La sfarsit de 2008, ni s-a propus un exercitiu de sinceritate, teoretic fara un scop anume: 3 calitati si 3 defecte pentru fiecare dintre colegi.
Oricat ar parea de aiurea si ciudata, venind din partea superiorului, nu a fost o propunere, cat o 'sarcina'... mai mult sau mai putin conventionala.
Oricat am incercat sa ma eschivez si sa imi creez iluzia unei rebeliuni, in cele din urma am decis sa ma achit cu exces de zel de aceasta indatorire. Ceea ce a urmat a fost mai degraba o compunere (de vreo 1300 de cuvinte numarate de Word) de 2 pagini jumate, decat o caracterizare schitata.
In fine, mi-am inceput "creatia" prin a sublinia protestul si reticenta in a-mi caracteriza colegii. Pe de-o parte pentru ca nu-ti ajunge o viata sa cunosti un om, iar ceea ce urma sa scriu era cat se poate de superficial luand in considerare cele nici 6 luni petrecute impreuna si avand in vedere ca pastram totusi o relatie profesionala care nu lasa neaparat sa se vada complet personalitatea. Deci cam toate afirmatiile pe care le-am facut ar fi trebuit sa inceapa cu PARE...
Nu stiu nici pana in ziua de azi care era cu adevarat scopul initial al acestui "joc", doar ca pe parcurs, in mod anormal, sub protectia anonimatului ni s-au dezvaluit parerile colegilor despre fiecare dintre noi.
Bineinteles, nu trebuia sa luam nimic personal, ci doar asa cum e, ca o oportunitate de a afla cum suntem vazuti din exterior, cu extraordinara sansa de a ne revizui comportamentul... (yeah, right... as if?!?)
Parerea mea e si acum ca nu era deloc necesar sa ii analizez pe oamenii astia, asa cum nu simteam nici nevoia sa fiu analizat. Cred ca fiecare are persoane mult mai potrivite care sa ii vada partile bune si rele, si pentru care sa faca ceva in sensul acesta.
2 comments:
De ce nu intelege nimeni ca o relatie de "familie" la servici nu se realizeaza decat peste ani si ani si poate ca nu ne pasa de toata lumea cu care nu interactionam si poate nu e nevoie sa caracterizam o persoana dupa cateva luni...Chestiile astea inteligente si moderne care se fac la firme pentru a cladi asa numita familie de la servici mi se par inutile.Normal ca nu te puteai limita la 2 propozitii,asta da dovada ca faci lucrurile cu constiinciozitate.Si acuma,sa fim seriosi...de abia asteptam sa mergem acasa de la servici,ce sa mai stam sa ne povestim retetele culinare sau lucruile personale.
Mie si acum mi se pare absurda toata povestea aia cu caracterizarile.
A fost o chestie mult prea fortata, si nici acum nu ii vad rostul. Nu exista niciun mod prin care sa ne fie aduse rezultatele la cunostinta si sa fie in beneficiul colectivului.
Si intr-adevar e nevoie de cativa ani sa cladesti o relatie de incredere cu cineva, iar relatiile de la locul de munca nu fac exceptie.
Dar are americanul o vorba "you shouldn't mix business with pleasure" si probabil nu a spus-o la plesneala, ci din experienta.
Post a Comment