Iarasi m-am pricopsit cu un tic verbal...
Nu imi amintesc chiar acum care a fost ultimul ce m-a bantuit pana la disperare dar, din fericire l-am dat uitarii si, din pacate, am dat peste un altul.
Situatia se prezinta in felul urmator: vorbesc, argumetez, explic si cand mi-e lumea mai draga... hop si el, Ticul!
Discut lejer, si simt cum ma pandeste un subiect in legatura cu care l-as putea folosi si ma controlez, ma concentrez, si cum las o secunda garda jos... apare el, Ticul!
Dar ce e si mai disperant, e sa-i aud pe altii molipsindu-se de la mine, fara sa isi dea seama, cu el, celebrul Tic!
In principiu, problema e ca nu-i un cuvant care sa imi fie necesar in exprimare, si nici nu cred ca l-as folosi in mod frecvent. Insa odata ce i-am descoperit variatele-i forme de intonatie, subintelesuri si conotatii, imi creeaza dependenta.
Nu vi se pare aiurea?
1 comments:
hehee, se intampla. da’ trece. pana la urmatorul tic.
Post a Comment