Viza pentru vise™

View Upload your own

A trecut... s-a mai dus un ciclu... cine stie ce mai urmeaza. Nu zic gata ca inca sunt prea tanar sa ma opresc, dar o pauza ar fi bine meritata, deocamdata cel putin.

In cazul in care va intereseaza subiectul, sunt deschis la discutii, explicatii chiar o prezentare detaliata a temei :-D

Chiar nu mai are sens expresia, fiind deja aproape un oximoron alaturarea celor doi termeni. (avand in vedere strict cele de mai jos)

Timpul se scurge altfel in cele doua lumi, valoarea banului este alta, cu toate acestea, soarele bate la fel de tare.

Am fost azi in sat... si s-a lasat cu dureri de cap. Asa de incet se misca totul, fiecare lucru in voia lui, sa nu fie grabit, pas cu pas, sapa dupa sapa, plasa dupa plasa... asa de incet, ca imi zburau 7 ganduri intre doua activitati. In fine...

E o lume cu o notiune a timpului cu totul diferita. Nu mai rea, nu mai buna. Pur si simplu diferita. Cele 7 ore petrecute in sat, puteau la fel de usor sa fie si 15 sau 20, asa de greu mi s-a parut ca au trecut. Poate aveam eu lucruri mai bune de facut, poate lucruri mai presante, dar vai, ce mi-a lipsit agitatia care ma astepta acasa.

In plus, intre doua vorbe am observat inca o chestie: 280 de RON in sat e echivalentul cositului unui hectar de fan, adunatul acestuia, balotatul si purtatul acasa... in total 60 de baloti de fan care sa hraneasca vaca intr-o luna de iarna.
In mintea mea, in schimb, aceeasi bani erau pretul in jurul caruia se invarte viitorul meu telefon mobil.
...
Ce sa zic eu? Diferenta de prioritati, de perspectiva, de nevoi.

Pana la urma desi soarele ne bate la fel de tare in perioada aceasta, desi ceafa mea e la fel de bronzata ca a unui taran de pe camp, desi eu am stat de voie iar el de nevoie, n-as putea decat sa afirm ca n-o fi fost candva domn ca taranul, dar in prezent cele doua fiinte parca fac parte din specii diferite.

Asta e o vorba pe care am auzit-o de la bunici de cand ma stiu.
Povestea, desi nu o mai retin in exactitatea detaliului, are cam urmatoarele coordonate...

Pe vremea dinaintea comunistilor, un taran, sa-i zicem Stefanea Tarbului, avea doua fete, pe Ileana si Rodica. (orice asemanare cu personaje reale, e de-a dreptul noroc chior, in fine...)
Si fetele, crescand, ar fi vrut si ele sa urmeze o scoala, sa mai plece din sat, sa ajunga doamne... dar bace Stefane o tinea pe-a lui...

"Aveti fetelor 8 hectare de cosalau, 5 holde de vie, un hectar de padure si 9 hectare jumate de pamant arabil... la ce va trebuie scoala... ca doar nu-i domn ca taranul!
Se trezeste cand vrea, lucra pentru el, are in ograda tot ce-i trebe, cand colo domnia se plateste... cu munca la stapan, cu bani la piata, si-apoi nu-i aia hodina sa nu faci nimic. Asa ca ascultati de mine, ca aveti tot ce va trebe, mai lasati-o naibii de scoala!"

Si drept urmare, fetele nu se scolira. Si nici nu le-a mers rau din munca pamantului. Pana intr-o zi cand a inceput treaba cu colectivizare, improprietarirea statului, chestiile acelea marete ale comunismului.

Asa ca Ileana si Rodica, dragele de ele, au ajuns sa munceasca la CAP, la muls de vaci, la oloiste, la moara, unde era nevoie de o mana de femeie, in loc sa puna mana pe un loc confortabil ca intelectualii vremii inscrisi in partid. Si atunci sa le mai treaca de ciuda, cand mai treceau pe la casa parinteasca, ii adresa lui bace Stefane a Tarbului vorbe dulci...

"Ia mai zi-ne tatutza, cum ii vorba 'ceea? Nu-i domn ca taranul, ei? Manca-ti-as gura dumitale!"

Am descoperit un blog penal de-a dreptul. Asa de penal ca te bubuie.
Deci e ca un accident... stii ca nu e de bine, dar de-aia nu te poti abtine sa nu privesti... si vreo 10 pagini am rasfoit din el, si in final am zis ca e suficient. Iar comentariile... sunt chiar excelente. Nota 10* de la mine.

