Time is tickin' away

Aseara, in fine azi noapte pentru unii, cautam din nou un subiect, cand a inceput Marcel sa ma 'bombardeze' cu ceva melodii faine, nu zic nu, dar care pur si simplu nu m-au prins. Si muzica precum filmul pare a fi o chestiune de gust: fie te invaluie si te face sa te misti, fie te lasa inert ca un butuc de lemn.

Pe principiul acesta au fost si au ramas cateva melodii ce mi-au ramas aproape de corazon fie ca le asociez cu diferite persoane dragi, fie cu o perioade minunate prin care am trecut pana acum.

Cand Eric Clapton imi canta Change the world, ori daca C-Block interpreteaza Time is ticking away, cand Dr. Alban tine ritmul pe Fire in Bosnia sau John Legend fredoneaza Save Room, imi apar cu atata usurinta momentele frumoase din viata, asociate lor. Nu e nevoie sa le dezvolt acum, o voi face probabil pe viitor in postari distincte.

Persoane dragi, scoase din orice context, imi vor fi aproape in momente in care voi auzi una din urmatoarele piese... Nelly Dilemma, Gigi D'Agostino La passion, Tina Turner Private Dancer sau mai nou chiar Mika Take It Easy.
Ce usor sare memoria de la o amintire la alta, si ce usori imi revin anumite momente cand am cu ce sa le asociez.

Sunt lucruri marunte, lucruri poate usor de trecut cu vederea, dar daca totusi stau si mi le derulez in minte, ma conving ca nu am trait degeaba. E pacat ca trebuie sa uitam anumite lucruri, dar poate unele lucruri sunt menite a fi uitate pentru a face loc unor noi experiente.

La urma urmei selectia e acceptabila, dar din pacate se mai intampla sa ramana prea multe lucruri inutile. Mai degraba as prefera sa uit formula chimica a benzenului sau a trinitrotoluenului decat numele si fetele unor fosti colegi de clasa. Tot asa, as accepta sa dispara din sertarele memoriei modul in care se formeaza imaginea pe oglinda convexa dar sa mi se pastreze amintirile frumoase din copilarie.

M-as putea gandi, pana la urma, ca melodia nu trebuie sa fie cea care are darul sa te prinda ci mediul in care ai auzit-o sa fie placut ori cel putin impresionant, sau persoana care ti-o face auzita sa fie de neuitat.

Meravigliosa creatura...

Un'osservazione: non ho fatto una bella photo da tanto tempo. Sono passate forse 2 o 3 settimane, ma, mi sembra un'eternita'. Potete dire che 3 settimane sono poche, ma non sappete il ritmo in quale io scatto le foto. Forse per altri esseri e' lo stesso... forse la vita di qualche animale viene e passa in 3 settimane, pero' gli sembra che ha vissuto un bel po' di tempo. L'intensita' in quale lui vive la sua vita influenza il modo in quale percepe il passagio del tempo.

Per dire la verita', non ho avuto tanta voglia per fotografare,(un fatto troppo strano) anche se e' stato quel matrimonio bello; anche se e' fatto bel tempo; anche se sono andato in campagna; anche se... Ma 'anche se' voul dire che ci sono state un paio d'opportunita' e qualcos'e' successo. Che cosa? ('Cos'e' successo sei scapata, tu non sei la stessa cosa...'- Lunapop). Beh, se saprei la risposta... non bisognerebbe domandarmi adesso.

Ritorno a quel povero animale che dal mio punto di vista vive 3 settimane... Dal suo livello tutto sembra diverso, piu' grande, piu' colorato, piu' animato. E' una creatura interessante che dev'essere studiata. Ma che centra il piccolo con la mia assenza fotografica... Forse devo scattare questo essere che non essista per ritrovare l'ispirazione... Sara la mia gara per la fotografia perfetta... Ma dove trovo un animale inessistente? Risposta: per sicuro nella mia immaginazione.


Where do YOU see yourself in five years' time?

It is a question you only get at a job interview, right? Wrong! Believe me, it has come up in normal conversations as well. It seems that there really are people sitting around and making heavy planning, like... "in about one year I'll be doing that, which will allow me in a couple of years to move on to, which will finally get me in 5 years' time to be..."

I admit that I don't do this. Meaning the most I planned ahead for was may one year, but I'm not sure.

I never dreamed about going to the United States, let alone plan on it. I thought about pursuing a scholarship, but I didn't conceive a plan of attack. Did I expect a job opportunity in advertising? Hell no! But that's what makes life worth living.

Too much planning spoils the surprise, and no surprises makes life boring and everyone cranky. That is a statement I trully believe in.

Plus, if you are an optimist, like me, you're just setting yourself up for disappointment, because there are dozens of variables you cannot control, but affect the outcome of the situation. At least that is how I see things.

My strategy is short term planning, without thinking too much ahead, because if I follow long term goals, I may miss out on some interesting opportunities in the present.