Maine poimaine se apropie Revelionul. Da, e ciudat sa ma gandesc deja cu 5 luni inainte, dar uite ca azi mi-am aruncat ochii pe calendar.
Iar in acest an, luna decembrie e de-a dreptul de vis:
- 1 decembrie e chiar lunea
- 25/26 decembrie e joi/vineri
- 1/2 ianuarie e tot pe sfarsit de saptamana.
Ma si imaginez deja impodobind bradul, stand langa soba si motaind la caldura.
E doar un gand, asa inopinat, fara a fi cauzat de planuri sau iluzii de petreceri nesfarsite. Pur si simplu, vazand ca se mai termina o luna, am anticipat un pic sfarsitul verii si al anului.
Dar atat cu reflexia, ca mi-e destul de bine unde sunt acum, si n-are sens sa-mi scurtez prezentul cu ganduri prea multe de viitor.
Ce-ai lua cu tine intr-o calatorie in trecut ca sa fii sigur ca poti schimba lumea?
Sa fie oare ceva de natura medicala... sa zicem penicilina?
Sau poate tehnologie... care sa reduca riscurile incalzirii globale?
Chiar rezerve de aur care sa-ti asigure puterea de a schimba lumea?
Si de ce nu inventii ale lumii moderne care sa imbunatateasca poate calitatea vietii?
Dar daca ai duce o idee, o doctrina, un mod de viata care in istoria moderna a dat roade si care poate aplicat mai devreme in timp ar putea facilita dezvoltarea constructiva a lumii?
De ce sa nu prinda oamenii gustul democratiei chiar la-nceputul epocilor de subjugari tiranice?
De ce sa nu beneficieze lumea de liberul schimb inainte ca granitele sa provoace segmentarea natiunilor?
De ce sa nu afle lumea din timp ca libertatea nu are pret, oricat de scumpa ar parea ea?
Iar o astfel de idee nu s-ar ramifica oare in nenumarate evolutii armonioase pe toate celelalte planuri? Ma-ntreb eu oare...
A, da, mi-adusei aminte...
In urma unei activitati minunate de la MT, am aflat, in caz ca nu eram convins, ca daca ar fi sa supravietuiesc unui accident de avion in nordul inghetat al Canadei, as muri in 2 timpi si 3 miscari devorat de cine stie ce salbaticiune.
Prin urmare... teoretic I have no survival skills, whatsoever.
Am ajuns la concluzia aceasta in urma unor decizii riscante de genul... hai sa salvam o carte de navigatie, dar sa aprindem focul cu ea. Sau, sticla de Bacardi ar fi numai buna sa ne incalzim bine de tot pe un ger de -20 grade. Sau, alte chestii de genul, ce incropeau un top al lucrurilor ce meritau a fi salvate din avionul prabusit.
Pana la urma tot nu conta supravietuirea in sine, cat puterea de negociere in cadrul grupului si capacitatea de a fi cat mai creativ in sustinerea unei alternative care pana la urma era la fel de buna ca oricare alta, intr-un scenariu teoretic.
Lectie insusita: lumea ar trebui sa isi aprecieze mai mult masina de spalat!
Dupa scoruri de genul 9RON pentru o camasa la spalatorie, parca mai degraba imi cumpar camasi noi decat sa le spal pe cele murdare... sau varianta 2: le spal de mana!
Si bunica le spala de mana... dar din lipsa de alternative!
Pana la urma, exista o groaza de inventii care ne aduc un plus de confort, dar cele care ne fac viata mai usoara, ajung din simple plusuri de bunastare, lucruri cu adevarat esentiale pentru traiul zilnic...
... avem prin urmare mai mult timp pentru dezvoltarea personala. Daca s-ar vedea, as numi-o evolutie. Insa, ma mai gandesc.
Ieri am fost intrebat asa...
"Si care e prima impresie despre Oradea dupa Bucuresti?"
Raspuns:
"Pai, sunt acasa!"
N-a fost nici pe departe cea mai lunga perioada petrecuta departe de casa, asa ca per total nu am simtit atat de puternic distanta. In plus, fiind in Romania, chiar nu a fost mare scofala... bariera lingvistica neexistand, a fost chiar floare la ureche.
La plecare, am auzit de nenumarate ori... "las' ca te saturi tu de Bucuresti!" sau "patru saptamani in Bucuresti, o sa-ti ajunga pana peste cap". Asa, si? Ce concluzii sa trag de aici? Ca orasul e nasol? Ca e coplesitor? Ca e obositor? In comparatie cu ce?
In comparatie cu Oradea da, e mai necivilizat, mai murdar, mai aglomerat, mai mare... mai impunator, mai dezvoltat, mai grabit, mai altfel.
In comparatie cu New York sau Roma... e o gluma, sa fim seriosi. Capitala europeana... da, ok, dar pacat ca e populata de romani.
Am afirmat ca e un oras de rahat, si un tanar bucurestean "get beget" (care nici acum nu sunt convins ca e din Bucuresti, dupa cate locatii a frecventat in tara) s-a ofticat. Pe motivul ca... nu e!
A, deci Lipscani e un paradis turistic, Biblioteca Nationala e un monument arhitectural, Bulevardul Unirii un fel de Wall Street, strazile nu sunt pline de rahat de caine, oamenii sunt politicosi si saritori sa te indrume. Serios? In care Bucuresti?
Ca exista potential sa fie un centru cultural si turistic ca in 1900 primavara, ok, nu zic nu. Dar pana atunci mai este mult, pentru simplul motiv ca fraza anterioara trebuie citita cu un NU mare in fata.
Asta e. Pe de alta parte, nici nu am nimerit un sezon prea fericit, fiind inchisa stagiunea atat la teatru cat si la opera, iar faptul ca am mai vazut un santier pe ici pe colo imi da speranta ca viitorul se anunta mai luminos.
Mai imi scapa si mie o apreciere la adresa capitalei, in ceea ce priveste parcurile. Cismigiul e o oaza cocheta iar Herastraul un Central Park in devenire. Dar mai este de lucrat si la acest capitol.
Pana una alta, Bucuresti-ul nu e un oras pe care sa ajungi sa il iubesti, ci pur si simplu sa te obisnuiesti cu el, cel mult sa il agreezi.
Mai traiesc!!!!
Asta in cazul in care am fost dat disparut, in cazul in care am fost intrebat de 'semne de viata', in cazul in care era cineva curios, in cazul in care a mai trecut cineva pe aici.
En fin...
Au trecut 4 saptamani in cap. Patru saptamani mari si late in care mi-am petrecut bine pe la Bucuresti. Am, sau cel putin aveam, foarte multe de povestit, sper sa am si chef de scris ca sa ramana imortalizata experienta.
Pe scurt:
- am plecat in 29 iunie la Bucuresti, am ajuns pe 30 iunie in Bucuresti
- am inceput trainingul pe 1 iulie
- cursul a durat 4 saptamani, 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana
- am pierdut multa vreme in afara orelor de training (voi detalia)
- am invatat lucruri noi, am sedimentat multe din cunostintele vechi
- am facut cele mai putine poze raportate la perioada
- am cunoscut oameni faini, oameni nasoli, oameni interesanti, oameni tampiti... oameni de toate felurile
- am terminat pe 25 iulie toata povestea, iar in 26 am ajuns acasa
All in all, a fost o experienta buna. Nu m-a dat pe spate, dar pana la urma depindea de mine daca sa fiu dat pe spate sau nu. Dar din nou, voi detalia.
Pana una, alta it's good to be home.