Atata kitch si pitzipoance nu cred ca am mai vazut de mult. Drept e ca nu prea am treaba pe hi5 decat cu prietenii mei, nu ma leg de lume asa sa ma aflu in treaba. Dar fetele astea sunt 'something else'.

Am iesit un pic acuma seara, la terasa de pe bloc, cum zicea cineva, si pot sa spun ca am vazut un rezumat la ceea ce se vede pe blogul cu pricina.
A, pe langa pitzipoance, am mai vazut si o groaza de pitziponci... gelati, ariciati, pensati, epilati din cap pana-n picioare... a genuine freak show.

Acuma, sincer... ori am imbatranit si n-am mai iesit de mult din casa, ori se duce naibii tanara generatie. Prima varianta ar fi optimista in cazul acesta.
In fine, vizitati un pic blogul cu pitzipoance sa vedeti ca Brucan a gresit cu estimarea lui... mai avem muuult pana sa ajungem la civilizatie.

As vrea sa aud comentariile altora referitor la tema.

http://www.contrastonline.ro/stiri/actualitate-3/otl-isi-dezgusta-clientii-16199

Stiu de la cine a pornit articolul (scrisoarea bine intentionata), ca altfel nu faceam efortul sa il pomenesc.

Nu as fi vrut sa zic nimic, ca la cate prostii imi umplu ziua clar m-as descarca pe o chestie care mi-e indiferenta. Dar pur si simplu nu ma pot abtine.

In cap am 2 idei:
1. Clar programul e program, si daca esti platit sa faci ceva care implica un orar fix cu publicul, te conformezi. Daca nu, iti cauti altceva de lucru.
2. Programul are din cate am vazut nu 12, ci 14 ore... si sa ajungi cu 10 minute inainte de sfarsitul lui, o cauti cu lumanarea. (de la 6 dimineata la 8 seara)

1. Daca nu din datorie, atunci macar de bun simt. Esti inca acolo, la lucru, vezi ca vine clientul la ghiseu, nu ti-ai inchis banii in pusculita, nu ai pus lacatul pe ghereta... deci nu ti-e greu sa-l servesti cu o chestie ce nu te tine mai mult de 3 minute.
2. Intamplator, am fost si eu de cealalta parte a baricadei cand am lucrat si eu candva intr-un restaurant. Si programul era pana la 12 teoretic, practic pana pleca ultimul client. Si se gaseau 2 de aveau chef de vorbe si veneau la 11.45 si se puneau cu 2 pahare in fata si pana la 1 nu plecau...
1. Daca ti-e lehamite de clienti la sfarsitul zilei nu le vorbesti urat, nu ii jignesti, nu ii refuzi, ca pana la urma asta ti-e meseria.
2. Desi dupa 8 ore de roboteala cu clienti imposibili iti vine sa ii iei pe ultimii de cap si sa le faci cunostinta cu peretii, podeaua si alte suprafete dure.

1. Totusi, da, ar fi cazul sa se schimbe lucrurile, si sa avem parte de servire de calitate pentru serviciile la care apelam.
2. Nu ma resemnez, dar cand am vrut sa fac ceva de genul, aceeasi persoana mi-a zis mie, si citez: ''Nu crezi ca exagerezi, un pic?" (la mine lucrurile s-au rezolvat, prin simpla discutie)

Eu nu am zis-o si nici nu o zic, ca e cazul sa se petreaca o schimbare, dar incep sa cred ca daca nu ai cu cine, exista lucruri mai importante spre care sa iti indrepti energia.
O sa fiu contrazis cu argumente de genul daca accepti o data, vei accepta si alta data. Sau schimbarile mari pornesc de la unele mici. Asa o fi, nu zic nu...

Dar sunt atatea alte chestii importante, incat piticii astia zilnci care iti polueaza starea de bine chiar ar trebui ignorati.

Da, omul cat traieste invata, dar mai rau e cand invata si nu pune in aplicare ceea ce a retinut.

Acuma nu neaparat ca ma plang, dar se putea si mai usor, numai ca incapatanat cum sunt am preferat lucru manual.

La fel m-am distrat si la licenta cand la alegerea temei, conversatia a fost de genul...
prof: Si ce tema ti-ai ales?
eu: Studiul comparativ pe impozitul pe venitul persoanelor fizice, intre Romania si Sua.
prof: Vai, ce tema frumoasa. Si interesanta chiar. De-abia astept sa vad ce iese.
eu: Si imi puteti recomanda ceva bibliografie?
prof: Pai nu ai? Ca de-aia te-am lasat sa alegi tema asta ca am crezut ca ai tu ceva.
...
si pune-te frate si cauta material si bibliografie, si tradu si scrie, si interpreteaza, si cere declaratii de venit de la oameni de prin State, si iaca asa am scos o nenorocita de lucrare de licenta, de care nu sunt mandru, pe care nu a ascultat-o nimeni la sustinere, dar pe care am luat 10... big deal...

