O colega a avut o revelatie in timpul concediului si, odata intoarsa la munca, a tinut neaparat sa ne-o impartaseasca si noua...
Cica omul modern are posibilitatea sa invete pe parcursul vietii din experienta milenara a speciei pe acest Pamant, fapt ce il face super dezvoltat/inteligent/avansat.
Asadar, daca am face comparatie cu omul primitiv, deprinderile pe care le putem asimila sunt practic nelimitate.
Daca pe o anumita treapta a evolutiei n-am fi putut decat manca/vana/ciopli/beli/reproduce, acum putem construi, pilota, dezvolta teorii si teoreme, utiliza calculator/tehnologie, accesa o cantitate infinita de informatie, s.a.m.d.
Eu am impresia ca daca menirea omului era sa acumuleze informatie si experienta, de la origini si pana in prezent, primeam din fabrica optiunea 'memorie colectiva' si nu eram blestemati sa inceapa fiecare individ un proces inutil de perfectionare continua pentru ca in momentul mortii sa piarda totul.
In aceeasi ordine de idei... cat de inteligenti putem fi daca ajungem sa reinventam lucruri pe care oamenii din antichitate le-au patentat? Sau poate nu e cea mai potrivita afirmatie, din moment ce l-am putea numi mai indulgent un proces de dezvoltare, imbunatatire a schemei initiale.
Am totusi in minte imaginea evolutiei umane sub forma unei sinusoide, cu minimele si maximele de rigoare. Ceea ce mi-ar fi totusi greu de explicat, sunt punctele de inflexiune, in conditiile in care sustinem ca avem la dispozitie experienta umana de la origini pana in prezent. Sau cel putin experienta pe care mai putem sa ne-o amintim.
Si totusi, revenind la revelatia de la inceput... omul isi poate insusi mai multe deprinderi care pana la urma acopera acelasi set de nevoi intr-un mediu in continua schimbare. E adevarat ca acum avem de unde alege, si diferentele subiective dintre oameni induc preferinte particulare, dar cate din acestea ne sunt necesare sau utile?
Nu era, totusi, mai usor la origini?
0 comments:
Post a Comment