Viza pentru vise™

Tin minte ca aveam cam 5 ani si vesnic ma jucam in fata casei bunicilor mei. La 3 case mai incolo statea ea... Blonda, vesela si cu 10 ani mai mare ca mine. De fiecare data cand trecea, aveam cate o "conversatie" misto cu gagica mea. Si ea intra in jocul meu, iar eu eram convins ca nu va mai trece mult si ne vom casatori... and live happily ever after?!?

E interesant sa vezi cate lucruri trec prin capul unui copil de 5 ani si ce dimensiune iau acestea sub influienta afectiunii. Evident ca perspectiva e alta, dar inocenta este pur si simplu dezarmanta.

Anii au trecut, si in curand jocul nu mai era acelasi. Copilul s-a transformat in adolescent si nu se mai juca in fata casei bunicilor, ba chiar dadea rar pe acolo, iar gagica si-a gasit un gagiu pe masura si si-a vazut de viata.

Inca ne mai intalnim pe strada bunicilor si acum si ne tachinam in amintirea unor vremuri de mult apuse.

Insa am reintalnit-o pe Laura in cu totul alte circumstante, nu demult, cand i-am devenit client (de-acum incolo fidel) la salonul de frizerie. Si astfel, pret de o jumatate de ora, o data pe luna, imi dedica toata atentia si rabdarea ei, si ajungem sa recuperam cumva acesti aproape 20 de ani ce au trecut peste noi.

Ce voiam sa spun, de fapt, cu povestea aceasta? Ca nu stii niciodata in ce directie te duce viata si cand se vor intersecta din nou doua drumuri despartite candva.