Intalnire de gradul III

Ieri am avut intalnire de gradul 3 cu un var cu caracter dubios, un trecut intunecat, moralitate sora cu imoralitatea si vesnic cu o concentratie redusa de sange in alcool.


Anyway, nu mai vorbisem cu el de tare demult si eram curios cam ce ii poate capul. Rolul meu a fost sa ascult mai mult, intrucat limba ii era destul de sloboda incat sa tina un discurs de ore intregi presarat cu intrebari... retorice, la care oricum raspundea singur.

Printre nenumaratele amintiri din copilaria-i indepartata si "lectii de viata", varu' era un sustinator convins al poligamiei. (desi insurat si cu un copil)
Singurul sau argument de neclintit era ca omul e un animal iar instictele primare il conduc si doar cutumele societatii ne inoculeaza un comportament absolut impotriva naturii.

Sincer, nu am zis nimic. Am stat si m-am uitat la el si din cand in cand ma gandeam ce mai trebuie sa pun pe lista saptamanala de cumparaturi. (deh, fiecare cu ce-l doare)

Ajuns acasa, dupa aceasta socializare fortata, mi-a trecut prin minte argumentul sau. 
Chiar suntem animale? Chiar nu ne putem invinge pornirile primare?

Pai din copac am coborat... Nu prea mai vad oameni atarnati de crengi... Am trecut de stadiul asta, si chiar ne simtim bine la sol. 
Carne cruda nu consumam... Sau cel putin nu direct de la sursa, ci catusi de putin gatita... Poftele stomacului s-au rafinat destul de mult, am putea spune.
De omorat nu mai omoram strainii(vecinii) cand ne calca pe teritoriu (proprietate)... Ok, ii ironizam, ii distrugem psihic sau ii dam in judecata, dar nevoia primara de sange a disparut.
Tainele comunicarii le-am cam deslusit, si am renuntat la semne si la sunete monosilabice.
Apa si sapunul nu mai sunt un lux ci o necesitate, un standard minim de existenta.

Parerea mea e ca toate acestea (si poate altele la care nu m-am gandit) vin la pachet pe treapta de evolutie in care ne gasim. Iar a argumenta o trasatura prin "instinctele animalice care ne conduc" inseamna a nega toate celelalte nevoi si comportamente care ne caracterizeaza.

8 comments:

Anonymous said...

In esenta, omul este un animal cu instincte, evolutia a atrofiat cateva dintre ele, si a modernizat alte cateva, insa nu au disparut. Si cand dai la o parte poleiala civilizatiei, tot la instinctele primare ajungi.
Si animalele, in parte, au organizare sociala, monogamie, reguli stricte, comunica etc. Cred ca, daca nu am fi invatati sa vorbim, sa ne spalam cu apa si sapun etc, diferenta nu ar fi prea mare...
Oricum, exista o multime de teorii pe tema, de la o extrema la alta. Bineinteles, adevarul este la mijloc:)

Anonymous said...

Ok, perfect de acord ca inca mai pastram instincte primare, care ne definesc ca specie.
Dar, ceea ce zici tu "daca nu am fi invatat sa vorbim, sa socializam, sa construim etc..." e doar o varianta care se putea intampla si totusi nu s-a intamplat.
Omul a evoluat, si nu mai e dominat/condus de nevoile primare in forma lor bruta. Asta poate si pentru ca sunt satisfacute destul de usor.
Nu intru in povestea ca daca am fi pe o insula pustie, tot la starea si comportamentul animalic ne-am intoarce pentru ca nu suntem pe o insula pustie. Ci suntem aici, intre alti oameni inconjurati de o lume buna, rea, asa cum e, dar cladita de om.
Ca dam vina pe instinctul animalic din cand in cand... ok, dam. Dar faptul ca exista oameni care justifica poligamia, sau crima, sau acte de salbaticie prin "omul e un animal" mi se pare o simplificare mult prea drastica si o denaturare a realitatii.
Daca inca ramaneam la stadiul frica de foc/vanat in haita/imperecheat cu masculul dominant/omorat specimene slabe si batrane... da, eram de acord. Dar totusi, uitandu-ma in jur, nu pot sa nu observ ca am depasit aceste momente.

Anonymous said...