And now a little bit of history repeating.

eu: M-am gandit la o tema de disertatie. Daca ma puteti indruma.
alt prof: Pai sa vedem. Ce tema?
eu: Stiti ca am referatul din anul 1, si as vrea sa mai adaug un pic si sa iasa lucrarea.
prof: Ok, nicio problema.
eu: Si imi mai indicati niste surse, ce sa mai adaug pe la inceput, si o idee pentru studiul de caz
prof: e bine ca te-ai gandit sa mai adaugi ceva.
eu: ?!?

Mda. Se numeste lucru manual. Acuma nu ca ma deranjeaza, serios, dar e asa o pierdere de timp ca numa. In loc sa imi fi facut rost de o lucrare si sa o prezint, imi bat capul de parca m-ar interesa subiectul, si ma chinui sa scot minimul de pagini doar ca sa ce? Sa ma laud ca am facut-o eu cu mana mea?

Pai da, daca e sa fie lucru manual, apai sa fie pana la capat.

De mult n-am mai avut un cosmar.

Dar s-a intamplat azi noapte. Nu stiu ce sa fi fost de vina... gandurile? faptul ca dorm pe stomacul plin? prea obosit cum am tot scris la nenorocita asta de disertatie?

Cauzele 'or fi multiple, dar rezultatul e unul singur. Si al naibii de neplacut.

Nu-mi amintesc multe, dar un lucru stiu sigur... Ca eram constient de cosmar, si stiam ca trebuie sa ma trezesc, si m-am tot sfortat in somn pana m-am trezit. Si asta a fost tot.

Clar nu e o tragedie, nu era ceva iesit din comun, o experienta demna de analele istoriei... dar de internet e numai buna.

Noapte buna!

Ok, banuiesc ca exercitiul creaza dexteritate, dar chiar nu m-as vedea in curand facand asa ceva.

Si asta din simplul motiv ca, asa chitibusar cum ma stiu, as finisa si as bibili pe desen pana in a 3-a zi dupa Scripturi.

Dar pana la urma, cine stie cate probe si tentative a avut si baiatul de mai jos inainte sa se lase filmat, asa ca nu pot sa il ridic in slavi sau sa il critic desi e foarte interesant ceea ce a reusit el sa faca.

Daca tot m-am apucat de scris pe-aici, mai bag una ca de maine m-as apuca de disertatie si iar voi face alergie la calculator.

Ziceam de vecinii aia ca niste soacre.

Ceea ce urmeaza nu e valabil doar pentru ei, ci e asa, in general, ca sunt acum cu capsa pusa si m-as certa cu cineva dar e miezul noptii si nu-mi prea face nimeni fata... desi as putea incerca pe alte fusuri orare. Hmm, cum de nu m-am gandit mai devreme?

In fine, asa de usor e sa iti dai cu parerea. Ce poate fi mai simplu decat sa te uiti peste gardul vecinului si sa dai indicatii ca pomul ala ar trebui tuns asa, fructele alea trebuiau deja culese atunci, iar florile alea udate mai des... da' ce mama frasului, eu ma pun sa iti fac ordine in batatura?

Da' lasa-ma-n puii mei sa imi traiesc viata cum cred eu de cuviinta.

Au oamenii o vaga impresie cum ca pe mine nu ma intereseaza decat temele lor de discutie, si nu am dreptul sa am alte prioritati. Faptul ca nu purtam alte conversatii inseamna pur si simplu ca nu ai imaginea de ansamblu si nici nu tin neaparat sa ti-o arat.

Prin faptul ca nu ne (mai) tragem de sireturi ar cam trebui sa fie evident faptul ca anumite opinii au o limita, anumite presupuneri sunt pertinente doar pana la un punct si indicatiile pretioase sunt de prisos.

Nu am pretentia ca le stiu pe toate, sau ca prioritatile mele sunt mai prioritati ca ale altora, dar pana cand relationarea noastra va consta in ceva mai mult decat o discutie telefonica in sesiune, o replica peste gard, o urare de sarbatori sau trei cuvinte in doi peri...

