Viza pentru vise™

Luni dimineata, ora 09.00...

Stau in fata calculatorului si privesc in gol. Mana imi tremura pe mouse, corpul imi freamata, privirea mi se incetoseaza si imi pierd capacitatea de concentrare, un strop de transpiratie imi aluneca usor pe tampla dreapta.

Ma straduiesc sa nu ma dau de gol si incerc sa maschez simptomele de fiecare data cand aud pasi in jurul meu. E greu, dar simt ca ma pot stapani. Imi sterg umezeala de pe frunte si apoi imi inclestez mana pe mouse si incep miscarile mecanice.

Sunt constient ca trecerea de la o stare la alta nu dureaza mult, si in final totul e spre binele meu.
Si totusi, faptul ca doza mi s-a terminat odata cu venirea zorilor, ma face doar sa ma gandesc oare cate zile, ore, minute mai sunt pana la urmatoarea si cum as putea sa le fac sa treaca mai rapid, mai usor, mai suportabil.

As putea sa incerc prin munca, dar parca nu sunt convins ca m-ar ajuta.

Imi trec putine ganduri prin mintea inceata. O minte care incearca sa faca fata reducerii starii de relaxare. Simt cum week-endul imi paraseste corpul, simt cum starea de bine, euforica as putea spune, pe care am simtit-o intre vineri ora 18.00 si luni ora 09.00 ma paraseste.

De aici si simptomele care m-au luat pe nepregatite.

Speram sa imi ajunga doza cat mai mult, dar din pacate 5 zile voi sta din nou pe sec si incerc sa le fac fata. Ma sufoc dar ma linisteste gandul la urmatoarea doza de week-end.