Viza pentru vise™

Te-ai simtit vreodata prizonier intr-o conversatie fara sfarsit?

Cand, in loc sa asculti, intri pe pilot automat si nu faci decat sa aprobi, si sa dai din cap... in timp ce te gandesti ce nu ai pus pe lista de cumparaturi, a cui zi de nastere se apropie, ce ai uitat sa scrii in ultimul raport, daca mai ruleaza acel film la multiplex...

Desi toate par trivialitati, pentru cel care le gandeste, fac parte dintr-o imagine de ansamblu si sunt prioritati ce nu se pot estompa, ci doar, cel mult masca.

Da, e o imagine de ansamblu pe care, in cele 9 minute nesfarsite de conversatie, nu reusim sa o vedem, si prin urmare nu reusim sa o intelegem.

Si ce daca? Nimeni nu ne cere asta. Sau emite cineva astfel de pretentii?

E mult mai usor sa spui nu decat da. Mai putine complicatii, mai putine batai de cap, mai putina responsabilitate.
In fond, de ce sa zici da, cand in jur auzi coruri de nu? Un da ar iesi din tipar, ar strica armonia... vai, ar putea chiar duce la revolta, anarhie, miscari sociale...
Cand colo, un nu sanatos pune capat oricarui echivoc, oricarui dubiu si un punct serios oricarei conversatii care si asa ti-a invadat invadat timpul pretios.

Ati inteles ceva? Ca sincer, am deschis pagina si randurile de mai sus au iesit asa, din subconstient, fara nicio premeditare.
Adevarul e ca prea multe refuzuri n-am primit la viata mea, iar sechele pe tema asta e putin probabil sa am, dar poate, privind in jur, am ajuns sa apreciez da-urile auzite.

Acuma nu zic ca mi-am si insusit in totalitate ideea expusa, dar parca de multe ori ma gandesc inainte: "Ce-ar fi daca as zice da? Mi-ar complica existenta? Hai totusi sa vedem ce iese!"

De complicat, acuma serios... slabe sanse. De imbunatatit, posibil. Dar daca acum nu spui da, e posibil ca a doua oara sa nu mai auzi intrebarea.

Vai, cat e de posesiv omul. As fi zis romanul, dar fenomenul e prezent peste tot unde exista prezenta umana.

Mergi la tara, nu vezi decat pari si imprejmuieli la fiecare lot, gradina, pajiste sau padure.

Mergi in varful muntelui, si daca e catun, apai toata suprafata de pasune e patrate si patratele pana in varful varfului, ca nu cumva sa pasca vaca vecinului de pe dealul urmator pe peticul proprietate privata.

Mergi in Oradea pe str. Henrik Ibsen, unde la AN-uri s-a retrocedat jumatate din curte... si ce sa vezi? Peste noapte stalpisori si sarma inconjoara fosta curte, acum devenita o adancitura in pamant... ca doar e proprietate privata... si, nu poti sa treci asa, oricum, peste hartoapele omului. Trebuie sa inconjori!!!

In fine, asa e omul: posesiv cu ce are. Nu zic eu sa fie trecere libera ca-n palma, nici nu sustin abolirea gardurilor... dar uneori e risipa de material. Uneori pur si simplu nu e rationala ingradirea asta excesiva.

Ceea ce am facut mai devreme e evident o dramatizare a unei chestii pe care o puteam lasa sa treaca neobservata. Si daca taceam filosof ramaneam, dar asa e omul... de prea bine ce ii este, cauta nod in papura.

Cred, totusi, ca am eu o miiiica, micuta, infima problema. Ok, recunosc, mi-e cam greu sa cer ajutorul, insa, mi se pare ciudat sa ma bazez pe altii pentru chestii pe care sunt in stare sa le fac si singur. Doar ca lucrurile se cam aduna si, de multe ori, ziua nu are suficiente ore pentru a-mi duce planul la bun sfarsit.

Eu o vad ca un semn de slabiciune, si nici nu simt nevoia sa imi schimb punctul de vedere, desi e posibil sa gresesc. Si poate e doar unul din efectele secundare ale emanciparii mele, dar pe principiul "ce nu poti sa faci azi, lasa pe maine", planul poate fi, la fel de bine, dus la bun sfarsit cand o fi din nou soarele calauza pe cer.

Ma incapatanez eu sau nu, dar daca nu am cerut ajutorul, nici nu il primesc cu prea multa recunostinta.

Nu sunt absurd sa nu cer ajutorul in probleme pe care nu le cunosc, care ma depasesc sau care implica o munca de echipa. Dar nici de dragul de a socializa nu voi cere implicarea altora... desi ar fi o motivatie destul de pertinenta in capul meu :-D

Concluzia:
I'm so screwed up, a shrink could easily write a dozen theses on me and still have plenty to write about... but, then again, aren't we all?

