Quelle surprise

Am un prieten foarte cerebral, poate si datorita profesiei pe care o are. E contabil, si ca o boala profesionala a ajuns sa vada intotdeauna partea practica a lucrurilor: beneficii versus dezavantaje, limite versus perspective, costuri versus castig viitor.

Intr-o perioada a ajuns sa fie ca un compendiu de preturi, fiind la curent cu cheltuielile decontate de clientii sai pe diverse firme.
Asa ca, mergand pe strada ii era usor sa arunce din senin cate o pastila de genul... "ia uita-te la bomba aia - masina marca X, clima, tapiterie piele, cutie automata, jante aliaj 28,344 EUR, DDP."
Nu treceau doua minute, si iar auzeam: "geanta de piele de crocodil, finisaj cromat, cusatura pe dos, 3 compartimente 480 EUR, TVA inclus. "
Nici la cina nu scapam de atfel de remarci: "geam termopan, profil PVC, cinci camere, coeficient termic z, la dimensiunea si nuanta aceasta 830 EUR cu discount 10%."

Desi era de-a dreptul o obsesie, avea un succes uimitor la domnisoare, pentru hazul pe care il avea in micile sale observatii inopinate dar poate si datorita generozitatii de care da in general dovada. Totusi, din cand in cand o mai bucteaza si el in stil mare.

La un moment dat, fiind intr-o relatie de vreo doua luni cu o tipa obsedata de imbracaminte, in urma catorva pahare de vin, discutia s-a incins si un lant intreg de reprosuri au iesit la suprafata dupa o perioada indelungata de complezente.

A fost abordata prima intalnire cu parintii lui, cand ea a fost cu gandul in alta parte pe tot parcursul pranzului, prima petrecere cu prietenii lui cand ea a stat mai tot timpul pe canapea, iesirea la munte cand a facut ifose din cauza unei batai cu zapada, atitudinea distanta fata de nepotica lui si chiar lipsa de interes pentru cainele celui mai bun prieten.
Totul parea mai degraba o avalansa de imputari la care ea nu a ripostat deloc, nefiind adepta confruntarilor deschise.

A doua zi, dimineata, a gasit pe perna urmatoarele randuri scrise pe un biletel:

"Bilant relatie:

* Intalnire cu ai tai
pantofii noi ce au afectat capacitatea de concentrare - Pantofi, PAOLO SANTINI - Bareta sic cu scai, talpa interioara cu pernite, toc 10 cm - 169,9 RON
* Petrecere la Gelu
pata cu vin rosu (nu era parte din model) pe Rochie Catalin Botezatu verde, peste genunchi, usor evazata bumbac + poliester - 349 RON
* Excursie spontana pana la munte sa vedem zapada
(de fapt, noroi)
- Palton ocru, combinatie lana netoarsa si casmir, 2 randuri nasturi - 599.9 RON
* Vizita la fratele tau
nepotica de marmelada din cap pana-n picioare - Costum Catalin Botezatu, alb, forma cambrata, sacou la 2 nasturi, fusta 50 cm - 699 RON
* Plimbare prin parc
Lassie avand impresia ca bratara mea e o jucarie pe care sa roada - Bratara, POMPÖÖS DESIGN, cristale albe stralucitoare, 19 cm - 399,9 RON

Total 2217.7 RON

* discount Negligé tul rafinat, sutien cu cupe din material lucios, imbracate in dantela, cu slip din tul elastic la spate - pe care nu le vei vedea niciodata - 155.9 RON

Sold 2061.8 RON"

Acela a fost un adevarat punct critic al existentei sale, care l-a facut sa exclame "Mon Dieu, Quelle surprise!"

Vox populi

Am tot intrat in ultimele zile pe site-ul Toyota in incercarea de a gasi hibe, lipsuri si puncte slabe ca sa am si eu ce scrie in cea de-a 12-a proba a SuperBlog 2009 dar, sincer, momentan ma simt intr-o stare destul de pasnica si nu am de gand sa pun la zid munca unor oameni care chiar se vede ca si-au dat silinta sa faca o treaba de calitate.

Si pana la urma nu critica e scopul acestei etape ci oferirea unui feed-back in ceea ce priveste posibilitatea de imbunatatire din punctul de vedere al grupului nostru, ca esantion mai mult sau mai putin reprezentativ pentru publicul vizat.

Insa nu merg mai departe cu abureala deoarece in jurul acestei idei de feed-back, oricat de ambiguu ar fi exprimata deocamdata, se invarte tot rationamentul meu.

Ca sa intru in detalii, sunt de parere ca desi site-ul abunda in date pretioase legate de modelele gamei Toyota, de costuri, de siguranta, implicare sociala, istoric si multe, multe, muuuulte altele, informatia e rece, bruta si impersonala.

