Trenul pleaca dar vine intotdeauna un altul.
Gara-i mare, lumea-i mica iar despartirea deja anunta o dulce reintalnire neprevazuta.
Ne-ntalnim, doi necunoscuti, intr-un tren si ne despartim intr-o gara, ca si cum n-am fi fost.
Cand ne mai vedem, oare ne vom mai recunoaste?
3 comments:
Omul se naste, dar moare. Poti sa te nasti filosof, sau ceva te face sa devii unul? Iubesti, urasti sau ti-e totul indiferent? Mii de intrebari trec prin mintea ta... dar oare poti sa le opresti?! Si care ar fi dreptul nostru sa prevedem lucruri cand si asa viata asta este monotona?! De ce sa n-o lasam sa ne surprinda?
P.S. Cum poti da un raspuns la o intrebare retorica? :)
Hm, hm, hm.
Ai si tu intrebarile tale care te bantuie intens. Filosofice sau nu, sunt suficiente cat sa nu te plictisesti chiar cand crezi te plictisesti.
In alta ordine de idei, m-ar crede cineva daca as zice ca nu e nici pe departe filosofica intrebare? M-ar crede cineva cand as zice ca nu sunt niste alegorii de genul "trenul vietii" and so on? M-ar crede cineva daca as spune ca intrebarea e pe bune?
Ei bine, nu.
PS: bun venit printre noi, astept articole cat mai interesante care sa ma indemne la comentarii.
Nu e vorba de filosofie,de adevarul pe care ar trebui sa-l cred. Daca intrebarea nu e din aia mai "profunda", atunci trebuie sa fie una matematica?!
Care este sansa sa mai intalnesti persoana respectiva? Care este sansa sa te mai recunoasca? Care este sansa sa intelegi tu ceea ce incerci sa afli?
Sunt chestii care pentru tine conteaza mult mai mult decat pentru restul muritorilor.
Care este sansa ca intrebarea ta sa fie de fapt o capcana?
Post a Comment