Ceea ce am facut mai devreme e evident o dramatizare a unei chestii pe care o puteam lasa sa treaca neobservata. Si daca taceam filosof ramaneam, dar asa e omul... de prea bine ce ii este, cauta nod in papura.
Cred, totusi, ca am eu o miiiica, micuta, infima problema. Ok, recunosc, mi-e cam greu sa cer ajutorul, insa, mi se pare ciudat sa ma bazez pe altii pentru chestii pe care sunt in stare sa le fac si singur. Doar ca lucrurile se cam aduna si, de multe ori, ziua nu are suficiente ore pentru a-mi duce planul la bun sfarsit.
Eu o vad ca un semn de slabiciune, si nici nu simt nevoia sa imi schimb punctul de vedere, desi e posibil sa gresesc. Si poate e doar unul din efectele secundare ale emanciparii mele, dar pe principiul "ce nu poti sa faci azi, lasa pe maine", planul poate fi, la fel de bine, dus la bun sfarsit cand o fi din nou soarele calauza pe cer.
Ma incapatanez eu sau nu, dar daca nu am cerut ajutorul, nici nu il primesc cu prea multa recunostinta.
Nu sunt absurd sa nu cer ajutorul in probleme pe care nu le cunosc, care ma depasesc sau care implica o munca de echipa. Dar nici de dragul de a socializa nu voi cere implicarea altora... desi ar fi o motivatie destul de pertinenta in capul meu :-D
Concluzia:
I'm so screwed up, a shrink could easily write a dozen theses on me and still have plenty to write about... but, then again, aren't we all?
0 comments:
Post a Comment