Voiam sa scriu asta la un moment dat, dar mi se parea nepotrivit, fiind, cred, perioadea sarbatorilor, dar uite ca acum mi-am amintit.
Si despre ce sa fie vorba, daca nu de o alta problema de moralitate... din nou, de parca as fi de la politia morala.
Intrebarea e in felul urmator: ce fel de om trebuie sa fii ca sa iti faci un copil si, dupa divort, sa ti se rupa de el?
Ok, adevarul e ca nu intotdeauna reuseste faza cu fericirea pana la adanci batraneti. Dar ruptura se produce intre el si ea, iar rodul relatiei de la un moment dat, chiar nu are nicio legatura cu finalul inainte de vreme al povestii.
Si atunci, oare, cel in cauza are impresia ca la batranete chiar i se va face cuiva mila si o sa il spele in momentele de neajutorare? Chiar crede ca lipsa lui de acum din viata copilului nu va avea rezultate in viitor si ca roadele pe care asteapta sa le culeaga vor intarzia sa apara?
Cu ce obraz il va intalni peste 10 ani si cum va reusi sa isi justifice absenta? Mai mult, cum poate sa se odihneaca noaptea stiind ca ii lipseste ceva copilului sau?
De multe ori, cand aud de situatii ca aceasta, sau cand vad lucruri mult mai cutremuratoare la TV, stau si ma gandesc daca un viitor in care ar trebui sa indeplinesti anumite conditii ca sa poti participa la perpetuarea speciei, ar fi chiar atat de rau?!?
0 comments:
Post a Comment