Vreau sa scriu si nu-mi vine. Da' vreau sa scriu rau de tot si nu-mi vine. Ma tot screm aici de olea' de vreme sa scot ceva... si nimic. Vai si-amar ce am ajuns, sa ma plang de lipsa de idei.

Stiti ce voiam sa scriu? (si implicit ajung sa scriu despre asta...) Ca a trecut taica-meu pe la mine azi si, printre altele, mi-a spalat vasele... Da' ce au piticii lui cu vasele mele?

Deci, serios si pe cuvant ca nu am cuvinte care sa ilustreze ce aberatii imi trec prin cap. Piticii lui, ca ai lui, dar ai mei... vai, dau petrecere in momentul de fata!

In fine, am ajuns sa il inteleg pe Stefan, care acum 3 ani, pe vremea cand eram prin Orasul Viselor, si-a eliberat piticii pe aceeasi tema si nu l-am inteles. Darrrr, se-ntoarce roata, si uite ca ajung sa patrund in tainele neintelesului.

Ideea e ca, aveam un 'master-plan' in minte, cum ca vasele alea nu ma incomodau, si la un moment dat evident as fi ajuns sa le spal... deci nu sunt incapabil/neajutorat, ci pur si simplu nu era pe lista. Plus ca mai era loc suficient si pentru altele... :-)))

In concluzie, sa-si vada fiecare de vasele lui. Ca nici eu nu ma duc sa spal altora vasele, si prin urmare ma simt foarte impacat cu ale mele. Fie ele curate sau murdare... sunt asa cum le vreau EU!

Ma gandeam azi la un moment dat ca, daca as avea 22.000 euro, nu as merge in piata sa imi iau un Mustang second-hand:

Pe langa faptul ca in piata se vand masinile ca si caii bolnavi pe vreme de seceta, mai vine unul sa isi vanda Mustang-ul. Pacatul meu a fost ca eram parcat aproape, si tot la 2 minute auzeam cate un "Moooaaaaammmaaaaa, ce tarrreeeeeeee fratteeeee", "ba vere, asta e de tine, ma!", "ce masina bengoasa si-a tras nebunu asta"... iar din partea unui copil, un simpatic "tati, tati, uite un Ferrari albastru!"

In fine, a fost intr-un fel destul de amuzant. Cam toata lumea isi traia poate pentru o secunda fantezia de a evada in lumea mare intr-un Mustang nervos si infomentat de viteza, cu muzica data la maxim si fara grija zilei de maine. Bineinteles ca pe nimeni nu interesa masina in mod serios, dar se adunase lumea in jur ca la circ... daca omul ar fi vandut bilete privitorilor, sigur aduna bani de avans pentru urmatorul magnet de gagici/gagii/copii/batrani.

Dar pana la urma, ce e cu atatea prejudecati din partea mea? Ca imediat ma aflu acuzat de invidie... da, vezi sa nu... la cat ii de ieftina benzina, un Mustang mi-ar mai lipsi din fata casei!
Poate cand m-o-nfia Patriciu!

Ce tufa de crizanteme... nu mi-e rusine cu ea :-))

Poate mai schimbati si voi wallpaper-ul!

Priceless. Speechless. Scarisoara.

... Muzeul Satului... LIVE!

Azi mi-am dat seama ce usor e sa zici "Nu pot sa te inteleg..."

Asa, si? Adica ti-ai dat silinta sa ma intelegi?
Vrei sa cred ca ti-ai alocat 5 min si 24 sec din viata pentru a ma intelege?
In sensul ca ai vrut cu adevarat si chiar nu ti-a iesit?

Ei bine, poate nu esti tu cel care trebuie sa ma inteleaga!
Sau pur si simplu nu e cazul sa ma intelegi!
In plus, cred ca ne putem continua linistiti existenta fara a ma intelege tu pe mine!
Si tocmai de aceea, nici nu te mai chinui!

Hai, ce sa-ti spun de-aia nu mai pot ca nu ma intelegi tu pe mine!

Promit ca daca totusi insisti, iti voi face o schema... pe bune!

Danseaza baba?!?

wtf? sau mai pe romaneste... ce plm?

Acuma lasand exprimarea messangerica la o parte, melodia e de toata jena.
Mi se intampla cam de vreo 3 ori pe zi sa o aud pe InfoPro (singurul post pe care il ascult, din motive totaaal obiective) si de fiecare data mi se inchide creierul, pur si simplu.

Voia sa fie simpatica, haioasa, cu lipici? da... toata ii Superglue cat ii, ce sa zic.

Oricum si orice-as face, nu pot sa o ignor la cata penibilitate inspira.

Ce sa zic eu, probabil nu i-o fi zambit Muza.