa nu apara si alte simptome specifice 'neamului'.