... nu mai continui ideea ca cred ca exagerez in explicatii care nu vor avea nicio finalitate. Important e ca m-am decapsat. Punct ochit, punct lovit!

Buuun, si acum dupa ce mi-am lasat un pic amprenta si pe alte blogushoare, mi-a mai venit o idee asa pe nesimtite.

Poate sunt eu insensibil, sau poate chiar nu mi-a venit inca vremea, dar cam nu am puterea sa ascult discutii interminabile despre scutecele si cachita si papica si ce fain miros piciorusele de bebel si iuuuiii si oaaaiiiii si altele din aceeasi categorie.

Ok, am priceput ca faci un copil si ca e centrul universului tau, si ca e e lumina ochilor, aerul pe care il respiri, visul pe care il visezi dar am intalnit si mamici mai detasate. Adica, totusi... nu sta lumea in loc doar pentru ca tu ai nascut un copil.

Nu cred, ci sunt convins ca au si altii vieti pe care si le traiesc si pe care si le-ar povesti, iar a rezuma intreaga conversatie la ce culoare are scaunelul de dimineata, e exagerat.

Pana la urma e normal sa iti fie o prioritate, dar sincer nu mi-a venit inca timpul sa intru in hora, cum stiu ca nici langa mine nu va fi nimeni la 3 dimineata decat nevasta sa asiste la schimbatul scutecelor.

Nu am o problema cu ideea de copil in sine, dar discutiile astea de mamici ar trebui sa fie purtate intre mamici. Sau tatici. Sau bunici. Sau nasici. Sau orice alte combinatii de x-ici.

E o parere, poate aberanta pentru unii, inteleasa de altii, dar pana una alta mi-o expun pe-aici ca sigur nu ma lasa sufletul sa le-o zic in fata.

Iar mamicilor... tot respectul dar, pana nu e al meu chiar ma lasa rece subiectul.

Am mai multe ganduri decat cuvinte.

Ganduri despre ce a fost, despre ce va fi.

Despre cum a inceput, despre cum se termina.

Clar fiecare sfarsit e urmat de un inceput dar oricare ar fi alegerea, o cale ramane, mai mult sau mai putin, neterminata.
Insa partea buna e ca imi asum orice hotarare, fara regrete.

Pana la urma de ce ar exista regrete? S-au petrecut lucruri interesante, am cunoscut oameni plini de viata de la care am avut ce invata si plec cu gandul ca daca imi va fi si mai departe la fel de "rau", voi fi cat se poate de fericit.

Poate un pic de teama de necunoscut sa tot fie dar cred ca pas cu pas va disparea si aceasta.

Cum spune americanul ''I've got mixed feelings".

Mai multe cuvinte sunt de prisos. Punct si de la capat.

Mda, cica am blog. Si blogul e frumos. Si scriu pe el. Si am pareri. Si mi le exprim. Si mi le asum. Si nu mi-e teama de comentarii. Si lumea ma mai si citeste. Inca. Si ce daca?

Verba volant, scripta manent? Da, ce sa zic. Intru in istorie drept un slefuitor de cuvinte. Un fauritor de expresii. Un jongler cu alegorii. Siiigur ca da.

Volens nolens, ma mai apuca scrisul si atunci ce sa fac... scriu ca sa nu imi pierd din exercitiu desi, se vede clar lipsa de activitate literara.

Despre ce vreau sa scriu, dar in caz ca nu apuc macar sa se inregistreze intentia:

1. Am niste vecini, ca zaharul sunt (aia din stanga). Am alti vecini ca niste soacre (aia din dreapta).
2. M-am cam saturat de scoli dar parca vad ca mi se va parea anormal sa nu mai am grija examenelor... nici o problema vin target-urile.
3. Parca e mai ok sa imi dereglez eu copilul decat sa mi-l deregleze bunicii.
4. Alegerile sunt dificile in viata dar ni le asumam si mergem mai departe.
5. Si iar niste chestii despre prietenii. Ochii care nu se vad se uita. Dar de cate ori se pot reaprinde relatiile pana sa se arda orice legatura definitiv?

ps: hai sa vad cine a fost atent ce urmeaza in titlu?

De vreo 2 saptamani ma bantuie melodia asta in draci pe InfoPro. Intr-un final, cu un efort minim, am dibuit-o. Mi se parea mie cunoscuta, dar nu puteam decat ghici detaliile.

Melodia se numeste Sunshine in the rain (na, ca greu o fo') si e interpretata de minunata formatie vocal instrumentala... Bodies Without Organs.

Can you feel the raindrops in the desert...