Dupa parerea mea, relatia cu colegii de serviciu e una foarte pretentioasa. Trebuie gasit un punct de echilibru in care aproprierea si familiaritatea sa nu intervina in colaborarea profesionala.
In alte cuvinte: prieteni, prieteni, dar cu masura!
O relatie de prietenie cu colegii faciliteaza aparitia in timpul serviciului a comportamentelor care nu isi au locul aici: glume nelalocul lor, remarci si comentarii care nu isi au rostul, favoritisme la impartirea sarcinilor, excluderi ale persoanelor care nu fac parte din cerc si altele, care nu reusesc decat sa vicieze o colaborare care, daca si-ar mentine obiectivitatea, ar da mai mult randament.
DAR, nu ar fi la fel de placuta.
Realitatea e urmatoarea: suntem oameni si relationam. De aceea e imposibil ca dupa 8-10 ore/zi sa nu apara sj comportamente de genul celor de mai sus. Ca doar nu suntem de piatra.
Trecand peste 'introducere', paradoxul de care voiam sa scriu e urmatorul: Avand in vedere cele scrise anterior, delimitarea dintre o discutie din timpul programului si o discutie de dupa program devine foarte dificila.
Astfel, e aiurea dar, la o iesire cu colegii dupa lucru, inevitabil se ajunge la discutii bazate pe intamplari din timpul serviciului... care ar trebui sa ramana conservate acolo: termenii negociati in diverse contracte, replici mai ciudate ale clientilor, planificarea unor activitati etc.
Pe de alta parte, nu e deloc surprinzator ca, dupa 3 ore de arhivare monotona a dosarelor, sa inceapa discutii care invie perioada gradinitei cu primele afinitati fata de sexul opus, cu detalii punctuale care au dat savoare copilariei, cu amintiri ce tin parca de o alta viata.
Si asa, discutiile profesionale ajung sa ne invadeze timpul liber iar povestile personale sa apara in timpul serviciului, facand ca granita dintre munca si distractie sa fie tot mai subtila, sacrificand una in detrimentul celeilalte.
0 comments:
Post a Comment