Care-i invatatura din toata povestea asta????Sa nu deschizi usa la neamuri!!! :))
Adevarul e ca nu mai scapi de ei si mai ales de oameni cu asemena conceptii despre viata,sau deceptii...

Anonymous said...

He he, povestea e luuunga si nu cred ca am chef sa scriu chiar atat de mult. Insa, cum spuneam, adevarul e la mijloc. De dragul discutiei, imi asum din nou rolul de avocat al diavolului si spun ca s-au facut experimente care au demonstrat ca in anumite conditii, nu extreme!, comportamentul incepe sa fie dominat de instinctele astea. Iar justificarea prin sintagma "comportament animalic" este folosita cand nu poti gasi o alta justificare care sa corespunda normelor "civilizate".

Anonymous said...

Am mai intalnit si eu persoane cu astfel de justificari precum ruda ta... Parerea mea... E alegerea fiecaruia ce face si de ce... si apoi isi creeaza un “ambalaj“ explicativ pentru comportamentul sau. Mie personal mi se pare mai corect sa spun: fac asa pt ca asa vreau eu decat sa justific acel ceva prin nu-stiu-ce teorie mai mult sau mai putin stiintifica... Instincte exista, exista si ratiune, acum depinde de la om la om care e proportia dintre ele...
Eu una nu-s de acord absolut deloc cu teoria personajului respectiv, poate si pt ca la mine, de exemplu, ratiunea e mai tare ca instinctu’.

Anonymous said...

Ok, am priceput ce ziceti voi.
Dar dupa cum zice si Liuba, nu poate fi instict sau caracteristica primara care sa fie atat de puternica incat sa cuprinda fiinta si sa intunece ratiunea. Refuz sa cred asta.
Sunt un adept al liberului arbitru, si eu zic ca intotdeauna ai de ales, si nicio simtire, fior interior sau impuls natural nu te poate impinge spre ceva de care esti constient ca nu e bine (culcat cu tot ce misca, omorat animalul vecinului, batjocorit un handicapat samd).
Ca instinctul de dominare se vede in competitiile de zi cu zi, ca orice fiinta e atrasa de un exemplar desavarsit, ca nevoi primare neimplinite te fac sa uiti de nevoi elevate... da, sunt constient de toate astea.
Dar competitia nu e necesar sa fie cu orice pret, sau castigata prin orice mijloace, desi ne e in sange dorinta de a fi specimenul dominant.
Desi esti intr-o relatie, nu ti se justifica orice "scapare" prin simplul argument ca arata asa de bine ca nu te-ai putut abtine.
Si de multe ori foamea impinge omul spre fapte disperate, cu toate ca intotdeauna exista variante indiferent de situatie dar disperarea il indreapta spre calea cea mai scurta.
Justificarile cu "e in natura umana" mi se par lipsite de orice substanta. Dar poate gresesc, e doar o parere. Pe care care mi-o insusesc.

Anonymous said...

Bun, ca sa nu devina lectie de evolutionism si psihologie comportamentala, daca vrei din curiozitate mai multe detalii si articole stiintifice pe tema, bineinteles ca surse exista. Atat de multe, incat nici nu are sens sa incep a le enumera. Esenta tuturor teoriilor este insa ca da, avem instincte, pe care da, le controlam in urma procesului de invatare. Aproape pe toate, si aproape intotdeauna, asta e smecheria. De la exceptiile aparute, care nu sunt deloc putine, a pornit si topicul de fata, asa cred. Iar ratiunea a minunata, insa nu domina complet comportamentul, oricat am vrea asta. Te poti, de exemplu, comporta rational, pe baza unui rationament gresit, de care evident nu esti constient ca e gresit. Si sa nu ne complicam aducand in discutie reflexele, care sunt si instinctuale, si invatate, ca o sa-ti apara blogul pe Wikipedia:)))
Pentru a treia oara, adevarul e la mijloc. De ce sunteti atat de inversunati impotriva instinctelor? Au si ele rolul lor si sunt acolo, chiar daca nu se manifesta decat in situatii extreme. Cel mai banal si mai des intalnit exemplu ar fi reactia "lupta sau fugi", pe care in mod sigur ati experimentat-o, indiferent cat de rationali ati fi.

Anonymous said...

in concluzie... sa nu ne incredem in persoanele cu o concentratie redusa de sange in alcool.

Post a Comment