Poate exista o cutuma la nivelul industriei auto, poate e strategia de pozitionare a brandului, dar deocamdata comunicarea se realizeaza doar intr-o singura directie fara a se face auzita vocea clientului satisfacut (asa cum reiese din situatia vanzarilor la nivel mondial).

Prin urmare, desi pe pagina web apare sectiunea Toyota club, aceasta nu este nici pe departe fructificata la adevaratul sau potential, lipsindu-i membrii vizibili care sa formeze o comunitate numeroasa inchegata in jurul site-ului.
Aceasta colectivitate s-ar putea dovedi un motor de crestere a loialitatii fata de marca si de raspandire mai facila a pasiunii pentru masinile constructorului japonez.

Da, exista doua forumuri similare cu ceea ce mi-as dori eu dar nu au legatura cu site-ul si duc astfel lipsa de sustinere din partea reprezentantilor brandului. Insa odata cu implicarea unor persoane de la diverse nivele ale companiei (marketing, vanzari, service), oamenii ar simti deschiderea si s-ar putea infiripa discutii ce ar lamuri diverse mituri care circula inevitabil pe Internet.

Pana la urma e usor sa vorbesti, dar sa stii sa asculti e mult mai dificil. Si de fapt asta mi-as dori eu sa vad pe site: o prezenta a clientilor care sa poata sa impartaseasca in mod oficial experiente, sa ceara sfaturi si sa se faca auziti chiar in jurul sursei care genereaza aceasta nevoie de comunicare.

Ce-ar fi dac-as fi...

In conditiile prezentate de SuperBlog 2009 pentru cea de-a 10-a proba a concursului, avem libertatea creativa de a reorganiza site-ul azerty.ro in asa fel incat sa ajunga un fel de Fat Frumos al web-ului romanesc.

In opinia subsemnatului, totul porneste de la imagine, de la perceptia pe care o are consumatorul la primul sau contact cu magazinul... de la logo-ul si culorile care il definesc si ideea transmisa de acestea.
Nu tin neaparat sa critic, dar culorile care guverneaza momentan site-ul nu au pic de vana... sunt o combinatie de albastru marin cu un portocaliu imbatranit de vreme si in viziunea mea nu au legatura cu publicul tinta din care fac si eu parte.

Propunerea mea este o directie mai proaspata: nu este un site care vinde jucarii, dar nu e nici un site care vinde rachete... este ceva la mijloc, iar din ideea aceasta trebuie extras dinamismul care guverneaza acest perpetuum mobile care este domeniul tehnologiei!
Implicit culorile folosite in conceptia de mai sus se vor regasi in toata comunicarea ulterioara a brandului Azerty.
Continuand abordarea publicului tanar, activ si cu decizie de cumparare, as incerca sa creez o comunitate in jurul site-ului, intrucat pasionatilor de tehnologie le place sa impartaseasca experiente, opinii si sfaturi, iar cea mai buna metoda e sa fie impulsionati sa o faca: utilizatorii activi, care contribuie si se implica urmand sa primeasca discount-uri pentru produsele achizitionate de pe azerty.ro.

Discounturile nu ar fi singurul beneficiu pentru cei care isi fac cumparaturile pe site. Indiferent de produsul pentru care opteaza, fiecare cumparator ar primi cadou un alt produs complementar de o valoare proportionala cu cea pe care a platit-o, avand ca un scop secundar o diminuare a stocurilor mai vechi sau o fructificare a unor contracte de distributie pe cantitati mari, dupa caz.

Toate aceste promotii, cadouri si discount-uri trebuie sa creeze utilizatorului o perceptie clara: intotdeauna primesti mai mult decat te astepti, si astfel se poate cultiva o fidelitate a cumparatorilor de ocazie.

In ceea ce priveste structura site-ului, am remarcat o usurinta de navigare si o rapiditate a modului in care informatia este filtrata, lucruri care ajuta cand e vorba de foarte multe rezultate dintr-o categorie. Ce insa as adauga, este o casuta cu produsele complementare ce s-ar putea achizitiona cu oricare produs selectat. Sunt convins ca tag-urile de pe fiecare produs duc la o filtrare si o corelare destul de facila, fara prea mare efort, ce ar impulsiona vanzarile de pachete complete.

Luand in considerare conjunctura care afecteaza drastic afacerile IT, ma gandesc la doua directii in plus de stimulare a activitatii: un sistem buy-back pentru articole cumparate de pe site in ultimul an si incheierea unor acorduri, mai convenabile pentru clienti, de plata in rate (o selectie din cardurile de cumparaturi cu utilizatori numerosi pe piata). Acestea ar creste cu siguranta interesul celor aflati in faza de informare.

Cam in directia aceasta as duce eu site-ul daca ar ajunge pe mana mea. Nu am insistat pe lucrurile pozitive pentru ca nu vreau sa reinventez roata, dar e de la sine inteles ca as continua cu mentinerea vizibilitatii in mediul online prin cat mai multe parteneriate pe actiuni de genul SuperBlog si Ardeal Blog Tour.